Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



joi, 17 iunie 2021

MARCAREA ZILEI MONDIALE A REFUGIATULUI


Polițiștii de imigrări, cu sprijinul organizațiilor internaționale și nonguvernamentale, organizează, în această săptămână, la nivelul celor șase Centre Regionale de Proceduri și Cazare a Solicitanţilor de Azil, sesiuni informative, competiții sportive, drumeții și alte activități cultural artistice și recreative pentru a marca Ziua Mondială a Refugiatului. Scopul acestora este de a  promova cunoaşterea şi respectarea diversităţii culturale, etnice, lingvistice, sociale şi a valorilor democratice.

             Marcarea acestei zile reprezintă, totodată, un moment de reflecție asupra provocărilor și eforturilor derulate de toți actorii implicați în vederea identificării unor soluții durabile la problematica refugiaților.

 

An de an, la 20 iunie, Ziua Mondială a Refugiatului celebrează curajul şi rezistenţa a milioane de persoane, femei, bărbaţi, copii, mame şi taţi, forţate să-şi abandoneze casele din cauza conflictelor şi abuzurilor asupra drepturilor omului. Unii dintre aceștia ajung în țara noastră, în căutarea unui  loc care să le ofere protecție și în care să-și reclădească o nouă viață.

Ziua Mondială a Refugiatului reprezintă un prilej de conștientizare a situației milioanelor de persoane deplasate forțat din cauza conflictelor. Marcarea acestei zile reprezintă, totodată, un moment de reflecție asupra provocărilor și eforturilor derulate de toți actorii implicați în vederea identificării unor soluții durabile la problemematica refugiaților.

 

Anul acesta, pentru a marca această zi, Inspectoratul General pentru Imigrări organizează pentru comunitatea de refugiați din centrele aflate în administrare, o serie de activităţi menite să promoveze cunoaşterea şi respectarea diversităţii culturale, etnice, lingvistice, sociale, precum şi a valorilor democratice.

 

Astfel, în cele șase Centre Regionale de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil din București, Timișoara, Galați, Rădăuți, Maramureș și Giurgiu, cu sprijinul organizațiilor internaționale și nonguvernamentale, se vor organiza sesiuni informative, competiții sportive, drumeții, activități cultural artistice și recreative, ce prilejuiesc familiarizarea cu valorile, tradițiile și obiceiurile românești.

 

***

 

Începând cu 4 decembrie 2000, prin Rezoluţia 55/76, Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a decis să onoreze destinele a milioane de oameni care, forţaţi de conflicte violente sau diverse forme de persecuţie, îşi părăsesc locul natal pentru a urma drumul refugiului.

 

Garantarea acestor drepturi derivă din Convenţia de la Geneva din 1951 şi Protocolul de la New York din 1967, instrumente internaţionale pe care România le-a ratificat în anul 1991. De asemenea, anul acesta se împlinesc 30 de ani de la aderarea țării noastre la Convenția de la Geneva prin adoptarea Legii nr. 46 din 1991.

 

După această dată, ţara noastră a început construirea treptată a unui sistem naţional de azil, în concordanţă cu obligaţiile asumate la nivelul comunităţii internaţionale și, totodată, ne-am exprimat solidaritatea față de statele europene care se confruntă cu aflux de migranți, contribuind la eforturile internaționale de relocare a acestora.

 

În complexitatea fenomenului migraţiei există o distincţie clară între migrant şi refugiat. Migrantul alege să plece din ţara de origine, temporar sau definitiv, din motive de ordin economic, familial, social sau cultural, iar refugiatul este forţat să-şi părăsească ţara natală, de cele mai multe ori, din cauza unor stări conflictuale.

 

De altfel, în cazul refugiaţilor, statele au obligaţia să le ofere protecţie împotriva returnării în ţara de origine, acces efectiv şi neîngrădit la procedura de azil, precum și asistenţă materială, medicală și socială.

 

Conform datelor statistice, din anul 1991 și până în prezent, peste 46.626 de persoane au solicitat azil în România, fiind originare din aproape 67 de state ale lumii. La sfârșitul lunii mai 2021, în evidențele instituției sunt înregistrate 3701 de persoane beneficiare a unei forme de protecție care aveau un drept de ședere pe teritoriul României.

 

 

 

 

BIROUL  INFORMARE  ŞI  RELAŢII  PUBLICE

 

                                                                             

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu