Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



luni, 31 octombrie 2022

Sera inteligentă, noi pași spre agricultura 4.0, făcuți de UPT și INCEMC Timișoara Proiectul GETICA, o noutate pe plan mondial

Agricultura 4.0: Sera inteligentă, independentă energetic și complet automatizată, cu absorbție selectivă a radiației solare, care transformă agricultorul într-un din muncitor într-un observator în fața monitorului de calculator, este rezultatul proiectului GETICA, dezvoltat de o echipă comună de cercetare de la Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Electrochimie și Materie Condensată - INCEMC Timișoara.

Prototipul realizat de

CINCI SOCIETĂȚI COMERCIALE VERIFICATE DE POLIȚIȘTII DE IMIGRARI

Poliţiştii de imigrări din cadrul Direcției pentru Imigrări a Municipiului București au
desfășurat zilele trecute o acțiune, pe raza de competență, scopul fiind prevenirea și
combaterea șederii ilegale și a muncii nedeclarate a străinilor pe teritoriul României. Un cetățean

3 candidaturi depuse in cadrul licitatiei pentru noi licente de spectru

Pana joi, 27 octombrie 2022, data limita de depunere, ANCOM a primit 3 candidaturi de participare din partea ORANGE ROMÂNIA S.A., RCS & RDS S.A. și VODAFONE ROMANIA S.A. in cadrul procedurii de selectie competitiva organizata pentru alocarea celor 555 MHz in benzile de 700 MHz, 1500 MHz, 2600 MHz si 3400-3800 MHz. Comisia de licitatie va analiza documentele de calificare si va anunta pana cel tarziu la 

duminică, 30 octombrie 2022

FEMEIE DIN REPUBLICA MOLDOVA, DEPISTATĂ ÎN SITUAŢII ILEGALE DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI DIN SĂLAJ

Polițiștii de imigrări din Sălaj au depistat o femeie din Republica Moldova care
care desfăşura activităţi lucrative, fără forme legale, la o societate comercială din
municipiul Zalău. Aceasta a fost sancționată cu amendă în valoare de

197 locuri de muncă disponibile în județul Caraș-Severin

SITUAŢIA LOCURILOR DE MUNCĂ VACANTE

Agentie locala/Meserie /Nr loc de munca

Sfârșit tragic pentru un tânăr de 19 din Lupac!

Decepție în dragoste sau altă cauză?

În această dimineață, la ora 06:46, poliția a fost sesizată prin SNUAU 112 cu privire la decesul unui tânăr în vârstă de 19 ani din Lupac.


Echipajul care s-au deplasat la fața locului au constatat că cele sesizate

sâmbătă, 29 octombrie 2022

UPT, cea mai bună universitate tehnică din țară pe domeniul inginerie

Cu ani în urmă, academicianul Mircea Malița spunea că la Timișoara este cea mai bună politehnică din țară. O reconfirmare a acestui fapt este relevată de două recente ranking-uri internaționale, Times Higher Education (THE) și US News, care plasează Universitatea Politehnica Timișoara pe primul loc între universitățile tehnice.

Astfel, conform

ACȚIUNI ALE POLIȚIȘTILOR, ÎN DOMENIUL SILVIC

În primele 9 luni ale anului, polițiștii au continuat acțiunile, la nivel național, pentru combaterea ilegalităților din domeniul silvic.

Au fost efectuate

vineri, 28 octombrie 2022

SUNTEȚI CETĂȚEAN STRĂIN ȘI STUDIAȚI ÎN ROMÂNIA?

 


În perioada 24 – 28 octombrie a.c., polițiștii de imigrări, împreună cu inspectori din cadrul inspectoratelor teritoriale de muncă, desfășoară în cadrul universităților, o campanie de informare a străinilor aflați la studii pe teritoriul României.

Cum s-a făcut de vom plăti tot noi greșelile din justiție

Cele două propuneri ale APADOR-CH, privind tragerea la răspundere a magistraților din cauza cărora România e condamnată la CEDO, au fost ignorate și de parlamentari, dar și de contestatarii pachetului de legi – opoziția și AVP. Interese sau lipsă de profesionalism?
 

Suntem bombardați în ultima vreme cu știri apocaliptice din justiție. Unele dau ca sigură pierderea suveranității naționale în fața decadentei Europe, prin aceea că în noile legi

Proiectul SpotlightHeritage Timișoara, prezentat laKaunas, Capitală Europeană a Culturii în 2022

ExhibitionSpotlightHeritage Timișoara in Kaunas - Virtuali paroda „SpotlightHeritage” Kaunas a reunit sute de vizitatori, soluții tehnice inovatoare, tehnologii VR, implicarea studenților co-creatori la cultura digitală și o experiență interculturală excepțională.

Activitățile proiectului de cultură și patrimoniul digital al orașului Timișoara, SpotlightHeritage Timișoara, s-au desfășurat sub

joi, 27 octombrie 2022

Locuri de muncă vacante la nivel naţional şi în reţeaua EURES

Potrivit datelor furnizate de agenţii economici privind locurile de muncă vacante, în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), sunt disponibile

Toate barajele de tip C și D din zona Banatului au fost verificate

Administraţia Bazinală de Apă Banat (ABA Banat) prin echipele sale de control au finalizat verificările la barajele de importanță C și D din arealul Banatului, începute în 5 octombrie,  în baza Hotărârii nr 42 din 03.10.2022 privind dispunerea măsurilor urgente necesare verificării tehnice a calității construcției și siguranței exploatării barajelor aflate pe teritoriul României.

Astfel, au fost

Timişoara, capitală europeană automotive


 Timişoara este, în perioada 26 - 28 octombrie 2022, capitală europeană automotive, prin găzduirea, de către Universitatea Politehnică Timişoara, a celui de-al XVII-lea Congres European Automotive - EAEC - MVT 2022, eveniment organizat în colaborare cu SIAR - Societatea Inginerilor de Automobile din România, ce reuneşte

miercuri, 26 octombrie 2022

CINCI CETĂȚENI STRĂINI DEPISTAȚI CU ȘEDERE ILEGALĂ DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI DIN BUCUREȘTI

Poliţiştii de imigrări din cadrul Direcției pentru Imigrări a Municipiului București, împreună cu polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, au desfășurat ieri o acțiune, pe raza de competență, scopul fiind prevenirea și combaterea șederii ilegale și a

1809 persoane angajate prin intermediul AJOFM CS

1809 persoane angajate prin intermediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Caraş-Severin în primele nouă luni ale anului 2022

Ca urmare a aplicării măsurilor de stimulare a ocupării prevăzute de legislaţia în vigoare de către Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Caraș-Severin, în primele

Sprijin financiar în valoare de peste 1,39 milioane lei pentru crescătorii de animale

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), efectuează plata ajutorului de stat în

marți, 25 octombrie 2022

PATRU CETĂȚENI STRĂINI, ÎNDEPĂRTAȚI SUB ESCORTĂ

 

Polițiștii de imigrări din Arad au desfășurat astăzi o misiune de îndepărtare sub escortă de pe teritoriul României pentru patru cetățeni străini aflați în custodie publică. La ieșirea din țară, pe numele lor a fost instituită măsura de

Abuzul asupra copilului: Aproape 16.000 de cazuri de abuz, neglijare şi exploatare a copiilor, dintre care 1.349 sunt cazuri de abuz sexual

 Salvaţi Copiii România, în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, deschide un centru-pilot Barnahus, destinat copiilor victime ale abuzului sexual şi victime ale violenţei domestice extreme, pentru a preveni retraumatizarea din timpul anchetelor

În

Sedinte la Instituţia Prefectului - Judeţul Caraş-Severin

 

Instituţia Prefectului - Judeţul Caraş-Severin organizează miercuri, 26 octombrie, la sediul Palatului Administrativ, Sala de ședințe de la etajul I următoarele:

luni, 24 octombrie 2022

ANRE a aprobat înfiinţarea de noi capacităţi energetice cu putere totală instalată de peste 97 MW

În vederea creşterii capacităţii Sistemului Energetic Naţional, Comitetul de reglementare al ANRE din data de 21.10.2022 a aprobat acordarea de noi autorizaţii de înfiinţare, după cum urmează:

ANAF a încasat peste 325.000 de lei în urma valorificării de metale și pietre prețioase

ANAF, prin Serviciul de valorificare bunuri București din cadrul Direcţiei operative de valorificare bunuri confiscate - Direcţia generală de executări silite cazuri speciale, a organizat săptămâna trecută o licitație publică în urma căreia a realizat încasări semnificative la

Doi bărbați din Albania depistați cu ședere ilegală de polițiștii de imigări, pe raza județului Caraș-Severin

Polițiștii de imigrări din Caraș-Severin au depistat la sfârșitul săptămânii trecute doi străini în situații ilegale. Pe numele acestora, polițiștii au emis decizii de returnare și au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de

sâmbătă, 22 octombrie 2022

Focuri de armă în cadrul unei acţiuni de contrabandă

Focuri de armă în cadrul unei acţiuni de contrabandă. Ţigări în valoare de 70.000 lei confiscate în apropierea râului Tisa

Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei au acţionat pe direcţia localităţii Lunca la Tisa din judeţul Maramureş, unde mai multe persoane au încercat să introducă din Ucraina în România, trecând

Clarificări privind pachetul de prevenţie 40+

Având în vedere afirmaţiile apărute în spaţiul public, conform cărora CNAS ar dori să limiteze pachetul de prevenţie destinat persoanelor asigurate cu vârsta de peste 40 de ani, facem următoarele clarificări:

129 programe de formare profesională vor începe în luna noiembrie 2022, la nivel naţional

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă va organiza în luna noiembrie 2022, 129 programe de formare profesională pentru un număr de 1.861 persoane care beneficiază, conform legii, de

vineri, 21 octombrie 2022

500 de km de frontieră română supravegheaţi video de camere de supraveghere speciale


 - BAT România donează Poliţiei de Frontieră Română 300 de noi camere speciale de supraveghere

- Cele 300 de camere de supraveghere se adaugă celor

Forumul strategic E3UDRES2, evenimentul major al reuniunii de la Timişoara



Centrul de conferinţe al Universităţii Politehnica Timişoara a găzduit joi, 20 octombrie 2022, Forumul strategic E3UDRES2, acesta fiind, de altfel, evenimentul major al reuniunii de la Timişoara, ce

Evaluarea anuală a activităţii managerului spitalului public

 
Ministerul Sănătăţii a pus în dezbatere publică, pe pagina de web www.ms.ro, secţiunea Transparenţă Decizională, proiectul de Ordin privind criteriile de performanţă pe baza cărora se efectuează evaluarea anuală a activităţii managerului spitalului public

Ministerul Sănătăţii a pus în dezbatere publică, pe pagina de web www.ms.ro, secţiunea Transparenţă Decizională, proiectul de Ordin privind criteriile de performanţă pe baza cărora se

joi, 20 octombrie 2022

CINCI BĂRBAȚI DIN TURCIA DEPISTAȚI ÎN SITUAȚII ILEGALE DE POLIȚIȘTII DIN CONSTANȚA

Combaterea șederii ilegale rămâne în continuare o prioritate a polițiștilor de imigrări din Constanța. Cinci bărbați din Turcia au fost depistați în situații ilegale.

La data de 19 octombrie, polițiștii de imigrări din cadrul Serviciului pentru Imigrări al Județului Constanța au desfășurat o acțiune pe raza de competență, în cooperare cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate, Garda de Coastă Constanța și Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța, scopul fiind combaterea șederii ilegale a cetățenilor străini în România.

În cadrul activităţilor întreprinse, poliţiştii de imigrări au

Locuri de muncă vacante în rețeaua EURES

 

Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 236 locuri de muncă vacante, după cum urmează:

UniHack - Hackathon internațional pentru studenți

Liga AC (Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare) organizează a patra ediție a hackathon-ului internațional ce rezolva probleme civice, UniHack. Acesta va avea loc în perioada 24-27 noiembrie 2022, în Timișoara și va reuni participanți din întreaga lume.

UniHack este

miercuri, 19 octombrie 2022

Ședinţa Colegiului Prefectural Caraş-Severin

 

Instituţia Prefectului - Judeţul Caraş-Severin organizează joi, 20 octombrie, ora 12,00, la sediul Palatului Administrativ, Sala de ședințe de la etajul I, şedinţa Colegiului Prefectural Caraş-Severin, cu următoarea tematică:

Prima reuniune E³UDRES² din România

Peste 100 de studenți și cadre didactice din 9 țări lucrează în comun la Timișoara pentru dezvoltarea unor soluții inteligente și sustenabile

Universitatea Politehnica Timișoara găzduiește, între

PESTE 7.000 DE PERMISE DE ȘEDERE EMISE ȘI 15.618 CERERI PENTRU ELIBERAREA AVIZELOR DE MUNCĂ ÎNREGISTRATE ÎN LUNA SEPTEMBRIE DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI

 

Ca urmare a aprobării dreptului de ședere, polițiștii de imigrări au emis în luna septembrie a acestui an,  la nivel național, 7.010 permise de ședere, dintre care 6.555 de permise de ședere temporară, 156 pentru străinii cu o formă de protecție și 299 pentru străinii cu drept de ședere pe termen lung.

Informații suplimentare privind acordarea dreptului de ședere în România găsiți

Minor ascuns sub o pătură, pe bancheta din spate a unui autoturism, pentru a fi scos ilegal din ţară

Poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Cenad – I.T.P.F. Timişoara au depistatun minor ascunssub o pătură, pe bancheta din spate a unui autoturism.

Mama acestuia, și ea minoră, intenționa să-l scoată ilegal din România, deoarece nu avea documente legale pentru acesta.

         În data

marți, 18 octombrie 2022

ANCHETĂ: Aproape 50% dintre elevi au fost victime ale bullying-ului în şcoli, 27% admit că au fost agresori. 8 din 10 elevi au asistat la o situaţie de bullying în şcoală.

 
Salvaţi Copiii România lansează campania "Dreptul la pauză"

82% dintre elevi (peste 4 din 5) au fost martori ai situaţiilor de bullying în şcoală unde învaţă; aproape trei sferturi dintre elevi (73%) afirmă că au asistat la situaţii de bullying în clasă;

Aproape

ACȚIUNI ALE POLIȚIȘTILOR PENTRU SIGURANȚA TRAFICULUI RUTIER



În perioada 14-16 octombrie 2022, polițiștii cărășeni au acționat pe raza întregului județ, în vederea prevenirii și combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, aplicând peste 500 de sancțiuni contravenționale celor care au încălcat prevederile legislative în vigoare.

Ca măsură

Operativitate în identificarea unui autoturism dat în urmărire de autoritățile din Germania chiar în aceeaşi zi

 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Cenad, județul Timiș, audepistat la controlul de frontieră un cetățean româncare a încercat să iasă din ţară cu un autoturism marca BMW X6, estimat la valoarea de aproximativ 150.000 de lei, căutat de autorităţile din Germania.

        În data

luni, 17 octombrie 2022

Accident soldat cu decesul unui biciclist

În după-amiază zilei de astăzi, pe DN 6, Varianta Ocolitoare a Municipiului Caransebeș s-a produs un accident rutier soldat cu decesul unui biciclist, în următoarele împrejurări: 

Peste 1,3 milioane de documente eliberate online, de ANCPI, în 2022

Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) a eliberat, online, prin intermediul platformei EPAY.ANCPI.RO, peste 1,3 milioane de documente, în primele nouă luni ale anului 2022. În luna septembrie 2022, ANCPI a eliberat online

Atenţie! Portal neautorizat pentru achiziţia rovinietei!

CNAIR informează utilizatorii reţelei de drumuri naţionale şi autostrăzi din România că a constatat existenţa în mediul online a unui portal web care nu este autorizat în vederea încasării tarifului de utilizare (rovinieta), respectiv

REȚINUT PENTRU VIOL ȘI VIOLARE DE DOMICILIU

Ieri, 16 octombrie, polițiști de la Secția 1 Poliție Rurală Reșița au reținut pentru 24 de ore și au introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă un bărbat de 39 de ani, domiciliat în județul Constanța, bănuit că în noaptea de 14 spre 15 octombrie ar fi pătruns fără drept în locuința unei femei de 81 de ani din comuna Fârliug, ar fi agresat-o fizic și ar fi întreținut cu aceasta raporturi sexuale prin constrângere.

Astfel, în noaptea

duminică, 16 octombrie 2022

Lucrările de consolidare a malurilor dintr-un cartier al Lugojului sunt în grafic


Administraţia Bazinală de Apă Banat (ABA Banat) vă informează că lucrările din zona municipiului Lugoj continuă după programul stabilit.  Până în acest moment au fost realizate circa 40% din totalul lucrărilor necesare pentru apărarea împotriva inundațiilor pe tronsonul

Întâlnirea partenerilor și Vizită de studiu: echipa DANUrB+ vizitează Dunărea de Jos


În această săptămână, echipa Euroland Banat participă, în calitatea sa de partener în proiectul DANUrB+, la una dintre întâlnirile internaționale periodice ale partenerilor și la vizita de lucru care-i urmează acesteia. Evenimentul este

Lansarea unei noi campanii de recrutare a rezerviştilor voluntari pentru anul 2022

Ministerul Apărării Naţionale organizează, în perioada 24 octombrie - 11 noiembrie, o nouă campanie de recrutare şi selecţie pentru cetăţenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în rezervă, în calitate de rezervist voluntar în Armata României pe locurile rămase neîncadrate în 2022.

Astfel, au rămas disponibile

sâmbătă, 15 octombrie 2022

Tehnologiile viitorului, prezentate la Universitatea Politehnica Timişoara

 
Seminar SIRAMM - "What's New 2023"

În cadrul proiectului SIRAMM (H2020-WIDESPREAD-2018, Nr. 857124), Universitatea Politehnica Timişoara, împreună cu firma CADWORKS, a organizat vineri, 14 octombrie 2022, un seminar pentru companii - "What's new 2023" - în cadrul căruia a prezentat cele mai noi tehnologii în domeniul scanării şi printării 3D.

De altfel, proiectul