Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



duminică, 30 noiembrie 2014

Atenționări de călătorie:Franţa – Condiţii meteo nefavorabile


Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români, care tranzitează sau se află pe teritoriul Franţei, asupra faptului că autorităţile franceze competente  au emis o avertizare – „COD PORTOCALIU”, pentru 13 departamente din sudul acestui stat, valabilă până la data de 29 noiembrie 2014.
Vântul bate cu o viteza de 110 km/h, iar precipitațiile pot genera inundații. Din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, mai multe şcoli au fost închise. Trupe speciale, formate din pompieri şi jandarmi, sunt pe teren, pentru a interveni în sprijinul populaţiei sinistrate.

Ziua Românilor de Pretutindeni

Mesajul Președintelui ales al României, domnul Klaus Iohannis, cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni
În curând vom marca 25 de ani de la căderea comunismului. Totodată, anul acesta, odată cu votul istoric din 16 noiembrie, românii au reușit împreună să dărâme un mit, să alunge o vorbă veche despre neputința noastră, să îngroape acel sentiment că totul este pierdut și că țara noastră nu mai are viitor. Îndeplinindu-și datoria de cetățeni, românii din afara granițelor au avut forța și priceperea să dovedească prin vot că România are o mare șansă. Pentru acest exemplu fascinant de solidaritate, eu și românii de acasă le mulțumim și le suntem profund recunoscători.

Cod galben de precipitaţii mixte, polei, intensificări ale vântului


 



Intervalul : 30 noiembrie, ora 22 – 1 decembrie, ora 14
Zonele afectate : conform textului şi hărţii
Fenomene : precipitaţii mixte, polei, intensificări ale vântului
Mesaj :
MESAJ 1
ATENŢIONARE METEOROLOGICĂ
COD GALBEN
În noaptea de duminică spre luni şi în prima parte a zilei de luni vor fi precipitaţii mixte în Oltenia şi Muntenia, Munţii Banatului şi zona Carpaţilor Meridionali, iar în sudul Banatului vor predomina ploile. Izolat cantităţile de apă vor depăşi 15...20 l/mp. Local se va produce polei. Vântul se va intensifica treptat în sud-vestul şi sudul ţării, atingând viteze de 40...50 km/h, iar în sudul Banatului şi zona montană aferentă vor fi rafale de 70...80 km/h.

Notă: În zona municipiului Bucureşti, precipitaţiile vor fi slabe cantitativ, mixte sau predominant sub formă de ninsoare, ce pot favoriza trecător producerea de polei, iar vântul va sufla cu viteze de 30...40 km/h.

Intervalul : 1 decembrie, ora 14 – 2 decembrie, ora 22
Zonele afectate : conform textului şi hărţii
Fenomene : ninsori, strat de zăpadă, intensificări ale vântului
Mesaj :
MESAJ 2

Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României

  Sfantul Apostol Andrei, propovaduitorul Evangheliei in Scythia Minor(Dobrogea) 

Sfantul Andrei desi era iudeu de neam, a propovaduit intr-o parte a pamantului romanesc, la stramosii nostri geto-daci, si anume in teritoriile situate pe tarmul apusean al Marii Negre (Pontul Euxin).

Cine era Sfantul Andrei?
Sfantul Andrei, "cel intai chemat" la apostolie era frate al lui Simon Petru, care s-a numarat, de asemenea, printre cei 12 apostoli ai Domnului, fiind amandoi fiii pescarului Iona. Erau originari din Betsaida, localitate situata pe tarmul Lacului Ghenizaret (Marea Galileii), din provincia Galileea, in nordul Tarii Sfinte. Amandoi au fost pescari, alaturi de tatal lor. Amandoi s-au numarat printre "ucenicii" Sfantului Ioan Botezatorul, ascultand timp indelungat predicile acestuia in pustiul Iordanului, cu indemnuri la pocainta si cu proorocia despre venirea lui Mesia. De la acesta a auzit Andrei cuvintele "Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii" (Ioan 1,29). A fost si el martor, alaturi de alti ucenici, la botezul Domnului si la cunoscuta convorbire dintre Iisus si Ioan, intarindu-se in convingerea ca Acesta era Mesia cel prezis de prooroci. A doua zi dupa botezul Domnului in Iordan, Ioan Botezatorul statea pe tarmul acestui rau cu doi dintre ucenicii lui, Andrei si Ioan (viitorul apostol si evanghelist), carora le spune din nou: "Iata Mielul lui Dumnezeu" (Ioan 1,36). Auzind aceasta marturisire, cei doi ucenici au pornit dupa Iisus, in dorinta de a-L cunoaste. Iisus i-a observat si i-a intrebat: "Ce cautati?" La care ei au zis: "invatatorule, unde locuiesti?" El le-a zis:  "Veniti si veti vedea". Au mers deci si au vazut unde locuia si au ramas la El in ziua aceea (Ioan 1, 37-39). Andrei a anuntat apoi si pe fratele sau Simon Petru ca "a gasit pe Mesia" (Ioan 1,41).

Chemarea lui Andrei la Apostolie

sâmbătă, 29 noiembrie 2014

Avertizare de ninsori, vânt şi polei



 Intervalul : 29 noiembrie, ora 20 - 30 noiembrie, ora 10
Zonele afectate : conform textului
Fenomene : ninsori, vânt moderat, depuneri de polei
În intervalul menţionat va ninge temporar în zona Carpaţilor Orientali, în sudul Moldovei şi în cea mai mare parte a Dobrogei şi Munteniei (inclusiv municipiul Bucureşti). Stratul de zăpadă depus va măsura local 5...7 cm, iar vântul va sufla moderat, cu rafale de 30...40 km/h.

Mesajul Regelui rostit de Altetele Lor Regale Principesa Mostenitoare Margareta si Principele Radu la ceremonia anuala in onoarea Corpului Diplomatic

Biroul de Presa al Majestatii Sale Regelui Mihai I al Romaniei este autorizat sa
transmita mesajul Regelui rostit de Altetele Lor Regale Principesa Mostenitoare
Margareta si Principele Radu la ceremonia anuala in onoarea Corpului Diplomatic.

Ceremonia a avut loc in Sala de Onoare a Castelului Peles, astazi, 29 noiembrie
2014, in prezenta membrilor Corpului Diplomatic.


Mesajul Regelui Mihai I a fost citit de Altetele Lor Regale in limbile engleza,
franceza, germana, spaniola, araba și ceha.

Autoritățile ineficiente ale statului român, sub privirea atentă a peste 8000 de cetățeni


28 noiembrie 2014 – Autoritățile române își dovedesc o dată în plus incapacitatea de a sancționa operatorul minier Deva Gold SA, companie care desfășoară lucrări de construire nelegale pentru demararea primului proiect cu cianuri din România. La Certej atât autoritățile locale – Primăria, cât și cele regionale – Inspectoratul de Stat în Construcții Vest acționează complice în favoarea firmei deținute de producătorul canadian low-cost Eldorado Gold.

Campaniei „EU aleg ROmânia”

Primăria Municipiului Reşiţa sprijină acţiunea organizată de Studioul Regional Radio România Reşiţa în data de 1 decembrie 2014.
Cu acest prilej, în Centrul Civic al oraşului, de la ora 11:00, va putea fi vizionată o expoziţie de fotografii, realizate în cadrul campaniei „EU aleg ROmânia” derulate de studiourile regionale ale Societăţii Române de Radiodifuziune.

La sediul Primăriei Municipiului Reşiţa, a fost întrunit Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă

 În data de 26 noiembrie 2014, la sediul Primăriei Municipiului Reşiţa, a fost întrunit Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă, în prezenţa primarului municipiului, Mihai Stepanescu, preşedintele Comitetului, a viceprimarului Ioan Crina, a secretarului Lucian Cornel Bucur, a responsabililor din domeniu din cadrul administraţiei publice locale şi a altor instituţii publice.

Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Reșița va avea program special

 Având în vedere că ziua de 1 decembrie este declarată liberă prin Constituţia României, art. 12, alin. 2, Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor va avea program special.
Ghişeele Compartimentului de stare civilă vor fi deschise luni, 1 decembrie 2014, între orele 08:00-12:00.
Începând de marţi, 2 decembrie 2014, programul Serviciului va reveni la normal.

vineri, 28 noiembrie 2014

Atenționări de călătorie:Atenţionare de călătorie - Sudul Franţei

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români, care tranzitează sau se află pe teritoriul Franţei, asupra faptului că autorităţile franceze competente  au emis o avertizare – „COD PORTOCALIU”, pentru 13 departamente din sudul acestui stat, valabilă până la data de 29 noiembrie 2014.
Vântul bate cu o viteza de 110 km/h, iar precipitațiile pot genera inundații. Din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, mai multe şcoli au fost închise. Trupe speciale, formate din pompieri şi jandarmi, sunt pe teren, pentru a interveni în sprijinul populaţiei sinistrate.

Trenul Regal de 1 Decembrie

29 noiembrie - 1 decembrie 2014
Plecarea din Gara Regală Băneasa
sâmbătă, 29 noiembrie 2014

·         Sâmbătă, 29 noiembrie 2014, la ora 10, Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu, însoțiți de Alteţele Lor  Regale Principesa Maria și Principele Nicolae, vor pleca de la Gara Regală Băneasa spre Gara Sinaia.
·         Invitați în Trenul Regal vor fi Alteța Sa Imperială și Regală Arhiducesa Maria Magdalena a Austriei, fiica Principesei Ileana a României, împreună cu soțul ei, Baronul Hanns-Ulrich von Holzhausen.
·         Pe durata călătoriei, în Vagonul Sufragerie, Principesa Moștenitoare și Principele Radu vor primi membri ai Corpului Diplomatic, personalități ale vieții publice, precum și un număr de vârstnici și copii, beneficiari ai programelor inter-generaționale derulate de Fundația „Principesa Margareta a României”.
·         Trenul Regal poate fi vizitat gratuit în Gara Sinaia, în zilele de sâmbătă, 29 noiembrie, între orele 15-18 și duminică, 30 noiembrie, între orele 10-18.
·         Accesul presei este liber.

APRINDEREA PRIMEI LUMANARI DE ADVENT

 Sâmbătă, 29 noiembrie 2014, Centrul Diecezan de Tineret din cadrul Episcopiei Romano-Catolice din Timişoara şi parohia romano-catolică din Clocotici organizează întâlnirea tinerilor catolici din Arhidiaconatul Montan. Întâlnirea va începe la orele 11.00 cu o meditaţie, urmată de discuţii şi activităţi în grupuri mici. După-amiaza, la orele 16.00, în cadrul Sfintei Liturghii va avea loc aprinderea primei lumânări de Advent. La această manifestare vor participa tineri şi din

SITUAŢIA LOCURILOR DE MUNCĂ VACANTE LA DATA DE 28.11.2014

SITUAŢIA LOCURILOR DE MUNCĂ VACANTE 

Avansări în grad şi competiţii sportive de 1 Decembrie

1 Decembrie 1918 - Ziua Marii Uniri - poate fi considerată ca fiind cea mai însemnată zi din devenirea noastră naţională. Măreţia ei constă în faptul că este fapta istorică a întregii naţiuni române, „opera” sufletelor căzute pe câmpul de luptă pentru viitorul României.

La sediul Inspectoratului de Poliţiei Judeţean Caraş-Severin, în cursul zilei de astăzi 28.11.2014 are loc festivitatea de avansare în grad a 117 poliţişti. Cei 92 de agenţi şi 25 de ofiţeri au fost felicitaţi de conducere pentru rezultatele obţinute în anul în curs.

joi, 27 noiembrie 2014

Informare privind evolutia epidemiei de Ebola


Nota focal point RSI Romania – 27 noiembrie ora 09.30
In baza adresei 48434/8.8.14 a MS-DGAMSP intrata la INSP cu nr.9979/8.8.14.
I. Evolutia in cele 3 tari sub incidenta USPII
Ultima situatie este mentionata in raportul publicat de OMS pentru data de 23 noiembrie 2014:
Total cazuri/decese: 15935 cazuri, 5689 decese

Tari cu transmitere intensa si extinsa geografic:
- Guinea, 2134 cazuri din care 1260 decese
- Liberia, 7168 cazuri din care 3016 decese
- Sierra Leone, 6599 cazuri din care 1398 decese

Două treimi dintre copiii victime ale fenomenului bullying nu cer ajutorul părinților

  
STUDIU: Două treimi dintre copiii victime ale fenomenului bullying nu cer ajutorul părinților
București, 27 noiembrie 2014. Aproape jumătate dintre copiii din România - 46% - au fost la un moment sau altul victime ale bullying-ului, 53% dintre aceștia fiind fete și 47% băieți. Datele au fost extrase din studiul “Fenomenul bullying în unitățile de învățământ” - primul de acest tip din România - realizat de Asociația Telefonul Copilului în cadrul proiectului ,,Bullying – de la hărțuirea verbală la hărțuirea fizică în rândul copiilor”, finanţat de OMV Petrom în cadrul competiţiei de proiecte „Idei din Ţara lui Andrei”.  

PERCHEZIŢII LA PERSOANE BĂNUITE DE INFRACŢIUNI PRIVIND PROTECŢIA PATRIMONIULUI ARHEOLOGIC

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Caraş-Severin au efectuat şapte percheziţii domiciliare, la persoane bănuite de comiterea de infracţiuni la O.G. nr. 43/2000 (republicată) privind protecţia patrimoniului arheologic şi declararea unor situri arheologice ca zone de interes naţional.La data de 27 noiembrie a.c., poliţiştii de investigaţii criminale au efectuat şapte percheziţii, pe raza judeţelor Caraş-Severin şi Timiş, la locuinţele persoanelor bănuite.Activităţile s-au desfăşurat în cadrul dosarelor penale în care poliţiştii efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de acces cu detectoare de

CONCURSUL NAŢIONAL DE DRAMATURGIE, TIMIŞOARA, 2014


Teatrul Naţional din Timişoara lansează o nouă ediția a Concursului Naţional de Dramaturgie.
CND se adresează dramaturgilor de limbă română, debutanţi sau consacraţi, din România sau diaspora.

Concursul are ca obiectiv central selectarea şi promovarea unor texte pentru teatru inedite (care nu au mai fost niciodată făcute publice – montate, publicate, înregistrate audio etc.).

Piesele vor fi trimise într-un plic cu specificarea "pentru Concursul Naţional de Dramaturgie ", pe adresa: Teatrul Naţional, Str. Mărăşeşti nr. 2, 300086 Timişoara, România.

1 Decembrie în siguranţă

Lucrătorii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin sunt pregătiţi pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică pe timpul manifestărilor prilejuite de Ziua Naţională a României.
În perioada 29.11 – 01.12.2014, cu ocazia sărbătorilor legale, respectiv Sfântul Apostol Andrei şi 1 Decembrie – Ziua Naţională a României, având în vedere că vor fi organizate la nivel local unele manifestări publice, slujbe religioase, ceremonii pentru depunerea de coroane de flori, a fost suplimentat dizpozitivul de ordine şi siguranţă publică pentru asigurarea liniştii şi siguranţei publice pe raza judeţului. Astfel poliţiştii de ordine publică şi Poliţie Rutieră sunt angrenaţi în acţiunile organizate şi desfăşurate în această perioadă. 

miercuri, 26 noiembrie 2014

Manifestările dedicate „Zilei Naţionale a României”, în Piaţa 1 Decembrie 1918 din Reşiţa

 Instituţia Prefectului-judeţul Caraş-Severin, Primăria Municipiului Reşiţa şi Garnizoana Reşiţa organizează în 1 decembrie 2014, la ora 12:30, manifestările dedicate „Zilei Naţionale a României”, în Piaţa 1 Decembrie 1918 din Reşiţa.
După ceremonialul militar şi parada militară, va urma un program artistic de muzică folclorică.

Semnificaţia zilei de 1 decembrie

În această săptămână, centrele de servicii sociale din cadrul Primăriei Municipiului Reşiţa marchează Ziua Naţională a României.
În data de 27 noiembrie 2014, de la ora 11:00, la Centrul de Servicii de Asistenţă Socială pentru Persoane Vârstnice va avea loc o prezentare despre semnificaţia zilei de 1 decembrie, susţinută de avocatul Cornel Sătmărean, care va fi urmată de o masă festivă oferită beneficiarilor centrului.


Primăria Municipiului Caransebeș și Casa Municipală de Cultură ”George Suru” vă invită, cu prilejul Zilei Naționale a României, la manifestările dedicate acestui important eveniment.

  

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CARANSEBEȘ    CASA  DE CULTURĂ  „GEORGE  SURU
1 DECEMBRIE 1918 – ZIUA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI
PROGRAM
            Ora 12.00        CONSTITUIREA DISPOZITIVULUI DE ONOARE;
                                   ÎNTÂMPINAREA OFICIALITĂȚILOR;
                                   SLUJBA RELIGIOASĂ;
                                   ALOCUȚIUNI DIN PARTEA OFICIALITĂȚILOR;
                                   DEPUNERI DE FLORI LA „CRUCEA IDENTITĂȚII NAȚIONALE”

Expoziţiei „Portul popular în spaţiul Dunării de Jos apusene.Identitate şi alteritate”

 Banatul a fiinţat întotdeauna ca un un spaţiu multietnic şi multicultural, consecinţă a melanjului de populaţii care au convieţuit aici. Continuăm să promovăm această caracteristică prin intermediul expoziţiei „Portul popular în spaţiul Dunării de Jos  apusene. Identitate şi alteritate” care va fi vernisată joi,  27.11. 2014 la orele 1300, în foaierul Muzeului Banatului Montan. Piese deosebite, aparţinând fondului etnografic al Muzeului Banatului Montan, vor fi însoţite de o documentaţie fotografică care ilustrează ipostaze de ieri şi de azi ale portului popular.

ACCIDENTE RUTIERE CU VICTME

In jurul orelor 05.00 a avut loc un accident rutier pe DN6, intre localitatile Plugova si Bolvasnita. Un autoturism a intrat in coliziune cu un TIR. in urma accidentului a rezultat decesul a trei persoane si ranirea grava a altor doua. toate victimele sunt din autoturism. TIR-ul este inmatriculat in Bulgaria, iar soferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Politistii sunt la fata locului pentru a stabilii cu exactitate cauzele accidentului.initial traficul a fost blocat dar in prezent se circula alternativ pe un singur sens. vom reveni cu detalii
Accident pe DN6

marți, 25 noiembrie 2014

Sedinte la Instituţia Prefectului - Judeţul Caraş-Severin

Instituţia Prefectului - Judeţul Caraş-Severin organizează miercuri, 26 noiembrie a.c., la sediul Palatului Administrativ, Sala de la etajul I, următoarele:
                    - şedinţa Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice din judeţul Caraş-Severin, cu începere de la ora 10,00, având următoarea tematică:
1. Informare cu privire la vaccinarea antigripală a persoanelor la risc de a dezvolta complicații datorate gripei în județul Caraș-Severin.
2. Informare privind acordarea dispozitivelor

Petiție adresată dlui preşedinte ales Klaus Iohannis, Certej = Roşia Montană. Cere-i lui Iohannis respectarea legii

 Domnule preşedinte ales Klaus Iohannis,

În ultimele săptămâni aţi declarat că vă pregătiţi să fiţi un preşedinte mediator şi integrator, un liant între stat şi societate. În scurtul timp rămas la dispoziţie până la asumarea de facto a acestui rol, poziţia dvs. de preşedinte al PNL vă oferă ocazia să începeţi să puneţi în practică valorile şi principiile pentru care românii v-au acordat un vot de încredere.

Două dintre aceste principii – transparenţa şi responsabilitatea la nivelul autorităţilor centrale sau locale – pot fi aplicate în cazul Certej, chiar de astăzi, chiar de către membri ai partidului pe care (încă) îl conduceţi.

Campania „Dă o jucărie, fă o bucurie, leagă o prietenie”, ediţia a II-a


 În perioada 26 – 28 noiembrie 2014 Serviciul Public „Biblioteca Municipală” Reşiţa derulează campania „Dă o jucărie, fă o bucurie, leagă o prietenie”, ediţia a II-a, în urma căreia au fost colectate rechizite şi jucării pentru copiii defavorizaţi.
Acestea vor fi donate copiilor din Centrele de Zi „Maria” şi „ABC” precum şi de la unităţile de învăţământ din cartierele Secu şi Câlnic, în cadrul mai multor acţiuni după
următorul calendar:

Noi plantări de arbori




Începând de miercuri, 26 noiembrie 2014, la nivelul municipiului Reşiţa vor fi efectuate noi plantări de arbori prin Serviciul Public-Direcţia pentru Întreţinerea şi Repararea Patrimoniului Consiliului Local, în vederea diversificării speciilor de arbori şi a completării plantaţiilor.

16 Zile de Activism Împotriva Violenţei asupra Femeii

 În perioada 25 noiembrie-10 decembrie 2014, la nivel internaţional, se derulează campania „16 Zile de Activism Împotriva Violenţei asupra Femeii”. Campania are drept scop să atragă atenţia la nivel local, naţional şi global asupra diferitelor forme de violenţă cu care se confruntă femeile. Întrucât violenţa este o încălcare a drepturilor omului, campania se desfăşoară între două zile cu semnificaţie deosebită: 25 noiembrie – Ziua Internaţională Împotriva Violenţei Asupra Femeilor, respectiv 10 decembrie – Ziua Internaţională a Drepturilor Omului.

luni, 24 noiembrie 2014

Ședinţa Colegiului Prefectural Caraş-Severin

            

Instituţia Prefectului - Judeţul Caraş-Severin organizează marți, 25 noiembrie a.c., ora 11,00, la sediul Palatului Administrativ, Sala de la etajul I, şedinţa Colegiului Prefectural Caraş-Severin, cu următoarea tematică:
                        1. Informare privind analiza evoluției numărului de pensionari cu pensii de stat, în agricultură și indemnizații pe legi speciale, la nivelul Casei Județene de Pensii Caraș-Severin, în perioada 01.01. – 31.10.2014.

Diabetul zaharat - problemă de sănătate publică prioritară !

 Diabetul zaharat înregistrează o creștere epidemică a numărului de cazuri în România. Cum afecțiunea are implicații serioase din perspectiva suferintei persoanelor afectate asupra sistemului sanitar și financiar, atât prin costurile aferente îngrijirii medicale, cât și prin resursele necesare, se impun măsuri urgențe de prevenție și control. Acestea sunt doar câteva dintre concluziile dezbaterii Diabetul zaharat — problemă de sănătate publică, desfășurată marți, 18 noiembrie 2014, la Palatul Parlamentului.

Trenul Regal, de Ziua Națională

 Biroul de Presă al Majestății Sale Regelui Mihai I este autorizat să transmită
următorul comunicat:
Trenul Regal, de Ziua Națională
Luni, 1 decembrie 2014, cu ocazia Zilei Marii Uniri, în memoria Regelui Ferdinand I Întregitorul și a Reginei Maria, Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare și Principele Radu vor face un drum simbolic, pe parcursul întregii zile, cu Trenul Regal. Vor fi prezente Altețele Lor Regale Principesa Maria și Principele Nicolae. Invitați în Trenul Regal vor fi și Alteța Sa Imperială și Regală Arhiducesa Maria Magdalena a Austriei, fiica Principesei Ileana a României, împreună cu soțul ei.

DOSARE PENALE

Alcooltest pozitiv
În noaptea de 22/23 noiembrie a.c., poliţiştii rutieri au oprit pentru control un autoturism pe raza localităţii Măceşti.
Din verificările efectuate s-a stabilit că autovehiculul înmatriculat în străinătate, a fost condus de către G.S., în vârstă de 24 de ani. La testarea cu aparatul alcooltest a şoferului rezultatul a fost pozitiv, fiindu-i recoltată o probă biologică de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

duminică, 23 noiembrie 2014

Atenționări de călătorie:Madagascar – Pestă bubonică

 Ministerul Afacerilor Externe informează că, potrivit datelor transmise de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS),  în Madagascar au fost raportate mai multe cazuri de deces datorate pestei bubonice în satele din nord-vestul oraşului Mandritsara, precum şi în regiunile Ivongo şi Ikongo.
Se specifică faptul că, anual, în Madagascar sunt înregistrate cazuri de pestă, de regulă în sezonul ploios (în jur de 500 de cazuri pe an).

SPRIJIN PENTRU PLANIFICAREA STRATEGICA A ORASELOR

 În calitate de autoritate publică centrală în domeniul administrației publice, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) este preocupat de profesionalizarea personalului din sector și de dezvoltarea capacității administrative a orașelor.
În acest sens, MDRAP derulează, în parteneriat cu Asociația Orașelor din Romania (AOR) și Asociația Secretarilor Orașelor din România (ASOR), proiectul „Dezvoltarea capacității de planificare strategică la nivelul autorităților administrației publice locale ale orașelor din România”, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Dezvoltarea Capacității Administrative 2007-2013. Proiectul îşi propune să asigure elaborarea strategiilor de dezvoltare durabilă a 100 de orașe și prevede, totodată, activități de formare pentru 300 de angajații din administrația publică centrală şi locală, care urmează să aplice, în instituțiile în care lucrează, cunoștințele dobândite în cadrul acestui proiect.

PESTE 200 DE PERSOANE PUSE SUB SUPRAVEGHERE JUDICIARĂ, ÎN ULTIMA SĂPTĂMÂNĂ

În ultima săptămână, la nivel naţional, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară faţă de 206 persoane şi au fost înregistrate 27 de înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere judiciară, dispuse iniţial, cu alte măsuri.
       ² Poliţia Română verifică, periodic, modul în care persoanele puse sub supraveghere judiciară îşi respectă obligaţiile, iar în cazul încălcării acestora, sesizează instanţa competentă.

ROMÂNIA, TARA MEA


ROMÂNIA,  TARA  MEA
CONCURS    NAŢIONALînscris în CALENDARUL ACTIVITĂŢILOR EDUCATIVE (poziţia 36)
ARGUMENT
“România, ţara mea” este o manifestare prin care ne dorim să marcăm Ziua Naţională într-un mod aparte.  Proiectul este transcurricular şi  presupune implicarea copiilor în acţiuni care să le trezească şi să accentueze sentimentul patriotic. Se regăsesc elemente care aparţin domeniului cultural-artistic - arte vizuale şi literatură – precum şi atitudini specifice educaţiei civice.

sâmbătă, 22 noiembrie 2014

2014-11-22 19:14:17 cutremur 5.6 grade


2014-11-22 19:14:17 cutremur 5.6 grade

La data de 2014-11-22 19:14:17 s-a produs un cutremur cu magnitudinea de5.6 grade in zona Zona seismica Vrancea, judetul Vrancea, la adancimea de 40km.
Cutremurul ce a avut loc în urmă cu puţin timp şi a fost resimţit şi la Bucureşti. Seismul s-a produs la ora 21.14 şi a durat câteva minute 

Festivalul national de muzica populara vocal – instrumentala " George Motoia Craiu" Editia a XV – a 27-28.11.2014 ORAVITA, CARAS SEVERIN

PRIMARIA ORAVITA
CONSILIUL LOCAL ORAVITA
CASA DE CULTURA ORAVITA
TEATRUL VECHI " MIHAI EMINESCU" ORAVITA
CENTRUL JUDETEAN PENTRU CONSERVAREA SI PROMIVAREA CULTURII TRADITIONALE CARAS SEVERIN

REGULAMENT

Festivalul national de muzica populara vocal – instrumentala " George Motoia Craiu"
Editia a XV – a 27-28.11.2014
ORAVITA, CARAS SEVERIN

Ministerul Fondurilor Europene supune consultării publice apelul de propuneri de proiecte 'Sprijin pentru integrarea grupurilor vulnerabile pe piața muncii'

 Ministerul Fondurilor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU), a lansat în consultare publică apelul de propuneri de proiecte 'Sprijin pentru integrarea grupurilor vulnerabile pe piata muncii'.
'Nu putem rupe cercul vicios al sărăciei și al excluziunii sociale decât printr-un sistem performant de reintegrare socială. Acesta este, de altfel, și obiectivul propunerii de proiecte 'Sprijin pentru integrarea

Protejarea copiilor împotriva violenței este o prioritate!


București, 21 noiembrie 2014. Cu ocazia Zilei Internaționale a Drepturilor Copilului, pe data de 20 noiembrie 2014, UNICEF România și Camera Deputaților au organizat, pentru al doilea an consecutiv, o Gală de Informare și Strângere de Fonduri în vederea protejării copiilor  împotriva violenței. Gala de Informare și Strângere de Fonduri este parte a campaniei “Violența verbală rănește”, derulată de UNICEF în România începând cu luna octombrie 2014.

Atenționări de călătorie:Olanda – Apariția celui de-al treilea focar de gripă aviară



Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se deplasează sau se află deja pe teritoriul Olandei cu privire la faptul că Ministerul olandez al Afacerilor Economice a anunțat, la 21 noiembrie 2014, apariția celui de-al treilea focar de gripă aviară, la două ferme de păsări  din localitatea Kamperveen, provincia Overijssel.  Natura exactă a virusul identificat la această fermă nu a fost, încă, oficial anunțată, dar se cunoaște că aparține tulpinei H5.
Autoritatea olandeză pentru Alimentație și Protecția Consumatorilor va proceda la distrugerea completă a fermelor. La alte 34 de ferme de păsări, situate pe o rază de 10 km distanță de ferma din Kamperveen vor fi efectuate teste de gripă aviară. A fost interzis transportul de păsări de curte, ouă, gunoi de grajd, precum și folosirea așternutului pentru animale. 

A doua tranşă de vaccin antigripal

În cursul zilei de vineri dimineaţă, 21 noiembrie 2014, Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Caraş-Severin a primit, prin intermediul Ministerului Sănătăţii, şi a doua tranşă de vaccin antigripal. Dacă în prima tranşă erau cuprinse 1.560 de doze de vaccin, în cea de-a doua există 4.420 de doze. Urmează ca, în funcţie de nevoile judeţului în ce priveşte grupurile populaţionale cu risc la îmbolnăviri de gripă, cantităţile să fie suplimentate.

vineri, 21 noiembrie 2014

Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAPD) 2014-2020

În conformitate cu Hotărârea Guvernului nr.799/2014 privind Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAPD) 2014-2020, Instituţia Prefectului – Judeţul Caraş-Severin a demarat acţiunile care îi revin în implementarea şi derularea POAPD. Au fost transmise către primăriile din judeţ materialele primite de la Ministerul Afacerilor Interne mai exact, Informarea pentru primării privind atribuții în derularea POAD şi Informații tehnice pentru documentarea primăriilor participante la POAD. Prin aceeași adresă s-a solicitat constituirea, prin Dispoziția primarului, a unui grup de lucru la nivelul fiecărei primării și stabilirea locației pentru depozitarea alimentelor, dispoziție ce trebuie comunicată până vineri, 21 noiembrie 2014, Ministerului Fondurilor Europene.

Propuneri cu privire la proiectul de modernizare a Centrului Civic RESITA

 Primăria Municipiului Reşiţa a lansat o invitaţie arhitecţilor din municipiul Reşiţa şi instituţiilor publice de a transmite propuneri cu privire la proiectul de modernizare a Centrului Civic al municipiului.
În data de 17 decembrie 2014, la sediul administrativ din Piaţa 1 Decembrie 1918 nr. 1A, ora 13:00, va avea loc o dezbatere publică pe tema  „Cum vă doriţi să arate din punct de vedere urban şi peisagistic Centrul Civic al Municipiului Reşiţa”.

Montarea decoraţiunilor festive pentru sărbătorile de iarnă

 În săptămâna 17-21 noiembrie 2014, în municipiul Reşiţa, au început lucrările de montare a decoraţiunilor festive pentru sărbătorile de iarnă în zonele Centrul Civic, Parcul Tricolorului, I.L.Caragiale, complex comercial Henn şi Intim de către muncitorii Serviciului Public - Direcţia pentru Întreţinerea şi Repararea Patrimoniului Consiliului Local, Serviciul de Iluminat Public şi Deszăpezire. Şi în acest an, au fost achiziţionate elemente decorative noi, conform bugetului alocat, care vor fi amplasate pe Bd. Revoluţiei din Decembrie, Bd. Republicii, Parcul Tricolorului şi Centrul Civic.

CARAS-SEVERIN:SITUAŢIA LOCURILOR DE MUNCĂ VACANTE LA DATA DE 21.11.2014

  

SITUAŢIA LOCURILOR DE MUNCĂ VACANTE 

ACCIDENTE RUTIERE

Accident în Slatina Timiş
În seara zilei de 20 noiembrie a.c., poliţiştii au intervenit la un accident produs pe raza localităţii Slatina Timiş, în urma căruia o persoană a fost rănită.
Din cercetările efectuate la faţa locului s-a stabilit că în timp ce M.Z., în vârstă de 52 de ani, conducea un autoturism, din direcţia Slatina Timiş spre Bucoşniţa, l-a acroşat cu oglinda pe A.I., în vârstă de 64 de ani.
În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a pietonului care a fost transportat la Spitalul Municipal Caransebeş unde i-au fost acordate îngrijiri medicale fără a rămâne internat.

joi, 20 noiembrie 2014

Alerta Sanatate Publica - EBOLA

Informare privind evolutia epidemiei de Ebola
I. Evolutia in cele 3 tari sub incidenta USPII
Ultima situatie este mentionata in raportul publicat de OMS pentru data de 16 noiembrie 2014:
Total cazuri/decese: 15145 cazuri, 5420 decese

Tari cu transmitere intensa si extinsa geografic:
- Guinea, 1971 cazuri din care 1192 decese
- Liberia, 7069 cazuri din care 2964 decese
- Sierra Leone, 6073 cazuri din care 1250 decese

Tari cu transmitere localizata sau cu caz/cazuri initiale:
- Statele Unite ale Americii, 4 cazuri din care 1 deces
- Spania, 1 caz din care 0 decese
- Mali, 6 cazuri din care 5 decese