Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



miercuri, 30 aprilie 2014

Ziua Internațională a Muncii

In anul 1889, Congresul Internaționalei Socialiste a decretat ziua de 1 mai ca Ziua Internațională a Muncii, în memoria victimelor grevei generale din Chicago, ziua fiind comemorată prin manifestații muncitorești. 
Data de 1 mai apare, pentru prima dată, în legătură cu
întrunirea, din anul 1886, a Federației Sindicatelor din Statele Unite și Canadei (precursoarea Federației Americane a Muncii). 
La data de 1 mai 1886, sute de mii de manifestanți au protestat pe tot teritoriul

Principesa Moștenitoare și Principele Radu vizitează Statul Israel

Din 29 aprilie până în 2 mai 2014, Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu vor face o vizită cu caracter public la Ierusalim, Tel Aviv, Holon, Beersheba și Savyon.
Este prima vizită a Familiei Regale a României de la înființarea Statului Israel până astăzi. Principesa Moștenitoare și Principele Radu răspund, astfel, invitației formulate anul trecut de reprezentanți ai Parlamentului israelian.

Mentinere modificări în circulaţia unor trenuri internaționale

CFR Călători informează că, în perioada 2 – 31 mai 2014, pentru continuarea unor lucrări la infrastructura feroviară pe secţia ungurească Biharkeresztes – Nyirabrany, se vor menține următoarele modificări în circulația trenurilor:
  • ·         Trenul 366-1/366 Braşov - Budapesta, pe distanţa Biharkeresztes – Puspokladany se face transbordarea calatorilor tren/auto/tren, operatorul ungar asigurând transportul pasagerilor cu autobuze.

Rezultatele la o lună de la organizarea Bursei generale a locurilor de muncă

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Caraş-Severin a organizat în data de 28.03.2014 la Reşiţa, Caransebeş şi Moldova Nouă Bursa generală a locurilor de muncă .
Această măsură activă de combatere a şomajului, destinată corelării cererii şi ofertei de forţă de muncă, reprezintă o oportunitate pentru toţi solicitanţii de locuri de muncă interesaţi de a cunoaşte mai bine piaţa muncii, ofertele de locuri de muncă, pentru a putea astfel să aleagă un loc de muncă conform pregătirii lor profesionale, sau în ultimă instanţă, să se (re)orienteze

Liga a 5-a Caraş-Severin la fotbal, ZONA REŞIŢA ŞI ZONA CARANSEBES, ETAPA 20

 Rezultate:

Liga a V-a Reşiţa, sezon 2013 - 2014 - Etapa 20      
 A.S. Viitorul Tîrnova - AS Gmirak Berzovia 0-1
A.S. Voinţa Şoşdea - A.S. Granitul Surduc 3-0
A.S. Prolaz Karasevo - A.S. Viitorul Vermeş 4-0
A.S. Voinţa Vrani - A.S. Ramna 0-3
A.S. Partizan Nermed - A.S. Minerul Dognecea 1-4
A.S. Intersport Măureni - A.S. Vointa Răcăşdia 2-1
A.S. Recolta Rafnic - A STAT
LIga a V-a Caransebeş, sezon 2013 - 2014 - Etapa 20
A.S. CFR Era S Comexim Caransebeş - A.S. Hercules Băile Herculane 2-3

Siguranţa autoturismului depinde şi de proprietar

Pentru a evita să deveniţi victime ale unor furturi de şi din autovehicule este bine să cunoaşteţi câteva cauze şi condiţii care favorizează acest gen de infracţiuni:
·        neglijenţa posesorilor de autovehicule, cu ocazia parcării şi asigurării acestora;

marți, 29 aprilie 2014

Circulația trenurilor și programul agențiilor CFR de 1 MAI

  CFR Călători informează că, în perioada mini-vacanţei de 1 Mai, un număr de 14 trenuri InterRegio și Regio vor circula suplimentar pentru a veni în întâmpinarea solicitărilor călătorilor. Recomandăm pasagerilor să achiziționeze din timp biletele, în special pentru trenurile de lung parcurs care au în compunere vagoane de dormit și cușetă.

Vor circula suplimentar următoarele trenuri:

Ședinţe la Instituţia Prefectului - Judeţul Caraş-Severin


Instituţia Prefectului - Judeţul Caraş-Severin organizează miercuri, 30 aprilie a.c., la sediul Palatului Administrativ, Sala de la etajul I, următoarele:
                    - şedinţa Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice din judeţul Caraş-Severin, cu începere de la ora 10,00, având următoarea tematică:

                        1. Informare privind modul de acordare a ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei în perioada noiembrie 2013 – martie 2014.

                        2. Raport sinteză privind modul de respectare a prevederilor legale şi modul de etichetare, prezentare publicitate şi comercializare a produselor alimentare specifice sărbătorilor pascale.

                        3. Diverse.


                        - şedinţa Comisiei de Dialog Social a Judeţului Caraş-Severin, cu începere de la ora 12,00, având următoarea tematică:

Consiliul Local al Municipiului Reşiţa s-a întrunit, în şedinţă extraordinară


Consiliul Local al Municipiului Reşiţa s-a întrunit, în data de 28 aprilie 2014, în şedinţă extraordinară, convocată de îndată.
Principalele proiecte de pe ordinea de zi, aprobate de consilieri, se referă la:
- rectificarea bugetului local al municipiului Reşiţa pe anul 2014;
- modificarea organigramei şi a statului de funcţii ale Serviciului Public „Direcţia pentru Întreţinerea şi Repararea Patrimoniului Consiliului Local – Serviciul de Iluminat Public şi Deszăpezire”;

Amenajarea unui padoc privat

În vederea amenajării unui padoc privat, reprezentanţii Asociaţiei elveţiene „Wings of Care” au efectuat împreună cu reprezentanţi ai Primăriei Municipiului Reşiţa o serie de deplasări pentru identificarea unui amplasament pe raza municipiului.
O posibilă locaţie a fost propusă în cartierul Doman, însă aceasta aparţinea unui proprietar privat. Prin urmare, nefiind găsit un teren corespunzător, reprezentanţii asociaţiei

Liga 1 de fotba, etapa a 29-a

Rezultate:
Ceahlăul Piatra Neamţ – Gaz Metan Mediaş 0-1
Oţelul Galaţi – Săgeata Năvodari 0-1
Universitatea Cluj – FC Vaslui 1-0
Astra Giurgiu – CFR  Cluj 1-0
Pandurii Tg. Jiu – ACS Poli Timişoara 0-1
Concordia Chiajna – Dinamo Bucureşti 1-3 

Minivacanţa de 1 Mai în siguranţă

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin, în perioada 30 aprilie – 11 mai a.c., vor desfăşura activităţi de menţinere a ordinii şi liniştii publice în contextul sărbătoririi Zilei Internaţionale a Muncii, a desfăşurării Simpozionului Internaţional de Yoga – Herculane 2014 şi a Festivalului Rocker”s Gârnic.
În perioada menţionată, efectivele de poliţie vor fi suplimentate cu peste 200 de poliţişti în fiecare zi, astfel că numărul poliţiştilor se ridică la câteva sute.

luni, 28 aprilie 2014

Doar până pe 30 Aprilie te mai poți înscrie în competiția: Premiile Excelenței în Educație!

 Doar până pe 30 Aprilie te mai poți înscrie în competiția: Premiile Excelenței în Educație! Uniunea Studenților din România va decerna anul acesta, 10 Premii ale Excelenței în Educație, cu prilejul celei de-a VII-a ediții a Congresului Studenților din România. Evenimentul festiv va avea loc duminică, 17 mai 2014, începând cu ora 15:00, în Aula Magna Academiei de Studii Economice din București.
Premiile Excelenței în Educație este o competiție care

ANUNŢ OPRIRE APĂ REŞIŢA

În vederea înlocuirii  unei vane  în reţeaua de distribuţie a apei potabile se va opri furnizarea apei potabile în data de :
29 APRILIE  2014,    între orele 0900- 1200
Vor fi afectaţi toţi consumatorii de pe Calea Timişorii  
După înlocuirea vanei furnizarea apei potabile la Blocurile 1-3-5-7-12 şi 13 de pe Calea Timişorii va rămâne întreruptă până la orele 19 pentru înlocuirea unui tronson de conductă.

Scandal si furt


Sâmbătă, 26 aprilie a.c, în jurul orei 07.30, grupa de intervenţie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin, a fost sesizată cu privire la faptul că la un local din mun.Reşiţa, mai multe persoane tulbură ordinea şi liniştea publică.
Jandarmii cărăşeni s-au deplasat la faţa locului unde au constatat că numiţii A.D. şi C.P., ambii în vârstă de 26 ani, domiciliaţi în mun. Reşiţa, pe fondul consumului de băuturi alcoolice au agresat fizic pe numitul E.P., în vârstă de 27 ani, pe care l-au lovit cu pumnii şi picioarele.   

Liga a IV - a, Seniori, sezon 2013 - 2014 - Etapa 17

Rezultate:
A.S. Semenicul Văliug - A.S. Nera Bozovici 1-1
A.S. Minerul Anina - A.S. AD Mediam Mehadia 7-1
C.S. Metalul II Reşiţa - A.S. Metalul Bocşa 5-0
A.S. Agmonia Zăvoi - A.S. Recolta Berzovia 2-2
A.S. Oraviţa - A.S. Berzasca 2-0

Recrutarea candidaţilor în vederea participării la concursurile de admitere în instituţiile de învăţământ ale MAI



Inspectoratul de Poliţie Judeţean Caraş Severin, cu sediul în municipiul Reşiţa, B-dul A.I. Cuza, nr. 40-42, recrutează candidaţi în vederea participării la concursurile de admitere în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne, precum şi pentru instituţiile de învăţământ ale Ministerului Apărării Naţionale şi Serviciului Român de Informaţii care pregătesc specialişti pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne, sesiunea 2014.
Numărul de locuri aprobate pentru admiterea la instituţiile de formare profesională iniţială care pregătesc personal necesar Ministerul Afacerilor Interne, sesiunea 2014, sunt după cum urmează:

duminică, 27 aprilie 2014

Salvați Copiii România

Salvați Copiii trage un semnal de alarmă cu privire la decizia anunțată de Ministerul Sănătății de a reduce la jumătate bugetul alocat îngrijirii nou-născuților prematuri care va cauza creșterea numărului de decese în maternități. Lipsa instrumentelor și

Serviciul Public Comunitar de Evidenţa Persoanelor - Primaria Resita


În primul trimestru al anului 2014, Serviciul Public Comunitar de Evidenţa Persoanelor a desfăşurat următoarele activităţi:
·        pe linie de evidenţa persoanelor:
- au fost eliberate 2.961 de cărţi de identitate şi 100 de cărţi de identitate provizorii;
·        pe linie de stare civilă:
- au fost înregistrate 223 de naşteri;

Cetăţenii europeni care se mută în alt stat membru vor putea să îşi transfere toate drepturile la pensie

 Parlamentul European a adoptat, o Directivă prin care cetăţenii europeni care se mută în alt stat membru vor putea să îşi transfere toate drepturile la pensie, se arată într-un comunicat al PE.

Directiva, care urmează să fie aprobată formal de Consiliul de Miniştri, prevede că lucrătorii care se mută în alt stat membru nu îşi vor pierde drepturile statutorii (oferite de stat) la pensie.
Propunerea a fost făcută deoarece în prezent nu există reguli similare la nivelul UE pentru schemele suplimentare de pensii, astfel că cetăţenii UE care se mută între statele membre riscă să-şi piardă drepturile achiziţionate în decursul unei perioade,

Liga 3, SERIA IV, ETAPA 2 din play-off şi play-aut

Rezultate:
Vulturii Lugoj - FC Hunedoara 3-1
Pandurii II Târgu Jiu - Millenium Giarmata 7-2
FC Caransebeş - Nuova Mama Mia Becicherecu Mic 1-3
Muncitorul Reşiţa - Jiul Rovinari 2-0

MULTE DOSARE PENALE


Dosar pentru lovire sau alte violenţe
În seara zilei de 25 aprilie a.c., poliţiştii de la Postul de Poliţie Domaşnea au fost sesizaţi prin apelul unic de urgenţă 112, de către un cetăţean cu privire la faptul că a fost lovit de un bărbat în restaurantul unei staţii peco de pe raza localităţii Domaşnea.
Echipa deplasată la faţa locului, l-a identificat pe M.M., în vârstă de 46 ani, care prezenta leziuni la nivelul feţei şi care a declarat că L.P., în vârstă de 51 ani l-a lovit cu pumnul fără niciun motiv.

sâmbătă, 26 aprilie 2014

Autoritatea Electorală Permanentă a stabilit listele electorale permanente

Autoritatea Electorală Permanentă a stabilit că în listele electorale permanente, întocmite la nivelul unităților administrativ-teritoriale, sunt înscriși 18.303.915 cetățeni cu drept de vot.
* Votarea începe la ora 7,00 și se încheie la ora 21,00
La sediile secțiilor de votare se afișează la loc vizibil ora la care începe, respectiv se încheie votarea. Alegătorii pot vota la secția de votare unde sunt înscriși în copia de pe lista electorală permanentă sau în copia de pe lista electorală specială ori la orice altă secție de votare.

LUCRARILE EFECTUATE

Serviciul Public „Direcţia pentru Întreţinerea şi Repararea Patrimoniului Consiliului Local, Serviciul de Iluminat Public şi Deszăpezire” are prevăzute o serie de lucrări în această săptămână:
- la Sectorul Drumuri:
·        efectuarea lucrărilor de pregătire pentru asfaltare (frezare şi decapare) a aleilor şi a parcării din jurul Pieţei Reşiţa Sud

Ședinţa Colegiului Prefectural Caraş-Severin

Instituţia Prefectului - Judeţul Caraş-Severin organizează luni, 28 aprilie a.c., ora 11,00, la sediul Palatului Administrativ, Sala de la etajul I, şedinţa Colegiului Prefectural Caraş-Severin, cu următoarea tematică:
                        1. Raport privind activitatea desfăşurată de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, Compartimentul pentru Inspecţie Teritorială Caransebeş, trimestrul I 2014.

Liga a 2-a de fotbal, ETAPA 2 din din play-off


Rezultate:
SERIA  1
FC Olt Slatina - CS Metalul Reşiţa  0-1

CSM Râmnicu Vâlcea - ASA Târgu Mureş 1-2

CS Universitatea Craiova - Gloria Bistriţa 1-0

SERIA 1

ACS Berceni - FC Clinceni  2-2

FOARTE MULTE DOSARE PENALE

Dosar pentru furt
În cursul nopţii de 24/25 aprilie a.c., poliţiştii de la Poliţia Municipiului Reşiţa au fost sesizaţi cu privire la faptul că un autoturism de tip taxi tractează un alt autoturism posibil sustras de pe strada Romanilor.
Echipa deplasată la faţa locului a constatat, în urma primelor verificări, că

vineri, 25 aprilie 2014

AVERTIZARE HIDROLOGICA - COD GALBEN SI COD PORTOCALIU DE INUNDATII


 


  MESAJ PRIVIND FENOMENE HIDROLOGICE PERICULOASE
Tipul Mesajului**: AVERTIZARE HIDROLOGICA

 

 

 

Start de campanie pentru europarlamentare

 Campania electorală pentru alegerile europarlamentare a început vineri, cei înscriși în cursa pentru un loc în PE având la dispoziție 30 de zile pentru a convinge alegătorii că merită să-i reprezinte în forurile europene în următorii cinci ani.
Cincisprezece partide și alianțe, dar și opt independenți își dispută mandatele de europarlamentari.
Pe 24 mai, la ora 7,00, campania se va încheia, iar cei peste 18.300.000 de alegători vor fi chemați la urne pe 25 mai, de la ora 7,00, putând să-și exercite votul până la ora 21,00.
* Start de campanie electorală

Încasările din vânzarea biletelor pentru evenimentul Superkombat World Grand Prix

Încasările din vânzarea biletelor pentru evenimentul Superkombat World Grand Prix, desfăşurat la Reşiţa în 12 aprilie 2014, vor fi donate, o parte către Centrul Olimpic de Box şi o parte pentru cazuri sociale deosebite de pe plan local.
Acţiunea a fost organizată de Primăria şi Consiliul Local al Municipiului Reşiţa în

Semifinalele Europa League - MANSA TUR

Rezultate:

Benfica Lisabona- Juventus Torino  2-1

FC Sevilla- Valencia CF. Benfica  2-0

Modalităţi de a deveni poliţist de frontieră

Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Caraş-Severin  informează tinerii absolvenţi ai cursurilor liceale cu diplomă de bacalaureat că se pot înscrie la concursurile de admitere organizate la nivelul instituţiilor de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Apărării Naţionale:
La nivelul Ministerului Afacerilor Interne sunt puse la dispoziţie un număr de 90 de locuri pentru specializarea Poliţie de Frontieră, astfel:

joi, 24 aprilie 2014

AVERTIZARE HIDROLOGICA - COD GALBEN SI COD PORTOCALIU DE INUNDATII


 

 MESAJ PRIVIND FENOMENE HIDROLOGICE PERICULOASE
Tipul Mesajului**:
AVERTIZARE HIDROLOGICA 

Cod galben de ploi


 

 Intervalul : 24 aprilie, ora 23 – 25 aprilie, ora 20
Zonele afectate : conform textului
Fenomene : instabilitate atmosferică, ploi însemnate cantitativ
 
În intervalul menţionat vremea se va menţine instabilă. În Oltenia, Muntenia şi sudul Banatului, cantităţile de apă vor depăşi 15...20 l/mp, iar în zona Munţilor Banatului, Carpaţilor Meridionali şi de Curbură se vor acumula 25...40 l/mp.

Atragerea turiştilor în cele două localităţi înfrăţite-Vrsac şi Reşiţa.


 Primarul Municipiului Reşiţa, Mihai Stepanescu, s-a întâlnit miercuri, 23 aprilie 2014, cu o delegaţie a Asociaţiei Comunale de Turism din Vrsac, Serbia. La întâlnire au participat directori şi şefi de servicii din cadrul Primăriei precum şi reprezentanţi ai agenţiilor de turism din municipiu.
Cu această ocazie, au fost prezentate ofertele turistice ale comunei

O delegaţie din cadrul Primăriei Reşiţa,a efectuat o deplasare în Cehia

O delegaţie din cadrul Primăriei Municipiului Reşiţa, condusă de primarul municipiului Mihai Stepanescu, şi un reprezentant al Universităţii Eftimie Murgu din Reşiţa, a efectuat o deplasare în Cehia, la mijlocul săptămânii trecute, la invitaţia ambasadorului României în Republica Cehia - Daniela Gîtman.
Cu acest prilej, au avut loc o serie

Semifinalele Ligii Campionilor - TUR

Rezultate:
Atletico Madrid – Chelsea 0-0
Real Madrid - Bayern Munchen cu 1-0

Fii colegul meu! Urmează cariera de jandarm!

 Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin recrutează candidaţi pentru participarea la concursurile de admitere în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Afacerilor  Interne.
          Pentru anul de învăţământ 2014-2015,  Jandarmeriei Române i-au fost aprobate un număr de 290 de locuri, după cum urmează:
        - Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti: 40 de locuri, fără discriminare  (din care 2 locuri pentru romi şi 2 locuri pentru minorităţi);

miercuri, 23 aprilie 2014

ANUNȚ OPRIRE APĂ ANINA

În data de 24.04.2014 , între orele 08-12 se va opri furnizarea apei potabile în vederea executării unor lucrări de înlocuire coloană de apă în orașul Anina . 
Vor fi afectați consumatorii de pe străzile : Bucegi, M. Sadoveanu, V. Birou, Policlinicii și A. Mureșanu.
Lucrarea va fi executată în intervalul orar specificat de către personalul SC AQUACARAȘ SA — Exploatarea Anina

AVERTIZARE HIDROLOGICA - COD GALBEN SI COD PORTOCALIU DE INUNDATII

 
 MESAJ PRIVIND FENOMENE HIDROLOGICE PERICULOASE
Tipul Mesajului**: AVERTIZARE HIDROLOGICA

Cod galben de ploi


 

Intervalul : 23 aprilie, ora 20 - 24 aprilie, ora 23
Zonele afectate : conform textului
Fenomene : instabilitate atmosferică, ploi însemnate cantitativ. 

În intervalul menţionat vremea va deveni instabilă în cea mai mare parte a ţării şi vor fi averse, descărcări electrice şi izolat grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 25...30 l/mp în Oltenia, jumătatea estică a Banatului, nordul Munteniei şi sudul Moldovei, iar în judeţele Mehedinţi, Gorj, Dolj şi Caraş-Severin se vor depăşi izolat 50 l/mp.

Liga a 5-a Caraş-Severin la fotbal, ZONA REŞIŢA ŞI ZONA CARANSEBES, ETAPA 19

Rezultate:
Liga a V-a Reşiţa, sezon 2013 - 2014 - Etapa 19  
A.S. Vointa Răcăşdia - A.S. Partizan Nermed 9-0
A.S. Minerul Dognecea - A.S. Voinţa Vrani 3-0
A.S. Ramna - A.S. Prolaz Karasevo 1-2
A.S. Viitorul Vermeş - A.S. Voinţa Şoşdea 5-0
A.S. Recolta Rafnic - A.S. Granitul Surduc 3-0
A.S. Intersport Măureni - A STAT
A.S. Viitorul Tîrnova -  A STAT
Liga a V-a Caransebeş, sezon 2013 - 2014 - Etapa 19    
A.S. Speranţa Vârciorova - A.S. Rapid Buchin 3-8

ACCIDENTE MORTALE

A decedat în urma unui accident
În cursul nopţii de 22/23 aprilie a.c., poliţiştii au intervenit la un accident produs pe DN 58 B şi sesizat prin apelul unic de urgenţă 112.
Echipajul sosit la faţa locului a constatat, din primele verificări, că în timp ce B.R., de 24 ani, conducea o motocicletă din direcţia Timişoara spre Reşiţa, într-o curbă la dreapta a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu balustrade metalică din afara părţii carosabile.
În urma accidentului a rezultat decesul tânărului.

marți, 22 aprilie 2014

SĂRBĂTOAREA SFÂNTULUI MUCENIC GHEORGHE

Sfantul Mucenic Gheorghe s-a nascut in Capadocia, din parinti crestini. A trait in vremea imparatului Diocletian (sec. al IV-lea). Datorita vitejiei si victoriilor sale, ajunge conducator de armata.
In anul 303, imparatul Diocletian va incepe lupta impotriva
crestinilor. Au fost daramate lacasuri de cult, interzise adunarile crestinilor, arse cartile

Dotări pentru Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Semenic” Caraș-Severin

O autospecială pentru intervenții în zone greu accesibile a intrat în dotarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Semenic” al județului Caraș-Severin. Este a X-a autospecială ce-i revine județului Caraș-Severin, achiziționarea făcandu-se printr-un proiect finanțat prin Programul Operaţional Regional 2007 – 2013.

Proiectul Achiziționare echipamente specifice pentru îmbunătățirea capacității și

Comunicat de presă - Instituţia Prefectului - Judeţul Caraş-Severin

Guvernul României a adoptat vineri, 18 aprilie, Hotărârea nr. 283/2014 privind stabilirea datei de 25 mai ca dată a alegerilor locale parţiale pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale în unele circumscripţii electorale, printre care şi comuna Obreja din judeţul Caraş-Severin. De asemenea, prin HG nr. 284/2014 a fost aprobat Programul calendaristic privind realizarea acţiunilor necesare organizării şi desfăşurării acestui scrutin.

Două noi sentinţe blochează avizarea proiectului RMGC

Instanţele de judeactă din România au pronunţat pe 15 aprilie a.c. două sentinţe deosebit de importante pentru Roşia Montană. Prima se referă la anularea avizului de mediu pentru Planul de urbanism zonal modificat (PUZ) pentru zona de dezvoltare industrială a Roşia Montană Gold Corporation (RMGC). Cea de-a doua respinge recursul înaintat de compania minieră privind suspendarea descărcării de sarcină arheologică a masivului Cârnic.
Cele două sentinţe reprezintă o piedică seminificativă în calea planurilor RMGC de exploatare cu cianuri a zăcământului de la Roşia Montană. Ambele verdicte au impact asupra validităţii unor acte administrative obligatorii pentru RMGC în vederea obţinerii

Liga 1 de fotba, etapa a 28-a

Rezultate:
Gaz Metan Mediaş- Oţelul Galaţi  0-2
FC Vaslui- Corona Braşov 8-1 
CFR Cluj- Ceahlăul Piatra Neamţ 2-0
Dinamo Bucureşti – Astra Giurgiu 2-0
FC Botoşani – Pandurii Tg. Jiu 3-2
ACS Poli Timişoara – Universitatea Cluj 1-2

Infracţiuni şi sancţiuni aplicate de poliţişti în perioada Sărbătorilor Pascale

În cadrul acţiunilor desfăşurate de poliţişti pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, în perioada 19-22 aprilie a.c., au fost constatate 22 de infracţiuni şi aplicate 347 de sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 58000 lei.

Pe raza întregului judeţ poliţiştii au desfăşurat acţiuni pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, în perioadă Sfintelor Sărbători ale Paştelui Ortodox şi Catolic.