Pădurile adăpostesc la nivel mondial circa
50.000 de plante medicinale, reprezintă o sursă vitală de hrană și nutrienți, asigură o barieră naturală în calea transmiterii unor boli, asigură un mediu propice relaxării, reduc poluarea, mai ales în zonele urbane, și joacă un rol important în combaterea schimbărilor climatice.Pădurile acoperă o treime din suprafața terestră a planetei și au un rol important de mediu, de protecție, precum și unul economic și unul social. Pădurile au un rol crucial în stocarea emisiilor de dioxid de carbon și atenuarea impactului încălzirii globale, sunt parte a unor ecosisteme complexe, fixează solul și filtrează aerul și apa, dar asigură și o resursă regenerabilă și ecologică, lemnul.
La nivel global, circa 1,6 miliarde de oameni depind de existența pădurilor.
Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează în Caraș-Severin 324 mii de hectare fond forestier proprietate publica a statului, ceea ce înseamnă 77% din totalitatea suprafeței fondului forestier de la nivelul județului. Diferența de 23% o reprezintă suprafețe fond forestier care aparțin unităților administrativ-teritoriale sau proprietarilor privați.
Toate pădurile proprietatea publică a statului din județul Caraș-Severin dețin certificarea managementului forestier în standard internațional.
În contextul schimbărilor climatice pădurile joacă un rol important, nu doar pentru captarea dioxidului de carbon, ci şi prin producţia de biomasă şi prin potenţialul pe care îl au în domeniul energiilor regenerabile. Pădurile au o importanţă deosebită şi din punct de vedere social şi cultural, sunt atractive pentru populaţia urbană, permit desfăşurarea de activităţi recreative sau benefice pentru sănătate şi reprezintă un patrimoniu cultural important. În acest context putem prezenta opiniei publice faptul că la nivelul întregului județ au fost încheiate o serie de acorduri de parteneriat între direcția silvică și comunitățile locale (administrații locale, organizații non-guvernamentale, instituții de învățământ), parteneriate care au ca scop educația ecologică / forestieră (ex. parteneriatele încheiate cu școlile pentru Săptămâna Verde), creșterea rolului social al pădurilor și asigurarea utilizării recreative a acesteia de către comunitatea locală, dezvoltarea unei rețele de trasee pedestre, cicloturistice, și de alergare montană cu scop de recreere.
Până astăzi au fost încheiate parteneriate pentru programul Săptămâna Verde cu unitățile de învățământ:
- Liceul de Artă Sabin Păuța;
- Colegiile Naționale Traian Lalescu, Diaconovici Tietz și Mircea Eliade;
- Grădinițele Dumbrava Minunată și Semenic din Reșița și Tinkerbell din Bocșa;
- Școala Profesională Berzovia;
- Școala Gimnazială Vermeș.
De asemenea, parteneriate privind creșterea rolului social al pădurilor și asigurarea utilizării recreative a acesteia au fost încheiate cu comunitățile locale din Reșița și Văliug, care prevăd inclusiv amenajarea de trasee cicloturistice, de alergare, amenajări destinate, în general, agrementului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu