Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



sâmbătă, 22 octombrie 2022

Clarificări privind pachetul de prevenţie 40+

Având în vedere afirmaţiile apărute în spaţiul public, conform cărora CNAS ar dori să limiteze pachetul de prevenţie destinat persoanelor asigurate cu vârsta de peste 40 de ani, facem următoarele clarificări:
În cadrul pachetului de servicii decontate de sistemul asigurărilor sociale de sănătate la nivelul asistenţei medicale primare sunt prevăzute servicii de prevenţie pentru toate categoriile de vârstă. Printre consultaţiile de prevenţie oferite de medicii de familie (în cadrul cărora se poate recomanda şi un set de analize medicale de laborator) se numără şi cele destinate persoanelor asimptomatice cu vârsta peste 40 de ani din listele proprii, adică acelor persoane care nu sunt în evidenţa medicului de familie cu boli cronice şi nici nu manifestă semne de boală.

Tocmai pentru că aceste persoane se consideră pe deplin sănătoase, se adresează rar medicilor, doar în cazul afecţiunilor acute, riscând să dezvolte boli cronice "ascunse" (fără simptome) care să fie depistate de abia într-un stadiu avansat, în care pot apărea complicaţii, invalidităţi şi chiar decese premature, iar tratamentele să fie dificile, dureroase şi costisitoare, sau chiar ineficiente.

O atenţie deosebită necesită în special persoanele de peste 40 de ani, deoarece după această vârstă incidenţa bolilor cronice creşte semnificativ.

Prin pachetele de prevenţie, CNAS urmăreşte să încurajeze persoanele menţionate să-şi verifice periodic starea sănătăţii, dar şi medicii de familie să acorde activ consultaţii preventive, în cadrul cărora să evalueze comportamentele cu impact global asupra sănătăţii (stilul de viaţă: fumat, consum problematic de alcool, activitatea fizică, dieta etc.), riscul cardiovascular, oncologic, sănătatea mintală, sănătatea reproducerii, şi să intervină asupra riscurilor modificabile.

Pe termen mediu şi lung, această abordare va conduce la creşterea calităţii vieţii pacienţilor, care astfel sunt depistaţi precoce şi trataţi într-un stadiu incipient al bolii, la reducerea costurilor asociate bolii, dar şi la diminuarea numărului de servicii medicale spitaliceşti, în favoarea celor de medicină primară (inversarea piramidei serviciilor medicale).

Persoanele cu boli cronice aflate pe listele medicilor de familie beneficiază de consultaţii periodice lunare decontate din FNUASS pentru supravegherea evoluţiei bolii, continuitatea terapiei, screeningul complicaţiilor, educaţia privind îngrijirea şi autoîngrijirea etc.. Dacă medicul de familie, în urma evaluării riscului dezvoltării altor afecţiuni, constată că pacienţii respectivi au anumite simptome sau rezultate ale analizelor în afara valorilor normale, poate acorda în plus şi consultaţii de monitorizare activă (management de caz) pentru bolile cronice cu impact major (hipertensiunea arterială, dislipidemia şi diabetul zaharat tip 2, astmul bronşic, boala cronică respiratorie obstructivă - BPOC şi boala cronică de rinichi).

Totodată, în cazul acutizării afecţiunilor cronice sau a prezenţei oricăror simptome a căror provenienţă trebuie clarificată, pacienţii se prezintă la medicul de familie care, în urma evaluării stabileşte conduita terapeutică. Pentru orice afecţiune acută/subacută/acutizare a unei boli cronice casa de asigurări de sănătate decontează medicilor de familie încă două consultaţii pentru fiecare episod de boală, în afara consultaţiilor periodice anterior menţionate. În urma efectuării consultaţiilor, medicul de familie poate elibera bilete de trimitere (inclusiv pentru investigaţii medicale paraclinice) sau alte documente.

Aşadar, medicul de familie acordă consultaţii într-un mod integrativ, ţinând cont de toate afecţiunile acute, subacute sau cronice de care suferă pacienţii, investigând totodată şi factorii de risc pentru apariţia altor boli sau agravarea celor existente, realizând atât prevenţie primară (preîntâmpină apariţia afecţiunilor prin intervenţia asupra factorilor de risc), prevenţie secundară (depistează precoce boala, înainte de a se manifesta), prevenţie terţiară (screeningul complicaţiilor cu reducerea agravărilor sau apariţiei complicaţiilor).

În concluzie, pacienţii cu boli cronice nu au nevoie să apeleze la pachetul de prevenţie 40+ pentru persoanele asimptomatice, deoarece se află în contact periodic cu medicul de familie, iar acest pachet a fost din start gândit pentru persoanele care nu au semne/simptome de boală şi care nu-şi verifică periodic starea sănătăţii.

În ceea ce priveşte adresa prin care CNAS a solicitat medicilor de familie să precizeze câte persoane asimptomatice de peste 40 de ani se află pe listele lor de pacienţi, scopul acestei centralizări de informaţii este dimensionarea finanţării pachetului de prevenţie, la nivel naţional, în funcţie de numărul total al beneficiarilor, şi construirea unui indicator de evaluare a activităţii de prevenţie, având în vedere că în semestrul I al acestui an consultaţiile de prevenţie acordate tuturor segmentelor de vârstă au constituit doar 1% din totalul consultaţiilor acordate de medicii de familie.

Biroul de presă

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu