Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



marți, 30 septembrie 2014

Programul de Cooperare Transfrontaliera Romania - Republica Serbia 2014-2020 a fost transmis vineri, 26 septembrie, la Comisia Europeana

 Programul de Cooperare Transfrontaliera Romania - Republica Serbia 2014-2020 a fost transmis vineri, 26 septembrie, la Comisia Europeana
In data de 26 septembrie, Romania si Republica Serbia au transmis oficial Programul IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Republica Serbia 2014-2020 catre Comisia Europeana.
Programul de Cooperare Transfrontaliera Romania — Republica Serbia 2014-2020 continua finantarea cooperarii transfrontaliere in zona de granita romano-sarba, prin intermediul Instrumentului de Asistenta pentru Preaderare (IPA II), cu sprijinul Uniunii Europene si al guvernelor celor doua state.

Principele Radu participă la funeraliile Mitropolitului Nicolae

 Biroul de Presă al Majestății Sale Regelui Mihai I este autorizat să transmită următorul comunicat:
Principele Radu participă la funeraliile Mitropolitului Nicolae 
Alteța Sa Regală Principele Radu al României va reprezenta pe Majestatea Sa Regele Mihai I și Familia Regală la funeraliile Mitropolitului Nicolae al Banatului, care vor avea loc în Catedrala Ortodoxă Mitropolitană din Timișoara, miercuri, 1 octombrie 2014, cu începere de la ora 11.

Campanie de colectare, de la domiciliu, a deşeurilor provenite de la echipamente electrice şi electronice (DEEE)


Primăria Municipiului Reşiţa în colaborare cu Asociaţia Română pentru Reciclare RoRec organizează sâmbătă, 4 octombrie 2014, o campanie de colectare, de la domiciliu, a deşeurilor provenite de la echipamente electrice şi electronice (DEEE).
În categoria ECHIPAMENTELOR ELECTRICE ŞI ELECTRONICE (DEEE) sunt incluse deşeurile provenite de la:
- Aparate de uz casnic de mari dimensiuni: frigidere, congelatoare, maşini de spălat rufe, uscătoare de haine, maşini de spălat vase, maşini de gătit, sobe electrice, plite electrice, cuptoare cu microunde, aparate electrice de încălzit, radiatoare electrice, alte aparate de uz casnic de mari dimensiuni utilizate pentru încălzirea camerelor, a paturilor, a scaunelor şi a fotoliilor, ventilatoare electrice, aparate de aer condiţionat;

Fără mine toxice în Europa!

29 Septembrie 2014 - Mineritul modern, realizat prin imense cariere de suprafață, este în plină expansiune în Europa. Cetățenii europeni nu sunt pe deplin conștienți că metalele din calculatoarele și echipamentele electrice pe care le folosesc provin din mine de foarte mari dimensiuni. Mineritul modern mutilează mediul înconjurător, este o sursă de poluare pe termen foarte lung, folosește substanțe extrem de toxice precum cianura și dezrădăcinează comunități întregi.

Ediţia a IX-a a Săptămânii Prevenirii Criminalităţii la I.P.J. Caraş-Severin

Ediţia a IX-a a Săptămânii Prevenirii Criminalităţii la I.P.J. Caraş-Severin
În perioada 29 septembrie – 3 octombrie 2014 la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin se va derula ediţia a IX-a a manifestării „Săptămâna prevenirii criminalităţii”.

luni, 29 septembrie 2014

Inspectorii Direcției de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin au finalizat controalele în unitățile de învățământ din județ


Inspectorii Direcției de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin au finalizat controalele în unitățile de învățământ din județ, controale tematice anuale, destinate a verifica starea acestor unități, odată cu începerea noului an școlar. Dar, controalele la unitățile de învățământ se vor desfășura și în continuare. În Caraș-Severin funcționează 446 de unități școlare, din care, în acest moment, un număr de 335 au autorizației sanitară de funcționare, iar 110 nu au. Una dintre aceste unități a primit un calendar de conformare.

ANUNŢ OPRIRE APĂ REŞIŢA


În vederea executării unei lucrări de montare vane pe conducta de aducţiune – rezervor se va opri furnizarea apei potabile în data de :
01  Octombrie  2014,    între orele 0900- 1800
Vor fi afectaţi consumatorii de pe strada Sportului şi Petru Maior- partea  dreaptă ( sensul de mers către Camera de Comerţ) şi Ştrandul Titanic .
Lucrarea va fi executată în intervalul orar specificat de către personalul SC AQUACARAŞ SA - Exploatarea REŞIŢA.
La reluarea serviciului de alimentare cu apă potabilă, este posibil să apară apă tulbure la robinetele consumatorilor din zona menţionată. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, recomandam utilizatorilor să nu folosească apa în scopuri potabile până la limpezirea ei completă.

Acordarea ajutorului de încălzire a locuinţei

Direcţia de Asistenţă Socială” anunţă că, în perioada 1 octombrie  – 17 octombrie 2014, vor fi preluate cererile şi declaraţiile pe proprie răspundere pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinţei cu gaze naturale, energie electrică precum şi combustibili solizi sau petrolieri, pentru sezonul rece 1 octombrie 2014-31 martie 2015. 

Trecerea la cele veșnice a Mitropolitului Nicolae al Banatului



Am aflat cu adâncă tristețe vestea trecerii la cele veșnice a Mitropolitului Nicolae al Banatului. Rareori ne-a fost dat să ne simțim mai aproape de Dumnezeu și mai în pace sufletească decât în prezența sa.
A păstorit marea comunitate bănățeană mai bine de cinci decenii, rămânând fidel locului și oamenilor, dar mai ales propriilor lui principii și simțăminte.
Mitropolitul Nicolae a avut curaj și demnitate, în momentele grele ale lungii sale vieți. El s-a lăsat condus de virtuțile libertății, demnității și iubirii în fiecare dintre înfăptuirile sale.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Ziua Internationala a Pesoanelor Varstnice

  Cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, 1 octombrie, Biblioteca Județeană ,,Paul Iorgovici” Caraș - Severin va inaugura un colț de informare în incinta Complexului de Servicii Sociale Comunitare pentru Persoane Adulte Reșița. Prin intermediul unui parteneriat încheiat între cele două instituții, trei sute de volume, două calculatoare, un video – proiector și un ecran de proiecție vor fi puse la dispoziția persoanelor aflate în complex, completând fondul de carte existent deja și asigurând accesul la lectură, la informație, la actul de cultură, în general.

Infracţiuni şi sancţiuni aplicate de poliţiştii rutieri şi de ordine publică


   Poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin, au desfăşurat acţiuni în perioada 26 – 28 septembrie a.c.,  pe raza întregului judeţ cu aparatele de supraveghere video.
În cadrul acestor activităţi au fost constatate trei infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.
Totodată au fost aplicate şi 440 de sancţiuni contravenţionale la O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, dintre care 339 pentru depăşirea limitei legale de viteză, 10 pentru depăşiri neregulamentare, două pentru consum de alcool şi 89 pentru alte abateri de la normele rutiere.
Valoarea totală a contravenţiilor aplicate de poliţişti pe parcursul desfăşurării acţiunii s-a ridicat la peste 97 000 lei.

duminică, 28 septembrie 2014

Campanie de informare privind drepturile pacienților români - Fii un Pacient ACTIV!



 Câți oameni nu au plătit o analiză sau mai multe doar pentru că nu știau că ar putea fi gratuită dacă au trimitere de la medicul de familie? Câți oameni nu știu că au la dispoziție controale perodice gratuite? Câți oameni știu că pot cere o a doua opinie? De acum pacienții din România vor primi mai multe informații despre drepturile pe care le au. Asociația pentru Protecția Consumatorilor din România, cu sprijinul ECC Romania — Centrul European al Consumatorilor

Procesul de actualizare a listei de medicamente compensate şi gratuite continuă, prin introducerea a încă 7 molecule noi



Procesul de actualizare a listei de medicamente compensate şi gratuite continuă, prin  introducerea a încă 7 molecule noi.
Pacienţii care suferă de diferite forme ale unor boli cardiovasculare, diabet zaharat, boli oftalmologice, nefrologice, precum şi boli inflamatorii reumatice şi cronice vor beneficia de tratament inovativ.
Ministerul Sănătăţii a postat astăzi, 24 septembrie 2014, pentru dezbatere publică, proiectul Hotărârea de Guvern pentru modificarea şi completarea Anexei la Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în programelor naţionale de sănătate.

Infracţiuni pe drumurile publice

Infracţiuni pe drumurile publice
În după-amiaza zilei de 27 septembrie a.c., poliţiştii au oprit pentru control un autoturism înmatriculat în străinătate pe strada Dacia din Bocşa întrucât şoferul nu respecta viteza legală, abatere înregistrată de aparatul de supraveghere video.
Din verificările efectuate a rezultat faptul că autovehiculul a fost condus  de către P.I., în vârstă de 23 ani, însă acesta are permsiul suspendat.

CHIRVAI /RUGA LA VODNIC, JUD. CARAS-SEVERIN

  DOBRI DOŞLI!/BINE AŢI VENIT! 

    ROMÂNIA    
CARAŞ - SEVERIN                      
MINORITATEA CROATĂ 
  În România, minoritarii croaţi sunt concentraţi în majoritate în judeţul Caraş-Severin. Ariile locuite şi  vorbite de minoritatea croată sunt compacte,  fiind dispuse în mediu rural în jurul celor două comune: Caraşova cu satele aparţinătoare (Nermed, Iabalcea) şi Lupac cu satele aparţinătoare (Clocotici, Rafnic, Vodnic) 

Localitatea  Vodnic numit şi Vodnik (în croată), 
este populat preponderent de croaţi.
Localizat  intre localitatile Resita si Oraviţa, este şi localitatea VODNIC 


Localitatea Vodnic se afla la circa 10 km de Reşiţa 
Vodnic ( croată Vodnik) este o localitate în judetul Caras-Severin,Banat,România
Administrativ ,Vodnic este localitate în componenţa comunei Lupac din judeţul Caraş - Severin, România

Judeţ:Caraş-Severin Codul postal 32720

sâmbătă, 27 septembrie 2014

Peste 80.000 de clienți Carrefour ajută copiii să meargă la școală. Ajută-i și tu!

 București, 25 septembrie 2014. În prima lună a campaniei de strângere de fonduri desfășurată de UNICEF și Carrefour, peste 80.000 de clienți Carrefour au ales să doneze fonduri pentru a sprijini copiii proveniți din medii defavorizate să meargă la școală. Pentru a oferi și altor clienți Carrefour din cele 26 de hipermarketuri din întreaga țară posibilitatea să adauge la bonul lor un leu la casa de marcat, ajutând astfel copiii să nu renunțe la școală, campania se prelungește până pe 15 octombrie 2014.

REDUCERI AVANTAJOASE PENTRU STUDENŢI ŞI ELEVI


În contextul pregătirilor începutului de an universitar, CFR Călători recomandă studenţilor să îşi achiziţioneze din timp biletele/abonamentele de călătorie cu trenul pentru a se deplasa spre locul în care învaţă.
Studenţii la zi din învăţământul de stat sau privat acreditat beneficiază, în baza legitimaţiei de student “reducere la transport”,de o reducere de 50% pentru un număr nelimitat de călătorii cu trenurile Regio.
În baza carnetului de cupoane,  studenţii pot efectua 24 de călătorii cu trenurile InterRegio, în decursul unui an, cu o reducere de 50% .

ALTE 20 DE SCOLI VOR FI MODERNIZATE PRIN PROGRAMUL OPERATIONAL REGIONAL

Lucrări în valoare totală de aproape 90 de milioane lei, destinate îmbunătăţirii infrastructurii şcolare, vor debuta, în perioada imediat următoare, la 20 de unităţi de învăţământ din 8 judeţe (Prahova, Ilfov, Olt, Valcea, Timiş, Arad, Dolj, Mehedinţi). Proiectele sunt finanţate prin Regio - Programul Operaţional Regional 2007-2013, coordonat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP).
Contractele de finanţare pentru cele 20 de proiecte au fost semnate miercuri, 17 septembrie, de reprezentanţii MDRAP, ai beneficiarilor finanţării şi ai agenţiilor de dezvoltare regională. Proiectele prevăd lucrări de reabilitare, extindere, modernizare a unor şcoli, grădiniţe, campusuri şcolare, lucrări de construcţie, reparaţii sau investiţii în creşterea confortului termic.

DOSARE PENALE

A tăiat ilegal arbori
În cursul zilei de 25 septembrie a.c., poliţişti de la Postul de Poliţie Mehadia au identificat un tânăr care tăia ilegal arbori.
D.I., în vârstă de 23 ani, a fost găsit în zona Dumbrava în timp ce tăia cu un motoferăstrău arbori de esenţă gorun fără a fi marcaţi.
Poliţiştii continuă cercetările pentru infracţiunile de furt şi tăiere ilegală de arbori, urmând a se stabilii prejudiciul.

vineri, 26 septembrie 2014

Saptămâna aceasta s-a încheiat cu succes caravana itinerantă „004 Mediu. Misiune în spațiul verde”


În perioada 16-24 septembrie 2014, a avut loc caravana de informare a campaniei de comunicare „004 Mediu. Misiune în spațiul verde”. Echipa proiectului „Sistem integrat de management al deşeurilor în judeţul Caraş-Severin”, implementat de Consiliul Judeţean Caraş-Severin, a trecut prin 26 de localităţi ale judeţului.
Acţiunea a avut în prim plan pregătirea populaţiei pentru activităţile specifice care urmează să aibă loc în proiect şi informarea publicului cu privire la noul sistem de gestionare a deşeurilor în judeţ. Caravana „004 Mediu. Misiune în spațiul verde”, care a început pe 16 septembrie, a trecut prin 26 de localităţi: Băile Herculane,Caransebeş, Buchin, Bucoşniţa, Slatina Timiş, Armeniş, Teregova, Oţelul Roşu, Glimboca, Marga, Băuţar, Reşiţa, Lupac, Caraşova, Bocşa, Ocna de Fier, Anina, Oraviţa, Ciclova Română, Bozovici, Lăpuşnicu Mare, Moldova Nouă, Pojejena, Mehadia și Iablaniţa, oprindu-se miercuri, 24 septembrie, în Dalboşeţ.

“Open days” în cadrul proiectului “Imbunătățirea capacității de reacție a autorităților române și sârbe in situatii de urgenta“, MIS-ETC 1403

Consiliul Judeţean Caras Severin organizează luni, 29 septembrie 2014, ora 12:00, în sala de ședințe a Palatului Administrativ, evenimentul „Open days” în cadrul proiectului “Imbunatățirea capacitătii de reactie a autoritatilor romane și sarbe in situatii de urgență“ finanțat în cadrul Programului IPA de Cooperare Transfrontalieră Romania – Republica Serbia,  Axa prioritara 2 – Mediu și pregătirea pentru situații de urgență, Măsura 2.3. – Sisteme mai eficiente de abordare a situatiilor de urgență.

AJOFM CS - COMUNICAT REZULTATE BURSA

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Caraş-Severin a organizat azi, 26 septembrie 2014, Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi. Întâlnirea dintre angajatori şi absolvenţi a avut loc la Reşiţa, la Universitatea Eftimie Murgu .
Prezenţi la bursă au fost 24 agenţi economici, care au oferit absolvenţilor şi persoanelor în căutarea unui loc de muncă un număr de 42 locuri de muncă.

Sancţiuni aplicate de poliţiştii rutieri şi de ordine publică conducătorilor auto, dar şi pietonilor

Poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin, au desfăşurat acţiuni în perioada 22 – 25 septembrie a.c.,  pe raza întregului judeţ, pentru prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză, indisciplinei pietonale sau neacordării de prioritate pietonilor.
Timp de două zile, 24 şi 25 septembrie a.c., poliţiştii au organizat acţiuni cu aparatele de supraveghere video pe DN 6 şi DN 68 pentru prevenirea accidentelor rutiere produse din cauza vitezei execesive. În urma acestora acţiuni au fost aplicate 219 sancţiuni contravenţionale din care 98 pentru depăşirea limitei legale de viteză, 10 pentru depăşiri neregulamentare, una pentru consum de alcool şi 110 pentru alte abateri de la normele rutiere.

joi, 25 septembrie 2014

Alteța Sa Regală Principele Guillaume de Luxemburg, oaspetele Familiei Regale a României

 Vineri, 26 septembrie 2014, Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta primește la Palatul Elisabeta vizita Principelui Guillaume de Luxemburg.

Alteța Sa Regală Principele Guillaume este fratele Marelui Duce Henri, suveranul Marelui Ducat de Luxemburg.

Cu ocazia vizitei, Principele Guillaume va planta un copac în “Memorialul Copacilor” din grădina Palatului Elisabeta.

În data de 25 septembrie 2014, Centrul de Zi „ABC” aniversează 1 an de existenţă


În data de 25 septembrie 2014, Centrul de Zi „ABC” aniversează 1 an de existenţă.
Cu această ocazie, beneficiarii serviciilor acestui centru au pregătit un moment artistic iar voluntarii de la Grupul Local de Tineret „Arcus” Reşiţa îi vor antrena pe cei mici în diverse jocuri educative şi de socializare.
Centrul de Zi „ABC” a fost realizat în cadrul unui proiect finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013 şi inaugurat în 25 septembrie 2013.

Campania Națională privind verificarea modului de respectare de către angajatori a prevederilor Legii nr.202/2002, republicată, privind egalitatea de șanse și tratament între femei și bărbați

Inspecția Muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă, asigură controlul aplicării măsurilor de respectare a egalității de șanse și tratament între femei și bărbați în domeniul stabilirii relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă și aplicarea reglementărilor generale și speciale, în ceea ce privește egalitatea de șanse prevăzută în Legea nr.202/2002 privind egalitatea de șanse între femei și bărbați, republicată.

TSD Caras-Severin

 Tinerii social-democrati coordonati de catre presedintele Organizatiei TSD Resita,  Marius Balean, se implica tot mai mult in actiuni civice, intentionand ca prin exemplul lor personal sa atraga si alti tineri in tot ceea ce inseamna interes pentru binele  comunitatii si munca in folosul societatii.
Astfel, asa cum au promis, tinerii social-democrati se tin de cuvant ca  intotdeauna:  in data de 24.09.2014, 5 izvoare din Municipiul Rersita au fost curatate si ecologizate de catre inimoasa echipa a TSD Resita. In perioada urmatoare, demersurile si actiunile de acest fel vor continua, pentru ca miscarea inseamna viata, pentru ca mai intai de toate sunt oamenii, pentru ca le pasa si pentru ca prin implicare efectiva, exemplu personal, vor demonstra ca se poate daca se doreste si daca tinerii din intreaga comunitate vor intelege ca  “ impreuna “ inseamna un pas inainte, pentru mai Bine.

Nocturna Bibliotecilor 2014

Serviciul Public ,,Biblioteca Municipală” din cadrul Primăriei Municipiului Reşiţa se alătură campaniei naţionale Nocturna Bibliotecilor  2014, iniţiată de Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR), care a ajuns la a cincea ediţie şi reuneşte participanţi din toate categoriile de vârstă.
          Cu acest prilej, vineri, 26 septembrie, între orele  17:00 – 24:00, Biblioteca Municipală Reşiţa se transformă într-un spaţiu complex unde vor avea loc evenimente diverse şi atractive.    

Comandamentul operativ privind lucrările aflate în derulare pe Fondul de coeziune

 În urma discuţiilor şi a propunerilor SC AquaCaraş SA, Comandamentul operativ privind lucrările aflate în derulare pe Fondul de coeziune va avea loc în fiecare zi de miercuri, de la ora 11:30.
Modificarea era necesară deoarece la ora, programată iniţial, reprezentanţii societăţii amintite mai sus nu aveau posibilitatea de a participa la acest Comandament, din cauza programului de lucru.

miercuri, 24 septembrie 2014

Misiunea Asociației Telefonul Copilului, susținută până în Peru!

23 septembrie 2014 - Răzvan Stuparu, medic stomatolog, și Vlad Grigore, trainer și project manager, pleacă în Peru, într-o aventură spectaculoasă, pe trei roți. Cei doi vor străbate 3,500 km într-o expediție, cu un mototaxi, după un traseu propriu: plecarea oficială din Colan, pe traseul Piura, Cajamarca, Huaraz, Huanuco, Huancayo și linia de finish la Cusco, lângă Machu Pichu. Pe lângă experiențele unice ale unei astfel de călătorii, Răzvan Stuparu și Vlad Grigore își propun să susțină conștientizarea cu privire la problemele copiilor din România, susținând cauza Asociației Telefonul Copilului.

Moment istoric - Slovacia interzice cianura în minerit

24 septembrie 2014 - Pe 12 septembrie 2014 parlamentarii slovaci au adoptat un nou amendament al legii minelor. Tehnologia pe bază de cianură, folosită de industria minieră la extracția aurului, a fost astfel interzisă.

Pe 10 septembrie, Adunarea Generală a Parlamentului slovac a adoptat în plenul său amendamentul menționat. Inițiativa a venit din partea SMER, partidul de guvernământ, care are o majoritate confortabilă în Parlament. Slovacia se alătură astfel altor state care au

FESTIVALUL-CONCURS INTERNAȚIONAL DE EPIGRAMĂ, EDIȚIA A XII-A

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CARANSEBEȘ             CASA DE CULTURĂ ”GEORGE SURU”   
CENACLUL DE EPIGRAMĂ ”APOSTROF”  CARANSEBEȘ     
 CENACLUL DE SATIRĂ ȘI UMOR ”RIDENDO” TIMIȘOARA
vă invită, în perioada 26 – 27 septembrie 2014, la
     FESTIVALUL-CONCURS INTERNAȚIONAL DE EPIGRAMĂ,
           ediția a XII-a
TANDEMUL EPIGRAMISTIC CARANSEBEȘ-TIMIȘOARA
ediția I
după următorul program

Paisprezece candidați s-au înscris la Biroul Electoral Central pentru a intra în alegerile prezidențiale

Lista cu candidaturile depuse la Biroul Electoral Central  pentru a intra în alegerile prezidențiale este următoarea:
Victor Ponta, din partea Alianței PSD-PC-UNPR, Klaus Iohannis (Alianța Creștin-Liberală), Călin Popescu-Tăriceanu (Partidul Liberal Reformator), Elena Udrea (Partidul Mișcarea Populară), Kelemen Hunor (Uniunea Democrată Maghiară din România), Dan Diaconescu (Partidul Poporului — Dan Diaconescu), Constantin Rotaru (Partidul Alianța Socialistă), Corneliu Vadim Tudor (Partidul România Mare), William Brânză (Partidul Ecologist Român), Mirel Mircea Amariței (Prodemo) și Szilagyi Zsolt, din partea Partidului Popular Maghiar din Transilvania.

CARAS-SEVERIN: 9.224 mii lei, pentru înlăturării calamităţilor naturale produse de inundaţii

 Ca urmare a unui proiect de Hotărâre de Guvern iniţiat de Instituţia Prefectului – Judeţul Caraş-Severin şi Consiliul Judeţean Caraş-Severin, a fost adoptată de către Guvernul României HG nr. 805 din 17 septembrie 2014, privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2014, pentru unele unităţi administrativ-teritoriale, în vederea înlăturării calamităţilor naturale produse de inundaţii.

Asfaltare a parcării din zona IPJ - Case SA


Serviciul Public - Direcţia pentru Întreţinerea şi Repararea Patrimoniului Consiliului Local, Serviciul de Iluminat Public şi Deszăpezire demarează miercuri, 24 septembrie 2014, lucrările de pregătire pentru asfaltare a parcării din zona IPJ - Case SA. Suprafaţa care va fi asfaltată este de 2.300 de mp.
Pe această cale, pentru buna desfăşurare a lucrărilor, rugăm conducătorii de autovehicule să nu staţioneze în zona menţionată mai sus.

marți, 23 septembrie 2014

Vernisajul expoziţiei EUROPA ÎN FLĂCĂRI

Pentru a marca împlinirea a 100 de ani de la începerea Primului Război Mondial, joi, 25 septembrie 2014, ora 1300 vă invităm la vernisajul expoziţiei EUROPA ÎN FLĂCĂRI, organizată de Muzeul Banatului Montan, Reşiţa în colaborare cu Biblioteca Judeţeană „Paul Iorgovici”, Reşiţa şi cu sprijinul Serviciului Judeţean al Arhivelor Naţionale, Caraş-Severin. Prin intermediul obiectelor simbolice şi a instrumentarului de luptă-

26 septembrie 2014, începând cu ora 9, Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Caraş-Severin va organiza în data de 26 septembrie 2014, începând cu ora 9, Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi. În acest an, Bursa va fi organizată la Reşiţa, la Universitatea Eftimie Murgu , str. Piaţa Traian Vuia, nr.1-4.
Până la această dată au confirmat participarea la Bursă un număr de 12 agenţi economici care vor oferi absolvenţilor prezenţi la Bursă un număr de 29 locuri de muncă, dintre acestea 3 fiind pentru absolvenţii cu studii superioare, în meseriile de inginer electrotehnic, inginer proiectant si inginer vânzări. Meseriile în care absolvenţii fără studii superioare vor avea posibilitatea să ocupe un loc de muncă sunt : electrician, casier, manipulant marfă, operator vânzări, lucrător comercial, lucrator gestionar, cofetar-patiser, vânzător, sef magazin, recepţioner marfă, ospătar, confectioner cablaje auto, confecţioner îmbrăcăminte , muncitor necalificat în panificaţie şi muncitor necalificat în confecţii.  

SEDINȚE LA INSTITUȚIA PREFECTULUI CARAS-SEVERIN

 Instituţia Prefectului - Judeţul Caraş-Severin organizează miercuri, 24 septembrie a.c., la sediul Palatului Administrativ, Sala de la etajul I, următoarele:
                    - şedinţa Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice din judeţul Caraş-Severin, cu începere de la ora 10,00, având următoarea tematică:

DOSARE PENALE

Cercetat pentru furt
În cursul zilei de 22 septembrie a.c., poliţiştii de la Secţia nr. 6 de Poliţie Rurală Bozovici au fost sesizaţi de către un bărbat cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au sustras portmoneul din locuinţă.
În urma cercetărilor efectuate a fost identificat B.S., în vârstă de 20 ani, care este bănuit că a pătruns în locuinţă (uşile nefiind asigurate) şi a sustras un portmoneu în care se afla actul de identitate, un card bancar şi suma de 550 lei.

VREMEA ÎN INTERVALUL 22 SEPTEMBRIE – 5 OCTOMBRIE 201414, ÎN MOLDOVA, DOBROGEA, MUNTENIA , OLTENIA SI LA MUNTE

MOLDOVA
Vremea va fi calda în prima zi a intervalului, cu o medie a maximelor de 25...26 de grade si a minimelor de 13 grade. Ulterior, valorile termice vor marca o scadere semnificativa, de aproximativ 10 grade, astfel ca vremea va deveni rece pentru aceasta perioada. La sfârsitul primei saptamâni de prognoza, atât temperaturile maxime, cât si cele minime, vor creste usor, iar în a doua saptamâna se vor men ine relativ constante, spre o medie de 16 grade a maximelor termice si de 7 grade a temperaturilor minime. Probabilitatea de ploaie va fi mai mare pe în perioada 22 – 23 septembrie, când si cantita ile de apa vor fi mai însemnate, în restul intervalului doar izolat fiind posibile ploi slabe.

VREMEA ÎN INTERVALUL 22 SEPTEMBRIE – 5 OCTOMBRIE 2014, ÎN BANAT, CRIŞANA, TRANSILVANIA SI MARAMUREŞ

BANAT
La începutul intervalului de prognoza valorile termice vor scadea accentuat, astfel încât, în
perioada 23 – 26 septembrie, vremea va fi rece, cu maxime, în medie, de 15...16 grade si
minime între 5 si 8 grade. Din 28 septembrie temperaturile vor creste pâna la valori medii
diurne de 18...20 de grade si în jur de 8 grade în timpul nop ilor, apoi se vor men ine relativ
sta ionare. Va ploua pe arii extinse în primele doua zile, iar cantita ile de apa vor fi mai însemnate pe 22
septembrie. Ploi slabe sunt posibile si în restul intervalului, cu o probabilitate mai mare în jurul
datelor de 25, 26 si 30 septembrie.

luni, 22 septembrie 2014

Atenționări de călătorie:Franţa – Piloţii companiei aeriene Air France în grevă

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români, pasageri ai companiei aeriene Air France, despre faptul că greva programată pentru perioada 15-22 septembrie 2014 a fost prelungită până la data de 26 septembrie.
Pentru a evita situaţiile neplăcute, cetăţenii români care au programate zboruri operate de către compania Air France în această perioadă sunt sfătuiţi să contacteze, înaintea deplasării, compania aeriană pentru reconfirmarea orarului de zbor, reprogramări sau rambursarea costului biletelor. Aceștia sunt sfătuiți să urmărească evoluţia situaţiei și pe pagina oficială de internet a companiei: http://www.airfrance.com.

Bilete CFR online, noi facilitati

  • Bilete online pt copii, fara plata suplimentului de pat, la vagoane de dormit și cușetă
  • Bilete online pentru transportul bicicletelor
CFR Călători informează că, începând de luni, 22 septembrie 2014, pasagerii au posibilitatea de a cumpăra online si bilete la vagon de dormit/cuşetă pentru  copiii cu vârsta de pana la 10 ani, astfel:

  • ·         fără plata suplimentului de pat în situația în care copilul este însoțit și nu ocupă un loc separat
  • ·         se platește tariful unui singur supliment de pat pentru 2 copii care ocupa împreună un singur pat

COD GALBEN DE INUNDAȚII


harta
Ziua/luna/anul: 22.09.2014
Ora: 11:15
Numărul mesajului: 76
Către:
Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Administraţia Naţională Apele Române, Ministerul Administraţiei şi Internelor, mass-media, S.C. Hidroelectrica S.A., Administraţiile Bazinale de Apă: Someş-Tisa, Banat, Siret.

Aaccident de autocar în Ungaria

Doi cetățeni români au fost răniți grav și alți 11 au suferit răni ușoare după ce autocarul în care se aflau, cu 32 de persoane la bord, a alunecat într-un șanț în localitatea Mako din Ungaria, pe fondul condițiilor meteo nefavorabile, potrivit unui comunicat

ANM: Cod Galben de ploi însemnate cantitativ


Intervalul : 22.09, ora 11 - 23.09, ora 09
Zonele afectate : conform hartii si textului.
Fenomene : ploi însemnate cantitativ
Mesaj :

MESAJ 1
 ATENŢIONARE METEOROLOGICĂ
COD GALBEN
       În cursul zilei de luni, 22 septembrie şi în noaptea de luni spre marţi, în sudul Banatului, zona

Infracţiuni şi sancţiuni aplicate de poliţiştii rutieri şi de ordine publică

Poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin, au desfăşurat acţiuni în perioada 19 – 21 septembrie a.c.,  pe raza întregului judeţ, pentru prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză şi a consumului de alcool.
În cadrul acestor activităţi au fost constatate opt infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.
Totodată au fost aplicate şi 470 sancţiuni contravenţionale la O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, dintre care 321 pentru depăşirea limitei legale de viteză, şase pentru depăşiri neregulamentare, trei pentru consum de alcool şi 140 pentru alte abateri de la normele rutiere.

duminică, 21 septembrie 2014

CHIRVAI /RUGĂ LA LUPAC, JUD. CARAS-SEVERIN

              
DOBRI DOŞLI!/BINE AŢI VENIT! 


CARAŞ - SEVERIN                   
MINORITATEA CROATĂ 
 Localitatea din centrul Judeţului Caraş-Severin, numit şi Lupak (în croată), este populată  de minoritatea croată de peste 80%.
 Localizat  intre localitatile Resita si Oraviţa, este şi localitatea LUPAC.Localitatea Lupac se afla la circa 10 km de Reşiţa