În data de 10.04.2019, ora 01.30,
poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Moldova-Veche
au oprit în trafic, pe comunicația DJ 571A, un autoturism marca Audi, condus de
un tânăr în vârstă de 28 ani, domiciliat în județul Caraș-Severin.
În urma controlului efectuat
asupra autoturismului, polițiștii de frontieră au descoperit mai multe colete,
ce conţinea 233 articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, având inscripții ale
unor mărci înregistrate, susceptibile a fi contrafăcute, pentru care şoferul nu
a putut prezenta documente de proveniență.
Tânărul a
declarat că a cumpărat articolele de îmbrăcăminte dintr-un centru comercial din
București, cu scopul de a le comercializa.
Bunurile, a căror valoare se
ridică la aproximativ 18.500 lei dacă ar fi comercializate ca produse de marcă,
au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar poliţiştii de
frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de încălcare a
dreptului de proprietate intelectuală, la finalizare fiind luate măsurile
legale care se impun.
COMUNICAT
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu