Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



marți, 25 octombrie 2022

Abuzul asupra copilului: Aproape 16.000 de cazuri de abuz, neglijare şi exploatare a copiilor, dintre care 1.349 sunt cazuri de abuz sexual

 Salvaţi Copiii România, în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, deschide un centru-pilot Barnahus, destinat copiilor victime ale abuzului sexual şi victime ale violenţei domestice extreme, pentru a preveni retraumatizarea din timpul anchetelor

În anul 2021 au fost înregistrate 1.349 de cazuri de abuz sexual asupra copiilor, 173 de băieţi şi 1.176 de fete

Studiul naţional lansat de Salvaţi Copiii România în anul 2021 arată că aproximativ 3% dintre părinţi afirmă că, în ultimul an, copilul lor a fost victimă a abuzului sexual, în aproape două treimi dintre cazuri agresorul fiind o persoană necunoscută, iar 2,9% dintre adolescenţi au declarat că au fost obligaţi să întreţină relaţii sexuale împotriva voinţei lor

Se observă o diferenţă uriaşă între datele statistice cu privire la numărul mamelor minore sub 15 ani şi numărul inculpaţilor trimişi în judecată pentru comiterea infracţiunii de act sexual cu un minor
Organizaţia Salvaţi Copiii România a iniţiat un amplu program interinstituţional, pentru deschiderea unui centru Barnahus, prin care să ofere un cadru comun operaţional şi organizaţional, care promovează o practică ce previne retraumatizarea, în timp ce asigură mărturii valide pentru instanţă şi respectă drepturile copilului la protecţie, asistenţă şi o justiţie în interesul copilului

Potrivit datelor publicate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, în anul 2021 au fost înregistrate 1.349 de cazuri de abuz sexual asupra copiilor, 173 de băieţi şi 1.176 de fete, dintre care 502 în mediul urban şi 847 în mediul rural. În 1.041 dintre cazuri s-a iniţiat urmărirea penală a agresorului, iar 865 cazuri au fost închise. În total, în anul 2021 s-au înregistrat 1.349 de cazuri de abuz, neglijare şi exploatare a copiilor, faţă de 1.045, înregistrate pe parcursul anului 2020. Studiul naţional lansat de Salvaţi Copiii România în anul 2021 arată că aproximativ 3% dintre părinţi afirmă că, în ultimul an, copilul lor a fost victimă a abuzului sexual, în aproape două treimi dintre cazuri agresorul fiind o persoană necunoscută, iar 2,9% dintre adolescenţi au declarat că au fost obligaţi să întreţină relaţii sexuale împotriva voinţei lor, situaţie care confirmă nivelul acut de subraportare a abuzurilor sexuale comise asupra copiilor. Organizaţia Salvaţi Copiii România anunţă astfel deschiderea unui centru-pilot Barnahus la nivelul municipiului Bucureşti, bazat pe un model integrat de servicii complexe, de evaluare psihologică şi medicală, audiere şi protecţie a copiilor victime ale abuzului sexual şi victime ale violenţei domestice extreme.

Cu toate că majoritatea copiilor (94%) spun că se simt în siguranţă în familie şi doar 3% afirmă că niciodată nu se simt în siguranţă acasă, din răspunsurile primite de la copii rezultă o incidenţă mult mai mare a aplicării pedepselor fizice (46%), în comparaţie cu cea recunoscută de părinţi (28%), atât în ceea ce priveşte formele "uşoare", cât şi ceea ce priveşte formele severe. De asemenea, analiza pune în evidenţă faptul că 10% dintre copii preferă să părăsească familia de teama pedepselor, pentru 2% acest lucru întâmplându-se des şi foarte des. Prin comparaţie cu rezultatele studiului similar din 2013, se remarcă o creştere semnificativă a procentului părinţilor care recunosc incidenţa abuzului sexual asupra copilului lor (de la 0,5% la 3,2%). Totuşi, Consiliul Europei estima în 2020, în Raportul referitor la punerea în aplicare a Directivei 2011/ 36/ UE privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, că, în Europa, 90% dintre cazurile de agresiune sexuală asupra copiilor nuajung în atenţiapoliţieiori a instanţelor judecătoreşti.

Mai mult, din perspectiva protecţiei copiilor prin identificarea abuzurilor sexuale de către serviciile de asistenţă socială şi serviciile medicale şi sesizarea acestora către organele de urmărire penală, se observă o diferenţă uriaşă între datele statistice cu privire la numărul mamelor minore sub 15 ani şi numărul inculpaţilor trimişi în judecată pentru comiterea infracţiunii de act sexual cu un minor (art. 200, Cod penal). Subraportarea fenomenului de abuz sexual este evidentă dacă ţinem seama de faptul că sistemul de asistenţă socială şi protecţie a drepturilor copilului a identificat în 2021, 1.349 de cazuri de abuz sexual, urmărirea penală iniţiindu-se pentru 1.041 de cazuri.
Oamenii care ţin interviurile sunt importanţi şi ar trebui să fie calmi şi prietenoşi, să înţeleagă prin ce au trecut copiii - fată de 10 ani, victimă a abuzului sexual

"Implementarea proiectului "Barnahus" reprezintă un pas important către atingerea dezideratului unei cooperări interinstituţionale eficiente, în scopul de a asigura un sprijin efectiv, real, copiilor victime ale abuzului sexual şi fizic. Fie că este vorba despre realizarea actului de justiţie, despre prevenirea situaţiilor de abuz sau despre sprijinirea victimei, este esenţial ca toţi actorii implicaţi în procedurile care se declanşează ulterior dezvăluirii unui caz de abuz să urmărească protejarea interesului superior al copilului, inclusiv prin evitarea riscului de retraumatizare. Un astfel de obiectiv este dificil de atins în lipsa unei cooperări multidisciplinare. Aşadar, principalul merit al proiectului implementat de Organizaţia Salvaţi Copiii în parteneriat cu D.G.A.S.P.C. Sector 6 este acela de a crea un cadru care să faciliteze cooperarea dintre instituţiile responsabile de protecţia victimelor minore.", Ioana Cătălina Cocoveică, procuror, Parchetul de pe lângă Judecătoria sector 6, Bucureşti

Totodată, cercetările au arătat că interviurile repetate pot fi foarte traumatizante pentru copil şi pot provoca retraumatizarea. O astfel de "retraumatizare" poate avea chiar efecte mai nocive asupra copilului decât abuzul însuşi. Prin urmare, trebuie luate măsuri speciale pentru a avea siguranţa că li se oferă copiilor oportunităţi de a furniza dovezi într-un mediu sigur şi favorabil din punct de vedere emoţional şi fizic, pentru a preveni retraumatizarea şi pentru asigura o cercetare penală şi un proces judiciar de succes. Cercetările au arătat, de asemenea, că interviurile repetate realizate de către persoane care nu sunt instruite în mod special în intervievarea judiciară sunt susceptibile de a distorsiona expunerea de evenimente a copilului prin întrebări sugestive cu efecte dăunătoare pentru ancheta penală. Prin urmare, trebuie să se ia măsuri pentru a se asigura faptul că interviul judiciar este în conformitate cu cerinţele normelor referitoare la probe şi că acesta respectă dreptul la apărare, astfel încât probele colectate să fie valabile în instanţă.

De asemenea, în cadrul programului Barnahus, Organizaţia Salvaţi Copiii vă finaliza, în cursul lunii viitoare, Raportul naţional cu privire la interacţiunea copilului victimă a abuzului sexual cu instituţiile statului implicate în gestionarea acestor cazuri. Conform rezultatelor preliminare, interacţiunea copiilor, victime ale abuzurilor sexuale, cu instituţiile publice, presupune cel puţin şase audieri până la finalizarea procesului, existând şi situaţii când au fost parcurse zece episoade de reamintire a abuzului. Această practică generează condiţii de producere a revictimizării copiilor, accentuând starea de tensiune psihologică şi de vulnerabilitate. De aceea, o recomandare esenţială pentru prevenirea consecinţelor asupra stării emoţionale şi dezvoltării copilului aflat în ipostaze judiciare, ca victimă ori ca martor, este că principiul constituţional al interesului superior al copilului, protecţia demnităţii şi drepturilor acestuia să primeze în raport cu toate celelalte principii de drept. Această unică abordare de-a lungul întregului traseu al copilului în sistemul de justiţie este aplicată cu consecvenţă în ţări nordice, precum Norvegia, şi are capacitatea de a asigura o procedură clară cât şi valori pozitive la nivel social.

Ţinând cont de complexitatea abordării, Organizaţia Salvaţi Copiii România a iniţiat un amplu program interinstituţional, pentru deschiderea unui centru Barnahus, prin care să ofere un cadru comun operaţional şi organizaţional, care promovează o practică ce previne retraumatizarea, în timp ce asigură mărturii valide pentru instanţă şi respectă drepturile copilului la protecţie, asistenţă şi o justiţie în interesul copilului. Este un mediu receptiv la nevoile copilului, amenajat şi decorat astfel încât să fie primitor, confortabil şi care protejează intimitatea mărturiilor.

Proiectul este derulat de Organizaţia Salvaţi Copiii, în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului sector 6, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund RomaĚ‚nia, finantĚŚat de Islanda, Liechtenstein şi Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Acesta este implementat în perioada martie 2022-august 2023. Scopul proiectului este acela de consolidare a capacităţii Organizaţiei Salvaţi Copiii de a facilita implementarea coerentă în România a modelului inovator Barnahus de cooperare instituţională şi abordare multidisciplinară pentru protejarea drepturilor copiilor victime ale abuzului sexual şi violenţei în vederea prevenirii re-traumatizării copiilor victime ale abuzului sexual şi violenţei domestice extreme.

"Vreau să vă mulţumesc pentru că ne-aţi deschis ochii, în primul rând. Evident că este nevoie de un astfel de loc în care copiii să poată veni, să fie asistaţi psihologic şi să poată interacţiona cu procurorii, cu poliţiştii într-un astfel de mediu, să nu fie plimbaţi prin tribunale, să nu fie plimbaţi prin secţii de poliţie.
Un astfel de centru e doar normal să existe, motiv pentru care pot să vă zic că noi intenţionăm să continuăm finalizarea lui, indiferent că se adresează copiilor din sectorul 6, din Bucureşti sau de oriunde din ţară. Este important şi este despre umanitate până la urmă", a spus Ciprian Ciucu, Primarul Sectorului 6, Municipiul Bucureşti.

Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv Salvaţi Copiii România, a precizat: "Abuzul asupra copilului, în special cel sexual, necesită o abordare interinstituţională, astfel încât copilul să nu fie forţat să retrăiască trauma iniţială. De aceea am făcut acest demers de a schimba şi în România metoda de abordare a audierii şi anchetei, în aşa fel încât copilul-victimă să fie cât mai puţin expus. Este un demers consistent, a cărui miză este să creeze noi practici".

Centrul Barnahus este funcţional din luna iulie şi au avut loc deja 12 audieri.

Nicolae Gorunescu, Director Executiv, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, a adăugat: "Acest nou centru deschis pe raza Sectorului 6 va permite copiilor victime ale violenţei să poată mărturisi abuzul la care au fost supuşi, într-o atmosferă receptivă, care inspiră încredere. Vom evita astfel noi traume şi vom încuraja implicarea instituţiilor, a partenerilor privaţi şi cetăţenilor în combaterea unui fenomen cu efecte sociale dintre cele mai grave."

În urma activităţilor din proiect:

100 de copii victime ale abuzului sexual şi violenţei vor beneficia de servicii integrate oferite în cadrul centrului-pilot,
500 de copii vor fi instruiţi pentru aş putea îmbunătăţi nivelul de conştientizare privind combaterea tuturor formelor de abuz,
180 de specialişti din cadrul autorităţilor locale şi centrale vor fi informaţi cu privire la protejarea drepturilor copiilor victime ale abuzului sexual şi violenţei prin evitarea retraumatizării copiilor şi a importanţei unei abordări multidisciplinare în furnizarea de servicii către copiii abuzaţi.

O caracteristică cheie a instituţiilor care funcţionează după modelul Barnahus este aceea că sunt incluse şi autorităţile naţionale, la fel ca serviciile sociale, sistemul de sănătate, cel pentru protecţia copilului şi cel judiciar. Modelul Barnahus oferă un mediu pentru copii, sigur şi receptiv la nevoile acestuia, aducând laolaltă, sub acelaşi acoperiş, toate serviciile relevante.

Funcţionarea unui astfel de centru are la bază standarde ce sunt fundamentate pe legislaţia ONU, UE şi a Consiliului Europei şi reglementează bunele practici în oferirea de servicii eficiente şi receptive la nevoile copilului pentru copiii victime şi martori ai violenţei.

De peste 32 ani, Salvaţi Copiii dezvoltă programe pentru combaterea şi prevenirea oricăror forme de violenţă sau abuz asupra copiilor, prin acţiuni directe de educaţie şi consiliere pentru copii, părinţi şi profesionişti din domeniu, prin colaborarea cu autorităţile în vederea îmbunătăţirii cadrului legislativ specific şi prin campanii ample de conştientizare a publicului larg privind reducerea nivelului de acceptare socială a pedepselor corporale şi a tratamentelor umilitoare asupra copiilor, încălcări grave ale drepturilor lor la protecţie şi sănătate.

Mihaela Dinu, manager proiect
mihaela. Dinu@salvaticopiii.ro.

Despre Programul Active Citizens Fund România
Programul Active Citizens Fund România este finanţat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparităţile economice şi sociale şi a consolida relaţiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare şi statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorţiul compus din Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, Fundaţia pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunităţile de Romi, Fundaţia PACT şi Frivillighet Norge, care acţionează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO - Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE şi Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează consolidarea societăţii civile şi a cetăţeniei active şi creşterea capacităţii grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmăreşte dezvoltarea pe termen lung a sustenabilităţii şi capacităţii sectorului societăţii civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetăţeniei active şi a drepturilor omului şi consolidând în acelaşi timp relaţiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein şi Norvegia.

Pentru mai multe informaţii despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesaţi www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informaţii despre Granturile SEE şi Norvegiene, accesaţi www.eeagrants.ro.

Despre Organizaţia Salvaţi Copiii:
De 32 de ani, Salvaţi Copiii România construieşte programe sociale, politici publice şi practici solide în beneficiul copilului din România. Expertiza şi complexitatea proiectelor la nivel naţional fac din organizaţie o instituţie socială esenţială, al cărei rol este medierea între societate şi autoritatea publică, în beneficiul copilului. În cele peste trei decenii de activitate, Salvaţi Copiii a intervenit activ în societate, identificând soluţii concrete pentru protejarea şi sprijinirea copiilor vulnerabili, şi a militat, în acelaşi timp, pentru o colaborare viabilă cu autorităţile decidente, pentru asigurarea interesului superior al copilului. Salvaţi Copiii şi-a asumat rolul de supraveghere vigilentă a autorităţilor publice, în aşa fel încât acestea să implementeze politici publice de durată care să corecteze cauzele care duc la vulnerabilizarea copiilor. Totodată, organizaţia a reuşit să creeze reţele active de solidaritate, prin încurajarea responsabilităţii sociale a companiilor şi a societăţii, în sens larg. În calitate de membru al Save the Children, cea mai mare organizaţie independentă din lume care promovează drepturile copilului şi care cuprinde 30 de membri şi desfăşoară programe în peste 120 de ţări, VIZIUNEA noastră este o lume care respectă, pentru fiecare copil, dreptul său la supravieţuire, educaţie, protecţie şi participare, asumându-ne MISIUNEA de a obţine progrese importante privind modul în care copiii sunt trataţi şi producerea schimbărilor imediate şi de durată în viaţa acestora. Peste 2.920.000 de copii au fost implicaţi în programele şi campaniile Organizaţiei Salvaţi Copiii.

Despre Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6

Este o instituţie publică, în subordinea Consiliului Local, înfiinţată la 01.03.2005. Instituţia realizează la nivelul sectorului măsurile de asistenţă socială în domeniul protecţiei copilului, familiei, persoanelor singure, persoanelor cu handicap, precum şi a oricăror persoane aflate în nevoie. Instituţia asigură, la nivelul sectorului, aplicarea politicilor şi strategiilor guvernamentale de asistenţă socială în vederea prevenirii şi combaterii marginalizării sociale şi a sărăciei, elaborează strategia proprie de asistenţă socială, planul de asistenţă socială şi programe de acţiune, în funcţie de nevoile cetăţenilor din unitatea administrativ teritorială. În domeniul protecţiei copilului şi a familiei, instituţia asigura respectarea drepturilor copilului prin servicii de consiliere, prevenire a separării acestuia de familie, propune şi aplică măsurile de protecţie specială pentru copiii aflaţi în dificultate sau cei cu handicap. În domeniul protecţiei persoanelor adulte, sprijină aceste categorii de persoane aflate în nevoie prin consiliere, asigurând servicii adecvate în vederea refacerii şi dezvoltării capacităţilor individuale şi familiale prin acordarea de suport financiar, material şi juridic. Asigură măsurile de protecţie pentru reabilitarea persoanelor adulte care s-au aflat în situaţii de risc. În domeniul protecţiei persoanelor cu handicap, asigură respectarea drepturilor prin acordarea de servicii de asistenţă, consiliere, îngrijire, tratament, recuperare, reabilitare, orientare şi formare profesională, precum şi alte tipuri de servicii, în funcţie de nevoile persoanelor cu handicap.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu