Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



luni, 10 iunie 2019

Legături directe de la Bucureşti către Salonic, Halkali/Istanbul, Sofia şi retur

CFR Călători informează că în perioada 7 iunie – 7 octombrie 2019, pasagerii  vor avea legături directe de la  Bucureşti  către  Salonic,  Halkali/Istanbul, Sofia şi retur. Pasagerii îşi pot rezeva deja biletele de călătorie la aceste trenuri.
Pasagerii care doresc să ajungă cu trenul în
Grecia în perioada 7 iunie – 7 octombrie 2019, vor putea călători între Bucureşti Nord – Salonic şi retur,  o dată pe săptămână, cu plecare vineri la ora 12:40 din Bucureşti şi sosire în Salonic sâmbăta la ora 6:59.
Întoarcerea se face duminica cu plecare din staţia Salonic la ora 23:19 și sosire în staţia Bucureşti Nord luni, la ora 18:55.
Trenul care circulă către Grecia va avea în compunere un vagon clasa a 2-a, un vagon cuşetă cu 6 locuri, respectiv 4 locuri în cabină. Un bilet de călătorie dus, Bucureşti – Salonic, costă aproximativ 44 euro la vagon clasa a 2-a, 55 euro la vagon cuşetă de 6 locuri şi 61 euro la vagon cuşetă de 4 locuri.
Trenul care circulă spre Sofia pleacă zilnic la ora 12:40 și ajunge la ora 22:20. Un bilet de călătorie dus costă aproximativ 29 euro la clasa a 2-a. De la Sofia plecarea este la 8:55 și sosirea în stația București Nord la ora 18:55.
Trenul către Turcia va circula zilnic între 9 iunie – 7 octombrie 2019 şi va avea în compunere un vagon cuşetă cu 4 locuri în cabină. Acesta va pleca din stația Bucureşti Nord la ora 12:40 şi va sosi în stația Halkali dimineaţa, la ora 7:40. Din staţia Halkali trenul pleacă la ora 21.40 şi ajunge în staţia Bucureşti Nord  la ora 18.55, a doua zi.
Între Halkali şi gara Sirkeci, din centrul oraşului Istanbul, compania feroviară turcă (TCDD) asigură transport auto, astfel:
Ø  cu plecare din Halkali la ora 8:00  și sosire în Istanbul la ora 9:00.
Ø  cu plecare din Istanbul la ora 20:00 și sosirea în Halkali la ora 21:00.
O călătorie dus către  Halkali/Istanbul costă aproximativ 53 euro, la  vagon cuşetă cu 4 locuri. Preţurile pot varia în funcţie de cursul valutar.
De asemenea, pentru cei care doresc să efectueze călătorii nelimitate cu trenul spre Grecia şi Turcia, într-o anumită perioadă, recomandăm oferta tarifară internaţională InterRail. Biletele de călătorie pot fi achiziţionate din staţiile şi agenţiile CFR Călători deschise traficului internaţional.
Pentru informaţii actualizate despre circulaţia trenurilor, călătorii sunt rugaţi să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, să ne contacteze la numerele de telefon 021/9521 (trafic intern), 021.314.5528 (trafic internaţional Gara de Nord Bucureşti) sau să se adreseze personalului nostru din staţii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu