Inspectoratul de Poliţie Județean Caraș-Severin a dispus
măsuri suplimentare astfel încât pe perioada desfăşurării probelor de examen să
nu fie înregistrate evenimente care să afecteze siguranţa elevilor sau a
cadrelor didactice.
Întrucât în perioada 18-21 iunie a.c., se va desfășura Evaluarea
Naţională pentru absolvenţii clasei a VIII-a, polițiștii Inspectoratului de
Poliție al județului Caraș-Severin vor executa o serie de măsuri în vederea asigurării
unei intervenții operative atunci când se aduce atingere normelor de
conviețuire socială prin acte, gesturi, manifestări și fapte antisociale.
Deasemenea în perioada 1- 4 iulie a.c., se vor desfășura
probele scrise ale Examenului de Bacalaureat, fiind dispuse măsuri cu caracter
preventiv, menite să asigure ordinea publică, astfel încât elevii să
beneficieze de un climat de linişte şi normalitate în zona centrelor de
examinare.
În perioada următoare, urmează a se desfășura și Examenul
național de definitivare în învățământ pentru cadrele didactice și Concursul
național de ocupare a posturilor didactice din învățământul
preuniversitar.
Astfel, peste 120 de polițişti se vor afla în zona
adiacentă instituțiilor de învățământ, precum şi pe traseele de deplasare
înspre şi de la acestea, pentru depistarea şi dispunerea măsurilor legale față
de persoanele care, prin comportamentul sau activitățile desfăşurate, ar putea
afecta climatul de siguranță publică.
Deasemenea polițiştii rutieri vor asigura fluidizarea
traficului rutier în scopul prevenirii accidentelor rutiere şi a ambuteiajelor.
Inspectoratul Județean de Poliţie urează succes tuturor
candidaţilor înscrişi la examene!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu