Începând cu data de 03 iunie 2019, în cadrul Programului
TEZAUR, Ministerul Finanțelor Publice va lansa o nouă emisiune de titluri de
stat destinate exclusiv populației, cu scadențe la 1, 2, 3 și 5 ani și dobânzi
anuale de 3,5%, 4%, 4,5% și, respectiv, 5%. Veniturile aferente sunt
neimpozabile.
Titlurile
de stat pot fi cumpărate:
a) în
perioada 03 – 28 iunie 2019 de la unitățile operative ale Trezoreriei Statului
b) în
perioada 03 - 27 iunie 2019 prin rețeaua de oficii poștale ale Companiei
Naționale Poșta Română, din mediul urban; iar în perioada 03 -26 iunie 2019 din
mediul rural.
Sunt
eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data
efectuării subscrierii. A fost eliminată plafonarea sumelor care pot fi
investite de persoanele fizice în cadrul acestor emisiuni.
Titlurile
de stat sunt în forma dematerializată și au valoare nominală de 1 leu. Dobânda
este plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune.
Investitorii
au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea, în
perioada de subscriere, a unei cereri de anulare. Ulterior, subscrierile sunt
irevocabile și nu mai pot fi anulate.
După
incheierea perioadei de subscriere, titlurile de stat emise în cadrul
Programului Tezaur se pot răscumpăra
anticipat sau poate fi transferat dreptul de proprietate al acestora, în baza
unei cereri care trebuie depusa cu 60 de zile lucratoare înainte de data de
plata a dobanzii sau a valorii nominale aferente unei emisiuni.
În
cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă
moștenitorilor, care prezintă documentele legale care le atestă calitatea.
Emiterea
titlurilor de stat pentru populație va continua pe parcursul anului 2019. În
fiecare lună perioada de subscriere si maturitățile vor fi stabilite în funcție
de interesul manifestat de investitori.
Prospectul
de emisiune și orice eventuale modificări ale acestuia vor fi publicate pe
www.mfinante.ro, www.datoriepublica.mfinante.gov.ro, www.comunicatii.gov.ro,
www.posta-romana.ro.
Compartimentul
Comunicare, Relații Publice și Mass-Media
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu