Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



joi, 30 noiembrie 2017

Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 1.900 lei lunar

 Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată va fi majorat începând cu 1 ianuarie 2018 de la 1450 lei lunar la 1.900 lei lunar pentru un program complet de lucru de 166 de ore în medie pe lună, potrivit unei Hotărâri de Guvern adoptată astăzi.
În această sumă nu sunt incluse sporuri și alte adaosuri.
Practic, majorarea salariului minim brut de la

Inaugurarea festivă a ”Târgului de Crăciun din Reșița’’

Inaugurarea festivă a ”Târgului de Crăciun din Reșița’’ va fi una cu lumină, muzică și teatru pentru copii!
Cea de-a 2-a ediție a ”Târgului de Crăciun din Reșița” va fi inaugurată în 6 decembrie, de Moș Nicolae, de la ora 17.00 și se va încheia în 6 ianuarie 2018. Această ediție reunește expozanți și producători din județ și din țară, cel mai mare număr de până acum, dar și atracții numeroase pentru copii. Pe lângă toate acestea, conceptul scenografic și de iluminat este unul deosebit, ceea ce va face din Centrul Civic al Reșiței o ”zonă de poveste”.

Locuri de muncă sezonieră în AGRICULTURĂ - SPANIA - CAMPANIA 2018

 Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Caras-Severin , prin Serviciul de Ocupare EURES Romania oferă 800 locuri de muncă vacante în Spania pentru munca sezonieră în agricultură la recoltarea căpşunilor, in campania 2018. Locurile de munca sunt oferite pentru 400 de femei și 200 de cupluri, fiind solicitate persoane apte pentru munca la camp cu vârsta intre

Minivacanta in siguranta

 Peste 200 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliție Judeţean Caraș-Severin vor fi la datorie, în medie, în fiecare zi, în intervalul 30 noiembrie - 4 decembrie, în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică.

Sfantul Andrei - Apostolul romanilor

 Sfantul Apostol Andrei este sarbatorit pe data de 30 noiembrie. S-a nascut in Betsaida Galileia, localitate situata pe tarmul Lacului Ghenizaret, in nordul Tarii Sfinte. Din Sfanta Scriptura aflam ca era fratele lui Simon Petru. Amandoi au fost pescari, alaturi de tatal lor. Avand in vedere ca Andrei era evreu, nu stim cu certitudine daca numele Andrei era numele sau real (acesta fiind de origine greceasca). Potrivit cercetatorilor, numele Andrei era destul de prezent printre evrei, inca din perioada sec. II-III d.Hr.

miercuri, 29 noiembrie 2017

Reșițenii, invitați la Ziua Națională a României

 Cu ocazia „Zilei  Naţionale a României”, Primăria Reşiţa, Consiliul Judeţean Caraş-Severin, Instituţia Prefectului Caraş-Severin şi Garnizoana Reşiţa organizează ceremonial militar şi religios dar şi o paradă militară locală în ziua de 1 Decembrie 2017, la ora 11.00, în Piaţa 1 Decembrie 1918 din Reşiţa.
Sunt invitaţi să participe cetăţenii municipiului Reşiţa, reprezentanţii autorităţilor publice locale, ai partidelor politice, ai asociaţiilor, ligilor şi fundaţiilor, veterani de război, cadrele militare în rezervă şi în retragere, elevi, studenţi şi reprezentanţi ai mass-media.

 PROGRAM MANIFESTĂRI 1 DECEMBRIE

Cod galben de intensificări ale vântului, polei și precipitații mixte la munte, cantități moderate de apă

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie
COD : GALBEN
Ziua/luna/anul: 29-11-2017         Ora : 13:00          Nr. mesajului:
Intervalul : conform textelor;
Fenomene : conform textelor;
Mesaj :

Locuri de muncă în județul Caraș-Severin, la data de 24.11.2017

SITUAȚIA LOCURILOR DE MUNCĂ VACANTE  

POLIȚIȘTII CĂRĂȘENI PARTICIPĂ LA ACŢIUNEA ,,FOC DE ARTIFICII”

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin participă și în acest an la acţiunea „FOC DE ARTIFICII”, declanșată la nivel național pentru verificarea legalităţii operaţiunilor cu articole pirotehnice desfăşurate de persoanele fizice şi juridice.

Ziua Naționala a României, sărbătorită la Bocșa

        Orice nație care nu-și respectă trecutul, nu-și omagiază înaintașii, nu va reuși să răzbească prin „vremuri”. Acum aproape 100 de ani, ne-am constituit ca și țară, stat independent, cu aspirații și năzuințe pe măsura noastră, a românilor. Lucrul acesta s-a întâmplat la început de lună decembrie, mai bine zis chiar la 1 decembrie!
         Pentru a sărbătorii cum se cuvine Ziua Națională a României, vineri, 1 decembrie 2017, începând cu orele

marți, 28 noiembrie 2017

Continuă migrarea de la cartelele preplătite la abonamente, în cazul utilizatorilor de telefonie mobilă

În prima jumătate a anului 2017 s-a menținut tendința de creștere a numărului de abonamente la serviciile de telefonie mobilă în detrimentul cartelelor preplătite active. O evoluție similară s-a observat încă din anul 2016 și poate fi explicată prin diversificarea pachetelor și a facilităților oferite de furnizori la încheierea unui contract pentru abonament, care de multe ori include echipamente de nouă generație, la prețuri preferențiale.Utilizatorii de telefonie mobilă din România au vorbit în medie în fiecare lună a perioadei analizate 4 ore și 14 minute. Infografic aici.

Sedinta ordinară a Consiliului Local al municipiului Reșița

DISPOZIŢIA Nr. 1815
DIN 23.11.2017
privind convocarea Consiliului Local în şedinţă ordinară
 Primarul Municipiului Reşiţa,
În temeiul art. 39 alin. 1, art. 68 alin. 1, art. 115 alin. 1 lit. a), alin. 2 şi alin. 6 ale Legii
nr. 215/2001, privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare,
D I S P U N E:
Art.1. – Se convoacă Consiliul Local al Municipiului Reşiţa în şedinţa ordinară din data
de 28 noiembrie 2017, ora 14.00 la Sala de şedinţe a Primăriei Municipiului Reşiţa,
parter, cu următoarea
ORDINE DE ZI:

Urmărit internațional, depistat în P.T.F. Cenad

 Poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Cenad – județul Timiș au depistat şi predat autorităţilor competente un cetăţean român,căutat de autoritățile austriece, care avea de executat o pedeapsă cu închisoarea de cinci ani  pentru săvârşirea   mai multor infracţiuni de fraudă bancară.

În data de 27.11.2017, în jurul orei 05.20, în Punctul de Trecere a Frontierei Cenad – I.T.P.F. Timişoara s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor specifice, pe sensul de ieșire din țară, cetăţeanul român  Alexandru  S., în vârstă de 31 de ani, domiciliat pe raza judeţului Timiș.
Cu ocazia efectuării controlului specific, poliţiştii de frontieră au constatat că bărbatul figura în bazele de date ca având mandat european de arestare, acesta fiind căutat în vederea executării unei pedepse cu închisoarea de cinci ani, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de fraudă bancară, alertă introdusă de autorităţile austriece în data de 17.11.2017.
Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei bărbatului în cauză, acesta fiind predat unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.
COMUNICAT DE PRESA

ACȚIUNI RUTIERE ÎN WEEKEND

             

 În zilele de weekend, poliţiştii rutieri au acţionat pe raza întregului judeţ, în vederea prevenirii şi combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, aplicând peste 200 de sancțiuni contravenționale șoferilor indisciplinați. Au fost reţinute 8 permise de conducere.

luni, 27 noiembrie 2017

Ţigări de contrabandă în valoare de peste 22.500 de lei, descoperite în portbagajul unui autoturism

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Moravița au descoperit în portbagajul unui autoturism condus de un tânăr din judeţul Timiş, aproximativ 1.880 pachete cu ţigări de contrabandă.

PERSOANE SUPRAVEGHEATE JUDICIAR

Poliţiștii cărășeni verifică, periodic, modul în care persoanele puse sub supraveghere judiciară îşi respectă obligaţiile, iar în cazul încălcării acestora, sesizează instanţa competentă.

         În primele 10 luni ale anului, în Caraș-Severin au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară faţă de 174 de persoane şi au fost înregistrate      11 înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere judiciară, dispuse iniţial, cu alte măsuri.

Universitatea de Vest din Timișoara a premiat excelența. Gala Premiilor UVT și-a desemnat laureații



Unul dintre cele mai importante evenimente pentru mediul academic timișorean s-a desfășurat în cursul serii de ieri, 25 noiembrie. Universitatea de Vest a celebrat excelența în cadrul celei de-a III-a ediții a Galei Premiilor UVT. Instituția a oferit un număr de 10 premii membrilor comunității sale care au contribuit în mod considerabil la creșterea prestigiului național și internațional.

Accident mortal pe DN 6

Aseară, în jurul orei 18.30, pe D.N. 6, în afara localității Domașnea, a avut loc o coliziune între un autoturism și un tir. În urma accidentului a rezultat decesul conducătoarei autoturismului.

duminică, 26 noiembrie 2017

Proiect de lege pentru modificări ale cazierului fiscal



Guvernul propune, printr-un proiect de lege aprobat în ședința de astăzi, modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 39/2015 privind cazierul fiscal.
Potrivit propunerii Executivului, se exceptează înscrierea în cazierul fiscal al practicienilor în insolvență a informațiilor privind inactivitatea fiscală declarată de organul fiscal anterior deschiderii procedurii insolvenţei în formă simplificată, intrării în faliment sau pronunţării ori adoptării unei hotărâri de dizolvare a contribuabilului, avînd în vedere că aceasta nu ține de culpa practicianului.

Ajutoare de urgență pentru 70 de familii afectate de calamități naturale ori probleme grave de sănătate

Guvernul va acorda ajutoare de urgență în sumă totală de 250.800 de lei pentru sprijinirea a 70 de familii şi persoane singure afectate de incendii, fenomene hidrometeorologice periculoase ori probleme grave de sănătate ce pot conduce la riscul de excluziune socială.
Hotărârea aprobată în ședința de astăzi prevede că ajutoarele de urgență vor fi acordate astfel:

DOSARE PENALE

COMERȚUL ILICIT CU ȚIGARETE DE CONTRABANDĂ, ÎN ATENȚIA POLIŢIŞTILOR


         Peste 10 000 de ţigarete fără documente legale au fost ridicate de poliţiştii specializați în investigarea criminalității economice, în urma unei acţiuni derulate ieri, pentru combaterea comerţului ilicit cu ţigarete provenite din contrabandă.

RADARE ÎN SISTEM ,,CASCADĂ” PE D.N.6

 Peste 150 de şoferi au fost sancționați ieri, în cadrul unei acţiuni organizate de polițiștii rutieri pe D.N.6, pentru combaterea excesului de viteză şi prevenirea accidentelor rutiere cauzate de aceasta. Au fost amplasate 7 radare în sistem „cascadă”.

sâmbătă, 25 noiembrie 2017

Traficul de internet mobil s-a dublat în prima jumătate a acestui an față de aceeași perioadă din 2016

Conform celui mai recent raport de date statistice al ANCOMprivind piața de comunicații electronice din România, în prima jumătate a acestui an, traficul de internet realizat prin intermediul reţelelor mobile s-a dublat față de prima jumătate a anului 2016, de la 71 mii TB la 145 mii TB. “Aşa cum era de aşteptat, consumul mediu lunar de internet mobil pe fiecare conexiune adepăşit 1GB,crescând de la0,63 GB, cât se înregistra în primul semestru al anului 2016, la 1,20 GB în prima jumătate a acestui an”, a declarat președintele ANCOM,

ACȚIUNI PRIVIND STAREA TEHNICĂ A AUTOVEHICULELOR

 Polițiștii rutieri, împreună cu reprezentanții Registrului Auto Român au organizat ieri o acțiune de control în trafic, având ca scop reducerea cauzelor generatoare de accidente rutiere cu consecințe grave produse pe fondul defecțiunilor tehnice ale autovehiculelor.

Se convoacă Consiliul Judeţean Caraş-Severin în şedinţă ordinară, pentru data de 27.11.2017

Preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin;

În temeiul prevederilor art. 94 alin. 1 şi 3 şi ale art. 106 alin. 1  din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale republicată în anul 2007, cu modificările şi completările ulterioare,
D I S P U N:
 Art.1. - Se convoacă Consiliul Judeţean Caraş-Severin în şedinţă ordinară,  pentru data de 27.11.2017, ora 12.00 în sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Caraş-Severin, cu următoarea ordine de zi:

Vizita delegaţiei chineze la CJ Caraş-Severinzita delegaţiei chineze la CJ Caraş-Severin

Preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu, şi prefectul judeţului, Matei Lupu, au primit, vineri, vizita unei delegaţii a Ambasadei Republicii China la Bucureşti, condusă de Deng Liming,  Secretar I – Șeful Secției Învățământ.
Unul din motivele prezenţei delegaţiei chineze la Reşiţa îl reprezintă intenţia de a înfiinţa unele clase în diferite unităţi de învăţământ, unde să fie predată limba chineză pentru elevii care doresc acest lucru.

vineri, 24 noiembrie 2017

Locuri de muncă în județul Caraș-Severin, la data de 24.11.2017

SITUAŢIA LOCURILOR DE MUNCĂ VACANTE

Autoturism de lux căutat de autorităţile norvegiene, confiscat de poliţiştii de frontieră mehedinţeni

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Porţile de Fier I – județul Mehedinți au depistat, la controlul de frontieră, o persoană de sex feminin, cetățean român, care conducea un autoturism marca Audi, semnalat ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile norvegiene . 

TRASEUL APLICATIV, PROBĂ FIZICĂ ELIMINATORIE LA ADMITEREA LA ȘCOLILE DE AGENȚI DE POLIȚIE

 
Începând cu sesiunea din luna ianuarie 2018, probele de alergare viteză și rezistență, respectiv aruncarea mingii medicinale, vor fi înlocuite cu un traseu aplicativ care să testeze atât forța și rezistența, cât și agilitatea și calitățile motrice.
Important: odată cu introducerea acestui traseu va fi eliminat pragul minim de înălțime.

Traseul cuprinde 11 elemente ce trebuie parcurse într-un timp de maxim 2 minute și 25 secunde, respectiv:

COMUNICAT DE PRESĂ - USR Filiala Resita

USR Caraș-Severin solicită Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate din subordinea Ministerului Mediului să rezilieze de îndată contractul pentru administrarea Parcului Național Semenic -Cheile Carașului încheiat  cu RNP-Romsilva în anul 2014.

joi, 23 noiembrie 2017

FESTIVALUL ,, HORA ETNIILOR", EDITIA A IV-A, 25 NOIEMBRIE 2017, BERZASCA

CÂND TRADŢIA VORBEŞTE,VOCILE TUTUROR ZEILOR PAR A FI ADORMITE ÎN ARMONIA RAIULUI.”
(W.SHAKESPEARE)

ARGUMENT
Tradiţia reprezintă ansamblul de datini, obiceiuri, credinţe care se statornicesc în cadrul unor grupuri sociale şi care se transmit din generaţie în generaţie.
Obiceiul este o deprindere consacrată comună unui popor sau unei comunităţi. Este o manifestare spirituală inedită şi originală care nu este la fel pe întreg cuprinsul ţării.

Adolescență fără violență!

 Săptămâna Educaței Globale marcată în perioada 18 – 26 noiembrie a.c. sub sloganul ,,Lumea mea depinde de noi!” a prilejuit organizarea unei activități cu caracter educativ - preventiv la care au participat elevi ai Școlii Gimnaziale ,,Mihai Peia” din Reșița și ofițerul cu atribuții de prevenire a criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin.

Majoritatea parlamentară PSD-ALDE mimează democrația parlamentară

PNL refuză să fie părtaș la atacul declanșat de către majoritatea PSD-ALDE împotriva Justiției!
Deși în spațiul public s-a afirmat constant faptul că scopul înființării Comisiei parlamentare speciale pentru sistematizarea Legilor Justiției este acela de a aduce la masa discuțiilor toți actorii implicați în actul de justiție, în realitate, PSD-ALDE refuză un dialog corect cu reprezentanții puterii judecătorești.

Președintele Partidului Național Liberal primit de Custodele Coroanei

Miercuri, 22 noiembrie 2017
Secretariatul Majestății Sale Regelui
Biroul de Presă al Majestății Sale Regelui Mihai I este autorizat să transmită
următorul buletin de presă:

Președintele Partidului Național Liberal primit de Custodele Coroanei

Accident rutier pe calea ferata

În urmă cu puțin timp, un autoturism a fost lovit de tren la trecerea la nivel cu calea ferată de pe raza localității Mehadia. Din fericire, accidentul nu s-a soldat cu victime. Polițiștii îndeamnă toți participanții la trafic să respecte regulile de circulație!

miercuri, 22 noiembrie 2017

Proiect de modificare a legislatiei referitoare la pasapoarte


Ministerul Afacerilor Interne supune dezbaterii publice proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, care prevede o serie de modificări legislative privind creșterea valabilității pașaportului simplu electronic și clarificarea situațiilor în care poate fi solicitat un pașaport simplu temporar.
Prin proiectul de lege, propunem dublarea termenului de valabilitate a pașaportului simplu electronic de la 5 la 10 ani pentru persoanele cu vârsta de peste 25 de ani. Opțiunea a ținut cont de faptul că după această vârstă, schimbările de fizionomie sunt mai puțin accentuate.

Implementarea Programului pentru școli al României în perioada 2017-2023

 În contextul aprobării participării României la Programul pentru școli al Uniunii Europene prin care se acordă ajutor financiar din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) pentru acordarea gratuită de fructe, legume, lapte și produse lactate în școli și în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr. 640/2017, a fost constituită prin ordin al prefectului o comisie care va urmări derularea Programului pentru școli al României în perioada 2017-2023 și implementarea acestuia în anul școlar 2017-2018.

ESTE ȘANSA TA SĂ DEVII POLIȚIST!

 Dacă întotdeauna ți-ai dorit să fii polițist, dar până acum ți s-a părut că e prea complicat sau nu-ți este accesibil, acum e șansa ta! Școlile de agenți de poliție îți oferă posibilitatea de a face parte din echipa noastră, a polițiștilor. Grăbește-te, te poți înscrie până pe 5 decembrie!

Dezbateri sub genericul „Păreri, opinii, realităţi. Discuţii amicale pe tema istoriei locale a Banatului Montan”

În data de 26 octombrie 2015 debuta la secţia germană „Alexander Tietz” a Bibliotecii Judeţene „Paul Iorgovici” Caraş-Severin un şir de dezbateri sub genericul „Păreri, opinii, realităţi. Discuţii amicale pe tema istoriei locale a Banatului Montan”, cu ing. Dan Perianu din Reşiţa şi cu toţi iubitorii acestui loc binecuvântat de Dumnezeu.

ACȚIUNI PENTRU SIGURANȚA CĂLĂTORILOR

Aproape 5.000 de patrulări pedestre au fost efectuate în primele 10 luni ale acestui an de către polițiștii de transporturi, în stațiile de călători, triaje, porturi și în alte zone de competență, pentru siguranța celor care călătoresc. 

ACȚIUNI ZILNICE PENTRU PROTEJAREA FONDULUI FORESTIER


Prevenirea infracţiunilor la regimul silvic constituie o prioritate pentru poliţiştii cărășeni, periodic fiind organizate acţiuni de control în teren, atât în fondul forestier, la societăţile de prelucrare dar şi pe drumurile publice, pe rutele de transport a materialului lemnos.

marți, 21 noiembrie 2017

Ședințe la Instituţia Prefectului - Judeţul Caraş-Severin

Instituţia Prefectului - Judeţul Caraş-Severin organizează miercuri, 22 noiembrie, la sediul Palatului Administrativ, Sala de ședințe de la etajul I, următoarele:

Festivalul Multicultural Gogoneață

Grădinița cu Program Prelungit „Floarea-Soarelui” din Reșița are deosebita plăcere de a vă invita la Festivalul Multicultural Gogoneață, care va avea loc miercuri, 22 noiembrie 2017, începând cu ara 14,00, la Sala Lira a Liceului de Arte „Sabin Păuța” Reșița.

Gala Premiilor ECOTIC

Ne face o deosebită plăcere să vă aducem la cunoștință faptul ca Asociatia ECOTIC organizează in această perioadă, sub egida Ministerul Mediului, a nouă ediție a concursului Premiilor Pentru un Mediu Curat.

Rata şomajului în judetul Caras-Severin la finele lunii octombrie 2017

In evidentele Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca Caras-Severin erau inregistrati la finele lunii octombrie 2017 un numar de 3134 persoane in cautarea unui loc de munca, din care 1363 erau femei . Dintre cele 3134 persoane, 1136 au beneficiat de indemnizatie de somaj, celelalte 1998 persoane fiind someri neindemnizati, marea majoritate beneficiari ai Legii nr 416/2001.

luni, 20 noiembrie 2017

PESTE 100 DE METRI CUBI DE LEMN CONFISCAT DE POLIȚIȘTII CĂRĂȘENI, ÎN WEEKEND

Peste 100 de metri cubi de material lemnos fără documente legale a fost confiscat de polițiștii cărășeni în acest weekend, în urma unui control la o societate comercială.

NU TRECEȚI STRADA PRIN LOC NEPERMIS!

În această dimineață, o femeie din Reșița a traversat strada prin loc nepermis și a fost accidentată de o autoutilitară. Polițiștii recomandă pietonilor să fie atenți și să traverseze strada numai prin locuri special amenajate!

Incendiu în Comorâște soldat cu o victimă

Două echipaje ale Secției de Pompieri Oravița au intervenit astăzi, în jurul orei 08:00, pentru lichidarea unui incendiu la o gospodărie din localitatea Comorâște. Incendiul se pare că a pornit de la o țigară și a distrus locuința construită din bârne și pământ aproape în totalitate. Mai grav este faptul că la fața locului pompierii militari au găsit o persoană decedată, carbonizată.

Dosare penale întocmite de politistii de frontierã

Poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Cenad au depistat şi predat autorităţilor competente un cetăţean român, urmărit general, care avea de executat o pedeapsă privativă de libertate de 1 an și patru luni pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

duminică, 19 noiembrie 2017

FERIȚI-VĂ DE ESCROCI! NU LE DEVENIȚI VICTIME!

 Ieri, un bătrân de 89 de ani a dat crezare unor persoane necunoscute care i-au spus că fiului lor, internat în spital, îi va fi amputat piciorul dacă nu vor plăti o sumă de bani. Le-a înmânat 4.000 de lei unor escroci! Nu faceți la fel! Fiți vigilenți!