Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



miercuri, 16 iunie 2021

Se convoacă Consiliului Județean Caraș-Severin în ședință extraordinară pentru data de 18 iunie 2021

Președintele Romeo Dunca a dispus convocarea Consiliului Județean Caraș-Severin în ședință extraordinară pentru data de 18 iunie 2021, ora 12.00, următoarele proiecte fiind incluse pe ordinea de zi:

1.Proiect de hotărâre privind încetarea de drept a mandatului de consilier județean al domnului Grindeanu Nicolae și vacantarea locului de consilier județean.

2.Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Județean Caraș-Severin nr. 204/27.11.2020  privind reorganizarea aparatului de specialitate al Consiliului Județean Caraș-Severin, aprobarea organigramei, a statelor de funcții și a regulamentului de organizare și funcționare, cu modificările  ulterioare.

3. Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Județean Caraș-Severin nr. 205/27.11.2020 privind reorganizarea aparatului propriu al Direcţiei de Drumuri Judeţene Caraș-Severin, aprobarea organigramei, a statelor de funcţii şi a regulamentului de organizare şi funcţionare, cu modificările și completările  ulterioare.

4. Proiect de hotărâre privind aprobarea achiziționării de servicii juridice  de consultanță, de asistență și de reprezentare  a Consiliului Județean Caraș-Severin.

5. Proiect de hotărâre privind aprobarea intenției de încetare, prin acordul parților, a Contractului de finanțarenr. 3676/04.02.2019 ” Creșterea Eficienței  Energetice și Utilizarea Energiei din surse Regenerabile pentru Spitalul Județean de Urgență Reșița, județul Caraș-Severin-Staționar 1” , cu modificările și completările ulterioare.

6. Proiect de hotărâre privind aprobarea intenției de încetare, prin acordul parților, a Contractului de finanțare nr. 3139/19.09.2018” Creșterea Eficienței  Energetice și Utilizarea Energiei din surse Regenerabile pentru Spitalul Județean de Urgență Reșița, județul Caraș-Severin-Staționar 2”, cu modificările și completările ulterioare.

7. Proiect de hotărâre  privind aprobarea  intenției de încetare, prin acordul parților, a Contractului de finanțare nr. 3097/19.09.2018” Creșterea Eficienței  Energetice și Utilizarea Energiei din surse Regenerabile pentru Spitalul Județean de Urgență Reșița, județul Caraș-Severin-Staționar 3”, cu modificările și completările ulterioare.

8. Proiect de hotărâre pentru modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Judetean Caraș-Severin nr.111/07.04.2021privind repartizarea pe obiective de investitii, propuse a fi finanțate din fonduri externe nerambursabile din partea Uniunii Europene, a cheltuielilor privind elaborarea documentațiilor aferente acestor obiective de investiții, în anul 2021, asigurate din excedentul bugetului local al județului, modificată și completată.

9. Proiect de hotărâre privind atestarea apartenenței la domeniul privat al Județului Caraș-Severin a bunurilor imobile-teren, identificate în CF nr.32676 Văliug, cu nr. cad. 32676, respectiv CF 32675 Văliug, cu nr. cad. 32675 situate administrativ în comuna Văliug, județul Caraș-Severin.

10.Proiect de hotărâre privind neexercitarea de către judeţul Caraş-Severin, prin Consiliul Judeţean Caraş-Severin,a dreptului de preempţiune la vânzarea imobilului parte din Ansamblul urban ”Zona Rânduri”, situat în municipiul Reșița, str. Rândul III nr. 66, ap. 3, județul Caraș-Severin.

11. Proiect de hotărâre privind predarea către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin Compania Națională de Investiții ” C.N.I.” S.A., a amplasamentelor și asigurarea condițiilor în vederea executării obiectivului de investiții ” Reabilitare, refacere și modernizare  DJ 572 Comorâște –limita cu județul Timiș.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu