Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



vineri, 31 martie 2023

Înscrierea elevilor în învățământul primar pentru anul școlar 2023- 2024

Vă transmitem informații legate de înscrierea elevilor în învățământul primar pentru anul școlar 2023- 2024
Pe site-ul  Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Severin, sunt postate următoarele documente premergătoare debutului înscrierii în învățământul primar pentru anul școlar 2023- 2024:

334 persoane angajate prin intermediul AJOFM Caraş-Severin în primele 2 luni ale anului 2023

Ca urmare a aplicării măsurilor de stimulare a ocupării prevăzute de legislaţia în vigoare de către Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Caraș-Severin, în primele 2 luni ale acestui an au fost încadrate în muncă 334 persoane.
Din totalul persoanelor ocupate până la data de 28 februarie 2023, 168 au vârsta peste 45 de ani, 59 vârsta între 35 și 45 de ani, 55 sunt tineri sub 25 de ani, iar 52 au vârsta între 25 și 35 de ani. Din total număr persoane ocupate, 88 sunt tineri NEET.

Grupa de vârstă Total persoane angajate

Incendiu cauzat de un scurtcircuit electric

Incendiu produs la o casă de locuit în comuna Dognecea. Pentru misiune au fost alocate două autospeciale de stingere cu apă și spumă de la Detașamentul de Pompieri Reșița. La sosirea echipajelor operative la locul solicitării, ardea generalizat acoperișul locuinței cu degajări mari de fum. Pompierii au localizat incendiul,s-a acționat pentru lichidarea tuturor focarelor.

joi, 30 martie 2023

2,59% - rata şomajului înregistrat în evidenţele AJOFM Caraş-Severin în luna februarie 2023

La sfârşitul lunii februarie 2023, rata şomajului înregistrat la nivelul judeţului Caraş-Severin a fost de 2,59%, iar numărul total de şomeri la finele lunii februarie a fost de 2.351 persoane.

Din totalul şomerilor înregistraţi, 790 au fost şomeri indemnizaţi şi 1.561 şomeri neindemnizaţi. Numărul şomerilor indemnizaţi a scăzut cu

CONSILIUL CONCURENȚEI INVESTIGHEAZĂ 13 PRODUCĂTORI DE ULEI DE FLOAREA SOARELUI, UNT ȘI ZAHĂR

Consiliul Concurenței a declanșat trei investigații privind posibile înțelegeri de stabilire a prețurilor pe piețele producției de ulei de floarea soarelui, unt și zahăr.

"Avem suspiciuni că unii producători au profitat de contextul economic actual, respectiv de creșterea inflației, și s-au înțeles să crească suplimentar prețurile de vânzare pentru unele produse, obținând, astfel, profituri mai mari, nemeritate. Dacă, în urma investigațiilor, vom

miercuri, 29 martie 2023

42 participanţi la cursurile organizate de AJOFM Caraș-Severin în primele două luni ale anului 2023

În primele două luni ale anului 2023, Agenţia Județeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Caraș-Severin a cuprins în programele de formare profesională organizate în cadrul Agenţiei, 42 de șomeri.

În perioada de referinţă au fost organizate

Societate comercială sancționată de polițiștii de imigrări din București

O  societate comercială a fost sancționată zilele trecute de polițiștii de imigrări din București. Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat o sancțiune de

Fundația Politehnica Timișoara - dublă lansare de carte

Fundația Politehnica Timișoara a organizat miercuri, 29 martie 2023, în Sala Mare a Senatului UPT o dublă lansare de carte : „Banatul otoman. Studii istorice” și „Scurtă istorie a Banatului medieval, secolele X-XVIII”, semnate de istoricii Ioan Hațegan și Alexandru Kósa, cercetători la Institutul de Studii Banatice „Titu Maiorescu” ai filialei Timișoara a Academiei Române, evenimentul fiind moderat de președintele executiv al fundației, prof.univ.dr.ing. Ivan Bogdanov.

marți, 28 martie 2023

Reținut după ce a accidentat grav un copil de 5 ani, fără a poseda permis de conducere și părăsind locul accidentului

Aseară, polițiști de la Poliția Orașului Bocșa au reținut pentru 24 de ore, un tânăr de 18 ani, din comuna Dognecea, bănuit că duminică, 26 martie, în jurul orei 18.00, ar fi condus un autoturism pe strada Izvor din Dognecea, la un moment dat accidentând grav un minor. 

FAUT revine cu o nouă ediție a expoziției Prototip/Fabricație digitală

Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara revine cu o nouă ediție a tradiționalei expoziții Prototip/Fabricație digitală, alcătuită din lucrările studenților de la specializarea Mobilier și Amenajări Interioare, anul III de studii, disciplina Luminotehnică, Design industrial și ale studenților masteranzi la programul „Tendinţe, materiale și tehnologii noi în arhitectura de interior”, anul I de studii, disciplina opțională Modelare 3D avansată și fabricație digitală.

APIA eliberează adeverinţe pentru beneficiarii DR 06 - Bunăstarea animalelor

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că începând de astăzi, 28 martie 2023, eliberează adeverinţe pentru beneficiarii DR 06 - Bunăstarea animalelor, care intenţionează să acceseze credite în vederea finanţării activităţilor curente, de la instituţiile bancare şi nebancare ce au încheiat convenţii cu APIA, pentru anul de angajament 2023.

Astfel, potrivit convenţiilor, la solicitarea scrisă

Ședinte la Instituţia Prefectului - Judeţul Caraş-Severin

Instituţia Prefectului - Judeţul Caraş-Severin organizează miercuri, 29 martie, la sediul Palatului Administrativ, Sala de ședințe de la etajul I, următoarele:

luni, 27 martie 2023

Accident rutier soldat cu o persoană încarcerată

Accident rutier pe DN 6 - la ieșire din  localitatea Armeniș, către Teregova. În accident au fost implicate un autotren și un autoturism. A intervine Detașamentul de Pompieri Caransebeș cu 1 Autospecială Descarcerare, 1 ASAS și 1 ambulanță SMURD. 

La intervenție

Astăzi s-a desfășurat prima probă scrisă la Limba și literatura română din cadrul examenului național de bacalaureat 2023

Astăzi, 27 martie, s-a desfăşurat simularea probei scrise de Limba şi literatura română din cadrul examenului naţional de bacalaureat 2023.

Conform datelor transmise de inspectoratele şcolare judeţene

Sedinţa Colegiului Prefectural Caraş-Severin

Instituţia Prefectului - Judeţul Caraş-Severin organizează marți, 28 martie, ora 11,00, la sediul Palatului Administrativ, Sala de ședințe de la etajul I, şedinţa Colegiului Prefectural Caraş-Severin, cu următoarea tematică:

Bilanțul misiunilor din acest sfârșit de săptămână

În ultimele trei zile, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “SEMENIC” al judeţului Caraş-Severin au desfăşurat 52 de intervenţii şi misiuni specifice.

duminică, 26 martie 2023

Zeci de animale neîngrijite corespunzător, găsite de polițiști la o stână

3 sancțiuni contravenționale în valoare de 34.000 de lei au fost aplicate de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Caraș- Severin ieri dimineață, în urma unor verificări la o stână din județ. 

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au efectuat un control la

161 locuri de muncă în Caraș-Severin

SITUAŢIA LOCURILOR DE MUNCĂ VACANTE

Agentie locala/Meserie/Nr loc de munca

134 programe de formare profesională vor începe în luna aprilie 2023, la nivel naţional

 
Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă va organiza în luna aprilie 2023, 134 programe de formare profesională pentru un număr de 1.987 persoane care beneficiază, conform legii, de servicii de formare profesională gratuite, organizate de Agenţiile Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi a Municipiului Bucureşti.

Programele de formare profesională cu cele mai multe locuri disponibile vizează calificări precum:

sâmbătă, 25 martie 2023

România, la un pas de a pierde miliarde de euro, bani europeni. FACIAS a cerut raportul despre pensiile românilor

Fundaţia Pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a solicitat Ministerului Muncii să facă public "Raportul de analiză, evaluare a impactului şi recomandări pentru reforma pensiilor speciale", elaborat de Banca Mondială.

Pensiile speciale reprezintă o

"CAPUL SUS!" - campanie a Asociaţiei Magic dedicată fetiţelor şi adolescentelor care şi-au pierdut părul în urma chimioterapiei

Asociaţia Magic desfăşoară în luna martie campania "CAPUL SUS!", destinată fetiţelor şi adolescentelor diagnosticate oncologic. Scopurile campaniei sunt de conştientizare a traumei pierderii părului post-chimioterapie şi de strângere de fonduri pentru peruci medicale.

Implicaţiile psiho-emoţionale, cauzate de pierderea părului în urma chimioterapiei, sunt deosebit de

Ministerul Finanţelor lansează pe 27 martie prima IPO pentru titluri de stat FIDELIS din 2023, cu o tranşă dedicată donatorilor de sânge

 
Oferta publică iniţială primară (IPO) va cuprinde cinci emisiuni, în euro şi lei, dintre care una va fi dedicată donatorilor de sânge
-Titlurile de stat destinate donatorilor sunt denominate în lei, au o maturitate de 1 an şi o dobândă de 7,7%.
-Adiţional, Ministerul Finanţelor va emite alte două emisiuni în lei, cu maturităţi de

Bebbo- aplicaţia mobilă de educaţie parentală

Noua aplicaţie mobilă le oferă părinţilor din România sfaturi sigure şi utile cu privire la toate aspectele legate de sănătatea şi bunăstarea copiilor lor

Senatul României şi Reprezentanţa UNICEF în România, împreună cu Centrul Step by Step, au lansat joi aplicaţia mobilă de educaţie parentală Bebbo în limba română, concepută pentru a

vineri, 24 martie 2023

24 Martie 2023 - Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei


"Da, putem elimina tuberculoza"

24 Martie 2023 - Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei


Ziua de 24 martie marchează Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei. La nivel global, tuberculoza rămâne una dintre cele mai mari provocări endemice cu 1,6 milioane de decese înregistrate în 2021.

În România, datele

A început distribuirea unei noi tranşe de pachete alimentare pentru persoane vulnerabile. Lista produselor pe care le vor primi cei 1,18 milioane de beneficiari

 
Ministrul Marcel Boloş a vizitat astăzi depozitul de alimente de la Urlaţi (Prahova), unde sunt ambalate 400.000 de pachete cu alimente.
Pachetele cu alimente distribuite vor ajunge în această primăvară la 1.188.852 beneficiari din toate judeţele ţării şi din municipiul Bucureşti.
Înainte de

joi, 23 martie 2023

Un elev român din doi este victima bullying-ului, 81% dintre elevi afirmă că au fost martori ai situaţiilor de ameninţare, umilire sau violenţă fizică, în şcoala unde învaţă

Salvaţi Copiii România, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale, ajută şcolile să organizeze grupuri antibullying şi să contracareze hărţuirea

25 mai 2023, termen pentru depunerea Declarației Unice

Termenul pentru depunerea Declaraţiei Unice (DU) privind impozitul pe venit şi
contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice (formular 212) este 25 mai 2023.

Recomandăm ca Declaraţia Unică să fie depusă prin mijloace electronice de transmitere la
distanţă, respectiv:

Universitatea Politehnica Timișoara, societate prestatoare de servicii energetice pentru localități, și-a prezentat oferta

Pornind de la considerentul că o universitate face parte din orașul/regiunea în care se află, iar universitățile și orașele pot lucra împreună pentru a construi un viitor urban mai bun, Universitatea Politehnica Timișoara s-a atestat ca „Societate Prestatoare de Servicii Energetice pentru Localități”. În această calitate, miercuri, 22 martie 2023, la Centrul de Conferințe UPT a fost lansată oferta universității către potențialii beneficiari (factori de decizie din Consilii Județene, Primării, Regii autonome), cu participarea domnului Cristian Ilie, director al Direcției de Eficiență Energetică din Ministerul Energiei. La eveniment au

miercuri, 22 martie 2023

Activitatea pompierilor militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “SEMENIC” în data de 21.03.2023


Bilanțul misiunilor din ultimele 24 de ore

            În ultimele 24 de ore, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “SEMENIC” al judeţului Caraş-Severin au desfăşurat 23 de intervenţii şi misiuni specifice.

Facultatea de Chimie Industrială și Ingineria Mediului din cadrul UPT își deschide laboratoarele pentru toți elevii

Universitatea Politehnica Timișoara a cultivat mereu o bună relație de colaborare cu elevii și cu școlile, organizând o serie de cursuri, concursuri și evenimente dedicate acestora, de la „Politehnica Timișoara - un pas spre viiitorul tău!”, Caravana UPT, școli de vară, cursuri de pregătire pentru bacalaureat și admiterea la facultate, până la burse acordate elevilor premiați la concursuri naționale și internaționale, premii acordate

Ziua Mondială a Apei: Fiecare picătură contează!

 

22 martie este ziua celebrării Zilei Mondiale a Apei iar mesajul lansat de UN-WATER (United NationsWater), sub care ne coordonăm acțiunile anul acesta, poartă cu sine argument și

marți, 21 martie 2023

ZIUA INTERNAȚIONALĂ A PĂDURILOR - Pădurile sănătoase pentru oameni sănătoși


 Marcăm astăzi, 21 martie, Ziua Internațională a Pădurii, proclamată de Organizația Națiunilor Unite în urmă cu unsprezece ani, pentru a atrage atenția asupra importanței pădurilor la nivel global. Tema din acest an este "Pădurile sănătoase pentru oameni sănătoși", ONU atrăgând atenția asupra beneficiilor pădurilor pentru sănătatea umană.

Pădurile adăpostesc la nivel mondial circa

Piaţa RCA aruncată în aer din nou de neglijenţa unei instituţii publice! FACIAS face plângere penală împotriva conducerii ASF

 Fundaţia Pentru Apărerea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS), ca parte activă a societăţii civile nu poate sta impasibilă la situaţia dezastruoasă din piaţa asigurărilor auto obligatorii, în contextul falimentului companiei Euroins. Astfel, ca urmare a pasivităţii nepermise a Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), instituţie a statului român, plătită tocmai pentru a preveni aceste situaţii ce au consecinţe în

OCPI Caraș-Severin anunță publicarea documentelor tehnice ale cadastrului pentru întreg UAT VĂRĂDIA

 

Anunț prealabil privind afișarea publică a documentelor tehnice ale cadastrului

Denumire județ: Caraș-Severin

Denumire UAT: Vărădia

OCPI Caraș-Severin anunță publicarea documentelor tehnice ale cadastrului pentru întreg UAT VĂRĂDIA, pe o perioadă de 60 zile calendaristice, conform Art. 14, alin. (1) și (2) din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările ulterioare

Data de

APROAPE 300 DE METRI CUBI DE MATERIAL LEMNOS, CONFISCAȚI ÎN ULTIMA SĂPTĂMÂNĂ

 Săptămâna trecută, polițiștii cărășeni au continuat să acționeze pe raza întregului județ pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale la regimul silvic, în urma abaterilor constatate fiind aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 38.000 lei, confiscați aproape 300 de metri cubi de material lemnos și constatate 2 infracțiuni silvice. 

Altfel, în perioada

A fost găsit cadavrul unui bebeluș, aruncat într-un sac menajer

 
Ieri, polițiști de la Poliția Orașului Oravița au fost sesizați despre faptul că la o haldină de gunoi din oraș a fost găsit cadavrul unui bebeluș, aruncat într-un sac menajer. 

La fața locului s-a deplasat

luni, 20 martie 2023

Programări online paşapoarte, un nou serviciu electronic disponibil


 Programări online paşapoarte, un nou serviciu electronic disponibil prin intermediul platformei hub.mai.gov.ro

În contextul demersurilor privind digitalizarea serviciilor prestate pentru cetăţenii români, începând de

Bilanţul misiunilor în intervalul 17 -20.03.2023 al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “SEMENIC” al judeţului Caraş-Severin


Bilanțul misiunilor din acest sfârșit de săptămână

            În ultimele trei zile, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “SEMENIC” al judeţului Caraş-Severin au desfăşurat 43 de intervenţii şi misiuni specifice.

Ø Incendii

Ieşiţi din ţară cu copiii în perioada următoare? Atenţie la documentele de călătorie ale acestora!


Având în vedere că urmează vacanţele de primăvară, iar în această perioadă mulţi copii călătoresc în afara graniţelor ţării, Poliţia de Frontieră Română reaminteşte condiţiile privind călătoria cetăţenilor români minori în străinătate. În anul 2022, poliţiştii de frontieră au fost nevoiţi să

sâmbătă, 18 martie 2023

Ziua Pașaportului Românesc

Pașaportul românesc are o istorie care acoperă mai mult de un secol și a evoluat în 111 ani de la o ,,cărticică mică portativă” la documentul electronic pe care astăzi peste 6,5 milioane de cetățeni români îl poartă în călătoriile lor.

Un moment de referință în evoluția istorică a pașaportului românesc îl constituie

Informare privind anunțarea găzduirii/cazării străinilor din state terțe

Regimul juridic al străinilor pe teritoriul României este reglementat de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 194/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, în

Fermierii și producătorii, mai bine protejați prin regulamentul care vizează practicile comerciale neloiale agro-alimentare

Interesele producătorilor locali și ale fermierilor din lanțul de aprovizionare agro-alimentar, dar și cele ale consumatorilor vor fi mai bine protejate prin regulamentul aprobat recent de Guvern. Acesta interzice o serie de clauze contractuale și stabilește

Locuri de muncă vacante în rețeaua EURES

Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 224 locuri de muncă vacante, după cum urmează:

vineri, 17 martie 2023

Acțiuni de monitorizare privind riscurile existente la locurile de muncă din întreprinderile mijlocii

Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Caraș-Severin desfășoară acțiuni de  monitorizare a respectării prevederilor legale privind prevenirea riscurilor profesionale în întreprinderi mijlocii, precum şi cu privire la măsurile de prevenire şi protecţie aplicate, urmărind astfel conştientizarea angajatorilor cu privire la necesitatea respectării cerinţelor legale din domeniul

Atenţionare de călătorie Republica Italiană - perturbări ale transportului aerian

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Italiană că în data de 17 martie 2023 a fost anunţată o grevă naţională a operatorilor aeroportuari, care va afecta mai multe aeroporturi, existând riscul unor perturbări ale zborurilor programate pentru călătoriile către şi dinspre Republica Italiană.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României în Republica Italiană:

Modificări legislative privind concediile medicale

Venitul lunar înscris în contractul de asigurare nu va putea fi mai mare decât valoarea a trei salarii minime brute pe țară pentru orice tip de concediu medical, inclusiv pentru sarcină și lăuzie. Aceste precizări sunt aduse de modificările și completările Ordonanței de Urgență nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate aprobate în ședința de guvern din 15 martie. Astfel, venitul menționat va trebui să

joi, 16 martie 2023

Copiii abandonaţi au nevoie în continuare de suflete care să le fie alături! Ajungem MARI caută 250 de voluntari pentru ei

Ajungem MARI, cel mai mare program educaţional din România care sprijină copiii din sistemul de protecţie, dă startul unei campanii de recrutare de voluntari care să aibă grijă de 500 de copii din Capitală şi unele localităţi din ţară la care nu ajunge nimeni, timp de