Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



sâmbătă, 31 mai 2014

1 iunie - Ziua Internationala a Copilului

 
Dragi copii, voi sunteţi bucuria noastră. Pentru voi ne zbatem, pentru voi muncim. Pentru că ne luminaţi viaţa facem tot posibilul să fim sănătoşi, fericiţi şi bucuroşi alături voi, scumpii noştri copiii.
Ziua Internaţionala a Copilului a fost menţionată prima data la Geneva la Conferinţa Mondiala pentru Protejarea si Bunăstarea Copiilor în luna august a anului 1925, unde 54 de reprezentanţi din diferite ţări, au adoptat Declaraţia pentru Protecţia Copilului.
In anul 1954, Fondul Internaţional pentru Urgente ale Copiilor al Natiunilor Unite (UNICEF) a recomandat ca fiecare Stat să dispună de o zi la  care să serbeze  "Ziua Copilului"

Thailanda • E Există factori de risc – evitaţi deplasările ce nu sunt necesare!


1. Informaţii generale

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români asupra faptului că la data de 22.05.2014, ora 5.15 p.m (ora locală), şeful armatei regale a declarat că a preluat controlul asupra guvernului printr-o lovitură de stat.
Urmare situaţiei din Regatul Thailandei, a fost declarată stare de asediu la nivel naţional între orele 00:00 si 4:00 a.m. Menţionăm că deplasarea în grupuri mai mari de 5 persoane este interzisă.

Seminarului „Didactica Internaţional”, Editia a XXIII-a 2014

Seminarului „Didactica Internaţional”, Editia a XXIII-a 2014

Tema impuls:

Creşterea competitivităţii regionale prin promovarea inovării şi specializării didactice”.

DIDACTICA CENTRATĂ PE UNITATEA DE INVĂŢĂMÂNT
Creşterea competitivităţii regionale prin promovarea ofertei educaţionale a unităţii de învăţământ”. 
SCRISOARE METODICĂ 

17.377.locuri de muncă vacante în data de 30 mai 2014

Potrivit datelor rezultate din declaraţiile agenţilor economici privind locurile de muncă vacante,
în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) sunt înregistrate 17.377
locuri de muncă, în data de 30 mai 2014.
Situaţia locurilor de muncă vacante, în fiecare judeţ:

196 DE URMĂRIŢI, DEPISTAŢI DE POLIŢIŞTI, ÎN ULTIMA SĂPTĂMÂNĂ

 196 de persoane care erau dispărute sau pe numele cărora existau mandate emise de instanţele de judecată au fost depistate, în ultima săptămână, de poliţiştii structurilor de investigaţii criminale.

În urma activităţilor de căutare şi identificare, sub coordonarea Direcţiei de Investigaţii Criminale din cadrul I.G.P.R., poliţiştii structurilor de investigaţii criminale din întreaga ţară au depistat, în perioada 23 – 29 mai a.c., 126 de persoane semnalate ca fiind dispărute, dintre care 89 de minori.

vineri, 30 mai 2014

SĂRBĂTOAREA MUZEELOR SĂTEŞTI

CENTRUL JUDEŢEAN PENTRU CONSERVAREA ŞI PROMOVAREA CULTURII TRADIŢIONALE  CARAŞ SEVERIN
MUZEUL BANATULUI MONTAN REŞIŢA
MUZEUL REGIMENTULUI DE GRANIŢĂ CARANSEBEŞ
MUZEUL SATULUI BĂNĂŢEAN TIMIŞOARA
SOCIETATEA LITERAR ARTISTICĂ „TIBISCUS Uzdin,  SERBIA
ASOCIAŢIA PUBLICIŞTILOR PRESEI RURALE DIN BANAT
REVISTA DE CULTURĂ „ ALMĂJUL”
MUZEUL „ALMĂJUL”
PRIMĂRIA ŞI CONSILIUL LOCAL DALBOŞEŢ

Turcia – Proteste de stradă

 Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii care se deplasează pe teritoriul Republicii Turciei că, în perioada 31 mai – 1 iunie 2014, la Istanbul se anunță noi proteste de stradă, cu ocazia împlinirii unui an de la evenimentele din Parcul Gezi.
Zonele unde există riscul desfășurării demonstrațiilor sunt Piata Taksim, Sisli si Mecidiyekoy. Aici vor fi mobilizate importante forţe de ordine, respectiv aproximativ 25.000 polițiști si 50 autovehicule de intervenție, dotate cu tunuri cu apă. La proteste si-au anunțat participarea circa un milion de persoane, motiv pentru care armata turcă este pregătită să intervină în cazul în care forțele de ordine vor avea nevoie de sprijin.

Bosnia şi Herţegovina – Drumuri şi puncte de frontieră închise

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii care doresc să călătorească în Bosnia şi Herţegovina cu privire la situaţia principalelor drumuri şi puncte de frontieră.
Potrivit informărilor emise de către autorităţile locale, următoarele drumuri au fost închise:
  • M-17: Maglaj-Doboj (Kosova place)
  • M-14.1: Brcko-Loncari
  • M-18: Bijelina-Ribnica
  • R-458: Lopare-Gornja Tuzla
  • R-467: Olovo-Ribnica

Liga Studenților Români din Străinătate

 Vara se apropie cu pași repezi și mulți se gândesc deja la o meritată vacanță. Le
urăm succes celor care au examene în această perioadă și multă inspirație celor
care-și pregătesc lucrările de absolvire.
Vă invităm să citiți numărul din mai al Newsletter-ului LSRS și să descoperiți un
editorial despre stagiile de practică, la care mulți tineri se gândesc în această
perioadă. Veți putea de asemenea să aflați ce proiecte au mai avut filialele LSRS în
lunile aprilie și mai și îi veți cunoaște pe trei dintre cei mai activi voluntari
LSRS.

CUPA "TELEFONUL COPILULUI" 1 IUNIE 2014

 1 IUNIE 2014
Cluj-Napoca: Sala Sporturilor (comuna Apahida, jud. Cluj, cu incepere de la orele 08:30 pana la
orele 16:00 (4 echipe)
Orele 16:00 Festivitate de premiere
Mangalia: Sala Sporturilor (str. 1 Decembrie, nr. 30, Mangalia), cu incepere de la orele 10:00
pana la orele 12:00 (4 echipe)
Orele 12.00 Festivitate de premiere
Sighetu Marmatiei: Scoala Ioan Mihali de Apsa, str. Mihai Viteazul, nr. 41, cu incepere de la
orele 09:00 pana la orele 13:00 (4 echipe)
Orele 13:00 Festivitate de premiere
Moinesti: Liceul Teoretic Spiru Haret, Str. Vasile Alecsandri, nr. 10, cu incepere de la orele

Sâmbătă, 31 mai 2014, va avea loc cea de-a VII-a ediţie a Festivalului de Gulas.

 Asociatia Kolping Millennium va fi gazda evenimentului care se va desfăşura in Timişoara la Casa Marienheim, str. Aurora nr. 6 - 8, începand cu orele 9:00.
Vor participa 11 asociatii Kolping: Timisoara Sf. Maria, Timisoara Millennium, Timisoara Mehala, Sanandrei, Cenad, Dumbravita, Liebling, Otelec, Uivar, Padej/Serbia si Sajan/Serbia. In total, peste 200 de persoane.

Targ de turism cu oferte din Vrsac, Republica Serbia.

  Primăria Municipiului Reşiţa impreună cu Organizaţia Comunală de Turism a comunei Vârşeţ organizează o acţiune de promovare a ofertelor turistice ale comunei Vârşeţ astăzi, 30 mai 2014, ora 11.00, în sala de şedinţe a administraţiei locale, parter.
Cu această ocazie, vor fi prezentate cele mai interesante

joi, 29 mai 2014

Ucraina - Situaţia de securitate s-a deteriorat dramatic



Pe fondul evenimentelor înregistrate în Crimeea şi în alte zone din Ucraina, Ministerul Afacerilor Externe îşi menţine recomandarea ca cetăţenii români, inclusiv reprezentanţii mass-media, să părăsească imediat teritoriul peninsulei, precum şi regiunile Doneţk şi Lugansk. În acestea din urmă situaţia de securitate s-a deteriorat dramatic.
Totodată,  cetăţenii români sunt încurajaţi să evite deplasările, dacă acestea nu sunt strict necesare, în regiunile Harkov, Sumi, Zaporojie, Nikolaiev, Dnepropetrovsk, Herson şi Odesa.

ATENŢIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN



Intervalul : 30 mai, ora 09 – 31 mai, ora 23
Zonele afectate : conform textului şi hărţii;
Fenomene : instabilitate atmosferică, ploi însemnate cantitativ; N

Din dimineaţa zilei de vineri, 30 mai până în noaptea de sâmbătă spre duminică (31 mai / 1 iunie), vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată în sudul, estul şi centrul ţării şi în toată zona montană. Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce pot lua şi aspect de vijelie şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 25...30 l/mp şi izolat 50...60 l/mp.

Ziua Internaţională a Copilului dedicată siguranţei acestuia

 Ziua de 1 Iunie este un bun prilej pentru poliţişti de a fi alături de copiii din unităţile de învăţământ din judeţul Caraş-Severin pentru a le demonstra că oamenii în uniformă sunt prietenii lor, dar şi pentru a le da câteva sfaturi în ceea ce privenţe prevenirea delincvenţei juvenile.
Activităţile dedicate acestei importante zile a copilăriei au debutat în staţiunea Băile Herculane în cursul zilei de 28 mai a.c., când poliţiştii de la Poliţia Staţiunii Băile Herculane în parteneriat cu reprezentanţii Şcolii Gimnaziale de la Liceul Hercules au desfăşurat o „acţiune specială” ajutaţi fiind de echipajele de patrulă şcolară. Astfel la începerea şi la sfărşitul orelor de curs, elevii claselor I-IV, au traversat strada în siguranţă întrucât colegii lor din patrulele şcolare i-au supravegheat îndeaproape.

Scrisoare deschisă

 Către Rectoratul Universității din București
În atenția Prof. univ. dr. Mircea Dumitru, Rector

Scrisoare deschisă privind asocierea și sponsorizarea simpozionului științific Odiseea Resurselor Minerale de către cele mai controversate companii din industria extractivă

Învățământul academic românesc din sistemul public este un reper important pentru societatea noastră. Sistemul educațional, deși supus erodării în ultimii ani, rămâne unul dintre cele mai preţuite în Europa, rezultatele remarcabile ale elevilor, studenţilor şi profesorilor români fiind aduse adesea la cunoştinţa opiniei publice.

Fals depistat în punctul de trecere a frontierei

 * Poliţiştii de frontieră din cadrul SPF  Naidăş au depistat un autoturism înmatriculat în Bulgaria pentru care soferul a prezentat autocolantul inspecţiei tehnice periodice falsificat.
            Ieri, în Punctul de Trecere a Frontierei Naidăş, s-a prezentat pentru a intra în ţară ceteţeanul român  Victor  N.N., în vârstă de 28 ani, domiciliat pe raza judeţului Ialomiţa. Acesta conducea un autoturism marca „Bmw”, înmatriculat în Bulgaria.
            La controlul specific, poliţiştii de frontieră au avut suspiciuni cu privire la autenticitatea inspecţiei tehnice a autoturismului în cauză. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că autocolantul inspecţiei tehnice era fals.

Etapa finală a Cupei Speranţa la minifotbal, ediţia a VIII-a 2014

Organizaţia Mondială a Sănătăţii celebrează în fiecare an, la data de 31 mai, Ziua Mondială fără Tutun.
 Pentru a proteja generaţiile prezente şi viitoare, nu numai din punctul de vedere al consecinţelor medicale, dar şi al celor sociale, de mediu şi economice, cauzate de consumul de tutun (inclusiv al fumatului pasiv), Agenţia Naţională Antidrog – Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consilere Antidrog Caraş-Severin, în colaborare cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Caraş-Severin – Centrul de Plasament „Speranta” Resita, Direcţia Judeţeană de Tineret şi Sport şi Direcţia de Sănătate Publică judeţeană, organizează o serie de manifestări de informare-educare-sensibilizare a populaţiei, privind beneficiile unui stil de viaţă sănătos cu tema-impuls „Accize mai mari la tutun, mai puţine decese şi boli!“.

miercuri, 28 mai 2014

Timișoara, capitala artelor spectacolului

Timișoara, capitala artelor spectacolului. 
Urmează ”zburătorii”
Mai sunt două săptămâni până când a doua parte a FEST – FDR2014 (Festivalul European al Spectacolului Timișoara –Festival al Dramaturgiei Românești) va începe la Timișoara. Opt zile, din 10 până în 17 iunie, și optsprezece evenimente spectaculoase, cu adevărat ieșite din comun. Trupe de teatru din Europa aduc la Timișoara actori ”zburători”, protagoniști ai unor show-uri monumentale, care vor putea fi văzute GRATUIT în  Piața Victoriei. Vor fi spectacole în care acțiunea, desprinsă parcă din alte dimensiuni, se va întâmpla mult deasupra capetelor spectatorilor. Pe scurt, urmează spectacole de neratat.
Timișoara și-a consolidat, de la mijlocul lui mai, poziția de capitală a artelor spectacolelor, primele cinci zile ale FEST-FDR2014 aducând în orașul de pe Bega peste 150 de artiști și oameni ai scenei, 15 reprezentații din cele mai diverse, probleme stringente ale realității abordate creativ,

Pe 1 Iunie

 Pe 1 Iunie, începând cu anul 1950, în România sărbătorim alături de copii o zi cu zâmbete şi veselie. Copilăria, jocul şi energia pozitivă se exprimă şi prin intermediul activităţilor organizate de către Muzeul Banatului Montan, Reşiţa, reprezentat de către muzeograf Minodora Damian, în parteneriat cu şcolile din judeţ. Astfel la Şcoala Gimnazială Ocna de Fier, desenele elevilor vor fi expuse sub titlul “Un zâmbet de 1 Iunie” (prof. Trifu Cătălin, prof. Snovak Emilia)

Furnizarea gazului a fost sistată către SC CET 2010 Reşiţa SRL

 Ca urmare a datoriilor înregistrate de SC CET 2010 Reşiţa SRL către furnizorul de gaz şi a somaţiilor transmise de către acesta, furnizarea gazului a fost sistată.
Principalele cauze care au condus la această situaţie sunt pierderile din sistemul de transport şi distribuţie, facturile neachitate de către unii consumatori precum şi managementul defectuos al societăţii. Toate aceste aspecte precum şi măsurile, propuse privind viitorul societăţii, vor fi prezentate Consiliului Local în cadrul şedinţei ordinare de vineri, 30 mai 2014, ora 12:30.

Cinstea unui jandarm

 Marţi, 27 mai a.c, în jurul orei 17.20, un jandarm din cadrul Detaşamentului 2 Jandarmi Reşiţa, aflat în serviciu la Judecătoria Reşiţa, a observat în faţa obiectivului două lănţişoare, unul de culoare galbenă şi altul de culoare argintie.
 Subofiţerul a luat legătura cu personalul obiectivului ce a părăsit clădirea în ultima jumătate de oră, în încercarea de a identifica persoană păgubită.  

Ziua Internaţională de Acţiune pentru Sănătatea Femeii

  Serviciul Public „Biblioteca Municipală” Reşiţa marchează Ziua Internaţională de Acţiune pentru Sănătatea Femeii printr-o manifestare organizată miercuri, 28 mai 2014, ora 13:00, în sala de şedinţe a Primăriei Reşiţa, în parteneriat cu Direcţia de Sănătate Publică din Caraş-Severin, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate şi Liga Studenţilor din cadrul Universităţii „Eftimie Murgu” din Reşiţa.

Accident sesizat prin 112

 În dimineaţa zilei de 27.05.2014, poliţişti de la Poliţia Oraşului Moldova Nouă au intervenit la un accident rutier sesizat prin apelul unic de urgenţă 112.
Echipa deplasată la faţa locului a constatat, din primele verificări, că în timp ce I.Z., în vârstă de 21 ani, conducea un autoturism pe DN 57, din direcţiaMoldova Nouă spre Naidăş, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi a intrat în coliziune cu un copac de pe marginea părţii carosabile.

marți, 27 mai 2014

REZULTATE FINALE ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2014 CARAS - SEVERIN

                             

Bosnia şi Herţegovina • !Bosnia şi Herţegovina – Localităţile Samac, Brcko, Orasje şi Bijelina sunt încă acoperite de apă

 Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii care se deplasează pe teritoriul Bosniei şi Herţegovinei că, la data de 27 mai 2014, autorităţile locale din Bosnia şi Herţegovina anunţă că, deşi nivelurile principalelor râuri au scăzut treptat, localităţile din nord şi nord-est Samac, Brcko, Orasje şi Bijelina sunt încă acoperite de apă.
Drumurile naţionale M-17, M-18, M-4 şi M-5 sunt în continuare afectate pe anumite porţiuni, însă circulaţia se desfăşoară normal, fiind deviată în anumite locuri (Maglaj-Doboj). În zona unde circulaţia este deviată, există poliţie rutieră locală şi sunt indicatoare corespunzătoare.

Ședințe la Instituţia Prefectului - Judeţul Caraş-Severin

 Instituţia Prefectului - Judeţul Caraş-Severin organizează miercuri, 28 mai a.c., la sediul Palatului Administrativ, Sala de şedinţe de la etajul I, următoarele:
                    - şedinţa Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice din judeţul Caraş-Severin, cu începere de la ora 10,00, având următoarea tematică:

CONCURSUL JUDEŢEAN DE CREAŢIE LITERARĂ ŞI ARTISTICO-PLASTICĂ „ANOTIMPURILE COPILĂRIEI”

Tema concursului:Frumuseţea naturii zugrăvită în opere literare specifice fiecărui anotimp.
                  Scop:  
Dezvoltarea creativităţii şi a deprinderilor de a realiza scurte texte în versuri sau proză,stimularea potenţialului artistic şi creativ al elevilor.
Încurajarea comunicării şi colaborării, promovarea competiţiei şi cultivarea ambiţiei de a obţine performanţe şcolare.

SEMINARUL DIDACTICA INTERNATIONAL EDIŢIA a XXIII-a, 2014

SEMINARUL DIDACTICA INTERNATIONAL
EDIŢIA a XXIII-a, 2014
Tema impuls a Seminarului:
Creşterea competitivităţii regionale prin promovarea inovării şi specializării didactice

luni, 26 mai 2014

Lepa Brena la Reșița

 Primăria şi Consiliul Local al Municipiului Reşiţa organizează, în perioada 27-29 iunie 2014, cea mai mare sărbătoare a oraşului: Zilele Reşiţei şi Ruga Bănăţeană”.
Evenimentul are loc anual, cu ocazia praznicului Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel-patronii spirituali ai oraşului.
Programul manifestării cuprinde concerte în aer liber susţinute de artişti consacraţi ai muzicii româneşti şi internaţionale, care se vor desfăşura pe parcursul celor trei zile (vineri, sâmbătă şi duminică). Manifestările vor debuta în data de 27 iunie cu un spectacol de muzică folclorică la care vor evolua solişti vocali şi ansambluri româneşti recunoscute în Banat şi în ţară.

Două puncte de colectare a ajutoarelor pentru sinistraţii din Republica Serbia

 Începând de luni, 26 mai 2014, Primăria Municipiului Reşiţa a deschis două puncte de colectare a ajutoarelor pentru sinistraţii din Republica Serbia, unul la sediul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă, situat în Piaţa Republicii nr. 17 (cartier Muncitoresc, clădirea galbenă vis-a-vis de Direcţia Agricolă) şi altul la Bazinul Olimpic de Înot, situat pe Str. Făgăraşului nr. 16 (cartier Lunca Bârzavei). Pot fi donate următoarele:
- apă potabilă
- alimente în conservă
- produse de igienă personală
- produse de dezinsecţie/dezinfecţie a clădirilor şi a terenurilor afectate de inundaţii.
Programul de funcţionare a celor două puncte de colectare va fi de luni până vineri, între orele 08:00-22:00 şi sâmbătă, între orele 09:00-14:00.

Ședinţa Colegiului Prefectural Caraş-Severin

   Instituţia Prefectului - Judeţul Caraş-Severin organizează marţi, 27 mai a.c., ora 10,00, la sediul Palatului Administrativ, Sala de la etajul I, şedinţa Colegiului Prefectural Caraş-Severin, cu următoarea tematică:
                        1. Informare privind rezultatele monitorizării/respectării legislaţiei muncii în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi în domeniul relaţiilor de muncă, în cadrul unităţilor administrativ – teritoriale.

Accident si infracţiuni la regimul circulaţiei

 Accident sesizat prin 112
În dimineaţa zilei de 25.05.2014, poliţişti de la Poliţia Oraşului Moldova Nouă au intervenit la un accident rutier sesizat prin apelul unic de urgenţă 112.
Echipa deplasată la faţa locului a constatat, din primele verificări, că în timp ce S.I., în vârstă de 46 ani, conducea un autoturism pe raza localităţii Zlatiţa, nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de mers înapoi şi a lovit două minore ce se deplasau pe partea carosabilă.
În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a celor două minore în vârstă de 11 ani respectiv 11 luni.

duminică, 25 mai 2014

Apel public pentru Relansarea campaniei de vaccinare anti-HPV

 Asociatia Nationala pentru Protectia Pacientilor (ANPP) a comunicat in mod public sustinerea pentru reluarea campaniei de vaccinare anti-HPV la cererea parintilor, una din putinele intiative ale societatii civile la care Ministerul Sanatatii a raspuns in mod favorabil. In timp ce 23 de tari din Europa au introdus campanii de vaccinare anti-HPV, Romania care conduce in mod detasat la mortalitatea cauzata de cancerul de col (unul din putinele tipuri de cancer prevenibil in totalitate prin vaccinare anti-HPV si screening Babes-Papanicolau) a renuntat in anul 2009 la vaccinarea anti-HPV [1].

Nigeria • Există factori confirmaţi de risc – evitaţi călătoriile!

1. Informaţii generale

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care doresc să călătorească în Nigeria să manifeste prudenţă sporită, întrucât pe teritoriul Nigeriei situaţia conflictuală în plan securitar a devenit greu controlabilă.
În R. F. Nigeria, pentru trei state din zona de nord-est, respectiv Adamawa, Borno şi Yobe, a fost instituită starea de urgenţă în urma atentatelor şi acţiunilor teroriste organizate de gruparea islamist radicală Boko Haram, soldate până în prezent cu decesul a cca. 3.600 persoane.

FESTIVALUL DE FOLCLOR SI SIMPOZIONUL EDUCAŢIE PENTRU PATRIMONIUL CULTURAL


MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE
INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN CARAŞ-SEVERIN
CENTRUL JUDEŢEAN PENTRU CONSERVAREA  ŞI PROMOVAREA CULTURII TRADIŢIONALE
CASA CORPULUI  DIDACTIC CARAŞ-SEVERIN
PRIMĂRIA COMUNEI BĂUŢAR
ŞCOALA GIMNAZIALĂ BĂUŢAR
                VĂ INVITĂ SĂ PARTICIPAŢI LA

Accident si alcooltest pozitiv

Accident sesizat prin 112
În după-amiaza zilei de 24.05.2014, poliţişti de la Poliţia Staţiunii Băile Herculane au intervenit la un accident rutier sesizat prin apelul unic de urgenţă 112.
Echipa deplasată la faţa locului a constatat, din primele verificări, că în timp ce E.E., în vârstă de 56 ani, conducea un autoturism, din direcţia Orşova spre Caransebeş,  într-un moment de neatenţie a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un tânăr de 26 ani.

sâmbătă, 24 mai 2014

AJOFM BIHOR organizează o bursă a locurilor de muncă în data de 27.05.2014

 AJOFM BIHOR organizează în data de 27.05.2014, o bursă a locurilor de muncă, la solicitarea angajatorului PGS Sofa & Co SRL. Evenimentul se va desfăşura la sediul Punctului de Lucru Marghita, str. Eroilor nr. 9, începând cu ora 10.00.
Detalii suplimentare pot fi obţinute de la AJOFM Bihor, Str. Transilvaniei nr. 2, Oradea, tel: 0259.436.821

Există un viitor european pentru pacienții români cu hepatită?



  • APAH-RO, în numele pacienților români cu hepatită, solicită sprijinul viitorilor europarlamentari să le reprezinte interesele la cel mai înalt nivel de decizie
  • Statele europene trebuie să decidă unitar și să impună un standard în ceea ce privește depistarea, urmărirea și tratamentul pacienților cu afecțiuni hepatice cronice
 Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO), împreună cu European Liver Patient Association (ELPA) și Asociația Pacienților Cronici din România

Irlanda – Sistarea zborurilor efectuate de compania aeriană Aer Lingus

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, sau care se deplasează pe teritoriul Irlandei, cu privire la sistarea zborurilor efectuate de compania aeriană Aer Lingus, la data de 30 mai 2014, ca urmare a unei greve declanşate de către însoţitorii de  zbor.

Ordine şi siguranţă publică, pe timpul alegerilor pentru Parlamentul European

  1121 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne sunt angrenaţi, la data de 25 mai a.c., în judeţul Caraş-Severin, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, precum şi pentru protecţia celor 366 de secţii de votare, p, precum şi a alegerilor parţiale pentru autoritatea locală din Obreja.

Pentru asigurarea unui proces electoral corect şi echidistant, la nivelul judeţului Caraş-Severin, pe timpul desfăşurării alegerilor membrilor din România pentru Parlamentul European, vor fi angrenaţi peste 400 de poliţişti, 192 de poliţişti de frontieră, 144 de jandarmi şi 185 de pompieri.

vineri, 23 mai 2014

AJUTOR PENTRU SERBIA

  Având în vedere inundaţiile cu care se confruntă Republica Serbia, o echipă din cadrul Primăriei Municipiului Reşiţa cu atribuţii în domeniul situaţiilor de urgenţă şi a relaţiilor internaţionale s-a deplasat joi, 22 mai 2014, în oraşele partenere (Vrsac, Veliko Gradişte, Coştei, Pancevo), pentru evaluarea situaţiei şi intervenţia de urgenţă, în măsura posibilităţilor.
În urma discuţiilor cu autorităţile locale sârbe, s-a constatat că cele mai afectate sunt localităţile învecinate oraşului Vrsac, oraş cu care Municipiul Reşiţa a semnat un protocol de înfrăţire.

Pe 25 mai sancționăm cianuriștii!

22 mai 2014 - Campania Salvați Roșia Montană își încurajează susținătorii să ia parte activ în evaluarea candidaților înscriși pentru alegerile europarlamentare, iar pe 25 mai să își exercite dreptul democratic la vot. Evaluarea candidaților este centralizată prin pagina www.europarlamentare.rosiamontana.org (lansată la începutul lunii mai) și reprezintă un indicator de poziționare a acestora în ceea ce privește exploatarea la suprafață cu cianuri a zăcămintelor aurifere din România. Acest instrument oferă informații detaliate pentru contactarea candidaților și permite urmărirea declarațiilor și acțiunilor fiecărui om politic monitorizat. Această pagină web, alături de alte analize asupra problemelor din societatea românească permit conturarea unei decizii de vot asumată conștient. Miile de mesaje ale susținătorilor campaniei Salvați Roșia Montană către candidați au avut drept rezultat introducerea cazului Roșia Montană în discursul public al prezentei campanii electorale.

Salubrizare a zonelor verzi din Parcul Tricolorului.

  Primăria Municipiului Reşiţa în colaborare cu Liga Judeţeană a Pensionarilor Caraş-Severin şi operatorul local de salubritate - SC. SUPERCOM SA. Bucureşti- au organizat joi, 22 mai 2014, o acţiune de salubrizare a zonelor verzi din Parcul Tricolorului.
Au participat aproximativ 25 de pensionari, care şi-au propus, prin acest demers, să contribuie la înfrumuseţarea oraşului în care trăiesc.

La pescuit ilegal

         Poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Moldova Veche au depistat două persoane de sex masculin care pescuiau ilegal in zonele de protecţie Parcul Naţional Porţile de Fier dintr-o ambarcaţie cu motor.
         Ieri, 21.05.a.c., în jurul orei 15.00, poliţiştii de frontieră din Moldova Veche au observat, cu ajutorul sistemului de supraveghere, o ambarcaţie pescărească, cu două persoane la bord, care desfăşurau activităţi de pescuit comercial în zonele de protecţie Parcul Naţional Porţile de Fier.

Despre cenzură și dictatori

 Au fost câteva săptămâni de lucru foarte intense. Chiar dacă sunt numai trei personaje, au muncit cât 30: Victor Manovici, Damian Oancea, Mălina Manovici. Seara trecută, la Sala 2, au primit aplauze la scenă deschisă, după premiera piesei „Scrisori de dragoste către Stalin” a autorului spaniol Juan Mayorga, în traducerea Doinei Făgădar. Spectacolul, pus în scenă de Teatrul Național din Timișoara, poartă semnătura regizorală a lui Ștefan Iordănescu.

Accidente rutiere

 Accident sesizat prin 112
În dimineaţa zilei de 22.05.2014, poliţişti de la Poliţia Oraşului Oţelu roşu au intervenit la un accident rutier sesizat prin apelul unic de urgenţă 112.
Echipa deplasată la faţa locului a constatat, din primele verificări, că în timp ce T.A., în vârstă de 60 ani, conducea un autoturism, din direcţia Caransebeş spre Haţeg, într-un moment de neatenţie a pierdut controlul volanului şi a intrat în coliziune cu un stâlp.

joi, 22 mai 2014

Apel umanitar pentru sinistratii din Bosnia si Hertegovina

Subiect:Apel umanitar pentru sinistratii din Bosnia si Hertegovina
Stimati
Bosnia şi Hertegovina a fost lovită de cele mai teribile inundaţii din istoria sa,
datorită căreia cel puţin 30 de oameni şi-au pierdut viaţa, şi se estimeaza că peste
un milion de oameni a fost lovit de ele. Clădiri distruse, case, poduri, ferme, un
număr foarte mare de oameni si-au pierdut totul.

Apel pentru Ajutor Umanitar

 

Primăria Municipiului Reşiţa se implică în sprijinirea comunităţii sârbe afectate de inundaţii

 Primăria Municipiului Reşiţa se implică în sprijinirea comunităţii sârbe afectate de inundaţii.
În acest sens, la iniţiativa domnului primar, Mihai Stepanescu, s-a luat legătura cu administraţiile localităţilor din Republica Serbia, înfrăţite cu municipiul Reşiţa, pentru a afla problemele cu care se confruntă şi pentru a le acorda sprijin în rezolvarea acestora.
Astăzi, 22 mai 2014, o echipă din cadrul