Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



miercuri, 29 februarie 2012

Ansamblul folcloric CARAŞUL din Grădinari


Ansamblul folcloric
CARAŞUL
Al casei Culturale „CACOVA” din Grădinari

S C U R T  I S T O R I C :
  al unei grupări-emblemă
Totul a început în 03 aug. 1983, după entuziasmul şi marea bucurie a câştigării Marelui premiu la festivalul de folclor Tulcea 31.07  -  03.08.1983 „CUNUNA CÂNTULUI ROMÂNESC”, ediţia a VIII– a.
S-a  convenit, de către cîţiva dintre membri, instructorul ansamblului Codruţ Anca şi maestrul coregraf  Velişcu Boldea, ca numele „Caraşul” să reprezinte portul popular, cîntecul şi tradiţia din această zonă a Văii Caraşului, sub egida Căminului Cultural din Greoni.
Ansamblul folcloric CARAŞUL al Casei Culturale CACOVA este ansamblul reprezentativ al Văii Caraşului, ca păstrător al cântecului, dansului şi porului popular tradiţional din această zonă a judeţului Caraş-Severin.
După revoluţie se regăsesc ca membri ai acestui ansamblu, tineri din Greoni, Grădinari, Broşteni, Comorâşte,  Forotic şi Ciclova Română.
Din ianuarie 2010 Ansamblul folcloric de cântece şi dansuri “Caraşul” îşi desfăşoară activitatea sub egida Casei Culturale “Cacova” din Grădinari.
Deoarece în decursul anilor activitatea acestui ansamblu s-a desfăşurat numai sub directa îndrumare a instructorului Codruţ Anca, actualul director al  Casei Culturale “Cacova” din Grădinari. s-a creat  oportunitatea funcţionării acestui ansamblu sub egida acestei instituţii de cultură.
Pri prezenţa s-a la diversele manifestări naţionale şi internaţionale, la care a participat, am urmărit cu perseverenţă :
-       Cunoaşterea şi valorificarea scenică a folclorului zonal;
-      Prezentarea cu mândrie a portului şi cântecului popular din Valea Caraşului;
-       Tinereţea, vigoarea şi voioşia membrilor săi.

duminică, 26 februarie 2012

Instruirea preşedinţilor Comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă

Prefectul de Caraş-Severin, Octavian Ţunea, va participa marţi, 28 februarie, începând cu ora 10:00, la instruirea tuturor preşedinţilor Comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă din judeţ. 

Instruirea va avea loc la sala de şedinţe a Palatului Administrativ (etaj I) şi va cuprinde, printre altele, precizări privind organizarea şi realizarea pregătirii în domeniul situaţiilor de urgenţă, atribuţiile primarilor şi a Comitetelor Locale pentru situaţii de urgenţă în caz de inundaţii, înzăpeziri, polei şi alte fenomene meteo periculoase.
Acţiunea este organizată de Comitetul Judeţean Caraş-Severin pentru Situaţii de urgenţă.
Instituţia Prefectului – Judeţul Caraş-Severin va găzdui marţi, 28 februarie, şedinţa de analiză pentru evitarea situaţiilor de urgenţă ce pot fi generate de viiturile care se produc la debite mari.
Şedinţa se va desfăşura la Sala de protocol de la etajul întâi al Prefecturii, începând cu ora 9:00, şi va dezbate capacitatea de tranzitare a debitelor de viitură a albiilor din aval de barajele aflate în administraţia S.C. Hidroelectrica S.A.  

sâmbătă, 25 februarie 2012

"FĂŞANG" LA MINORITATEA CROATĂ DIN ROMÂNIA


Minoritatea  croată din Caraş-Severin a organizat începând de  sâmbătă,19.02.2012, în mai multe localităţi croate, balul de „FĂŞANG”. Această manifestare este organizată în fiecare an
Cu prilejul făşangului, pe‚ uliţele comunităţii unde sunt croaţii  umblă mascaţi. În duminica făşangului , după datina locului mascaţi i- cerbulje - umblă din casă în casă , unde sunt primiţi şi răsplătiţi, de către gazdă



La această manifestare au participat  croaţii din acest judeţ şi nu numai.
 

Această manifestare a  adus multă bună dispoziţie în dans, muzică, cu acest prilej  a fost prezentată paradă a măştilor.

Practic această manifestare este ultima , începănd cu data de 22.03. se intră  în Postul Mare, iar petrecerile sunt interzise până la Paşti.]



Referitor la minoritatea croată din judeţul Caraş-Severin croaţii sunt concentraţi în majoritate în judeţul Caraş-Severin. 


 Ariile locuite şi  vorbite de minoritatea croată sunt compacte,  fiind dispuse în jurul celor două localităţi rurale, anume; 

Caraşova cu satele aparţinătoare(Nermed, Iabalcea) şi Lupac cu satele aparţinătoare ( Clocotici, Rafnic, Vodnic) şi un număr semnificativ în mediul urban în; Reşiţa

vineri, 24 februarie 2012

Şedinţa Colegiului Prefectural Caraş-Severin

          Instituţia Prefectului - Judeţul Caraş-Severin organizează vineri, 24 februarie a.c., ora 11,00, la sediul Palatului Administrativ, Sala de la etajul I, şedinţa Colegiului Prefectural Caraş-Severin, cu următoarea tematică:

                1. Raport privind activitatea desfăşurată de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, în anul 2011.
                 2. Informare privind prezentarea planului de măsuri privind adaptarea învăţământului profesional şi tehnic la dinamica social-economică din cadrul documentelor de planificare strategică la nivel local şi regional.
                   3. Raport privind activitatea Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Caraş-Severin, în anul 2011.
                    4. Prezentarea şi adoptarea „Programului privind acţiunile de verificare desfăşurate la nivelul unităţilor administrativ teritoriale pe linia salubrizării cursurilor de apă”.
                       5. Diverse.

joi, 23 februarie 2012

MANIFESTĂRILE CULTURALE ÎN CARAŞ - SEVERIN




In data de 25 febr. 2012 in localitatea Armenis va avea loc traditionala manifestare Balul Izmenelor in incinta Caminului Cultural.Actiunea ce va incepe la ora 19.30 va fi deschisa de Ansamblul Armenisana reunit cu formatiile de dansuri ale Caminului Cultural Sat Batran ( sat apartinator comunei Armenis) si ale sectiei externe din cadrul Scolii Populare de Arte si Meserii " Ion Romanu" Resita. Tinuta in joc, in costum popular, obligatoriu!
Vor canta: Nicu Miulescu, Ionela Badalan, Cristi Ianosiga, Cristi Jeanu,Costel Moaca, Ion si Simion Florea Sandu si Nica Adrian.
Organizatori: Primaria, Consiliul Local si Caminul Cultural Armenis.



 
 






Reşiţa: Probleme cu administrarea parcărilor

Din cauza sesizărilor venite de la cetăţenii municipiului Reşiţa cu privire la administrarea parcărilor cu plată şi extinderea lor prin hotărâre de consiliu  precum şi ridicarea maşinilor parcate neregulamentar, primarul municipiului
  Mihai Stepanescu a convocat la sediul primăriei, în cursul zilei de astăzi, semnatarii acestor sesizări, factori de răspundere ai Poliţiei Locale, Direcţiei de Administrare a Domeniului Public şi Privat, Serviciului de Gospodărie Urbană şi Mediu, Direcţiei Juridice, Poliţia Municipiului – Biroul Rutier Municipal.
Având în vedere şi o serie de deficienţe semnalate de Serviciul de Gospodărie Urbană şi Mediu şi Direcţia Juridică din cadrul primăriei, urmând a fi folosite într-o următoare acţiune în instanţă, concesionarea acestor serviciilor se află într-o  situaţie  controversată. În plus, nu au fost semnate protocoale de colaborare între SC ECOBAU PARC SRL şi Municipiul Reşiţa, Poliţia Locală, Poliţia Municipală.
Ca atare, conducerea SC ECOBAU PARC SRL a fost atenţionată să nu folosească măsurile de înştiinţare – avertizare a cetăţenilor cu privire la parcarea autovehiculelor în zonele din Municipiul Reşiţa.
De asemenea, dat fiind faptul că plăcuţele indicatoare „parcare cu plată” au fost amplasate în municipiu fără a se plăti „taxă de reclamă” şi fără a se obţine certificat şi autorizaţie de construire, în condiţiile legii, firma în cauză  a fost  somată pentru luarea tuturor măsurilor ce se impun, în caz contrar va suporta rigorile legii.
Menţionăm faptul că în momentul de faţă nu se poate vorbi de o administrare a parcărilor, legală, până după pronunţarea instanţei judecătoreşti ori o înţelegere amiabile. Până la momentul respectiv, toţi cetăţenii care doresc să plătească rezervarea unui locul de parcare pentru anul în curs, pot face demersurile  necesare în aceleaşi condiţii la Bloc 800 – Birou Parcări.
Mâine, 23.02.2012 ora 12.00 va avea loc la sediul primăriei Reşiţa o conferinţă de presă  în sala Barabaripen, cu subiectul  administrării parcărilor concesionate. Participanţi vor fii: Primar Mihai Stepanescu şi factori de răspundere ai Poliţiei Locale, Direcţiei de Administrare a Domeniului Public şi Privat, Serviciului de Gospodărie Urbană şi Mediu, Direcţiei Juridice, Poliţia Municipiului – Biroul Rutier Municipal.

miercuri, 22 februarie 2012

Şedinţe – Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice şi Dialog Social

          Instituţia Prefectului - Judeţul Caraş-Severin organizează miercuri, 22 februarie a.c., la sediul Palatului Administrativ, Sala de şedinţe de la etajul I:
                   - şedinţa Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice din judeţul Caraş-Severin, cu începere de la ora 10:00, având următoarea tematică:
                   1. Informare cu privire la activităţile de salubrizare desfăşurate în localităţile urbane. Amenajarea punctelor de colectare.
                   2. Informare privind investiţiile din judeţul Caraş-Severin pentru asigurarea serviciilor de alimentare cu apă şi canalizare.
                   3. Diverse
                   - şedinţa Comisiei de Dialog Social a Judeţului Caraş-Severin, cu începere de la ora 12:00, având următoarea tematică:
                   1. Prezentarea documentelor de planificare strategică a învăţământului profesional şi tehnic la nivel local şi regional.
                   2. Informare privind direcţiile strategice de dezvoltare ale judeţului Caraş-Severin şi absorbţia fondurilor structurale.
                   3. Modalităţi de acordare/finanţare a dispozitivelor medicale pentru pacienţii din judeţul Caraş-Severin.
                   4. Informare asupra modului în care modificarea Codului Muncii precum şi colaborarea Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă a Judeţului Caraş-Severin cu partenerii de dialog social, în anul 2011 au contribuit la flexibilizarea pieţei muncii.
                   5. Evaluarea şi verificarea calităţii serviciilor sociale la unităţile beneficiare de subvenţii de la bugetul de stat conform Legii nr.34/1998, privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială.
                   6.Diverse:
                   - Aprobarea minutei încheiate cu ocazia şedinţei Comisiei de Dialog Social a Judeţului Caraş-Severin din data de 13.01.2012.

marți, 21 februarie 2012

PRIMĂRIA REŞIŢA

Datorită temperaturilor în creştere înregistrate în ultima perioadă de timp, Primăria municipiului Reşiţa aduce la cunoştinţa administratorilor şi proprietarilor de imobile (inclusiv asociaţiilor de proprietari) că există pericolul căderii de zăpadă şi ţurţuri aflate la înălţime, generând pericole.
Pe această cale, rugăm să se ia toate măsurile legale şi conforme cu regulamentele în vigoare, pentru a preîntâmpina producerea de accidente
Iar dacă se vor înregistra cazuri de zăpadă căzută, să fie luate măsuri de degajare a suprafeţelor din aria de responsabilitate.  

sâmbătă, 18 februarie 2012

Libera circulaţie pe piaţa muncii

Libera circulaţie pe piaţa muncii este un drept fundamental care permite cetăţenilor unui stat membru al UE să muncească într-un alt stat membru al UE în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii statului membru gazdă. Potrivit legislaţiei comunitare, este posibilă restricţionarea liberei circulaţii pe piaţa muncii pentru cetăţenii din statele nou-intrate în UE. În cazul României şi Bulgariei, limitările impuse pe piaţa muncii mai pot fi menţinute până cel mai târziu la 1 ianuarie 2014.
Potrivit siteului ziare. ro Ţările UE care aplică în continuare restricţii românilor pe piaţa muncii, la cinci ani de la aderarea la Uniune sunt:

      Potrivit datelor EURES, românii şi bulgarii care doresc să muncească în Austria au în continuare nevoie de un permis de muncă (Beschäftigungsbewilligung), ce trebuie solicitat de către angajator. Odată ce lucrătorul a fost angajat legal pe o perioadă de un an, accesul liber pe piaţa muncii va fi confirmat de către Serviciul Pieţei Muncii (Arbeitsmarktservice) competent la nivel local. Membrii de familie care locuiesc în Austria vor avea drept la acces liber pe piaţa muncii numai după 18 luni. Acest drept expiră în cazul părăsirii Austriei pentru o perioadă care nu are caracter temporar.
·         În Belgia, potrivit datelor EURES, restricţiile pentru români se vor menţine, cel puţin până la 31 decembrie 2012. Pentru a putea munci în Belgia, românii trebuie să se afle în posesia unui permis de muncă. Pentru a obţine permis de muncă este necesar ca un angajator din Belgia să înainteze autorităţilor competente o cerere pentru a obţine autorizaţia de muncă pentru cetăţeanul în cauză. O dată ce autorizaţia de ocupare este obţinută de angajator, lucrătorul va obţine şi el permisul de muncă.
·         Elveţia nu este ţară membră UE dar impune unele dintre cele mai dure restricţii cetăţenilor români. Astfel, cei care doresc să stea în această ţară mai mult de trei luni au nevoie de permis de şedere iar în cazul în care vor să se angajeze, românii şi bulgarii au nevoie şi de un permis de muncă, chiar şi atunci când doresc să lucreze pe o perioadă mai mică de trei luni. Restricţiile se vor menţine până la 31 mai 2016 şi ar putea fi prelungite până în 2019. Practic, până la 31 mai 2016, cetăţenilor bulgari şi români li se permite intrarea pe piaţa muncii exclusiv sub rezerva a trei restricţii: controlul respectării principiului priorităţii naţionale (au prioritate cetăţenii elveţieni şi cetăţenii străinii aflaţi deja pe piaţa elveţiană a muncii); controlul condiţiilor de salarizare şi de muncă; numărul maxim, stabilit separat şi mărit în fiecare an, al permiselor de şedere de scurtă durată şi al permiselor de şedere.

       Franţa a impus la rândul său restricţii românilor şi bulgarilor pe piaţa muncii. Potrivit EURES, angajatorii francezi pot beneficia de o procedură de introducere a mâinii de lucru străine simplificată pentru 61 de meserii repartizate în şapte mari domenii de activitate. Un solicitant de muncă nu poate veni în Franţa spontan pentru a căuta un loc de muncă. Piaţa franceză a muncii nefiind deschisă, înscrierea la oficiile franceze pentru ocuparea forţei de muncă nu este posibilă.
·         În Germania, românii şi bulgarii pot solicita un loc de muncă numai dacă deţin un permis de muncă UE eliberat de Bundesagentur für Arbeit (Agenţia Federală a Muncii) (BA) şi pot fi angajaţi numai dacă posedă un astfel de permis. Cetăţenii noilor state membre au prioritate faţă de cei din ţări terţe care ajung în Germania pentru a solicita un loc de muncă. Nu mai este necesar ca aceşti lucrători să posede permis de şedere, în conformitate cu Freizügigkeitsgesetz/EU (Regimul liberei circulaţii/UE).
·         Irlanda menţine la rândul său restricţiile pe piaţa muncii, astfel că românii şi bulgarii care vor să se angajeze vor avea în continuare nevoie de un permis de muncă. Legislaţia irlandeză prevede însă că oricare dintre aceşti cetăţeni care se aflau în Irlanda la data aderării, respectiv la 1 ianuarie 2007, de cel puţin 12 luni şi care deţineau un permis de muncă valabil pentru această perioadă, nu vor mai fi supuşi acestor restricţii, ci, împreună cu familiile lor, vor avea acces nelimitat la piaţa forţei de muncă şi la Serviciile naţionale de ocupare a forţei de muncă.
·         În Italia, Guvernul aplică dispoziţii tranzitorii pentru cetăţenii români începând de la data aderării, la 1 ianuarie 2007. Nu există nici o restricţie însă în ceea ce priveşte muncitorii liber profesionişti. Dispoziţiile tranzitorii prevăd deschiderea pentru următoarele sectoare: agricultură, servicii hoteliere şi turism; servicii casnice şi servicii de îngrijire; construcţii; inginerie; management şi muncă înalt calificată; muncă sezonieră.
·         Românii care doresc să muncească în Luxemburg sunt de asemenea nevoiţi să obţină un permis de muncă, această ţară introducând un regim tranzitoriu de la 1 ianuarie 2007. Autorităţile luxemburgheze au decis ca în cazul anumitor sectoare permisul de muncă să fie acordat cu bunăvoinţă absolută resortisanţilor bulgari şi români, în conformitate cu o procedură minimală şi simplificată, fără ca obligativitatea permisului de muncă să fie însă abolită. Sectoarele vizate de această deschidere sectorială sunt agricultura, viticultura şi domeniul hotelier.
·         De asemenea, în Malta fiecare muncitor care vine din ţara sa de origine are nevoie de un permis de muncă pentru a putea intra pe piaţa forţei de muncă.
·         Guvernul de la Londra, care a decis la rândul său aplicarea de restricţii de la data aderării României şi Bulgariei la UE, şi că va prelungi aceste limitări până la sfârşitul anului 2013. Marea Britanie va deveni astfel, unul dintre statele UE care au impus şi menţinut în cazul României şi Bulgariei perioada maximă de 7 ani de restricţii.
·         Olanda  a decis de asemenea,  să prelungească restricţiile pentru români şi bulgari cu încă doi ani.
·         Spania reprezintă un caz particular şi o premieră în UE. După ce a decis, iniţial, în 2009, eliminarea restricţiilor pe piaţa muncii, Guvernul de la Madrid a revenit asupra deciziei în vara acestui an, limitând accesul românilor pe piaţa muncii cu începere de la 1 august. Decizia Spaniei a fost aprobată de Comisia Europeană, iar Guvernul de la Madrid a dat asigurări că este vorba despre o situaţie temporară, generată de rata mare a şomajului din Peninsula Iberică.

joi, 16 februarie 2012

Atenţionare: Ninsoare puternică

Valabil începând de miercuri 15.02.2012, ora 16:00 până joi 16.02.2012, ora 19:00

Până joi seară se aşteaptă depuneri de zăpadă de 15 până la 25 cm. În acest caz există pericolul de acumulări locale (nămeţi, troiene).

Luaţi în considerare efectele posibile:
   *  parţial, afectarea masivă a traficului rutier şi feroviar din cauza ninsorii
   *  parţial vizibilitate redusă considerabil din cauza ninsorii sau a zăpezii depuse
   *  intensificări suplimentare ale vântului: în locaţii deschise există posibilitatea viscolirii zăpezii
   *  eventuală întrerupere temporară a curentului electric şi a legăturilor telefonice
   *  Există posibilitatea ca străzile, traseele turistice, pistele de schi, precum şi indicatoarele să nu mai poată fi recunoscute.
   *  condiţii de vizibilitate redusă, în special în caz de vânt puternic.
   *  În timpul plimbărilor în câmp deschis: pericol de dezorientare, în special în cazul viscolirii zăpezii.
   *  Pericol ridicat de avalanşă sau cădere plăci de zăpadă.
   *  În păduri, pericol ridicat de frângere a copacilor sub greutatea zăpezii.
   *  Infrastructura poate fi afectată la nivel local; în anumite cazuri, regiunile pot fi izolate de lumea exterioară.

Este vorba de efectele posibile, care pot varia de la o situaţie atmosferică la alta.

Măsuri de protecţie recomandate:
   *  Deplasările cu maşina: doar cu echipare de iarnă şi în caz de urgenţă; se recomandă utilizarea mijloacelor de transport comun
   *  Luaţi în considerare o perioadă mai lungă de timp în timpul deplasării cu maşina (îndepărtarea zăpezii de pe maşină, strat de zăpadă, vehicule de deszăpezire etc)
   *  În cazul unor urcări de lungă durată este necesar să dispuneţi de lanţuri de zăpadă
   *  Dacă este posibil, parcaţi maşina în garaj înainte de ninsoare, există posibilitatea obstrucţionării marginii părţii carosabile din cauza zăpezii aruncată de vehiculele de deszăpezire
   *  Luaţi în considerare întârzieri majore sau chiar anularea autobuzelor şi trenurilor
   *  Atenţie la căderea zăpezii de pe acoperiş
   *  Există posibilitatea ca străzile, traseele turistice, pistele de schi, precum şi indicatoarele să nu mai poată fi recunoscute.
   *  Condiţii de vizibilitate redusă, în special în caz de vânt puternic.
   *  În timpul plimbărilor în câmp deschis: pericol de dezorientare, în special în cazul viscolirii zăpezii.
   *  Pericol ridicat de avalanşă sau cădere plăci de zăpadă.
   *  În păduri, pericol ridicat de frângere a copacilor sub greutatea zăpezii.
   *  Infrastructura poate fi afectată la nivel local; în anumite cazuri, regiunile pot fi izolate de lumea exterioară.

 Şedinţa extraordinară a Comitetului Naţional pentru 
 Situaţii de Urgenţă, prin sistemul de videoconferinţă
 Joi, 16 februarie 2012, ora 17:00, se va desfăşura, la sediul Ministerului Administraţiei şi Internelor, şedinţa extraordinară a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, în cadrul căreia va fi analizat modul de acţiune pentru înlăturarea efectelor fenomenelor meteorologice periculoase (ninsoare, viscol, ger), cu detalierea situaţiei actuale în judeţele cele mai afectate.
În partea a doua a şedinţei extraordinare, vor fi prezentate scenariile de formare pe cursurile de apă a viiturilor generate de topirea zăpezii şi combinat cu ploi, în diferite ipoteze, care ar putea produce inundaţii.
Şedinţa extraordinară a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă va putea fi urmărită prin sistemul de videoconferinţă de la sediul Instituţiei Prefectului – Judeţul Caraş-Severin.  

 DESZĂPEZIREA PARCĂRILOR
 Având în vedere Hotărârea de Consiliu Local nr. 97/2010 în care se aprobă „Regulamentul privind utilizarea parcărilor aparţinând domeniului public şi privat al municipiului Reşiţa”, cetăţenii care utilizează parcările publice, pe lângă dreptul de utilizare au şi anumite obligaţii.
Prezentul regulament reglementează administrarea şi exploatarea parcărilor de reşedinţă/domiciliu aparţinând domeniului public şi privat al municipiului Reşiţa, în conformitate cu prevederile legale.
Utilizatorii parcărilor publice de reşedinţă/domiciliu au obligaţia de a păstra curăţenia iar pe timpul iernii să deszăpezească aceste spaţii date spre folosinţă prin contracte de închiriere sau autorizaţii de parcare.

miercuri, 15 februarie 2012

MANIFESTARE CULTURALĂ LA MINORITATEA MAGHIARĂ DIN CARAŞ-SEVERIN

Minoritatea  maghiară din Caraş-Severin a organizat sâmbătă,11.02.2012, la Reşiţa, balul de „FĂŞANG”. Această manifestare este organizată în fiecare an


La această manifestare au participat maghiarii din acest judeţ şi nu numai, dar şi alte etnii din acest judeţ ca:germani, sârbi şi nu în ultimul rînd români
 Această manifestare a  adus multă bună dispoziţie în dans, muzică, cu acest prilej  a fost prezentată paradă a măştilor, precum şi un spectacol.


 Manifestarea organizată  a fost un prilej foarte bun în care minoritatea maghiară din această zonă a promovat obiceiurile, cultura şi tradiţia  care o au.

Referitor la minoritatea maghiară din judeţul Caraş-Severin aceştia sunt concentraţi în majoritate în mediul urban.  Ariile locuite şi  vorbite de minoritatea maghiară sunt concentraţi în majoritate în mediul urban în; Reşiţa, Bocşa, Oţelu Roşu, Caransebeş, Moldova Nouă, Anina şi Oraviţa, în mediul rural în Berzovia.


luni, 13 februarie 2012

Proba practică pentru obţinerea permiselor a fost suspendată


Printr-un Ordin al Prefectului de Caraş-Severin, Octavian Ţunea, în perioada 13 – 17 februarie, a fost suspendată temporar proba practică din cadrul procedurii de examinare a candidaţilor, în vederea obţinerii permisului de conducere, pe raza judeţului. 

Suspendarea îşi încetează efectele, în situaţia în care condiţiile meteorologice vor permite susţinerea corespunzătoare a probei practice.
Ordinul a fost emis având în vedere ninsorile abundente din ultimele 48 de ore, care au dus la imposibilitatea folosirii traseelor de examen, dar şi prognoza pe următoarele 72 de ore.

duminică, 12 februarie 2012

Avertizarea meteorologică de tip Cod Portocaliu de ninsoare abundentă.

Şedinţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin

Prefectul judeţului Caraş-Severin, Octavian Ţunea, a convocat sâmbătă, începând cu ora 18:00, şedinţa extraordinară a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin, având în vedere avertizarea meteorologică de tip Cod Portocaliu de ninsoare abundentă. 

 Avertizarea este valabilă în judeţul Caraş-Severin, pentru intervalul 12 februarie, ora 18:00 – 14 februarie, ora 14:00.
Instituţia Prefectului – Judeţul Caraş-Severin a transmis tuturor primăriilor din judeţ, un prim set de măsuri ce trebuie luate, preventiv, în această situaţie.
La nivel local, primăriile trebuie să aibă identificate şi pregătite spaţiile de primire-cazare a persoanelor afectate de fenomenele meteo specifice.
Conform legislaţiei, printre altele, primăriile trebuie să instituie serviciul de permanenţă, să asigure asistenţa medicală la nivelul localităţii, să asigure transmiterea atenţionărilor şi informaţiilor către satele sau cartierele aparţinătoare şi să semnaleze Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, orice problemă apărută la nivelul comunităţii locale.
Totodată, în calitatea lor de preşedinţi ai Comitetelor Locale pentru Situaţii de Urgenţă, primarii vor convoca, sâmbătă seara, sau cel târziu duminică dimineaţa, Comitetul Local pentru Situaţii e urgenţă, pentru stabilirea măsurilor necesare, astfel încât, să poată interveni în timp util la apariţia unor evenimente.
Prefectul Octavian Ţunea le solicită primarilor să asigure de urgenţă mijloacele necesare pentru intervenţie, în cazul blocării căilor de acces, inclusiv către locuinţele cetăţenilor, dar şi să asigure furnizarea în condiţii normale a utilităţilor publice la nivelul localităţilor. 
În ceea ce priveşte desfăşurarea cursurilor în unităţile de învăţământ, părinţii se pot interesa dacă acestea sunt sau nu suspendate, pe parcursul zilei de duminică, între orele 10:00 şi 22:00, la Telverde: 0800 816 255.
La nivelul judeţului Caraş-Severin, sunt pregătiţi să intervină, peste 100 de jandarmi, mai bine de 250 de lucrători ai ISU Semenic, poliţişti şi poliţişti de frontieră, precum şi 23 de echipaje ale Poliţiei Rutiere. Tot la dispoziţia populaţiei, în special a turiştilor aflaţi pe Muntele Semenic şi Muntele Mic sunt şi salvamontiştii cărăşeni.
Pentru turiştii din zonele montane, prefectul judeţului Caraş-Severin a afirmat că îi îndrumă să coboare pe parcursul zilei de duminică, până la orele prânzului. 
  •  Primarul municipiului Reşiţa, Mihai Stepanescu în şedinţa convocată astăzi 12.02.2012 a Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă al municipiului, la sediul primăriei, pe lângă alte subiecte discutate, punând accent pe continuarea activităţilor cuprinse în programul de acţiune existente a codului galben şi apariţiei codului portocaliu, a propus strângerea de produse alimentare neperisabile şi în perioadă de valabilitate pentru sinistraţii din cele două judeşe din estul ţării.
  • Primăria Reşiţa şi  Centrul Militar judeţean Caraş Severin, vor deschide două puncte de colectare a produselor alimentare neperisabile (ulei, făină, zahăr, orez, apăplată şi minerală, paste făinoase,conserve, etc. ) şi aflate în perioadă de valabilitate pentru sinistraţii din judeţele Vrancea şi Buzău, începând de astăzi, orele 16.00 până la ora 20.00, respectiv în data de 13 şi 14 februarie a.c. de la orele 08.00 – 20.00 la Sediul Centrul Militar judeţean Caraş Severin  de pe str. Sportului nr. 4, respectiv Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă p-ţa. Republicii nr.17.

sâmbătă, 11 februarie 2012

INCREDIBIL! SONDAJ: 40 MINUTE= 87 DE VOTURI PENTRU ''FOARTE BINE''


În data de 29.01.2012 pe ,,blogul’’ crsta.blogspot.com a fost pus un sondaj care avea următoarea întrebare:
CUM APRECIAŢI ACTIVITATEA POLITICĂ ŞI PARLAMENTARĂ A DEPUTATULUI MIHAI RADAN
În data de 11.02.2011, ora 13,50 situaţia sondajului arăta aşa:

FOARTE BUNĂ:4,BUNĂ: 0,SLABĂ:1, FOARTE SLABĂ :76, NU ŞTI :1

În data de 11.02.2012, în intervalul: 13,50 - 14,30 , au votat, calificativul ,,FORATE BINE” , în favoarea deputatului MIHAI  RADAN, ”87”, de votanţi, din aceeaşi reţea de comunicaţii şi din  aceeaşi zonă. Fără comentarii !!!
 LA  sondajul pus timp de 15 zile, au răspuns, în număr de 82 de votanţi.
În interval de 40 de minute, au votat ”87”  de votanţi toate de  susţinerea  a deputatului Radan Mihai, cu calificativul  ,,FOARTE BINE’’ Fără comentarii
ANALIZA  VĂ  APARŢINE!