Arme și
muniție ridicate de polițiști
Ieri,
în jurul orelor 13.40, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Bozovici au fost
sesizați prin SNUAU 112, de către o femeie de 62 de ani din comuna Eftimie
Murgu, cu privire la faptul că a fost agresată fizic de către ginerele său.
Intervenind
la cele sesizate, polițiștii au stabilit faptul că în după-amiaza zilei de
23.06.2019, în timp ce se aflau la domiciliul comun, o femeie în vârstă de 40
de ani și părinții acesteia cu vârste de 62, respectiv 65 de ani, ar fi fost
agresați fizic de către soțul femeii, un bărbat de 45 de ani, aflat sub
influența alcoolului.
De asemenea,
în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că bărbatul ar fi deținut
la domiciliu 3 arme de vânătoare și muniția aferentă, fiind membru vânător al
AJVPS Caraș-Severin.Totodată, acesta ar fi pierdut permisul de port armă cu
aproximativ două săptămâni în urmă.
În
cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de violență în
familie, fiind emis ordin de protecție provizoriu.
În
continuarea cercetărilor, polițiștii au luat măsura ridicării celor trei arme
de vânătoare și a muniției aferente, până la finalizarea anchetei.
Cercetat pentru conducerea unui vehicul
sub influența unor substanțe psihoactive
Acționând
pe raza județului, ieri, 23.06.2019, în jurul orelor 01.50, polițiștii Serviciului
Rutier împreună cu polițiști din cadrul Poliției Stațiunii Băile Herculane au
oprit în trafic, pe DN 67D, un autovehicul condus de un bărbat, în vârstă de 22
de ani, din Drobeta-Turnu Severin.
Întrucât
conducătorul auto manifesta un comportament suspect, polițiștii au procedat la
testarea acestuia cu aparatul Drugtest, care a indicat rezultat pozitiv.
Cu
ocazia efectuării controlului corporal și al autovehiculului, asupra tânărului nu
au fost depistate alte substanțe sau obiecte interzise.
Bărbatul
a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice, fiind
cercetat pentru savârșirea infracțiunii de conducerea
unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
A transportat material lemnos fără
documente legale
În
cursul zilei de sâmbătă, polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Reșița
au identificat, pe raza localității Carașova, un bărbat din aceeași comună,
care transporta material lemnos, cu o căruță, fără a deține documente legale.
În
urma verificărilor, s-a stabilit că bărbatul ar fi transportat o cantitate de 3
metri cubi lemn de foc, de esență carpen și fag, fără a avea aviz de însoțire a
materialului lemnos.
Cei
3 metri cubi material lemnos au fost ridicați în vederea confiscării și predați
în custodie Ocolului Silvic Reșița.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu