În luna mai 2019,
inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă
Caraş-Severin au efectuat 270 controale, din care 154 în domeniul relaţiilor de
muncă şi 116 în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, dispunându-se un
număr de 389 măsuri obligatorii pentru remedierea deficienţelor constatate în
timpul controalelor.
Au fost aplicate sancţiuni
contravenţionale în valoare totală de 259.500 lei.
În domeniul relațiilor de
muncă valoarea
amenzilor aplicate a fost de 248.000 lei. Principalele
deficienţe constatate: neîntocmirea în formă scrisă a contractului individual
de muncă; neacordarea repausului săptămânal; lipsa copiei contractelor
individuale de muncă pentru salariaţii care prestează activitate în acel loc de
muncă; nerespectarea termenelor de transmitere a datelor în registrul general
de evidenţă a salariaţilor; neachitarea drepturilor salariale; nerespectarea
salariului minim brut pe ţară garantat în plată; etc. La 7 angajatori a fost
identificată muncă nedeclarată pentru 12
persoane.
În domeniul securităţii şi
sănătăţii în muncă, valoarea amenzilor aplicate a fost de 11.500 lei.
Principalele deficienţe constatate se referă la: asigurarea măsurilor de
electrosecuritate; dotarea echipamentelor tehnice cu dispozitive de protecție;
semnalizarea de securitate a muncii; instruirea personalului; asigurarea
măsurilor de prim-ajutor; întocmirea procedurilor de lucru și a instrucțiunilor
de securitate și sănătate în muncă; etc.
În perioada 01 – 31.05.2019
au fost comunicate de către angajatori 5 evenimente soldate cu 5 cazuri de
incapacitate temporară de muncă, iar la sfârşitul cercetărilor se va stabili
dacă aceste evenimente se încadrează în categoria accidentelor de muncă.
Din aplicaţia electronică
REVISAL constituită la nivel naţional şi gestionată de Inspecţia Muncii, la
angajatorii din judeţ figurează 50.500 de salariaţi activi, 57.104 contracte
individuale de muncă în derulare (din care
50.182 pe perioadă nedeterminată şi 6.922 - perioadă determinată).
În baza Legii nr. 52/2011
privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de
zilieri, s-au luat în evidenţă 435 zilieri, iar conform Legii nr. 62/2011 a
dialogului social, s-au înregistrat 7
contracte colective de muncă şi 3 acte adiţionale de modificare/prelungire a
duratei de valabilitate a acestor contracte.
COMUNICAT
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu