Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



marți, 30 aprilie 2019

COD GALBEN DE VREME REA

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie
COD : GALBEN
Intervalul : 30 aprilie, ora 14 – 01 mai, ora 21
Zonele afectate : conform textului și hărților
Fenomene : perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, intensificări ale vântului
Mesaj :

INFORMARE METEOROLOGICĂ

Încă nouă activităţi şi domenii adăugate de Guvern pe lista celor în care pot fi angajaţi zilieri

Guvernul a aprobat, printr-o Ordonanţă de urgenţă, includerea a încă nouă activităţi şi domenii pe lista celor în care se poate presta muncă necalificată, în vederea asigurării unui cadru normativ coerent şi unitar care să faciliteze accesul persoanelor care desfăşoară activităţi sezoniere, sporadice sau accidentale pe piaţa muncii. 

Obligaţii noi pentru angajatori în vederea prevenirii şi combaterii discriminărilor pe criteriul de sex

Guvernul a aprobat, printr-o hotărâre, normele metodologice de aplicare a Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi.

Documentul prevede noi obligaţii pentru angajatori, din perspectiva egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi în relaţiile de muncă şi pentru combaterea şi eliminarea discriminărilor bazate pe criteriul de sex.

În acest sens, angajatorii au obligaţia să

luni, 29 aprilie 2019

UNICEF a lansat o campanie globală de susţinere a vaccinării

În contextul epidemiilor de boli prevenibile prin vaccinare, campania UNICEF utilizează reţelele de socializare pentru a arăta că majoritatea părinţilor au încredere că vaccinurile protejează copiii.

Lansarea noului format al Muzeului Românilor de Pretutindeni

 Ministerul pentru Românii de Pretutindeni lansează noul format al platformei online a Muzeului Românilor de Pretutindeni (link), care conţine şi o secţiune dedicată realizărilor conaţionalilor aflaţi în afara graniţelor României.

Prin noua secţiune, MRP doreşte să

Republica Elenă - Greva lucrătorilor feroviari

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Elenă că, pentru data de 1 mai 2019, Federaţia Panelenă a Lucrătorilor Căilor Ferate (POS) a anunţat o grevă de

duminică, 28 aprilie 2019

În Noaptea de Înviere, peste 5.100 de pompieri au asigurat misiunile de protecţie a populaţiei

În ultimele 24 de ore, la nivel naţional au fost înregistrate 1.302 intervenţii, salvatorii fiind solicitaţi pentru stingerea a 96 de incendii, 1.070 cazuri SMURD (1062 pentru

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc Paștele - HRISTOS A ÎNVIAT!

Paștele reprezintă una dintre cele mai importante sărbători anuale creștine, care comemorează evenimentul fundamental al creștinismului, Învierea lui Iisus Hristos, considerat Fiul lui Dumnezeu în religiile creștine, în a treia zi după răstignirea Sa din Vinerea Mare. Data de început a Paștelui marchează începutul anului ecleziastic creștin.Sărbătoarea Paștilor este precedată de o lungă perioadă de post, în care se comemorează evenimentele premergătoare Învierii Domnului.
 Ultima săptămână din Postul Mare, numită Săptămâna Patimilor, începe în Duminica Floriilor, când se sărbătorește intrarea lui Iisus Hristos în Ierusalim, și se sfârșește în Sâmbăta Mare.
Este săptămâna în care sunt comemorate patimile lui Iisus, răstignirea și moartea Sa din Vinerea Mare.
 "Paste" este un cuvant care vine in limba romana prin filiera greco-latina din teremenul ebraic "pesah", iar cel ebraic din limba egipteana "paseh" si inseamna "trecere". Pastele este o sarbatoare pe care o intalnim atat la crestini, cat si la iudei.
Crestinii prin Paste sarbatoresc Invierea Domnului, iar evreii
eliberarea din robia egipteana.
Învierea lui Hristos ne priveste pe toti, pe fiecare in parte si pe toti laolalta, pentru ca El, inviind din morti, S-a facut "incepatura a invierii celor adormiti" (I Corinteni 15, 20). Pastele este sarbatoarea Invierii Domnului. Pastele a fost sarbatorit inca din epoca apostolica.

Mesajul Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, transmis cu prilejul sărbătorilor pascale

„Hristos a Înviat!
Dragi români

Mesajul prim-ministrului Viorica Dăncilă cu prilejul Sărbătorilor Pascale


„Sărbătorile Pascale ne aduc din nou binecuvântare, încredere și speranță, ne apropie mai mult de divinitatea care există în oameni și ne dau șansa unui nou început, sub orice formă ar fi acesta.
Românilor care sărbătoresc Învierea Domnului le doresc

Republica Bulgaria - creştere a timpilor de aşteptare la achitarea taxei de pod

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români că există posibilitatea ca la data de 1 mai 2019, la trecere prin punctul de frontieră Ruse, pentru plata taxei de pod, să se creeze coloane mai mari de autoturisme şi autocare, fapt ce va duce la timpi măriţi de aşteptare la trecerea prin punctul de frontieră către România.

sâmbătă, 27 aprilie 2019

ANCOM: Contractul la distanță nu se consideră încheiat doar ca urmare a exprimării acordului verbal la telefon


După prezentarea ofertei pentru servicii de telefonie, internet sau televiziune și acceptarea acesteia în cadrul unei convorbiri telefonice, utilizatorul mai are de parcurs încă doi pași importanți pentru încheierea unui contract pentru servicii de comunicații electronice. În primul rând, utilizatorul trebuie să primească de la furnizor pe un suport durabil (scrisoare prin poștă, e-mail sau fax, etc.), oferta prezentată și agreată în cadrul convorbirii telefonice și apoi, cel mai important aspect, trebuie să semneze oferta sau să-și exprime acordul în scris, pe un suport durabil, contractul fiind considerat încheiat abia după acest moment. În plus, utilizatorul are dreptul să se retragă din contractul la distanță în termen de

Misiune contra timp

În urma apelului primit de la Salvamont Băile Herculane, la ora 20.04, prin care dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin a fost anunțat că o persoană s-a rătăci pe

MĂSURI DISPUSE CU OCAZIA MINIVACANȚEI DE PAȘTE ȘI 1 MAI


Principalul obiectiv al Poliției Române și implicit al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin este acela de a asigura menținerea ordinii și liniștii publice, astfel încât oamenii să fie în siguranță și să petreacă aceste zile de minivacanță într-un climat optim.

vineri, 26 aprilie 2019

Explozie într-un bloc din Reșița

 In jurul orei 16:20 s-a produs o explozie din cauza acumularii de gaz intr-un apartament pe Al. Narcisei din Resita. Intervin forte din cadrul Detasamrntului de Pompieri Resita, SAJ si furnizorii de gaz si energie electrica. In urma exploziei, o persoana a fost ranita. Victima, constienta, a fost preluata de un echipaj SAJ si transportata la spital.

COD GALBEN DE VREME REA

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie
COD : GALBEN
Intervalul : conform textelor;
Zonele afectate : conform textelor și hărții;
Fenomene : conform textelor;
Mesaj :

Dinner in the sky @ Arad Open Air Festival (AOA)


Ediția din 2019 a Arad Open Air Festival va oferi participanților o experiență spațială. Una dintre activitățile care fac parte din tematica de anul acesta este Dinner in the Sky @ AOA. Un concept unic, care există în peste 43 de țări din Europa, vine anul acesta la Arad. Astfel, iubitorii de spațiu și de muzică bună se vor putea bucura de o experiență inedită, luând masa la 50 de metri înălțime. Participanții se vor putea bucura de această experiență specială pe toată durata festivalului, care se desfășoară între

Lansarea "Ghidului alegătorului român în străinătate" în contextul alegerilor europarlamentare

Lansarea "Ghidului alegătorului român în străinătate" în contextul alegerilor europarlamentare

În contextul alegerilor europarlamentare care vor avea loc la data de 26 mai 2019, Ministerul Afacerilor Externe lansează "Ghidul alegătorului român din străinătate".

Obiectivul principal al ghidului este de a asigura informarea corectă a cetăţenilor români aflaţi în străinătate, cu privire la condiţiile în care îşi pot exercita dreptul de vot la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European.

Bugetul de stat prevede finanţare pentru protecţia copilului şi a persoanelor cu dizabilităţi pentru tot anul 2019

Prin Legea bugetului de stat pe anul 2019 au fost asigurate pentru întregul an bugetar 2019 resursele necesare pentru finanţarea sistemului de protecţie a copilului, centrelor de asistenţă socială a persoanelor cu handicap, asistenţi personali sau, după caz, indemnizaţiile persoanelor cu handicap grav.

joi, 25 aprilie 2019

Guvernul a aprobat cifrele de şcolarizare pentru învăţământul preuniversitar şi superior de stat în anul şcolar/universitar 2019-2020

Executivul a aprobat în şedinţa de ieri, 24 aprilie, cifrele de şcolarizare pentru învăţământul preuniversitar şi superior de stat, în anul şcolar/universitar 2019 - 2020.

Misiunea noastră este siguranţa dumneavoastră

Peste 90% din jandarmii cărăşeni din cadrul structurilor de ordine publică vor asigura măsurile de siguranţă pe timpul minivacanţei de Paşti şi 1 Mai 2019

În minivacanţa ocazionată de sfintele sărbători pascale şi

MAE pune la dispoziţia cetăţenilor români "Ghidul de călătorie pentru Sărbătorile Pascale 2019"

Pentru a veni în sprijinul cetăţenilor români care se deplasează în străinătate în perioada Sărbătorilor Pascale 2019, Ministerul Afacerilor Externe pune la dispoziţia acestora "Ghidul de călătorie pentru Sărbătorile Pascale 2019". Materialul conţine recomandări utile în cazul călătoriilor în afara graniţelor României, precum şi un set de informaţii de interes pentru cele mai frecventate destinaţii turistice din această perioadă, respectiv:

Măsuri pentru evitarea situațiilor de urgență pe perioada minivacanței de Sfintele Sărbători de Paște, de Ziua Internațională a Muncii și Ziua Națională a Tineretului



În vederea asigurării unui climat de siguranță pentru cetățenii județului nostru pe timpul minivacanței din perioada 26 aprilie – 1 mai, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”SEMENIC” al Județului Caraș-Severin a planificat desfășurarea mai multor activități, atât în plan preventiv, cât și în plan operativ.

miercuri, 24 aprilie 2019

Ziua Bibliotecarului, cu surprize la UPT


Biblioteca Universităţii Politehnica Timişoara a devenit, în ultima perioadă, mai mult decât un simplu spaţiu de lectură. E o bibliotecă modernă, poate cea mai modernă din ţară, unde, pe lângă facilităţile obişnuite, se organizează o serie de evenimente, culturale, studenţeşti, de afaceri, lansări de carte, seri de film, expoziţii. În aceste condiţii, nu e de mirare că studenţii vin aici cu plăcere şi în număr mare.

830 persoane au fost angajate prin intermediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Caraş-Severin

În primul trimestru al anului 2019, urmare a serviciilor şi măsurilor de stimulare a ocupării forţei de muncă oferite de AJOFM Caraş-Severin, 830 persoane au fost încadrate în muncă.
Din totalul persoanelor ocupate până la data de 31 martie 2019, 286 au peste 45 de ani, 213 au vârsta cuprinsă între 25 și 35 de ani,187 au vârsta între 35 și 45 de ani, iar144 sunt tineri sub 25 de ani (124 tineri NEET).
Cele mai multe persoane încadrate sunt de

Târgul Primăverii


În perioada 26 aprilie – 2 mai,  Centrul Civic al oraşului redevine locul în care reşiţenii, copii şi adulţi se pot bucura de primăvară într-un mod plăcut şi relaxant. În cadrul Târgului Primăverii vor putea achiziţiona produse tradiţionale româneşti făcute cu drag de producătorii locali şi regionali şi vor putea gusta din clătitele, îngheţata, gogoşile şi diversele sortimente de dulciuri oferite de comercianţii prezenţi.
                 În zilele de 26 şi 27 aprilie, începând cu ora

Dosare penale întocmite de politistii de frontiera


Motocicletă descoperită în P.T.F. Cenad, în aceeași zi în care alerta de căutare a fost introdusă de autoritățile austriece

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Cenad – I.T.P.F. Timişoara au depistat un tânăr din judeţul Caraș Severin care s-a prezentat la controlul de frontieră la volanul unui vehicul marca Fiat Ducato care transporta o motocicletă căutată de autorităţile din Austria.     

Campania de recrutare a candidaţilor pentru instituţiile de învăţământ militare care formează personal pentru nevoile IGSU

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Semenic" al Judeţului Caraş-Severin continuă şi pe parcursul anului 2019 activitatea de promovare a profesiei din domeniul situaţiilor de urgenţă, precum şi a instituţiilor de învăţământ militare ale Ministerului Afacerilor Interne şi ale Ministerului Apărării Naţionale care formează personal pentru nevoile Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

marți, 23 aprilie 2019

Ședințe la Instituţia Prefectului - Judeţul Caraş-Severin


Instituţia Prefectului - Judeţul Caraş-Severin organizează miercuri, 24 aprilie, la sediul Palatului Administrativ, Sala de Protocol, Cabinet Prefect următoarele:
- şedinţa Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice din judeţul Caraş-Severin, cu începere de la ora 10,00, având următoarea ordinea de zi:

Circulația nu va mai fi închisă la noapte pe DN 6

Lucrările la pasajul de cale ferată care traversează DN 6, între localitățile Domașnea și Teregova, județul Caraș-Severin, au fost finalizate în cursul noții trecute. Având în vedere acest fapt, nu se mai impune închiderea circulației pe DN 6, pe sectorul

SĂRBĂTOAREA SFÂNTULUI GHEORGHE



Sfantul Mucenic Gheorghe s-a nascut in Capadocia, din parinti crestini. A trait in vremea imparatului Diocletian (sec. al IV-lea). Datorita vitejiei si victoriilor sale, ajunge conducator de armata.
In anul 303, imparatul Diocletian va incepe lupta impotriva
crestinilor. Au fost daramate lacasuri de cult, interzise adunarile crestinilor, arse cartile 
sfinte, iar cei ce refuzau sa aduca jertfa zeilor erau ucisi. In fata acestei situatii, Sfantul Gheorghe nu se fereste sa-si marturiseasca credinta in Hristos, motiv pentru care va fi intemnitat. Va fi supus la diverse chinuri: loviri cu sulita, tras pe roata, ingropat in var, lespezi de piatra puse pe piept, etc, dar nicio tortura nu l-a facut sa renunte la credinta sa.

În atenţia absolvenţilor promoţiei 2019

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Caraş-Severin informează absolvenţii promoţiei 2019 că, în termen de 60 de zile de la absolvire, sunt aşteptaţi să se înregistreze în evidenţele instituţiei  pentru  a  beneficia  de  toate  serviciile  puse  la  dispoziţie  de  AJOFM Caraş-Severin în  scopul integrării acestora pe piaţa forţei de muncă.

Expoziția Arme albe și de foc în colecțiile Muzeului Național Brukenthal


Muzeul Banatului Montan, Reșița în colaborare cu Muzeul Național Brukenthal organizează expoziția Arme albe și de foc în colecțiile Muzeului Național Brukenthal al cărei vernisaj va avea loc

Ședința ordinară a Consiliului Județean Caraș-Severin


Președintele Silviu Hurduzeu a dispus convocarea unei ședințe ordinare a Consiliului Județean Caraș-Severin pentru data de 24 aprilie 2019, ora 12.00 cu următoarele puncte înscrise pe ordinea de zi:

Dosare penale pentru tăierea pădurilor, după sesizările făcute de senatorul USR Mihai Goțiu


Sesizările senatorului USR Mihai Goțiu legate de distrugerile și tăierile ilegale de păduri în județul Caraș-Severin sunt confirmate de controalele efectuate în zonă. Conform unui comunicat al Poliției Române, dat publicității, sâmbătă, au fost întocmite șase dosare penale, trei pentru

luni, 22 aprilie 2019

ZIUA PĂMÂNTULUI - 22 APRILIE 2019

Planeta Pământ (numită și Terra sau „Planeta albastră”) este a treia planetă după distanță față de Soare și a cincea ca mărime în sistemul solar. Satelitul ei natural este Luna.
Suprafața Pământului este acoperită în proporție de

Circulație rutieră închisă pe DN 6 pentru lucrări la pasajul de cale ferată


Marți, 23.04.2019, în intervalul orar 00:00-03:00 și miercuri, 24.04.2019, între orele 00:00 și 03:00, circulația rutieră va fi închisă pentru toate categoriile de autovehicule pe DN 6, pe sectorul km 418+390 – km 418+540, aflat între localitățile

Uriah Heep completează lista artiștilor la festivalul Custom Reșița din 5-7 iulie


Înperioada 5-7 iulie, Poiana Golului din Reșița răsună cu hituri rock și pop rock în cadrul festivalului Custom Reșița, iar pe lista artiștilor déjà anunțați (The Rasmus, UDO, Doro, Emir Kusturica& The No Smoking Orchestrași Massive Wagons) se adaugă și trupa englezească  Uriah Heep, fenomenul rock care umple stadioane și creează efervescență chiar și la 50 de ani de la prima apariție pe scena muzicală a lumii.
„Custom Reșița e

Sfârșit de săptămână plin pentru USR Caraș-Severin


USR Bolvașnița, prima filială rurală din județ, a organizat sâmbătă - 20 aprilie, o acțiune de igienizare a localităților

*DELICTELE SILVICE, ÎN ATENȚIA POLIȚIEI ROMÂNE*


Polițiștii Direcției de Ordine Publică – Serviciul Protecția Fondului Forestier și Piscicol și colegi de la inspectoratele de poliție județene Dâmbovița, Gorj, Hunedoara și Caraș Severin au verificat modul în care ocoalele silvice și agenții economici cu obiect de activitate în domeniul forestier respectă prevederile legale pe linie silvică.

Locuri de muncă în Caras-Severin



SITUAŢIA LOCURILOR DE MUNCĂ VACANTE

duminică, 21 aprilie 2019

Creştinii ortodocşi sărbătoresc astăzi Floriile

Floriile sau Duminica Floriilor marcheaza ultima duminica dinaintea Invierii Domnului. Aceasta sarbatoare reprezinta intrarea triumfala a Mantuitorului nostru Iisus Hristos in Ierusalim, unde Domnul nostru a fost intampinat de o sumedenie de credinciosi care tineau in maini rami de finic. Aceasta sarbatoare este una dintre cele mai importante sarbatori din an, reprezentand singura data cand Mantuitorul a acceptat sa fie aclamat ca imparat.

Creştinii catolici sărbătoresc astăzi Paştele

Paștele reprezintă una dintre cele mai importante sărbători anuale creștine, care comemorează evenimentul fundamental al creștinismului, Învierea lui Iisus Hristos, considerat Fiul lui Dumnezeu în religiile creștine, în a treia zi după răstignirea Sa din Vinerea Mare. Data de început a Paștelui marchează începutul anului ecleziastic creștin.Sărbătoarea Paștilor este precedată de o lungă perioadă de post, în care se comemorează evenimentele premergătoare Învierii Domnului.

ADR Vest - 20 de ani de la înfiinţare


Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest a marcat în cadru oficial, joi, 18 aprilie 2019, 20 de ani de la înfiinţare, alături de reprezentanţii Consiliului pentru Dezvoltare Regională Vest, alături de beneficiari, parteneri şi angajaţii săi, printr-un eveniment special menit să reflecte modul în care a evoluat regiunea în toţi aceşti ani.

Jandarmii cărăşeni acţionează pentru asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă publică


Cu prilejul sărbătorilor Pascale romano-catolice și a Intrării Mântuitorului în Ierusalim, cunoscută ca "Duminică Floriilor", jandarmii cărăşeni acţionează pentru asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă publică în mai multe localități din județul Caraș-Severin. Jandarmii sunt prezenți în

Prevenirea incendiilor la unităţi de cult în perioada sărbătorilor pascale


Sfintele Sărbători Pascale sunt ocazia cu care foarte mulţi credincioşi se vor îndrepta spre lăcaşurile de cult pentru a participa la slujbele religioase prilejuite de acest eveniment. 

sâmbătă, 20 aprilie 2019

Viteza de 185 de km/h

 Polițiștii rutieri continuă acțiunile pentru combaterea principalelor cauze ale accidentelor rutiere cu urmări grave. 
Astfel, și în trimestrul I 2019, principala cauză a accidentelor rutiere care au drept consecință persoane decedate sau rănite grav o constituie viteza excesivă.

Noi oportunități de finanțare pentru microîntreprinderi: se lansează un nou apel de proiecte pe Axa 2 a POR - Prioritatea de investiţii 2.1.A


O componentă a Programului Operațional Regional (POR) 2014-2020 care s-a bucurat de un mare interes în Regiunea Vest, Prioritatea de investiții 2.1.A, destinată microîntreprinderilor, aferentă Axei prioritare 2 - Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii, va fi relansată.

Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP), în calitate de Autoritate de Management pentru POR (AMPOR), a anunțat,