Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



duminică, 21 aprilie 2019

Prevenirea incendiilor la unităţi de cult în perioada sărbătorilor pascale


Sfintele Sărbători Pascale sunt ocazia cu care foarte mulţi credincioşi se vor îndrepta spre lăcaşurile de cult pentru a participa la slujbele religioase prilejuite de acest eveniment. 


Pentru siguranţa persoanelor şi a bunurilor, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "SEMENIC" al Judeţului Caraş-Severin vă informează asupra măsurilor de apărare împotriva incendiilor care trebuie respectate, mai ales în perioada acestor mari sărbători:

pentru depunerea lumânărilor aprinse se vor utiliza dispozitive (stative metalice) care trebuie să fie amplasate la distanţă corespunzătoare faţă de elemente combustibile din interiorul lăcaşelor de cult;

nu se vor depozita materiale inflamabile şi/sau combustibile în poduri şi balcoane; pentru păstrarea lor se vor amenaja spaţii corespunzătoare;

instalaţiile electrice şi de paratrăsnet, precum şi coşurile de evacuare a fumului trebuie verificate de către o persoană autorizată şi se vor lua măsuri imediate pentru remedierea deficienţelor constatate;

ieşirile trebuie să fie marcate vizibil, iar uşile de evacuare se vor menţine deschise în permanenţă; 

locurile în care se utilizează focul deschis vor fi supravegheate permanent de către o persoană special desemnată, iar instalaţiile electrice vor fi scoase de sub tensiune înainte de părăsirea şi încuierea bisericii;

alarmarea şi anunţarea operativă a forţelor de intervenţie în caz de incendiu şi stingerea acestuia se vor organiza şi desfăşura şi în baza planului propriu de intervenţie;

lăcaşurile de cult trebuie să fie dotate cu mijloace de primă intervenţie în caz de incendiu care se menţin permanent în stare de funcţionare;

preşurile şi covoarele trebuie fixate corespunzător pe pardoseală pentru a nu îngreuna evacuarea rapidă în caz de nevoie;

căile de acces şi intervenţie se vor păstra libere în permanenţă;

personalul trebuie să fie instruit privind modul concret de acţiune în cazul producerii unei situaţii de urgenţă;

nu se va permite blocarea cu mijloace de transport (autoturisme, etc.) a căilor de acces şi evacuare, înspre şi dinspre sfintele lăcaşe de cult pentru a se putea asigura intervenţia serviciilor pentru situaţii de urgenţă în caz de nevoie;

nu se va permite accesul credincioşilor în incintă peste capacitatea bisericii, în scopul evitării unor accidente;

la terminarea slujbei religioase se vor stinge lumânările şi se vor depune în afara bisericii, în locuri special amenajate;

se va stabili o persoană care la sfârşitul slujbei să controleze incinta lăcaşului de cult pentru a nu rămâne la închidere surse potenţiale de incendiu;

transportul la domiciliu al lumânărilor aprinse se va realiza numai cu ajutorul unor protecţii din materiale incombustibile. Se va evita transportul lumânărilor aprinse în mijloacele de transport public sau personale.

În cazul izbucnirii unui incendiu, evacuarea trebuie făcută cu calm şi în ordine, prioritate având cei care necesită ajutor, copiii şi persoanele în vârstă. Incendiul trebuie anunţat imediat la numărul unic pentru apeluri de urgenţă - 112, iar pentru stingerea incendiului, în faza iniţială, trebuie folosite stingătoarele de incendiu din dotarea lăcaşului de cult.

Totodată, reamintim concetăţenilor noştri, atât din mediul urban cât şi rural, să ia toate măsurile necesare pentru evitarea apariţiei de situaţii de urgenţă în vederea petrecerii în linişte, fără incidente, a Sfintelor Sărbători Pascale.

INSPECŢIA DE PREVENIRE

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu