Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



joi, 31 august 2023

SÂNGELE ÎNSEAMNĂ VIAȚĂ!

Având în vedere că nevoia de sânge din ultima perioadă a fost tot mai mare, polițiștii de imigrări s-au mobilizat, la nivel național, și au donat sânge pentru persoanele aflate la nevoie.

O nouă apariție editorială a academicianului Ion Boldea, de la UPT, la prestigioasa editură CRC Press, din SUA

Academicianul Ion Boldea, unul dintre cei mai reputați profesori ai Universității Politehnica Timișoara și adevărat formator de școală în domeniul mașinilor electrice și a electronicii de putere, a primit o nouă recunoaștere internațională, prin publicarea, de către prestigioasa editură CRC Press, din Statele Unite ale Americii, a volumului „Linear Electric Machines, Drives, and MAGLEVs Handbook”, ediția a II-a.

ATENȚIE LA ÎNȘELĂCIUNILE COMISE ÎN NUMELE A DIFERITE COMPANII DE STAT

Fiți vigilenți când dați click pe un anunț sponsorizat care vă apare pe pagina de socializare. Poate fi vorba despre reclame plătite care vă îndeamnă să tranzacționați acțiuni la companii de stat și site-uri false, care promit câștiguri imediate în numele companiilor. Acestea pot constitui tentative de înșelăciune și fraudă, prin care anumite

miercuri, 30 august 2023

BĂRBAT CARE AMENINȚA CĂ SE ARUNCĂ DE PE UN STÂLP DE ÎNALTĂ TENSIUNE, CONVINS DE POLIȚIȘTI SĂ COBOARE ÎN SIGURANȚĂ

Ieri, la ora 14.51, polițiști de la Poliția Orașului Oțelu Roșu au fost sesizați despre faptul că un bărbat s-a urcat pe un stâlp de înaltă tensiune, între localitățile Glimboca și Oțelu Roșu și amenință că se aruncă. 

1.498 persoane angajate prin intermediul AJOFM Caraş-Severin în primele șapte luni ale anului 2023

Ca urmare a aplicării măsurilor de stimulare a ocupării prevăzute de legislaţia în vigoare de către Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Caraș-Severin, în primele șapte luni ale acestui an au fost încadrate în muncă 1.498 persoane.

Din totalul persoanelor ocupate până la data de 31 iulie 2023, 628 au vârsta peste 45 de ani, 292 vârsta între 25 și 35 de ani, 286 au vârsta între 35 și 45 de ani, iar 292 sunt tineri sub 25 de ani. Din total număr persoane ocupate, 422 sunt tineri NEET.

Grupa de vârstă /Total persoane angajate

marți, 29 august 2023

DEPISTAT SUB INFLUENŢA ALCOOLULUI, AVÂND O ALCOOLEMIE DE 1,21 mg/l ALCOOL PUR ÎN AERUL EXPIRAT

Ieri dimineață, în jurul orei 09.53, un bărbat de 47 de ani, din Bocșa, a fost depistat de polițiștii de la Biroul Rutier Reșița, pe strada Făgărașului, în timp ce conducea un autoturism aflându-se sub influența alcoolului. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest,

ZECE PERSOANE DIN SIRIA AFLATE ÎN SITUAȚII ILEGALE PRELUATE DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI DIN ARAD

Poliţiştii de imigrări din Arad au preluat zilele trecute de la polițiștii de frontieră 10 persoane din Siria, bănuite de trecere frauduloasă a frontierei de stat, respectiv tentativă la infracțiunea de trecere frauduloasă a

luni, 28 august 2023

PLANTAȚIE DE CANNABIS DESCOPERITĂ ÎNTR-O LIVADĂ

La data de 26 august, în urma cercetărilor efectuate de polițiști de la Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Caraș-Severin, împreună cu procurori D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Caraș-Severin,  într-un dosar penal având ca obiect un grup infracțional organizat implicat în săvârșirea infracțiunilor de cultivare de droguri de risc și deținere de droguri de mare risc în vederea

Percheziţii la traficanţii de migranţi

La data de 28.08.2023, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timiş, sub coordonarea procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, împreună cu ofiţeri de

duminică, 27 august 2023

OBLIGAȚIILE CE LE REVIN TRANSPORTATORILOR PRIVIND ADUCEREA ÎN ROMÂNIA A STRĂINILOR

În conformitate cu prevederile art. 7 din Ordonanța de Urgență nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, este interzisă aducerea în România de către companiile de transport aeriene, navale sau terestre a străinilor fără documente de trecere a frontierei, cu

135 locuri de muncă în județul Caraș-Severin

SITUAŢIA LOCURILOR DE MUNCĂ VACANTE

Agentie locala /Meserie /Nr loc de munca

sâmbătă, 26 august 2023

ARESTAT PREVENTIV PENTRU TÂLHĂRIE

Un bărbat de 28 de ani din comuna Mehadica, bănuit că, la data de 20 august, în jurul orei 13.40, în timp ce se afla pe strada Calea Timișoarei din municipiul Caransebeș, ar fi smuls poșeta unei femei de 27 de ani, după ce

Două accidente rutiere soldate cu trei victime

Primul a avut loc pe DJ 572, intre localitățile Berzovia și Vermeș, unde o mașină s-a răsturnat. Echipajele ajunse la fața locului au constatat că în urma accidentului a

vineri, 25 august 2023

ADR Vest a devenit Organism Intermediar pentru Programul Tranziție Justă în Regiunea Vest

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest au încheiat un acord de delegare a atribuțiilor din cadrul Programului Tranziție Justă. Conform acestuia, ADR Vest va prelua rolul de Organism Intermediar pentru „Prioritatea 2 a programului – Județul Hunedoara”.

Autoturism căutat de autoritățile elvețiene găsit la un bărbat din Bocșa

Autoturism căutat de autoritățile elvețiene, identificat și indisponibilizat de polițiștii de investigații criminale din Caraș-Severin

Polițiști de la Serviciul de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin s-au sesizat din oficiu privind

Colegiul Prefectural Caraş-Severin se reunește marți, 29 august, ora 12:00

Instituţia Prefectului - Judeţul Caraş-Severin organizează marți, 29 august, ora 12,00, la sediul Palatului Administrativ, Sala de ședințe de la etajul I, şedinţa Colegiului Prefectural Caraş-Severin, având următoarea tematică:

joi, 24 august 2023

Rezultatele acțiunilor de control tehnic în trafic efectuate de Registrul Auto Român în semestrul I din anul 2023

Registrul Auto Român a verificat în trafic, din punct de vedere tehnic, în primele șase luni din anul 2023, 44.472 de vehicule, la nivelul întregii țări. În urma controalelor, inspectorii RAR au constatat că 44,16% dintre acestea aveau deficiențe tehnice majore și/sau periculoase, motiv pentru care au fost declarate neconforme.

Cele mai multe neconformități au fost constatate la:

Urmărit general, depistat în P.T.F. Cenad

Poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Cenad – județul Timiș au depistat şi predat autorităţilor competente un cetăţean român, căutat de autoritățile din România.

miercuri, 23 august 2023

90 de zile! Este perioada minimă în care un șofer depistat la volan sub influența alcoolului își pierde dreptul de a conduce pe drumurile publice

Cel puțin 90 de zile. Aceasta este perioada de timp minimă în care un șofer depistat la volan, sub influența alcoolului, își pierde dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice

În România, toleranța față de conducerea autovehiculelor sub influența alcoolului este 0. Începând de la valoarea de 0,01 mg/l alcool pur în aerul expirat, valoare determinată în urma testării cu aparatele etilotest sau etilometru, și până la valoarea de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapta este

Autoturism căutat de autoritățile din Marea Britanie, indisponibilizat de poliţiştii de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Foeni, județul Timiș, au depistat la controlul de frontieră un cetățean român care a încercat să intre în ţară cu un autoturism marca SsangYong, căutat de autorităţile din

marți, 22 august 2023

Șase persoane au fost rănite în urma unui accident produs azi-noapte

Azi-noapte, la ora 23.29, pe DN 6, la ieșire din localitatea Cornea în direcția Caransebeș, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea a 6 persoane, în următoarele împrejurări:

PESTE 2.600 DE PERMISE DE ȘEDERE PENTRU BENEFICIARII PROTECȚIEI TEMPORARE EMISE DE POLIȚIȘTII DE IMIGRARI ÎN LUNA IULIE A ACESTUI AN

Polițiștii de imigrări au emis în luna iulie a acestui an, la nivel național, 2.650 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare.

Trei cetățeni ucraineni au solicitat

Șase cetățeni străini, opriţi în tentativă de trecere ilegală

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Lunga, judeţul Timiș, au depistat șase cetăţeni din Pakistan, intrați legal în România, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Sebia.

În data de 21.08.2023, ora 01.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Lunga - I.T.P.F. Timişoara au declanşat o

luni, 21 august 2023

Accident soldat cu vătămarea corporală a două persoane

Astăzi, în jurul orei 11.21, pe DN 58B, la ieșire din Reșița spre Bocșa, s-a produs un accident rutier în urma căruia a rezultat vătămarea corporală a două persoane.

Noi reguli privind utilizarea spectrului de frecvente radio

In cadrul sedintei Consiliului Consultativ de vineri, 18 august 2023, ANCOM a agreat cu industria de comunicatii electronice modificarea si completarea procedurii de acordare a drepturilor de utilizare a frecventelor radio. Principalele modificari vizeaza

Cinci cetățeni străini, opriţi în tentativă de trecere ilegală

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Lunga, judeţul Timiș, au depistat trei cetățeni din India și doi din Sri Lanka, intrați legal în România, care au încercat să treacă ilegal frontiera

duminică, 20 august 2023

Modificări la Legea 248/ 2005: minorii în vârstă de peste 16 ani, pot călători neînsoţiţi cu acordul părinţilor, doar în trei situaţii

Începând de astăzi, intră în vigoare Legea 247/2023, care completează Legea 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate. Astfel, cetăţenii români minori care au împlinit vârsta de 16 ani pot călători în străinătate neînsoţiţi, cu acordul părinţilor ori al reprezentanţilor legali, în condiţiile prezentei legi.

Concret, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani, titular al unui document de călătorie individual sau, după caz, al unei cărţi de identitate, cărţi de identitate simple sau cărţi electronice de identitate, poate să se deplaseze în străinătate neînsoţit, în următoarele trei situaţii:

50 de cetăţeni străini depistaţi ascunşi în două mijloace de transport

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat 50 de cetăţeni din diverse state care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două mijloace de transport.

În ultimele 24 de ore, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc şi un

152 locuri de muncă disponibile în județul Caraș-Severin

SITUAŢIA LOCURILOR DE MUNCĂ VACANTE 

Agentie locala /Meserie /Nr loc de munca

sâmbătă, 19 august 2023

Peste 1,1 milioane de extrase de carte funciară pentru informare, eliberate online în 2023

Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) a eliberat, online, prin intermediul platformei EPAY.ANCPI.RO, 1.276.093 de documente, în primele şapte luni ale anului 2023. În perioada similară a anului 2022, ANCPI a eliberat online 926.025 de extrase de carte funciară pentru informare şi 114.766 de extrase din planul cadastral, pe ortofotoplan. Documentele eliberate online de ANCPI, fără semnătură olografă, sunt

ANCOM prelungeste consultarile publice pentru actualizarea reglementarilor privind securitatea retelelor si serviciilor si a TNABF

Procesele de consultare publica privind „Proiectul de decizie privind securitatea retelelor publice de comunicatii electronice si a serviciilor de comunicatii electronice destinate publicului" si „Proiectul de decizie privind aprobarea Tabelului national de atribuire a benzilor de frecvente radio" se vor extinde pana la data de 8 septembrie 2023, respectiv

vineri, 18 august 2023

Atenţionare de călătorie: Regatul Suediei - ridicarea nivelului de alertă teroristă


Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să se deplaseze în Regatul Suediei că autorităţile suedeze au decis ridicarea nivelului de ameninţare teroristă de la

APROAPE 300 DE PERMISE DE CONDUCERE REȚINUTE DE POLIȚIȘTII DIN CARAȘ-SEVERIN, ANUL ACESTA, PENTRU CONDUCEREA SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI ȘI A DROGURILOR


 Modificări legislative privind condițiile de restituire a permisului de conducere reținut

Până în prezent, restituirea permisului de conducere reținut ca urmare a detectării preliminare, în salivă, a prezenței unor substanțe din categoria celor psihoactive, se putea face doar

INFORMAREASTRĂINILOR PRIVIND DREPTURILE ȘI OBLIGAȚIILE PE TERITORIUL ROMÂNIEI

 
În conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul  străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare, străinii care locuiesc legal în România se bucură de protecţia generală a persoanelor şi a averilor, garantată de Constituţieşi de alte legi, precum şi de drepturile prevăzute în tratatele internaţionale la care România este parte.
Străinii aflaţi

joi, 17 august 2023

Susţinem alegerea informată a pacienţilor cronici pentru vaccinare!


În 2018, Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice aducea pentru prima data în discuţie noţiunea de vaccinare pe durata intregii vieti pentru adulţi în general şi pentru pacienţi cronici, fiind un grup aflat la risc.

De ce pentru ei? Pentru ca sunt

PREȚURILE MEDII ALE ALIMENTELOR DE BAZĂ AU SCĂZUT ÎN PRIMA SĂPTĂMÂNĂ DIN AUGUST CU PÂNĂ LA 43%



Prețurile medii ale alimentelor de bază vizate de ordonanța privind plafonarea adaosurilor comerciale au scăzut cu până la 43% în prima săptămână din luna august comparativ cu luna iunie în marile rețele comerciale, conform datelor analizate de Consiliul Concurenței.

Astfel, față de

APROXIMATIV 200 DE MISIUNI DE ÎNDEPĂRTARE SUB ESCORTĂ DESFĂȘURATE DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI, ÎN LUNA IULIE A ACESTUI AN

 

În luna iulie a acestui an, polițiștii de imigrări au desfășurat, la nivel național, aproximativ 200 de misiuni de îndepărtare sub escortă a străinilor de pe teritoriul României. În patru cazuri, străinii au fost îndepărtați până în țara de origine.

 

În perioada 1 – 31 iulie a.c., poliţiştii de imigrări au desfășurat, la

miercuri, 16 august 2023

Infracţiuni la regimul circulației rutiere, constatate de polițiștii de frontieră


 * Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectoarelor Poliţiei de Frontieră Moraviţa, judeţul Timiş, au descoperit un autoturism în

Intervenții și misiuni în minivacanța de Sfânta Maria


În această minivacanță, pompierii militari au desfășurat 92 de intervenții și misiuni specifice pe raza județului Caraș-Severin.

           În perioada minivacanței, din totalul celor 92 de intervenții și misiuni specifice, 66 au fost misiuni SMURD. De asemenea, echipajele de

ACȚIUNI ALE POLIȚIȘTILOR CĂRĂȘENI PENTRU SIGURANȚA PUBLICĂ ÎN MINIVACANȚA DE SFÂNTA MARIA


În perioada 11-15 august, peste 170 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin au acționat, zilnic, pentru siguranța publică în județ, nefiind înregistrate evenimente deosebite în ceea ce privește ordinea și siguranța comunității.

Astfel, în perioada minivacanței poliţiştii au intervenit la

Grija pentru persoanele vârstnice - profunzimea trăirii creştine a unui popor



Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2023 drept Anul omagial al pastoraţiei persoanelor vârstnice şi Anul comemorativ al imnografilor şi cântăreţilor bisericeşti.

Comunitatea umană tradiţională s-a

marți, 15 august 2023

A doua sesiune a examenului naţional de bacalaureat 2023 începe miercuri, 16 august, cu peste 33.900 de candidaţi înscrişi

A doua sesiune a examenului naţional de bacalaureat 2023 începe miercuri, 16 august, cu peste 33.900 de candidaţi înscrişi

Peste 33.900 de candidaţi s-au înscris în vederea susţinerii examenului naţional de bacalaureat 2023 în a doua sesiune organizată în acest an. Conform datelor furnizate de inspectoratele şcolare judeţene, din totalul celor înscrişi, peste 22.600 de candidaţi provin din promoţia anului 2023, iar aproximativ 11.300 de candidaţi sunt din promoţiile anterioare.

Probele scrise se vor desfăşura în 137 de centre de examen, după următorul calendar:

CHIRVAI /RUGĂ LA CARAŞOVA, CARAS-SEVERIN, de Sf. MARIA MARE 15-16 AUGUST



DOBRI DOŞLI!/BINE AŢI VENIT!

Com. Carasova - 15-16 august - Sarbatoarea Adormirii Maici Domnului

Religie:Romano-catolică
 Hram:Adormirea Maicii Domnului,
 Biserică construită în jur de 1726, transformată în 1822, renovată în 2007 În România, minoritarii croaţi sunt concentraţi în majoritate în judeţul Caraş-Severin. Ariile locuite şi  vorbite de minoritatea croată sunt compacte,  fiind dispuse în mediu rural în jurul celor două comune:Caraşova cu satele aparţinătoare (Nermed, Iabalcea) şi Lupac cu satele aparţinătoare (Clocotici, Rafnic, Vodnic)
 LOCALITATEA 

Praznicul Adormirii Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare

 Praznicul Adormirii Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare, este  sãrbãtoritaă de fiecare dată în 15 august, este una dintre cele mai mari ale bisericii creştine. Această sărbătoare este celebratã  de biserică ortodoxă şi de biserica romano-catolicã şi greco-catolicã.
Următoarele localităţi prăznuiesc  această sârbătoare: 

Numărul permiselor de conducere şi certificatelor de înmatriculare eliberate în 2023, în creştere faţă de 2022


Peste 770.000 de certificate de înmatriculare şi aproape 512.000 de permise conducere au fost eliberate de structurile Direcţiei Generale Permise de Conducere şi Înmatriculări în primele şase luni ale acestui an, în creştere cu aproximativ 5% faţă de perioada similară a anului trecut.

Astfel, între

După o sesiune de admitere de succes, Universitatea de Vest din Timişoara aşteaptă noi candidaţi în această toamnă

Universitatea de Vest din Timişoara (UVT) a reuşit să atragă, şi în prima sesiune de admitere din 2023, un număr considerabil de aspiranţi la studii universitare, dornici să devină studenţi UVT. În prima etapă a admiterii, cele

luni, 14 august 2023

Începând de astăzi intră în vigoare propunerile MAI privind modificarea condiţiilor de restituire a permisului de conducere reţinut

Începând de astăzi intră în vigoare propunerile MAI privind modificarea condiţiilor de restituire a permisului de conducere reţinut şi a celor de dobândire a permisului de conducere românesc de către şoferii care deţin permise eliberate de alte state

În şedinţa de

CONSILIUL CONCURENȚEI A AUTORIZAT PRELUAREA TOSHIBA CORPORATION DE CĂTRE JAPAN INDUSTRIAL PARTNERS

Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacția prin care Japan Industrial Partners, Inc  a preluat Toshiba Corporation.

Japan Industrial Partners, Inc. (JIP) nu are filiale în România, dar a realizat vânzări pe teritoriul țării prin intermediul companiilor sau a fondurilor din portofoliu.

Nici

Evaluare digitalizată la nivel naţional a probelor scrise din cadrul examenului de bacalaureat

Odată cu sesiunea august - septembrie 2023 a examenului naţional de bacalaureat, ale cărui probe scrise încep

Strategia naţională de vaccinare asigură acces echitabil pentru oricine, fără să impună vreo obligativitate

Strategia naţională de vaccinare asigură acces echitabil pentru oricine, fără să impună vreo obligativitate. Niciun act normativ elaborat de Ministerul Sănătăţii nu va impune vaccinarea obligatorie! Acest act medical nu este şi nu va fi obligatoriu!

Proiectul de Hotărâre de Guvern care