Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



vineri, 28 octombrie 2022

Proiectul SpotlightHeritage Timișoara, prezentat laKaunas, Capitală Europeană a Culturii în 2022

ExhibitionSpotlightHeritage Timișoara in Kaunas - Virtuali paroda „SpotlightHeritage” Kaunas a reunit sute de vizitatori, soluții tehnice inovatoare, tehnologii VR, implicarea studenților co-creatori la cultura digitală și o experiență interculturală excepțională.

Activitățile proiectului de cultură și patrimoniul digital al orașului Timișoara, SpotlightHeritage Timișoara, s-au desfășurat sub

forma unei expoziții, în cadrul campusului Universității Tehnologice KaunasKTU, Lituania, ca parte a evenimentelor dedicate programului cultural Capitală Europenă a Culturii - Kaunas 2022.

Expoziția a avut loc în luna octombrie, în prezența a sute de participanți multiculturali, studenți, profesori și vizitatori din Kaunas, Lituania și din multe alte țări, precum Taiwan, Georgia, Germania, Portugalia, Italia sau Liban. Aceasta a fost organizată în limba engleză și în lituaniană, de Universitatea Politehnica Timisoara, Facultatea de Informatică KTU și Muzeul Național al Banatului.

Peste 450 de vizitatori au fost participanți activi ai expoziției, care a promovat și valorificat patrimoniul cultural al Timișoarei la nivel internațional, prin augmentarea digitală a poveștilor și clădirilor istorice, punând în valoare multiculturalitatea orașului, diversitatea etniilor, a stilurilor arhitecturale și a parcursurilor istorice.

Vernisajul expoziției a avut loc în incinta Bibliotecii Universității Tehnologice Kaunas KTU, unde au fost inaugurate demonstrațiile, expozițiile anuale și aplicațiile digitale SpotlightHeritage Timișoara, dedicate orașului cu viitorul titlu de Capitală Europeană a Culturii.

Evenimentul a fost transmis live pe paginile de Facebook ale Universității Politehnica Timișoara, Centrului de e-Learning, Centrului Multimedia și a proiectului SpotlightHeritage Timișoara, adunând numeroase mesaje, felicitări și gânduri pozitive din partea audienței.

Gazda evenimentului din partea Universității Tehnologice din Kaunas a fost dr. DainaGudoniene, prodecanul Facultății de Informatică KTU, iar în rândul celor care au luat cuvântul în deschidere a fost dr. Rita Butkiene, decanul Facultății de Informatică KTU, inițiatorul proiectului SpotlightHeritage Timișoara,dr. ing. Diana Andone, director al Centrului de e-Learning al UPT, și conf. dr. ing. Silviu Vert, parte din echipa de implementare a proiectului.  Expoziția a fost deschisă alături de ceilalți membri ai echipei din România prezenți, ing. Marius Tătaru, ing. Silviu Berzescu, studenți doctorat și Master Tehnologii Multimedia, Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale și Rafael Leucuța, Universitatea Politehnica Timișoara, responsabili de crearea de experiențe de realitate augmentată/virtuală în cadrul proiectului.

 

Aceștia au prezentat publicului internațional prezent fizic, dar și audienței din online, activitățile în desfășurare ale proiectului și ideea acestei expoziții, care reunește două orașe Capitală Europeană a Culturii: Kaunas 2022 și Timișoara 2023.

Publicul a fost invitat într-o lume complexă în care istoria și poveștile de altădată ale Timișoarei sunt reactualizate prin intermediul tehnologiilor digitale. Vizitatorii au avut ocazia să descopere pagina web a proiectului, cu poveștile celor patru cartiere istorice ale Timișoarei, prin intermediul unui display interactiv. Totodată, aceștia s-au plimbat virtual pe străzile orașului, având oportunitatea să viziteze cele mai cunoscute monumente, locuri istorice păstrate și clădiri ale orașului de acum și de altădată, cu ajutorul aplicațiilor mobile și de realitate augmentată puse la dispoziție la standul SpotlightHeritage, pe tablete interactive, telefoane mobile și ochelari OculusQuest 2 și HoloLens 2 cu aplicații dezvoltate de studenții politehniști, co-creatori ai patrimoniului digital.

Asistați de echipa proiectului prezentă, participanții au putut explora într-un mod inedit, patrimoniul cultural și istoric al orașului, ghizii standului explicându-le și tehnologiile din spatele acestor aplicații. Astfel, vizitatorii au avut oportunitatea unică nu doar de a comunica cu o parte din echipa proiectului din România, ci și de a cunoaște mai îndeaproape tehnologii moderne, a afla despre modul în care acestea pot să conserve patrimoniul material și imaterial.

Totodată, aceștia s-au putut bucura de experiența spectacolelor de dans și teatru, înregistrate într-o experiență multimedia, cu elemente de realitate augmentată, care explorează, cartier cu cartier, memoria și poveștile locuitorilor de ieri și de azi ai Timișoarei.

Pentru echipa de implementare au fost zile deosebite, cu numeroase demonstrații, dar și cu numeroase prezentări despre acțiunile în desfășurare ale UPT și despre importanța parteneriatelor naționale și internaționale, inclusiv cea cu KTU.

Echipa din România prezentă la eveniment s-a bucurat de numeroasele curiozități ale participanților despre orașul cu următorul titlu de Capitală Europeană a Culturii, Timișoara 2023, precum și de numeroasele impresii despre cultura și istoria orașului și, în special, despre aplicațiile prin care au reușit să afle toate aceste informații în detalii vizuale inedite.

Acest proiect reprezintă dorința echipei de implementare de a inova modul în care istoria și patrimoniul construit al unui oraș sunt prezentate publicului larg,  astfel încât să faciliteze conștientizarea și educația culturală, în special a tinerelor generații.

Prin această expoziție, echipa SpotlightHeritage a reușit să atragă un public mai vast de vizitatori în această lume în care istoria și patrimoniul sunt actualizate și prezentate prin intermediul tehnologiilor digitale, modalități mai accesibile și mai atractive de a contribui la promovarea valorilor culturale, la conștientizarea cetățenilor, la educarea tinerelor generații, ca păstrători ai acestei moșteniri.

Mai multe informații despre eveniment: https://kultura.kaunas.lt/en/events/view/virtuali-paroda-spotlight-heritage/10194

 

SpotlightHeritage Timișoara / Patrimoniul sub reflectoare este o inițiativă culturală digitală a Universității Politehnica Timișoara realizată în parteneriat cu Muzeul Național al Banatului, parte a Programului Cultural Timișoara 2023 Capitală Europeană a Culturii. Proiect cultural co-finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte, Consiliul Județean Timiș.

Componentele digitale ale proiectului sunt accesibile online la adresahttps://spotlight-timisoara.eu/și prin aplicațiile mobile care pot fi descărcate din magazinele Android și Apple, căutând „Spotlight Timișoara” sau scanând codul QR alăturat acestui comunicat.

Link aplicații pentru utilizatorii Android: https://is.gd/SjiIgv

Link aplicații pentru utilizatorii iOS: https://is.gd/y6JxeV

Informații despre eveniment sunt disponibile și pe:

Pagina web: https://spotlight-timisoara.eu/

Facebook: https://www.facebook.com/SpotlightHeritageTimisoara/

Twitter: @spotlight_TM21

Instagram: @spotlight_tm

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu