Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



sâmbătă, 4 martie 2023

Marsh: Zece recomandări pentru diminuarea expunerii organizaţiilor la efectele unui cutremur

Bucureşti, 4 martie 2023 - 46 de ani de la cutremurul din 1977, cutremurele din Turcia şi Siria alături de intensificarea activităţii seismice din România, amintesc de importanţa implementării unor măsuri adecvate de diminuare a expunerii la riscul seismic din partea companiilor.

Specialiştii Marsh recomandă o serie de măsuri specifice, pe care organizaţiile le pot implementa pentru a minimiza impactul potenţial al acestor evenimente, pentru a se redresa financiar şi în special, pentru a-şi diminua expunerea la riscul de cutremur. Măsurile pornesc de la alegerea atentă a clădirilor în care se derulează activitatea până la transferul riscurilor prin asigurare şi dezvoltarea unor planuri de continuitate a afacerii (detaliate mai jos):

1. Utilizaţi tehnologiile de construcţie cele mai recente, pentru a asigura o rezistenţă sporită la cutremure.
2. Construiţi/alegeţi clădiri simple, cu arhitectură robustă.
3. Dezvoltaţi un program de management al crizelor.
4. Realizaţi un plan specific de continuitate a afacerii.
5. Înţelegeţi care este lanţul de aprovizionare al organizaţiei.
6. Realizaţi un plan de management al daunelor.
7. Luaţi în considerare toate opţiunile de transfer al riscurilor prin asigurare.
8. Implicaţi un expert evaluator.
9. Înţelegeţi ce nu este acoperit prin asigurare.
10. Luaţi în considerare cel mai pesimist scenariu

Un pachet de măsuri de bază, odată implementat, contribuie la aducerea organizaţiei într-o poziţie favorabilă pentru a răspunde şi pentru a se redresa în urma unui cutremur, într-un timp cât mai scurt.

Cristian Fugaciu, CEO Marsh România:
Cutremurele sunt dezastre impredictibile. Ce ştim, cu siguranţă, este expunerea cronică a României şi a companiilor la efectele unui cutremur, cel puţin similar cu cel din 1977. E momentul în care liderii organizaţiilor trebuie să aleagă ce doresc să povestească după un mare cutremur: cum au administrat reactiv impactul unui dezastru asupra business-ului lor, sau pot alege să povestească despre modul în care au reacţionat proactiv potrivit unui plan de continuitate, realizat cu sprijinul specialiştilor. Transferul riscurilor prin intermediul unui program de asigurare alături de planurile de continuitate a activităţii şi programelor de risk-management sunt cele mai bune forme de pregătire pentru un dezastru.

Andrei Dochia, Country Leader, Marsh Advisory, Romania
Organizaţiile ar trebui să ia măsuri de diminuare a impactului potenţial, pentru a asigura continuarea activităţii şi pentru a-şi reveni rapid din punct de vedere financiar - economic. Având în vedere că România este încadrată ca ţară cu expunere ridicată la riscul seismic (top 10 global raportat la suprafaţă) şi ţinând cont de creşterea recentă a activităţii seismice (cutremur de magnitudinea 5.7 în zona Gorj, urmat de sute de replici), considerăm că este un moment potrivit ca organizaţiile să reevalueze, cu sprijinul specialiştilor, gradul de pregătire în faţa acestui tip de evenimente.

Zece recomandări de urmat pentru a diminua expunerea la riscul de cutremur:

Utilizaţi tehnologiile de construcţie cele mai recente, pentru a asigura o rezistenţă sporită la cutremur.
Tehnologia pentru a face clădirile rezistente la cutremure există, dar implică un cost adiţional. O clădire nouă, bazată pe tehnologii moderne de construcţie este posibil să coste cu 5% şi 10% mai mult decât tehnologia standard, iar modernizarea clădirilor vechi este semnificativ mai costisitoare.

Construiţi/alegeţi clădiri simple, cu arhitectură robustă.
În zone mai puţin dezvoltate, unde costurile ridicate împiedică utilizarea noilor tehnologii, experţii recomandă construirea de structuri simple, cubice şi joase, consolidarea clădirilor din beton şi fixarea structurilor din lemn în locurile lor.

Dezvoltaţi un program de management al crizelor.
Asiguraţi-vă că aveţi planuri de management al crizelor şi personal experimentat în abordarea în timp real a răspunsului, pentru a diminua impactul potenţial al unui cutremur şi pentru a reveni la operaţiuni normale cât mai curând posibil. Elementele unui plan bun de management al crizelor sunt: răspunsul în situaţii de urgenţă, continuitatea afacerii, lanţul de aprovizionare, comunicarea în situaţii de criză şi impactul asupra angajaţilor.

Dezvoltaţi un plan specific de continuitate a afacerii.
Identificaţi funcţiile esenţiale pentru asigurarea supravieţuirii afacerii şi evaluaţi impactul potenţial al unui cutremur pentru a înţelege nivelul pierderilor ce ar putea fi înregistrate. Încorporaţi managementul programelor de răspuns de urgenţă şi a continuităţii afacerii în programul general de management al riscurilor al organizaţiei, pentru a permite viabilitatea continuă a acestora şi un nivel ridicat de pregătire. Dezvoltaţi programe de instruire şi conştientizare pentru continuitatea afacerii, concepute pentru a promova o cultură a rezilienţei în cadrul organizaţiei.

Înţelegeţi care este lanţul de aprovizionare al organizaţiei.
Identificaţi cine vă aprovizionează (care sunt furnizorii) şi care sunt dependenţele critice de-a lungul fluxului de aprovizionare. Ca manager de achiziţii, mergeţi dincolo de documentarea lanţului de materii prime sau de mărfuri, pentru a include si infrastructura altor furnizori. Analizaţi, de asemenea, pieţele în care vindeţi, iar dacă operaţiunile organizaţiei se desfăşoară în zone expuse seismic, realizaţi planuri pentru centre alternative de producţie, distribuţie şi livrare a serviciilor.

Dezvoltaţi un plan de management al daunelor.
Identificaţi toate persoanele din echipa dumneavoastră de management al daunelor, atât în interiorul, cât şi în afara organizaţiei şi asiguraţi-vă că îşi cunosc rolurile şi responsabilităţile, în cazul în care planul este declanşat. Ţineţi cont de faptul că nu va exista nicio avertizare înainte de un cutremur, aşa că asiguraţi-vă că documentele referitoare la plan, politicile, listele de contacte şi evidentele financiare si de proprietate sunt uşor accesibile şi disponibile în orice moment. Asiguraţi-vă că planul dumneavoastră de management al daunelor se integrează cu alte planuri de dezastre, planuri de răspuns la crize şi planuri operaţionale pentru organizaţia dumneavoastră. Stabiliţi protocoale clare de comunicare pe tot parcursul executării planului de management al daunelor.

Luaţi în considerare toate opţiunile de transfer al riscurilor prin asigurare.
Achiziţionarea unei acoperiri adecvate a riscului prin asigurare poate ajuta organizaţiile să se redreseze în urma pierderilor financiare suferite în urma unui cutremur. Înţelegerea pierderilor economice potenţiale, ca urmare a deteriorării activelor şi a întreruperilor în activităţile normale ale afacerii este crucială. Modelele statistice pot ajuta la determinarea nivelurilor adecvate de asigurare, iar un expert în riscuri naturale poate ajuta prin includerea tuturor factorilor unici ai unei anumite proprietăţi. Programul de asigurare a întreruperilor de afaceri, a lanţului de aprovizionare şi alte programe de asigurare pot ajuta la protejarea afacerilor în cazul perturbării operaţiunilor.

Implicaţi un expert evaluator.
Acest pas ar trebui făcut în paralel cu modelarea expunerii la riscuri. Este important să cunoaşteţi nu numai ce daune poate tolera o structură, ci şi valoarea tuturor elementelor care trebuie înlocuite. Un expert în evaluarea activelor fixe poate furniza unei organizaţii evaluări precise şi argumentate, permiţând planificarea cu mai multă încredere a transferului de risc şi asigurând alocarea adecvată a resurselor pentru protecţia şi recuperarea activelor fixe.

Înţelegeţi ce nu este acoperit prin asigurare.
Multe acoperiri prin asigurare nu sunt disponibile în mod primar în zonele expuse la cutremur. Organizaţiile ar trebui să înţeleagă, înainte de realizarea unei cereri de despăgubire, ce anume nu este acoperit de programul de asigurare astfel să poată planifica adecvat o pierdere catastrofică.

Luaţi în considerare cel mai pesimist scenariu.
Fiţi pregătiţi pentru o perioadă îndelungată de întrerupere a afacerii - nu presupuneţi că veţi reveni complet operaţional în câteva zile. Dimensionaţi planul de continuitate a afacerii în funcţie de această ipoteză. De asemenea, fiţi pregătiţi pentru posibilitatea pierderii unei majorităţii, dacă nu a întregului inventar. Strategia poate fi oricând ajustata "în jos", dar o ajustare "în sus" tinde să fie reactivă şi ineficientă în diminuarea consecinţelor evenimentului.

Despre Marsh

Marsh este lider global în brokeraj de asigurări şi consultanţă de risc. Cei peste 45.000 de colegi acordă consultanţă companiilor şi clienţilor persoane fizice din 130 de ţări prin intermediul soluţiilor de diminuare a riscurilor fundamentate pe analiza datelor. Marsh este o companie Marsh McLennan (NYSE: MMC), cea mai importantă companie globală de servicii profesioniste de consultanţă în risc, strategie şi resurse umane. Cu venituri anuale de aproape 20 miliarde USD, Marsh McLennan sprijină clienţii să evolueze în contextul dinamic şi complex prin intermediul a patru companii, fiecare dintre ele lider pe segmentul în care activează: Marsh, Guy Carpenter, Mercer şi Oliver Wyman. Pentru mai multe informaţii vizitaţi mmc.com, urmăriţi-ne pe LinkedIn şi Twitter sau abonaţi-vă la BRINK.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu