Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



marți, 29 iunie 2021

S-a afișat numărul de locuri la Academia de Poliție și în Școlile M.A.I.

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE DIRECȚIA GENERALĂ MANAGEMENT RESURSE UMANE

TORULUI GENERAL AL DIRECȚIEI GENERALE MANAGEMENT RESURSE UMANE Nr. II/12741 din 23.06.2021 privind recrutarea candidaților pentru participarea la concursul de admitere organizat în anul 2021 la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”
Având în vedere prevederile art. 2 alin. (4) din Anexa nr. 2 la Ordinul m.a.i. nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unitățile de poliție ale Ministerului Afacerilor Interne și ale art. 2 alin. (4) din Anexa nr. 2 la Ordinul m.a.i. nr. 177/2016 privind activitatea de management resurse umane în unitățile militare ale Ministerului Afacerilor Interne, ambele cu modificările și completările ulterioare, în temeiul Regulamentului de organizare și funcționare a Direcției Generale Management Resurse Umane, aprobat prin Ordinul m.a.i. nr. S/42/2019, având în vedere contextul actual privind evoluţia situaţiei epidemiologice la nivel naţional, precum și măsurile dispuse în vederea limitării răspândirii epidemiei de SARS – CoV – 2, directorul general al Direcției Generale Management Resurse Umane emite următoarea DISPOZIȚIE:

Obiectul reglementării 
Art. 1 – Prezenta dispoziție stabilește aspectele procedurale privind organizarea și desfășurarea recrutării și selecției candidaților în vederea participării la concursul de admitere organizat în anul 2021 la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”. 
Oferta educațională 
Art. 2 – Pentru anul universitar 2021 – 2022, locurile aprobate sunt scoase la concurs pe facultăți/programe de studii, specialități, forme de învățământ, structuri beneficiare, categorii de locuri speciale, bugetate sau cu taxă de școlarizare, potrivit anexei nr. 1. 
Depunerea cererilor de înscriere 
Art. 3 – (1) Cererea-tip de înscriere prevăzută în anexa nr. 2 la Dispoziția-cadru nr. II/17953/2019 privind recrutarea candidaților pentru admiterea în instituțiile de învățământ care pregătesc personal pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările și completările ulterioare, se completează de către candidat în mod lizibil, se semnează și se transmite, exclusiv în format electronic, la adresa de e-mail a unității de recrutare, în perioada 28 iunie - 11 iulie 2021, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică. (2) La primirea cererii-tip de înscriere, persoana cu sarcini de recrutare atribuie candidaților, potrivit instrucțiunilor prevăzute în anexa nr. 2, codul unic de identificare, folosit pe întreaga procedură de concurs, și completează centrul zonal la care aceștia sunt arondați. (3) Cererea-tip de înscriere cuprinzând elementele prevăzute la alin. (2), se scanează și se comunică, la adresa de e-mail indicată, candidaților. Dovada comunicării se anexează la cerere. (4) Unitățile de recrutare au obligația de a posta pe site-ul oficial adresa de e-mail la care se transmit cererile-tip de înscriere

Depunerea documentelor pentru dosarul de recrutare 
Art. 4 – (1) În vederea constituirii dosarului de recrutare, candidații depun la unitățile de recrutare documentele solicitate până la data de 23 iulie 2021. (2) Dosarul de recrutare conține avizul psihologic, fără a fi necesară depunerea în prealabil de către candidați a documentului prevăzut la lit. h1 ) a alin. (1) al art. 59 din Anexa nr. 3 la Ordinul m.a.i. nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unităţile de poliţie ale Ministerului Afacerilor Interne, respectiv la lit. h1 ) a alin. (1) al art. 59 din Anexa nr. 3 la Ordinul m.a.i. nr. 177/2016 privind activitatea de management resurse umane în unităţile militare ale Ministerului Afacerilor Interne, ambele cu modificările și completările ulterioare. (3) Dosarul de recrutare conține documentele prevăzute în anexele nr. 2 și 3 la Ordinul m.a.i. nr. 105/2020 privind examinarea medicală a candidaților la concursurile de admitere în instituțiile de învățământ care formează personal pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne, precum și la concursurile de încadrare în Ministerul Afacerilor Interne, cu modificările și completările ulterioare, respectiv adeverința medicală eliberată de medicul de familie, precum și consimțământul informat. (4) Adeverința medicală se completează de medicul de familie, iar consimțământul informat se completează și se semnează de candidat în mod lizibil și se depun la unitatea de recrutare. (5) Adeverința medicală eliberată de medicul de familie se transmite de către compartimentul cu sarcini de recrutare medicului de unitate. (6) După primirea documentului de la medicul de unitate, compartimentul cu sarcini de recrutare informează candidații declarați ”INAPT” cu privire la încetarea activităților de recrutare.

Taxa de înscriere la concurs 
Art. 5 – (1) Taxa de înscriere la concurs se achită de către candidații declarați apt psihologic, în perioada 26 - 29 iulie 2021 (data operațiunii bancare), potrivit precizărilor publicate pe site-ul oficial al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, la secțiunea Admitere. (2) Candidații scutiți de la plata taxei de înscriere conform regulamentului de admitere depun documentele justificative la dosarul de recrutare, iar unitatea de recrutare transmite în format scanat, la adresa admitere@academiadepolitie.ro, documentele pentru fiecare candidat care solicită scutirea de la taxa de înscriere

Înscrierea candidaților pe locurile aprobate altor instituții din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională 
Art. 6 – (1) Pentru locurile aprobate Ministerului Apărării Naționale la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” – programul de studii universitare de licență ”Drept”, recrutarea și susținerea probelor eliminatorii se realizează prin structurile acestui minister. (2) Pentru locurile aprobate Administrației Naționale a Penitenciarelor la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” – programul de studii universitare de licență ”Ordine și siguranță publică”, organizat la Facultatea de Poliție, recrutarea candidaților se realizează prin structurile acesteia.

Evaluarea psihologică 
Art. 7 – Evaluarea psihologică a candidaților se realizează de specialiști din cadrul unităților de recrutare, până la data de 21 iulie 2021, în conformitate cu dispoziţia directorului Centrului de Psihosociologie al MAI, potrivit planificării întocmite de către structurile cu atribuții de recrutare

Transmiterea tabelelor candidaților la Academia de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza” 
Art. 8 – (1) Tabelele nominale cuprinzând candidații la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, completate potrivit modelului din anexa nr. 3, inclusiv la rubrica cod unic, se transmit instituției de învățământ, până la data de 30 iulie 2021, în format electronic, la adresa de e-mail smru@academiadepolitie.ro, însoțite de cererea de înscriere, diploma de bacalaureat (față/verso)/ adeverința eliberată de liceu în cazul în care nu i s-a eliberat candidatului diploma de bacalaureat, foaia matricolă, precum și documentele justificative pentru scutirea de la plata taxei de înscriere, în format scanat. Documentele vor fi transmise într-o arhivă cu numele candidatului, iar dimensiunea acesteia nu trebuie să depășească 20MB. 3 (2) Dosarele de recrutare ale candidaților exceptați de la proba scrisă se transmit fizic la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, în termenul prevăzut la alin. (1). (3) Tabelele nominale și dosarele de recrutare ale candidaților beneficiarilor externi - Administrația Națională a Penitenciarelor și Ministerul Apărării Naționale - se transmit la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, până la data de 24 iulie 2021. (4) Datele candidaților se implementează în sistemul informatic e-Management Resurse Umane, Modulul unic admitere școli – e-Admitere, în conformitate cu prevederile art. 23 din Dispoziţia-cadru a directorului general al Direcției Generale Management Resurse Umane nr. II/17953 din 06.05.2019 privind recrutarea candidaţilor pentru admiterea în instituţiile de învăţământ care pregătesc personal pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne. 

Centrele zonale de selecție 
Art. 9 – Probele de concurs (traseul practic-aplicativ și proba scrisă de verificare a cunoștințelor) se susțin în centrele zonale de selecție potrivit arondării prevăzute în anexa nr. 4.

Susținerea probelor de admitere 
Art. 10 – (1) Proba eliminatorie de evaluare a performanței fizice se susține în perioada 16 - 22 august 2021, iar proba de evaluare a cunoștințelor se susține în perioada 25 – 26 august 2021. (2) Repartizarea și planificarea pentru susținerea probelor prevăzute la alin. (1) se realizează de către Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” și sunt aduse la cunoștința candidaților, în timp util, prin postarea acestora pe site-ul oficial al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, precum și al celorlalte centre zonale de selecție. (3) În vederea susținerii probelor de admitere, candidații vor avea asupra lor cartea de identitate/pașaportul, iar în cazul probei de evaluare a performanței fizice și echipamentul sportiv necesar. (4) Rezultatele obținute de candidați se centralizează la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” și se afișează pe site-ul instituției de învățământ, în ordinea mediilor obținute la proba de evaluare a cunoștințelor. (5) Contestațiile la proba de evaluare a cunoștințelor se transmit online la adresa admitere@academiadepolitie.ro, în perioada 28 – 29 august 2021 și se soluționează la sediul Academiei de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza”.

Examinarea medicală 
Art. 11 – (1) Examinarea medicală se realizează potrivit prevederilor Ordinului m.a.i. nr. 105/2020 pentru candidații care se încadrează în numărul de locuri scoase la concursul de admitere, în ordinea descrescătoare a mediilor obținute la proba scrisă, în perioada 31 august – 19 septembrie 2021. (2) Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” transmite unităților de recrutare candidații care urmează să susțină examinarea medicală. (3) Compartimentul cu sarcini de recrutare informează candidații cu privire la continuarea procedurilor de selecție și prezentarea la unitatea de recrutare în vederea înmânării adresei prevăzute la art. 4 alin. (2) din anexa nr. 1 la Ordinul m.a.i. nr. 105/2020, precum și a copiei adeverinței medicale eliberate de medicul de familie existente în dosarul de recrutare. 

Art. 12 – Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” afișează, la finalul fiecărei zile, situația candidaților care au finalizat examinarea medicală, succesiv, până la completarea numărului de locuri scoase la concursul de admitere. 
Afișarea rezultatelor finale 
Art. 13 – (1) Sunt declarați admiși candidații care au fost declarați apt medical, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere. (2) Rezultatele finale ale admiterii sunt aduse la cunoștința candidaților prin afișare pe site-ul oficial al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” la data de 22 septembrie 2021.


Dispoziții finale 
Art. 14 – Cererea-tip de înscriere, declarația de confirmare a cunoașterii și acceptării condițiilor de recrutare, adeverința medicală eliberată de medicul de familie, precum și Consimțământul informat, se descarcă de pe site-ul oficial al Ministerului Afacerilor Interne, al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” sau al unităților de recrutare.
 Art. 15 – (1) Structurile de resurse umane efectuează activitățile de cunoaștere a candidaților declarați admis, conform reglementărilor în vigoare și transmit dosarele de candidat, în volum complet, instituției de învățământ cu propunere de înmatriculare/ neînmatriculare/ exmatriculare. (2) Propunerea de neînmatriculare/exmatriculare se motivează, anexându-se documente justificative, după caz. (3) Candidaţii declarați „admis” au obligaţia să depună, în vederea înmatriculării, la începerea anului universitar, diploma de bacalaureat, în original, la instituţia de învăţământ. Neprezentarea, în termenul stabilit, a diplomei, în original, din vina exclusivă a candidatului, conduce la neînmatricularea acestuia. Art. 16 – Activitățile prevăzute de prezenta dispoziție se desfășoară cu respectarea tuturor regulilor în vigoare stabilite la nivel național în vederea prevenirii răspândirii infecțiilor respiratorii cauzate de COVID -19 (distanțare socială, portul măștii, dezinfectarea pupitrelor, aparatelor ce compun traseul practic-aplicativ etc.). 
Art. 17 – Admiterea la programul de studii universitare de licență Drept, forma de învățământ la distanță, locuri cu taxă, se organizează potrivit Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere la studii universitare de licenţă, în facultăţile Academiei de Poliţie ,,Alexandru Ioan Cuza”, în anul 2021. 
Art. 18 Anexele nr. 1- 4 fac parte integrantă din prezenta dispoziție. Art. 19 – (1) Prezenta dispoziţie este adusă la cunoştinţa structurilor interesate prin grija Direcţiei Generale Management Resurse Umane. (2) În aplicarea prezentei dispoziții, inspectoratele generale pot emit dispoziții/ordine proprii. ÎMPUTERNICIT DIRECTOR GENERAL
 Chestor de poliție MINOIU Valentin


Mai multe detalii:https://www.mai.gov.ro/wp-content/uploads/2021/06/1-Dispozitie-nr-II-12741-2021-recrutare.pdf

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu