Comisia
Europeană a transferat oficial României suma 264.043.355 de euro la începutul
lunii martie 2023, reprezentând cheltuieli efectuate prin Agenția pentru
Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) și solicitate pentru decontare de către
țara noastră pentru perioada 16 octombrie – 31 decembrie 2022.
Astfel, conform
informării primite de la Banca Națională a României, acești bani au intrat efectiv în conturile statului român în data de 2 martie 2023 și reprezintă rambursări din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) – 248.417.217,60 de euro și din Instrumentul de Relansare al Uniunii Europene (EURI) – 15.626.138,79 de euro. „Rambursarea
cheltuielilor efectuate de către un stat membru certifică corectitudinea
acestor cheltuieli și mai ales faptul că AFIR are toate sistemele de
implementare și plată în deplină concordanță cu cerințele regulamentelor
europene. Până în prezent, Comisia Europeană a rambursat României aproximativ 7,8
miliarde de euro pentru investițiile în agricultură și dezvoltarea durabilă a
mediului rural finanțate prin Agenție.”, a precizat George CHIRIȚĂ,
directorul general al AFIR.
Sumele solicitate și rambursate reprezintă
plățile efectuate de către AFIR pentru proiectele de investiții finanțate prin
PNDR 2020, dar și plățile compensatorii aferente măsurilor delegate către
Agenția de Plăți pentru Intervenție în Agricultură (APIA).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu