Polițiști de la Poliția Municipiului Reșița, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară la adresa unui bărbat de 39 de ani, din Reșița, bănuit că în 8 septembrie și 16 octombrie 2024, ar fi sustras mai multe bunuri din locuințele a două persoane din Reșița.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au recuperat bijuterii în valoare de aproximativ 70.000 de lei.
De asemenea, au fost ridicate telefoane mobile, sume de bani și alte probe și mijloace materiale de probă.
Bărbatul de 39 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat procurorului de caz în vederea dispunerii de măsuri legale.
Cercetările sunt continuate în acest caz pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat.
La activități au participat polițiști de la Serviciul Criminalistic și luptători de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu