Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



duminică, 21 septembrie 2014

Un autocar cu 25 de pasageri români care circula de la Kusadasi spre România, s-a răsturnat

Măsuri dispuse de vicepremierul Gabriel Oprea în sprijinul victimelor accidentului din Bulgaria
 În cursul acestei dimineți, în jurul orei 05.00, un autocar cu 25 de pasageri români care circula de la Kusadasi spre România, s-a răsturnat în pasul Republika, între localitățile Gurkovo și Veliko Tărnovo, din primele informații rezultând că accidentul s-a soldat cu decesul unei persoane și rănirea gravă a altor cinci.


În aceste condiții, viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, a dispus formarea unui grup interministerial alcătuit din reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne și ai Ministerului Afacerilor Externe care să gestioneze această situație.

Totodată, din dispoziția viceprim-ministrului pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, două elicoptere SMURD din Craiova și București vor decola spre Bulgaria, pentru a prelua două dintre persoanele rănite grav. 
Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul MAI va analiza împreună cu medicii bulgari starea medicală a tuturor pasagerilor care au fost transportați la spitalul din Veliko Târnovo, având în vedere și aducerea în țară a altora dintre aceștia, dacă se impune. 

La locul acidentului vor ajunge consulul României în Bulgaria și atașatul de afaceri interne al MAI.

Din primele informații furnizate de către reprezentanții autorităților bulgare, rezultă că autocarul nu a adaptat viteza la condițiile meteo și, într-o curbă, a pierdut controlul direcției de mers și s-a răsturnat. În urma impactului, a rezultat un mort, cinci răniți grav, precum și alte persoane cu răni ușoare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu