Prevenirea criminalității reprezintă o prioritate a Poliției Romane și
implică o informare permanentă a populației cu privire la noile forme de
manifestare a infracționalității, factorii favorizanți și modalitățile de
prevenire necesare creșterii gradului de siguranță personală și a bunurilor.
În acest context, în perioada
03
- 07 iunie a.c., la nivelul
Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş – Severin se derulează activități specifice în cadrul „Săptămânii Prevenirii Criminalităţii”, eveniment organizat
începând cu anul 2006.
Activitățile vor fi organizate și desfășurate de toate polițiile
municipale și orășenești, atât în unități școlare cât și în spațiul public în
scopul informării unui număr cât mai mare de cetățeni cu privire la
consecințele asociate comportamentelor indezirabile social cât și cu privire la
necesitatea adoptării unor măsuri de autoprotecție.
Tematica, în concordanță cu prioritățile naționale în domeniul
prevenirii, va aborda următoarele subiecte:
- 03 iunie
– prevenirea delincvenței juvenile (prevenirea violenței în mediul școlar, a
comportamentelor discriminatorii și a bullying-ului),
- 04 iunie
– prevenirea violenței în împotriva femeilor,
- 05 iunie
– prevenirea victimizării minorilor,
- 06 și 07 iunie – prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului.
Devenit deja tradiţional, evenimentul a reuşit de-a lungul timpului să
genereze o reacţie pozitivă din partea cetăţenilor în ceea ce priveşte
receptarea mesajelor destinate reducerii riscului de victimizare şi a
conștientizării necesităţii implicării, în mod activ, la menţinerea gradului de
siguranţă pe care ni-l dorim.
COMUNICAT
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu