Fundaţia Pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a solicitat Ministerului Muncii să facă public "Raportul de analiză, evaluare a impactului şi recomandări pentru reforma pensiilor speciale", elaborat de Banca Mondială.
Pensiile speciale reprezintă o temă aflată permanent pe agenda publică a ultimilor ani, de care se leagă un jalon esenţial din PNRR şi care au ridicat mereu probleme la care nu s-au găsit soluţii. De aceea, raportul Băncii Mondiale este cu atât mai important, cu cât conţine potenţialele soluţii de care România are nevoie.
Publicul ar trebui să cunoască detaliile raportului pentru că aplicarea lor ar putea genera schimbări substanţiale în sistemul de pensii. Ştim deja faptul că România şi-a asumat în faţa Comisiei Europene că noul cadru legislativ va revizui pensiile speciale şi le va alinia la principiul contributivităţii, dar proiectul de lege se află încă în parlament. Mai mult decât atât, România nu a introdus în proiectul normativ iniţial şi pensiile militarilor acestea fiind considerate "pensii de serviciu", nu speciale, deşi Comisia Europeană a cerut aplicarea aceluiaşi principiu al contributivităţii şi pentru aceste pensii.
Jaloanele din PNNR sunt din ce în ce mai îndepărtate
Ministerul muncii admite în răspunsul la o solicitare a FACIAS că până la acest moment nu a fost definitivat jalonul 215 pentru reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale, deşi noul act normativ ar fi trebuit să intre în vigoare până la data de 31 decembrie 2022. Mai grav este că neîndeplinirea acestei obligaţii asumate de statul român prin PNRR conduce la imposibilitatea ca România să primească o tranşă de 3.1 miliarde de euro, cererea de finanţare având termen limită 31 martie 2023.
Tot din răspunsul primit de la Ministerul Muncii rezultă că nici jalonul 214 care prevede intrarea în vigoare a noii legi privind sistemul de pensii (reforma sistemului public de pensii) nu a fost finalizat, cu toate că termenul până la care ar trebui să intre în vigoare noul cadrul legislativ se împlineşte la data de 31 martie 2023.
De asemenea, România nu a primit un aviz din partea Comisiei Europene (CE) privind cererea de plată numărul 2 de care depind 3.22 miliarde de euro. În cazul în care CE va constata că Legea decarbonizării economiei şi Legea avertizorului de integritate (jaloanele care ridică cele mai mari probleme) nu îndeplinesc condiţiile din PNRR, România riscă să piardă 1,4 miliarde de euro din cererea de plată nr. 2, plus partea aferentă de prefinanţare, care înseamnă încă aproape 0,2 miliarde de euro.
FACIAS, conform scopului statutar, dar şi prin activitatea sa constantă din ultimii 14 ani, apără drepturile cetăţenilor şi urmăreşte asigurarea transparenţei în funcţionarea instituţiilor statului, ca principiu al democraţiei şi statului de drept.
Pornind de la importanţa pe care o are PNRR pentru România, Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a lansat Proiectul "Transparenţă şi Responsabilitate - Monitorizarea PNRR", în cadrul căruia monitorizează implementarea investiţilor şi a reformelor stabilite prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi analizează modul de cheltuire al banilor proveniţi din PNRR (contractele încheiate, firmele care obţin fondurile, proiectele finanţate, cheltuieli, etc.).
Biroul de Presă FACIAS
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu