Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



miercuri, 30 iunie 2021

Măsuri suplimentare pentru gestionarea situației generate de infecția cu COVID-19, începând cu data de 01.07.2021

O nouă şedinţă extraordinară a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin a avut loc astăzi, 30 iunie 2021, la sediul Palatului administrativ, în cadrul căreia a fost adoptată Hotărârea nr. 83/30.06.2021. Aceasta prevede măsuri de relaxare pentru toate localităţile din judeţul Caraş-Severin având în vedere că incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică de 1/1000 locuitori.

Măsurile pentru diminuarea impactului riscului epidemiologic la nivelul judeţului Caraş-Severin se aplică pentru o perioadă de 14 zile (01.07.-14.07.2021), urmând a fi reevaluate la finalul acestei perioade, pe baza analizei prezentate de către Direcţia de Sănătate Publică Caraş-Severin.

Hotărârea intră în vigoare începând cu data de 01.07.2021 şi este valabilă pentru

Lista localitătilor din judetul Caras-Severin, cu incidenta cumulată a cazurilor de persoane infectate, la data de 30.06.2021

Încadrarea în limitele de incidenţa cazurilor de COVID-19 conform datelor preluate de pe Alerte ms.ro în data de 30.06.2021, calculata pentru intervalul 16.06-29.06.2021 la nivelul localităţilor / județului Caraș-Severin 30,06,2021.

"Nr. crt." JUDEȚ/ LOCALITATE/ POPULAȚIE /ALERTE MS.RO /CAZURI CONFIRMATE LA 14 ZILE "INCIDENȚA LA 1000 LOCUITORI CONF. ALERTE MS.RO ".

CARAŞ-SEVERIN

Situatia COVID -19, la nivelul judetului Caras-Severin, în data de 30.06.2021

Pentru data de  30.06.2021 ora 08.30 vă comunicăm următoarele date:

Coronavirus - Grupul de Comunicare Strategică, 30.06.2021

Până astăzi, 30 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.080.792 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID - 19).

1.045.351 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate

marți, 29 iunie 2021

Lista localitătilor din judetul Caras-Severin, cu incidenta cumulată a cazurilor de persoane infectate, la data de 29.06.2021

Încadrarea în limitele de incidenţa cazurilor de COVID-19 conform datelor preluate de pe Alerte ms.ro în data de 29.06.2021, calculata pentru intervalul 15.06-28.06.2021 la nivelul localităţilor / județului Caraș-Severin 29,06,2021.

"Nr.crt." JUDEȚ /LOCALITATE /POPULAȚIE/ ALERTE MS.RO /CAZURI CONFIRMATE LA 14 ZILE "INCIDENȚA LA 1000 LOCUITORI CONF. ALERTE MS.RO ".

CARAŞ-SEVERIN

Situatia COVID -19, la nivelul judetului Caras-Severin, în data de 29.06.2021

Pentru data de  29.06.2021 ora 08.30 vă comunicăm următoarele date:

APIA primește cereri de solicitare a ajutorului de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin, în anul 2021, în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că până la data de 09 august 2021 inclusiv, primește cereri de solicitare a ajutorului de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin, în anul 2021,în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19, în conformitate cu OUG 58/2021,publicată în Monitorul Oficial nr. 632/28.06.2021.

Schema de ajutor de stat în sectorul bovin se aplică pe întreg teritoriul României în anul 2021.

Beneficiari sunt

Situatia evolutiei vaccinării în judetul Caras-Severin, la data de 29.06.2021

În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Caraș- Severin, in cadrul etapei a III-a de vaccinare împotriva COVID-19 s-a administrat un număr total de 427  vaccinuri, astfel:

Coronavirus - Grupul de Comunicare Strategică, 29.06.2021

Până astăzi, 29 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.080.740 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID - 19).

1.045.351 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate

S-a afișat numărul de locuri la Academia de Poliție și în Școlile M.A.I.

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE DIRECȚIA GENERALĂ MANAGEMENT RESURSE UMANE

TORULUI GENERAL AL DIRECȚIEI GENERALE MANAGEMENT RESURSE UMANE Nr. II/12741 din 23.06.2021 privind recrutarea candidaților pentru participarea la concursul de admitere organizat în anul 2021 la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”
Având în vedere

Sărbătoarea Sf. Petru şi Pavel

Sfantul Apostol Petru a propovaduit in Ierusalim, Iudeea, Samaria, Asia Mica pana in Babilon si in ultima parte a vietii, la Roma. Sfantul Apostol Petru - fiul lui Iona si fratele Apostolului Andrei, s-a nascut in Betsaida Galileei. Numele sau iudeu era Simon, insa Mantuitorul il va numi Chifa (piatra). Dupa o pescuire minunata pe lacul Ghenizaret, este chemat sa devina pescar de oameni. Marturiseste in numele apostolior dumnezeirea lui Hristos, dar se si leapada de Hristos cand El este prins spre a fi rastignit. Dupa Inaltarea Domnului, Petru ia cuvantul in adunarea ucenicilor si aleg ca apostol pe Matia in locul lui Iuda. In ziua Cincizecimii, dupa predica Sfantului Apostol Petru, se boteaza trei mii de persoane.

luni, 28 iunie 2021

Accident rutier produs pe DN 6 rezultat cu o victimă rămasă încarcerată

Detașamentul de Pompieri Caransebeș a intervenit de urgență, in jurul orei 18.30, cu 3 echipaje de pompieri militari cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, la un accident rutier produs pe DN 6 (zona localității

Acțiuni ale polițiștilor pentru siguranța traficului rutier pe drumurile publice din județ

În perioada 25-27 iunie 2021, polițiștii cărășeni au acționat pe raza întregului județ, în vederea prevenirii și combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, aplicând peste 350 de sancțiuni contravenționale celor care au încălcat prevederile legislative în vigoare. Ca măsură complementară, au fost reținute și retrase

Situatia COVID -19, la nivelul judetului Caras-Severin, în data de 28.06.2021

Pentru data de  28.06.2021 ora 08.30 vă comunicăm următoarele date:

Lista localitătilor din judetul Caras-Severin, cu incidenta cumulată a cazurilor de persoane infectate, la data de 28.06.2021

Încadrarea în limitele de incidenţa cazurilor de COVID-19 conform datelor preluate de pe Alerte ms.ro în data de 28.06.2021, calculata pentru intervalul 14.06-27.06.2021 la nivelul localităţilor / județului Caraș-Severin 28,06,2021.

"Nr. crt." JUDEȚ /LOCALITATE /POPULAȚIE/ ALERTE MS.RO /CAZURI CONFIRMATE LA 14 ZILE "INCIDENȚA LA 1000 LOCUITORI CONF. ALERTE MS.RO ".

CARAŞ-SEVERIN

Situatia evolutiei vaccinării în judetul Caras-Severin, la data de 28.06.2021

În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Caraș- Severin, in cadrul etapei a III-a de vaccinare împotriva COVID-19 s-a administrat un număr total de 226  vaccinuri, astfel:

Coronavirus - Grupul de Comunicare Strategică, 28.06.2021

Până astăzi, 28 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.080.667 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID - 19).

1.045.351 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate

duminică, 27 iunie 2021

IDMSC 2021 – elevi și studenți în competiție

Universitatea Politehnica Timișoara prin Centrul Multimedia organizează marți 29 iunie 2021, ora 14:00, online, Concursul Studențesc Interactive Digital Media Student Contest – IDMSC. Ajuns la cea de-a VII-a ediție, IDMSC-2021 își propune să

Lista localitătilor din judetul Caras-Severin, cu incidenta cumulată a cazurilor de persoane infectate, la data de 27.06.2021

Încadrarea în limitele de incidenţa cazurilor de COVID-19 conform datelor preluate de pe Alerte ms.ro în data de 27.06.2021, calculata pentru intervalul 13.06-26.06.2021 la nivelul localităţilor / județului Caraș-Severin 27,06,2021.

"Nr. crt." JUDEȚ /LOCALITATE/ POPULAȚIE/ ALERTE MS.RO/ CAZURI CONFIRMATE LA 14 ZILE "INCIDENȚA LA 1000 
LOCUITORI CONF. ALERTE MS.RO ".

CARAŞ-SEVERIN

Situatia COVID -19, la nivelul judetului Caras-Severin, în data de 27.06.2021

Pentru data de  27.06.2021 ora 08.30 vă comunicăm următoarele date:

Coronavirus - Grupul de Comunicare Strategică, 27.06.2021

Până astăzi, 27 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.080.630 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID - 19).

1.045.351 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate

sâmbătă, 26 iunie 2021

Misiuni pentru siguranța procesului electoral la Bocșa

Structurile teritoriale din cadrul M.A.I. angrenate în organizarea și desfășurarea alegerilor pentru funcția de primar al orașului Bocșa, din 27 iunie 2021, au luat toate măsurile, potrivit competenței, pentru asigurarea unui climat de liniște și siguranță publică.

Aceste măsuri urmăresc

1783 de candidați din județul Caraș-Severin vor susține probele scrise din cadrul examenului național de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2021

La sesiunea iunie-iulie 2021 a examenului național de bacalaureat, în județul Caraș-Severin s-au înscris 1783 de absolvenți de liceu. Dintre aceștia, 387 provin din serii anterioare.

 

Probele scrise ale examenului național de bacalaureat se desfășoară în perioada 28 iunie – 1 iulie 2021, astfel:

Lista localitătilor din judetul Caras-Severin, cu incidenta cumulată a cazurilor de persoane infectate, la data de 26.06.2021

Încadrarea în limitele de incidenţa cazurilor de COVID-19 conform datelor preluate de pe Alerte ms.ro în data de 26.06.2021, calculata pentru intervalul 12.06-25.06.2021 la nivelul localităţilor / județului Caraș-Severin 26,06,2021.

"Nr. crt." JUDEȚ/ LOCALITATE/ POPULAȚIE/ ALERTE MS.RO/ CAZURI CONFIRMATE LA 14 ZILE "INCIDENȚA LA 1000 LOCUITORI CONF. ALERTE MS.RO ".

CARAŞ-SEVERIN

Situatia COVID -19, la nivelul judetului Caras-Severin, în data de 26.06.2021

Pentru data de  26.06.2021 ora 08.30 vă comunicăm următoarele date:

Coronavirus - Grupul de Comunicare Strategică, 26.06.2021

Până astăzi, 26 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.080.584 decazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

1.045.351 depacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate

vineri, 25 iunie 2021

Lista localitătilor din judetul Caras-Severin, cu incidenta cumulată a cazurilor de persoane infectate, la data de 25.06.2021

Încadrarea în limitele de incidenţa cazurilor de COVID-19 conform datelor preluate de pe Alerte ms.ro în data de 25.06.2021, calculata pentru intervalul 11.06-24.06.2021 la nivelul localităţilor / județului Caraș-Severin 25,06,2021.

"Nr.crt." JUDEȚ /LOCALITATE/ POPULAȚIE/ ALERTE MS.RO /CAZURI CONFIRMATE LA 14 ZILE "INCIDENȚA LA 1000 LOCUITORI CONF. ALERTE MS.RO ".

CARAŞ-SEVERIN

Situatia evolutiei vaccinării în judetul Caras-Severin, la data de 25.06.2021

În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Caraș- Severin, in cadrul etapei a III-a de vaccinare împotriva COVID-19 s-a administrat un număr total de 392  vaccinuri, astfel:

Coronavirus - Grupul de Comunicare Strategică, 25.06.2021

Până astăzi, 25 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.080.522 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID - 19).
1.045.351 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate

Circulația pe DN 58 Reșița spre Anina, km 44+000 – 50+000, va fi închisă

 Circulația pe DN 58 Reșița spre Anina, km 44+000 – 50+000, va fi închisă în zilele de sâmbătă, 26 iunie, orele 8:30 – 18:30, și duminică, 27 iunie, orele 8:30 – 17:30 pentru desfășurarea Cursei Automobilistice Naționale - Cupa Reșiței 2021.
▶ Traficul rutier se va

HOTĂRÂRE nr. 42 din 25.06.2021 privind aprobarea clasificării țărilor/teritoriilor în funcție de rata de incidență cumulată

 
HOTĂRÂRE nr. 42 din 25.06.2021 privind aprobarea clasificării țărilor/teritoriilor în funcție de rata de incidență cumulată

Având în vedere propunerile Institutului Național de Sănătate Publică referitoare la clasificarea țărilor/teritoriilor în funcție de ratele de incidență

Programul naţional "Sprijin la bacalaureat, acces la facultate"

Executivul a aprobat prelungirea cu doi ani a implementării Programului naţional "Sprijin la bacalaureat, acces la facultate" din cadrul Proiectului privind învăţământul secundar - ROSE

Guvernul României a adoptat în şedinţa de astăzi, 24 iunie, proiectul de Hotărâre privind aprobarea prelungirii

Ședinţa Colegiului Prefectural Caraş-Severin

Instituţia Prefectului - Judeţul Caraş-Severin a organizat  joi, 24 iunie  a.c., ora 11,00, la sediul Palatului Administrativ, Sala de Protocol – Cabinet Prefect, şedinţa Colegiului Prefectural Caraş-Severin în sistem de videoconferință, cu următoarea tematică:

Telefonia mobila a fost serviciul cel mai afectat de incidente de securitate in anul 2020

 
In 2020, desi retelele de comunicatii au fost folosite mult mai intens decat in trecut, stabilind noi recorduri statistice, acestea au dovedit si o crestere a nivelului de securitate si rezilienta.  Astfel, numarul incidentelor de securitate cu impact semnificativ a scazut cu aproximativ 28% comparativ cu 2019, aceste incidente

joi, 24 iunie 2021

Lista localitătilor din judetul Caras-Severin, cu incidenta cumulată a cazurilor de persoane infectate, la data de 24.06.2021

Încadrarea în limitele de incidenţa cazurilor de COVID-19 conform datelor preluate de pe Alerte ms.ro în data de 24.06.2021, calculata pentru intervalul 10.06-23.06.2021 la nivelul localităţilor / județului Caraș-Severin 24,06,2021.

"Nr. crt." JUDEȚ /LOCALITATE/ POPULAȚIE /ALERTE MS.RO/ CAZURI CONFIRMATE LA 14 ZILE "INCIDENȚA LA 1000 LOCUITORI CONF. ALERTE MS.RO ".

CARAŞ-SEVERIN

Situatia COVID -19, la nivelul judetului Caras-Severin, în data de 24.06.2021

Pentru data de  24.06.2021 ora  08.30 vă comunicăm următoarele date:

Situatia evolutiei vaccinării în judetul Caras-Severin, la data de 24.06.2021

În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Caraș- Severin, in cadrul etapei a III-a de vaccinare împotriva COVID-19 s-a administrat un număr total de 366 vaccinuri, astfel:

Coronavirus - Grupul de Comunicare Strategică, 24.06.2021

Până astăzi, 24 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.080.457 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID - 19).

1.045.303 pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate

38050 bucăți articole îmbrăcăminte, încălţăminte şi accesorii susceptibile de a aduce atingere unui drept de proprietate intelectuală


În data de 17 iunie 2021inspectorii vamali ai Serviciului supraveghere şi control vamal din cadrul Direcţiei Regionale Vamale Timişoara au reţinut, 33578 articole îmbrăcăminte, încălţăminte şi accesorii (ceasuri, portofele, genţi, curele) susceptibile de a aduce atingere unui drept de proprietate intelectuală.
         În data

Regatul Suediei - Prelungirea perioadei de efectuare a controalelor la frontiere până la 11 noiembrie 2021

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care tranzitează sau intenţionează să se deplaseze în Regatul Suediei că autorităţile suedeze au anunţat prelungirea perioadei de efectuare a controalelor la frontiere până la data de 11 noiembrie 2021.
MAE recomandă cetăţenilor români să

AFIR își menține certificarea sistemului de management anti-mită conform standardului internațional ISO 37001:2016

 

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale își menține certificarea internațională pentru standardul ISO 37001:2016. RINA SIMTEX – Organism de Certificare acreditat național (RENAR) și internațional (ACREDIA) pentru certificarea acestui standard, a confirmat viabilitatea sistemului de management anti-mită al AFIR, în urma unei misiuni de audit desfășurată în

miercuri, 23 iunie 2021

Recomandările prefectului judeţului Caraş-Severin pentru avertizările meteorologice de tip cod portocaliu şi cod roşu

Prefectul judeţului Caraş-Severin, Cristian Gâfu, a convocat astăzi, 23 iunie 2021, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, întrunit în şedinţă extraordinară, având în vedere avertizările meteorologice care afectează judeţul Caraş-Severin, de tip cod portocaliu, fenomenele vizate fiind val de căldură și disconfort termic accentuat, în intervalul

Ziua Drapelului Naţional-26 iunie 2021

Instituţia Prefectului-Judeţul Caraş-Severin şi Garnizoana Reşiţa-Centrul Militar Judeţean Caraş-Severin în colaborare cu Inspectoratul de Jandarmi Judeţean ,,Gl. Bg. VASILE ZORZOR” Caraș-Severin, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Caraş-Severin şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ,,Semenic” al judeţului Caraş-Severin organizează în data de 26 iunie 2021, începând cu ora

Lista localitătilor din judetul Caras-Severin, cu incidenta cumulată a cazurilor de persoane infectate, la data de 23.06.2021

Încadrarea în limitele de incidenţa cazurilor de COVID-19 conform datelor preluate de pe Alerte ms.ro în data de 23.06.2021, calculata pentru intervalul 09.06-22.06.2021 la nivelul localităţilor / județului Caraș-Severin 23,06,2021.

"Nr. crt." JUDEȚ /LOCALITATE/ POPULAȚIE/ ALERTE MS.RO /CAZURI CONFIRMATE LA 14 ZILE "INCIDENȚA LA 1000 LOCUITORI CONF. ALERTE MS.RO ".

CARAŞ-SEVERIN

Situatia COVID -19, la nivelul judetului Caras-Severin, în data de 23.06.2021

Pentru data de  23.06.2021 ora 086.30 vă comunicăm următoarele date:

Situatia evolutiei vaccinării în judetul Caras-Severin, la data de 23.06.2021

În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Caraș- Severin, in cadrul etapei a III-a de vaccinare împotriva COVID-19 s-a administrat un număr total de 255 vaccinuri, astfel:

Coronavirus - Grupul de Comunicare Strategică, 23.06.2021

Până astăzi, 23 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.080.389 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID - 19).

1.045.303 pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate

În perioadele cu temperaturi care depăşesc +37°C, angajatorii au obligaţia să asigure măsuri minimale pentru ameliorarea condiţiilor de muncă

 

Urmare avertizărilor emise de Administraţia Naţională de Meteorologie referitoare la temperaturile ce vor fi atinse în aceste zile, în care disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraş Severin aduce la cunoştinţă faptul că, în perioadele cu temperaturi care depăşesc +37°C, angajatorii au obligaţia să asigure măsuri minimale pentru ameliorarea condiţiilor de muncă.

Aceste măsuri se referă la:

Angajatorii sunt obligați să anunțe locurile de muncă vacante și ocuparea acestora

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Caraș-Severin reamintește tuturor angajatorilor (persoane fizice/juridice de drept public sau privat) că, potrivit art. 10 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, au obligația de a comunica agențiilor județene pentru ocuparea forței de muncă (AJOFM) toate locurile de muncă vacante, în termen