Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



duminică, 31 martie 2013

AVERTIZARE HIDROLOGICA

  BAZINE HIDROGRAFICE AFECTATE: Viseu, Iza, Tur,  Lapus, Somesul Mare, Somes, Crasna, Barcau, Crisul Negru, Crisul Alb, Crisul Repede, Aries,  Bega Veche, Bega, Barzava, Moravita, Caras.

Prognoza cursurilor de formare profesională, ce urmează să înceapă în luna aprilie 2013, la nivel naţional


Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă derulează, în luna aprilie 2013, 184 programe de formare profesională pentru un număr de 3.930 persoane, care beneficiază, conform legii, de servicii de formare profesională gratuite, organizate de agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă şi

Verificari centre de colectare fier vechi




Direcţia Poliţia Locală şi Serviciul de Gospodărie Urbană şi Mediu au verificat agenţii economici colectori reciclatori de pe raza municipiul Reşiţa pentru a depista sustragerile de materiale metalice de pe domeniul public al oraşului.
În intervalul 19 – 21.03.2013, au fost controlaţi 27 de agenţi economici. Trei dintre centre

Liga a 3-a, la fotbal, etapa a 17-a, Seria a IV-a



Minerul Mătăsari - AFCM Reşiţa 1-1
Flacăra Făget - FC Caransebeş 3-0
Vulturii Lugoj - Vladimirescu 2003 0-0
Muncitorul Reşiţa - Minerul Motru 1-0

Eşti informat, eşti prevenit!


În perioada 1-5 aprilie a.c., lucrătorii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin vor desfăşura activităţi de prevenire în cadrul unei campanii sub genericul „Eşti informat, eşti prevenit!”.
În prima zi, activităţile vor fi dedicate prevenirii furturilor, cea de-a doua prevenirii violenţei în unităţile şcolare şi zona adiacentă a acestora. Ziua de

sâmbătă, 30 martie 2013

PAŞTELE CATOLIC: HRISTOS A ÎNVIAT!

Paștele reprezintă una dintre cele mai importante sărbători anuale creștine, care comemorează evenimentul fundamental al creștinismului, Învierea lui Iisus Hristos, considerat Fiul lui Dumnezeu în religiile creștine, în a treia zi după răstignirea Sa din Vinerea Mare. Data de început a Paștelui marchează începutul anului ecleziastic creștin. 
Sărbătoarea Paștilor este precedată de o lungă perioadă de post, în care se comemorează evenimentele premergătoare Învierii Domnului. 
 Ultima săptămână din Postul Mare, numită Săptămâna

POLIŢIA ROMÂNĂ LA DATORIE, PENTRU SĂRBĂTOAREA PAŞTELUI CATOLIC ÎN SIGURANŢĂ


Peste 5.200 de poliţişti vor acţiona, în medie, zilnic, pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice, precum şi pentru prevenirea oricăror fapte antisociale în perioada Sfintelor Sărbători ale Paştelui Catolic. În zilele de 30 şi 31 martie 2013, în perioada Sfintelor Sărbători ale Paştelui Catolic

AVERTIZARE HIDROLOGICA

  BAZINE HIDROGRAFICE AFECTATE:
Viseu, Iza, Tur,  Lapus, Crasna, Barcau, Crisul Negru, Crisul Alb, Crisul Repede, Aries,  Bega Veche, Bega, Barzava, Moravita, Caras, Nera.

Modificări ale taxelor pentru eliberarea paşapoartelor

Începând cu data de 1 aprilie 2013, preţurile privind paşapoartele eliberate de către Direcţia Generală de Paşapoarte se modifică. Astfel, pentru un paşaport temporar cetăţenii vor achita suma de 100 de lei, faţă de 84 lei, preţul vechi. În ceea ce priveşte paşaportul electronic simplu, cu perioada de valabilitate de cinci ani, taxa creşte de la

Liga 4 Caraș-Severin la fotbal, etapa 22


C.S. F.C. Caransebeş II - A.S. Voinţa Lupac 0-3
A.S. Vointa Răcăşdia - C.S. Gloria Reşiţa 1-6
F.C.S. Bistra Glimboca - C.S. Moldova Nouă 1-4
A.S. Berzasca - A.S. Semenicul Văliug 3-1
A.S. Minerul Dognecea - C.S. Metalul Oţelul Roşu 1-3

Decontarea abonamentelor


Direcţia de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Municipiului Reşiţa a înaintat o adresă Inspectoratului Şcolar Judeţean Caraş-Severin prin care solicită informarea conducerilor şcolilor din oraş cu privire la criteriile de decontare în procent de 50% a abonamentelor lunare de călătorie pe mijloacele de transport în comun pentru elevi.
Fiecare unitate de învăţământ din Reşiţa trebuie

vineri, 29 martie 2013

INFORMARE METEOROLOGICĂ


 

Intervalul : 29 martie, ora 23 – 31 martie, ora 23
Zonele afectate : conform textului
Fenomene : cantităţi de precipitaţii, intensificări de vânt

Atenţionare de călătorie – Restricţii de circulaţie pentru camioane în Ungaria

Autoritatea Naţională de Administrare a Drumurilor din Ungaria informează că, din cauza sărbătorilor pascale din Ungaria, se prelungeşte restricţia de circulaţie pentru camioanele a căror masă totală depăşeşte

Ora de vara 2013. Romania trece în noaptea de sâmbătă spre duminică la ora oficială de vară


Ceasurile  în noaptea de sâmbătă spre duminică, urmând să fie date cu o oră înainte, astfel că ora 3:00 va deveni ora 4:00.
Odată cu trecerea la ora oficială de vară, ziua de duminică (31 martie 2013) va fi cea mai scurtă zi din an, având numai 23 de ore.
Activitatea de transport feroviar  va trece la ora de vară, ora 3.00 devenind ora 4.00.

Reşiţa: Mutarea Pieţei de vechituri şi a Pieţei auto



În şedinţa operativă a primarului Mihai Stepanescu de astăzi, 26.03.2013, cu factori de răspundere din cadrul Primăriei, s-a stabilit ca la mijlocul lunii iunie să fie finalizată locaţia de pe Aleea Gugu pentru mutarea Pieţei de vechituri şi a Pieţei auto din actualele locaţii, acestea fiind utilizabile ulterior.

9.482 locuri de muncă vacante în perioada 28 martie- 3 aprilie 2013

Potrivit datelor rezultate din declaraţiile agenţilor economici privind locurile de muncă vacante, în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) sunt înregistrate 9.482 locuri de muncă, în perioada 28 martie- 3 aprilie 2013. Situaţia locurilor de muncă vacante, în fiecare judeţ:

Liga a 5-a Caraş-Severin la fotbal, ZONA CARANSEBES

A.S. Speranţa Vârciorova - A.S. Timişul Slatina Timiş 0-0
A.S. AD Mediam Mehadia - A.S. Marmura Rusca Montană 6-1
A.S. Hidrocon Marga - C.S. F.C. Caransebeş III 4-1
A.S. CFR Era S Comexim Caransebeş - A.S. Vulturii Obreja 3-2
A.S. As Teregova - A.S. Victoria Vârciorova 5-0
A.S. Bucoşniţa - A.S. Rapid Buchin 1-3

Cu alcoolul la volan


În cadrul unei acţiuni pe linia circulaţiei rutiere organizată şi desfăşurată în cursul zilei de 28.03.2013, pe strada Revoluţiei din Oţelu Roşu a fost oprit pentru control un autoturism condus de R. Florian Dorinel de 47 ani.
La testarea cu aparatul alcooltest a conducătorului auto a rezultat o concentraţie de 0,80  mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul

joi, 28 martie 2013

Atenţionare de călătorie – Linie telefonică gratuită pentru românii care se deplasează în Cipru


Ministerul Afacerilor Externe avertizează cetăţenii români care doresc să se deplaseze pe teritoriul Republicii Cipru că, având în vedere situaţia creată de criza bancară, ambasada a deschis o linie telefonică cu apelare gratuită, cu numărul 8000 9091, la care cetăţenii români pot obţine informaţii şi clarificări privind măsurile ce urmează a fi adoptate de

Legitimaţii de transport public local



Direcţia de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Municipiului Reşiţa a eliberat, în perioada 4 – 20.03.2013, 5.965 de tichete şi legitimaţii de transport public local gratuit pentru pensionarii care realizează venituri de până la 800 de lei, precum şi celor de peste 70 de ani, indiferent de cuantumul pensiei.

SITUAŢIA LOCURILOR DE MUNCĂ VACANTE LA DATA DE 28.03.2013

 
Agenţie locală
Meserie
Nr. locuri
de muncă
RESITA
Asistent medical generalist
1

Economist in gestiunea economica
1

Femeie de serviciu
1

Inspector/referent resurse umane
1

Manipulant marfuri
1

Technician dentar
1

Vanzator
1

TOTAL RESITA
7
BOCSA
Ingrijitor animale
2

Manipulant marfuri
1

Sofer autocamion/masina de mare tonaj
1

TOTAL BOCSA
4
BAILE HERCULANE
Asistent medical fizioterapie
3

Barman
2

Bucatar
2

Camerista hotel
5

Gestionar depozit
1

Ingrijitor cladiri
1

Mechanic intretinere si reparatii masini de cusut industriale
1

Ospatar
6

TOTAL BAILE HERCULANE
21
ORAVITA
Agent de securitate incinta
1

TOTAL ORAVITA
1

TOTAL JUDET
33

Etapa a 19-a a Ligii Naţionale masculine de handbal

 

Potaissa Turda - CS Caras Severin  26 : 31  
Univ. Poli. Municipal Timisoara  - HC Odorhei  22 : 26         
Energia Tg. Jiu  - CSM Bucuresti M  27 : 25
Stiinta Mun. Dedeman Bacau - Univ. Transilvania Cluj 
27 : 25         
CSM Ploiești M  - HCM Constanta  28 : 36

Instruiţi pentru a depista conducătorii auto care au consumat droguri


Poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin au fost instruiţi de specialişti pentru a-i putea recunoaşte pe cei care conduc autovehicule pe dumurile publice deşi se află sub efectul unor substanţe psihoactive.

miercuri, 27 martie 2013

VREMEA ÎN INTERVALUL 27 MARTIE – 7 APRILIE 2013, ÎN BANAT, CRIŞANA, TRANSILVANIA SI MARAMUREŞ


BANAT
Până în data de 28 martie, vremea va fi mult mai rece decât în mod obişnuit cu temperaturi maxime medii cuprinse între 2 şi 6 grade Celsius, dar şi cu minime uşor negative, în medie, între – 3 şi – 1 grad. Apoi vremea va intra într-un proces de încălzire, astfel că în perioada 30 martie – 2 aprilie vor fi maxime termice în medie cuprinse între

VREMEA ÎN INTERVALUL 27 MARTIE – 7 APRILIE 2013, ÎN MOLDOVA, DOBROGEA, MUNTENIA , OLTENIA SI LA MUNTE



MOLDOVA
Vremea va fi deosebit de rece până în data de 29 martie, cu maxime termice cuprinse în medie între – 4 şi 2 grade Celsius şi cu minime negative medii în jur de – 6 grade. Apoi vremea va intra într-un proces de încălzire, astfel că în perioada 30 martie – 2 aprilie vor fi maxime termice în medie cuprinse între 12 şi 14 grade Celsius. În ultimele zile,

Lucrari reabilitare carosabil



Având în vedere prognoza meteorologilor care anunţă îmbunătăţirea vremii şi creşterea temperaturilor, Direcţia pentru Întreţinerea şi Repararea Patrimoniului Consiliului Local va începe lucrările de reabilitare a carosabilului afectat în sezonul rece.
În perioada 01 – 06.04.2013, lucrările se vor derula pe Calea Timişoarei prin

Preliminariile Cupei Mondiale de fotbal 2014

 Rezultate
Grupa D:
Olanda – România 4-0
Estonia – Andorra 2-0
Turcia – Ungaria 1-1
 Grupa A:
Serbia – Scoţia 2-0
Ţara Galilor – Croaţia 1-2

Festivitate de avansare


Cu prilejul aniversării a 191 ani de existenţă a Poliţiei Române, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin a fost organizată festivitatea de avansare în grad a 81 de poliţişti.
La festivitate au participat conducerea I.P.J.Caraş-Severin, domnul Hurduzeu Silviu – prefectul judeţului,

marți, 26 martie 2013

Atenţionare de călătorie – Condiţii meteorologice extreme în Ungaria


Din cauza condiţiilor meteorologice extreme,  poliţia ungară a comunicat în seara zilei de 25 martie 2013 că intră în vigoare, pe o perioadă neprecizată, restricţii în ceea ce priveşte circulaţia camioanelor a căror masă totală depăşeşte 7,5 tone, cu excepţia celor care transportă animale vii şi mărfuri perisabile.
Potrivit informărilor primite de la Inspectoratul General al Poliţiei ungare

Conferinţa judeţeană „Premise şi oportunităţi în contextul procesului de regionalizare” 27 martie 2013




Conferinţa judeţeană „Premise şi oportunităţi în contextul procesului de regionalizare”, se va desfăşura în data de 27 martie 2013, începând cu ora 12,00, în Sala de Consiliu a Consiliului Judeţean Caraş-Severin, str. Piaţa 1 Decembrie nr.1, Municipiul Reşiţa, jud. Caraş-Severin.
Obiectivul conferinţei este acela de a asigura un cadru de dezbatere şi dialog social, pe tema regionalizării, din perspectiva administraţiei publice locale

Şedinţe la Instituţia Prefectului - Judeţul Caraş-Severin


Instituţia Prefectului - Judeţul Caraş-Severin organizează miercuri, 27 martie a.c., la sediul Palatului Administrativ, Sala de Protocol, Cabinet Prefect, următoarele:
                    - şedinţa Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice din judeţul Caraş-Severin, cu începere de la ora 10.00, având următoarea tematică:

Filantropica Rotaract, Ediţia a IV-a




Forţa activităţii de voluntariat şi puterea sa de a influenţa dezvoltarea societăţii civile constă în atenţia acordată în mod gratuit pentru bunăstarea aproapelui şi a societăţii. Tocmai de aceea noi, membrii Rotaract Club Reşiţa,

Condamnat pentru distrugere


Un tânăr condamnat la şase luni închisoare a ajuns în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă.
Lucrători din cadrul Poliţiei Oraşului Moldova Nouă, în cursul zilei de ieri, l-au depistat pe O.CIPRIAN, în vârstă de 29 ani, din comuna Berzasca, pe numele căruia exista un mandat de executare a pedepsei

Avertisment de călătorie - Cod portocaliu de ninsoare în Croaţia


Ministerul Afacerilor Externe avertizează cetăţenii români care doresc să se deplaseze în Republica Croaţia asupra faptului că a fost emisă o avertizare meteorologică cod portocaliu de ninsoare pentru perioada 25-27 martie, în regiunile Zagreb şi Karlovac (centrul şi nordul ţării), cod portocaliu de vânt puternic şi cod galben de ninsoare în regiunea Gospić

Atenţionare de călătorie - Căderi de zăpadă şi vânt puternic pe teritoriul Sloveniei


Ministerul Afacerilor Externe atenţionează cetăţenii români care doresc să călătorească în Slovenia, în perioada 25-27.03.2013, asupra faptului că în urma căderilor de zăpadă masive şi a vântului puternic, în Slovenia au fost impuse restricţii de trafic pentru vehicule de mare tonaj pe autostrada A1 între Koper şi Ljubljana, pe autostrada A3 care leagă

Atenţionare de călătorie - Cod portacaliu de ninsoare în Ungaria

 Ministerul Afacerilor Externe atenţionează cetăţenii români care doresc să călătorească în Ungaria, asupra faptului că Serviciul Naţional Ungar de Meteorologie a emis, pentru perioada 25-26 martie, o avertizare de cod portocaliu de ninsoare şi viscol pentru 4 dintre judeţele Ungariei (Baranya, Fejér, Somogy şi Tolna), precum şi avertizarea de cod galben de ninsoare şi viscol pentru judeţele

luni, 25 martie 2013

ATENŢIONARE METEOROLOGICĂ - COD GALBEN 1


 
Intervalul : 25 martie, ora 20 - 26 martie, ora 04
Zonele afectate : conform hărţii şi textului
Fenomene : intensificări de vânt, ninsori viscolite 
În Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei şi zona Munţilor Banatului şi a Carpaţilor Meridionali vor fi precipitaţii,

AVERTIZARE METEOROLOGICĂ - COD PORTOCALIU 2


  
 Intervalul : 26 martie, ora 04 – 26 martie, ora 14
Zonele afectate : conform hărţii şi textului
Fenomene : intensificări de vânt, ninsori viscolite 
În jumătatea de sud a ţării va ninge, iar vântul va avea intensificări, viscolind ninsoarea. În Lunca Dunării vor fi precipitaţii mixte şi se va forma polei.  
În intervalul menţionat, în judeţele Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Ilfov – inclusiv municipiul Bucureşti - precum şi în

ÎNTÂLNIRE CU " ALMĂJANA"


Grup de lucru pentru combaterea muncii la negru

La solicitarea inspectorului-şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Caraş-Severin, Miu Nicolae Ciobanu, a avut loc astăzi, 25 martie 2013, la sediul Instituţiei Prefectului Judeţul Caraş-Severin, o întâlnire de lucru desfăşurată sub coordonarea prefectului judeţului, Silviu Hurduzeu, la care au participat Ioan Dragomir, director executiv al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Caraş-Severin, Aurel Foghiş, comisar-şef Garda

Liga 2 de fotbal, etapa a 18-a


SERIA 2
FCM Târgu Mureş - CSM Râmnicu Vâlcea   1-3
FC Maramureş Universitar Baia Mare - FC Olt  2-2
FC UTA Arad - Unirea Alba Iulia      3-0
ACS Poli Timişoara - CS Mioveni      0-0
FC Bihor Oradea - Corona Braşov     2-1
SERIA 1
Sportul Studenţesc - ACS Buftea      1-2
CS Otopeni - Dinamo II Bucureşti     1-0

Accident cu suspiciuni

 În noaptea de 23/24 martie a.c., Poliţia Oraşului Oţelu Roşu a fost sesizată despre producerea unui accident rutier pe DN 68, la intrare în oraş.
Cu ocazia cercetărilor efectuate s-a constatat că C.PETRU, în vârstă de 22 ani, în timp ce conducea un autoturism din direcţia Caransebeş spre Haţeg

191 DE ANI DE LEGE ȘI ONOARE. LA MULȚI ANI POLIȚIA ROMÂNĂ!

 Poliţia Română aniversează, la 25 martie a.c., 191 de ani de atestare documentară. Evenimentele dedicate acestei aniversări au loc, astăzi, în incinta

duminică, 24 martie 2013

Zilele Asistenţei Sociale 2013

 Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali - Structura Teritorială Caraş-Severin, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Caraş-Severin şi Universitatea ,,Eftimie Murgu” din Reşiţa, organizează Conferinţa “Asistenţa Socială – formă de participare în comunitatea contemporană”. Evenimentul va avea loc luni, 25 martie 2013, ora 10:30, în

Liga a 3-a, la fotbal, etapa a 16-a, Seria a IV-a

AFCM Reşiţa - Apă Craiova 4-0  
Minerul Motru – Minerul Mătăsari 1-0
Millenium Giarmata – Jiul Rovinari 0-1
Pandurii II Tg. Jiu – Flacăra Făget 4-1
CS Vladimirescu 2003 – Muncitorul Reşiţa 1-0

Juniori convocati la nationala U 16 a României

 In fotografie,
Bogdan LOLEA - este in centru fotografiei in tricou de culoare rosie.
Marius BARABAS - este al doilea din stanga jos, cu mainile incrucisate.
 In urma trialului de selecţie ce a avut loc la mijlocul lunii februarie la Timișoara, doi jucători din cei patru cărăşeni născuţi 1996 prezenţi la

Atenţionare de călătorie – Cipru

 Ca urmare a respingerii, într-o primă fază, de către Parlamentul cipriot a propunerilor privind taxarea depozitelor din băncile aflate pe teritoriul Republicii Cipru, continuă eforturile pentru găsirea unei soluţii care să permită încheierea acordului privind pachetul de salvare financiară. O decizie în acest sens trebuie luată până marţi, 26 martie 2013. Între timp, băncile cipriote rămân închise.

Duminica Floriilor, sarbătoarea religioasă la catolici

 
Sarbatoarea Floriilor se serbeaza in ultima duminica dinainte de Sfintele Sarbatori Pascale si este o zi cu dezlegare la peste.
Aceasta sarbatoare simbolizeaza intrarea in Ierusalim a Domnului Iisus Hristos, care, intors din cetatea Efraim, hotaraste sa mearga in orasul sfant. In cinstea lui, oamenii l-au intampinat cu flori si ramuri inverzite, intinzand in calea lui chiar si hainele lor.

Este sarbatoarea care ne aminteste intrarea triumfala a Domnului in Ierusalim, inainte de Patimi (Matei 12, 1-10; Ioan 12, 12-18). 
Oamenii merg la biserica de unde iau crengute de salcii sfintite, iar in unele zone aceste crengute se pun la ferestre sau la usi si se pastreaza pana anul urmator.Traditia mai spune ca asa cum va fi vremea de Florii, asa va fi si in prima zi de Pasti. 

Petru  Crsta şi colaboratorii acestui ,,blog" urează tuturor celor care poartă numele de Florentina, Florin si derivatele acestor nume
                                      LA MULŢI ANI!