Membrii Alianței Române a Universităților Tehnice – ARUT,
reprezentate prin rectorii şi prorectorii de resort, au participat, la
Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi, în luna iunie 2019, la o
întâlnire de lucru. La sesiunile lucrărilor au participat prof.univ.dr.ing. Claudia
Popescu - președintele CNFIS şi Paul
Baran, reprezentantul Fundaţiei
Româno-Americane. De asemenea, la lucrări a a participat, în calitate de
invitat, prof.dr.arh. Marian Moiceanu, rectorul Universității de Arhitectură și
Urbanism „Ion Mincu” din București.
Temele de pe agenda de
lucru au fost următoarele:
- analiza modului de alocare a
locurilor la admitere pentru cele trei cicluri de studii universitare pentru anul universitar 2019 -
2020;
- evaluarea şcolilor doctorale
şi a studiilor universitare de doctorat – stadiul actual şi implicații;
- prezentarea
sintetică şi analiza rezultatelor competiţiei 2019 a proiectelor FDI;
- educaţia
antreprenorială în universităţile cu profil tehnic;
- analiza
stadiului actual al granturilor ARUT.
Membrii
ARUT își exprimă nemulțumirea pentru
modul de alocare a cifrei de școlarizare pentru acest an universitar. Dacă la
ciclul de studii de licență și master acordarea cifrei de școlarizare s-a bazat pe
numărul de locuri ocupate anul trecut, aceasta regulă nu a mai fost aplicată
studiilor doctorale, unde majoritatea universităților tehnice au primit mai puține
locuri decât cele ocupate în 2018, aplicând de data aceasta regula numărului de
locuri alocate în anul precedent.
Utilizarea acestui principiu, al repartiției cifrei de
școlarizare „după istoric” (adică după numărul de locuri ocupate, respectiv
alocate în anii precedenți), a avut ca efect, pentru universitățile
tehnice membre ARUT, acordarea unui număr de locuri pentru admitere, per total,
mai mic decât în anul precedent, în total dezacord cu prevederile „Strategiei Naționale pentru Învățământul Terțiar
Românesc 2015 – 2020 în care se precizează (art.71) „datorită
faptului că majoritatea sectoarelor performante din economia românească sunt
asociate științelor inginerești, este absolut necesară corelarea ofertei
actuale a învățământului terțiar cu nevoile pieței muncii”.
Se poate constata că, în ciuda tuturor
semnalelor date de mediul economic privind necesarul, în continuă creștere, de
absolvenți în domeniul tehnic, numărul acestora va fi și în perioada următoare
în descreştere.
În ciuda demersurilor făcute în anii anteriori,
nici acum nu există o metodologie de repartizare a cifrei de școlarizare pentru
admiterea în universități în funcție de prioritățile economice ale României,
precum și în baza unor indicatori de
performanță ai universităților și școlilor doctorale.
Numărul redus de locuri alocat studiilor
doctorale în Științe inginerești și
distribuirea lor cu preponderență pentru domeniile socio-economice nu pot fi
privite (în condițiile în care locurile la doctorat au o finanțare net
superioară) decât o ca o modalitate indirectă de susținere financiară a anumitor universități.
ARUT solicită Consiliului
Național de Statistică și Prognoză a Învățământului Superior, (CNSPIS) și Ministerului
Educației Naționale elaborarea metodologiei de alocare a locurilor bugetate
pentru cele trei cicluri de studii, având în vedere prioritățile date de
strategiile naționale și cerințele pieței muncii, precum și de alte criterii de
performanță cum ar fi: rata angajării în domeniul de studii, rezultatele
științifice obținute - pentru ciclul de studii doctorale.
Universitățile membre ARUT constată cu
îngrijorare că evaluarea scolilor
doctorale este în impas, desi mai multe
universități (majoritatea din ARUT) au depus dosarele de autoevaluare în
termenul specificat de lege (15 martie 2019). Solicităm Agenției Române de
Asigurarea a Calității –ARACIS– demararea acestui proces chiar și cu o fază de
pilotare, universitățile noastre exprimându-și disponibilitatea în acest sens.
În cadrul reuniunii s-au
prezentat câteva observații privind derularea primului an al granturilor ARUT,
destinate tinerelor cadre didactice din cadrul institutelor noastre, menite să compenseze
parţial lipsa unor competiţii de granturi lansate de Ministerul Cercetarii și
Inovării. S-a discutat despre posibilitatea introducerii acestor granturi în categoria
granturilor naționale, din criteriile minimale stabilite la nivelul CNATDCU.
În
urma analizei rezultatelor competiţiei 2019 a proiectelor FDI și a modului de
desfășurare, membrii ARUT apreciază creșterea bugetului alocat acesteia și
consideră necesară continuarea acestei competiții. Se propune acordarea unor
sume mai mari proiectelor câștigătoare, cu reducerea corespunzătoare a numărului
proiectelor ce pot fi finanțate.
S-au discutat aspectele privind aplicarea principiilor
antreprenoriale universităţilor tehnice, în baza parteneriatului dintre acestea
şi Fundatia Româno-Americană. În acest sens, s-a propus extinderea numărului de
cadre didactice care să participe la pregătirea antreprenorială în SUA, prin
cofinanţarea stagiilor, în vederea creării
în universităţi a unor structuri solide, care să promoveze aceste principii în
rândul studenților şi să contribuie la dezvoltarea managementului universităților.
S-a căzut de comun
acord ca următoarea reuniune ARUT să aibă loc în luna octombrie 2019, la
București.
Președinte ARUT
Viorel-Aurel ȘERBAN
Rectorul
Universității Politehnica Timișoara
|
|
Mihnea COSTOIU
Rectorul
Universității
POLITEHNICA din București
|
Vasile ȚOPA
Rectorul
Universității Tehnice din Cluj-Napoca
|
Dan CAȘCAVAL
Rectorul
Universității Tehnice
„Gheorghe Asachi” Iași
|
Radu Sorin VĂCĂREANU
Rectorul
Universității Tehnice de Construcții București
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu