Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



sâmbătă, 8 octombrie 2022

În luna octombrie, se desfășoară la nivel european acțiuni cu prilejul Săptămânii Europene de Securitate și Sănătate în Muncă

 

În luna octombrie, sub îndrumarea Agenției Europene pentru Securitate și Sănătate în Muncă se desfășoară la nivel european acțiuni cu prilejul Săptămânii Europene de Securitate și Sănătate în Muncă, tema din acest an fiind Afecțiunile musculo-scheletice (AMS).

În acest context, Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraș-Severin a desfășurat acțiuni de verificare, conștientizare și informare la angajatorii și lucrătorii din sectorul public și privat care desfăşoară activităţi în

domenii de activitate cu probabilitate mare de apariţie a acestui tip de afecţiuni: asistență medicală și asistență socială; activități de transport și curierat; industria alimentară și a băuturilor; coafură și frizerie; sectorul construcțiilor.

Obiectivele urmărite de inspectorii de muncă au fost: furnizarea de informaţii legate de apariţia afecţiunilor musculo-scheletice la diferite locuri de muncă; conştientizarea şi consultarea angajatorilor şi lucrătorilor privind implementarea măsurilor de securitate şi sănătate în muncă; conştientizarea lucrătorilor asupra riscurilor la care se expun urmare a apariţiei afecţiunilor musculo-scheletice.

Reamintim faptul că afecţiunile musculo-scheletice sunt una dintre cele mai frecvente afecțiuni de origine profesională. Afecțiunile musculo-scheletice afectează de regulă spatele, gâtul, umerii, membrele superioare, membrele inferioare. În această categorie se încadrează orice leziune sau afecțiune a articulațiilor sau a altor țesturi. Problemele de sănătate pot varia de la dureri și disconforturi minore până la afecțiuni grave, care necesită repaus sau tratament medical. În situații cronice, se poate ajunge chiar la infirmitate și la necesitatea de a abandona activitatea profesională.

Reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Caraș-Severin au participat la lucrările organizate de ITM Mehedinți alături de reprezentanți ai Inspecţiei Muncii și ai inspectoratelor teritoriale de muncă din țară. Cu acest prilej, inspectorul de muncă Florin Ionuț Azuga a prezentat lucrarea intitulată “Manipularea manuală la locul de muncă – metode de evaluare și combatere a riscurilor”, lucrare ce se încadrează în tematica abordată.

Prezentarea a fost urmată de discuții interactive aplicate privind problemele prezentate, schimbul de opinii constructive dovedind utilitatea acestor acțiuni.

Tematica abordată face parte din demersul comun al statelor membre ale Uniunii Europene de implementare a bunelor practici privind verificarea evaluării riscurilor din perspectiva prevenirii afecţiunilor musculo-scheletice.

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu