Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



vineri, 16 mai 2014

A doua zi a FEST – FDR2014 (Festivalul European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești)

Tipografic majuscul – piesa manifest a celei de-a doua zile a FEST-FDR
A doua zi a FEST – FDR2014 (Festivalul European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești) organizat de Teatrul Național din Timișoara s-a încheiat cu un alt spectacol al Gianinei Cărbunariu selectat în eveniment, Tipografic majuscul (o coproducție Teatrul Odeon,  dramAcum/Festivalul Internațional de la Nitra), avându-i în distribuție pe Cătălina Mustață, Alexandru Potocean, Gabriel Răuță, Mihai Smarandache, Silvian Vâlcu. 

Actorii de la Teatrul Odeon din București au impresionat publicul jucând povestea de viață (adevărată) a tânărului Mugur Călinescu (28 mai 1965 – 13 februarie 1985), un puști care a fost urmărit de Securitate și care a murit în condiții grele. Avea doar 17 ani şi era elev la Liceul A.T. Laurian din Botoşani când, în septembrie 1981, a alertat organele de Securitate timp de o lună pentru că a scris pe ziduri şi panouri inscripții menite să provoace în oameni o reacție față de încălcarea flagrantă a tuturor drepturilor și libertăților cetățenești, față de situația dezastruoasă a economiei din acea perioadă. După ce a fost prins, a fost continuu chemat la Securitate. La doi ani după momentul septembrie 1981, Mugur Călinescu s-a îmbolnăvit de leucemie și a murit în anul 1985. 
„Pe lângă documentele scrise în limbajul de lemn al aparatului opresiv al vremii (planuri de măsuri, note informative, note de analiză etc), în cele 200 de pagini ale dosarului nr. 738 privind „Elevul” sunt păstrate și declarațiile unui tânăr ce reușește să rămână fidel propriilor convingeri, în ciuda presiunilor Securității și a lipsei de solidaritate a celor din jurul său. Cred că tinerii au nevoie de modele pe care să le înțeleagă, iar Mugur Călinescu este, în acest sens, un model de atitudine necesar”, relatează regizorul piesei, Gianina Cărbunariu.
”Spectacolul mi s-a părut extrem de reușit și în principal mă bucur să văd direcția în care se îndreaptă dramaturgia românească. Am vrut să mă fac actriță, și chiar dacă m-am reprofilat, mersul la teatru mi-a rămas un obicei. Îmi place că pot vedea și alte trupe din țară jucând pe scenele noastre. Actorii au fost foarte buni astă seară, temele lor fiind ceva mai îndrăznețe decât înainte”, ne-a spus o doamnă din public. Au fost și voci care așteptau mai mult de la tânăra regizoare. ”Nu am fost convins de viziunea regizorală, mai ales că aveam alte așteptări. Eu știu povestea reală  foarte bine și trebuie să spun că mai mult m-a impresionat atunci când am auzit-o relatată, decât astă seară. A fost un spectacol rece, s-a și râs la anumite secvențe, însă este vorba totuși de povestea unui tânăr care moare la o vârstă fragedă și deși cei vinovați  s-ar fi găsit ușor, acest lucru nu se întâmplă. În schimb jocul actorilor mi-a plăcut”, ne-a spus un spectator trecut de prima tinerețe. 
O tânără de 16 ani, Miruna – Ioana Popa, a venit la piesă ca să înțeleagă o altă dimensiune a existenței unui adolescent.  Ea povestește că a aflat  de FEST-FDR de la ora de Limba română, după care, într-o librărie din Timișoara a câștigat un bilet la o altă piesă care s-a jucat ieri, Sânziana și Pepelea de Vasile Alecsandri, în regia lui Alexandru Dabija. 
La Sânziana şi Pepelea, spectacolul semnat de Alexandru Dabija, publicul a fost invitat să redescopere copilăria teatrului românesc, acea naivitate hazlie, jucăuşă, care grăieşte însă multe adevăruri despre firea românească valabile şi astăzi; un text foarte teatral, cu potenţialităţi scenice, de joc. 
Și tot ieri, evenimentul celor de la  Green Hours!  Un serial de teatru site-specific a fost un spectacol din trei episoade în care s-a râs cu lacrimi, s-a vorbit în ”limbaj Facebook” etc. Spectacolul a fost creat de dramAcum între ianuarie și martie 2013, ca intervenție culturală clandestină, cu scopul de a sprijini cel mai longeviv spațiu teatral independent din România, Green Hours 22 jazz cafe, în timp ce locația era închisă în urma unei încercări de preluare de către mafia barurilor din București.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu