Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



luni, 21 octombrie 2024

Intervenții gestionate de pompieri cărășeni în ultimile 24 de ore

 
Azi-noapte, în jurul orei 01:00, pompierii cărășeni au fost solicitați să intervină la un incendiu izbucnit la o locuință gospodărească din localitatea Pojejena.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Secției Moldova Nouă, cu două autospeciale de stingere.
La sosirea forțelor, incendiul se manifesta cu flacără la anexa casei, pe o suprafață de aproximativ 50 mp, în interiorul căreia se afla o centrală termică pe lemne. Prin intervenția promptă a pompierilor a fost înlăturat pericolul de propagare la locuințele din apropiere..
 Accidente rutiere
În cursul zilei de ieri, în jurul orei 16:00, s-a produs un accident rutier în comuna Bucoșnița. În evenimentul rutier a fost implicat un tractor, răsturnat în afara parții carosabile și în interiorul căruia se afla o persoană de sex masculin. Pompierii au intervenit pentru extragerea victimei conștiente, aceasta era în stare de conștiență, cu diverse traumatisme, iar ulterior aceasta a fost preluată de către echipajul elicopterului SMURD și transportată la spitalul din Reșița pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
Aseară, la ora 23:30, s-a produs un alt accident rutier în localitatea Reșița, în care a fost implicat un autoturism. La fața locului s-au deplasat o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Reșița. Pompierii militari au asigurat măsurile de apărare împotriva incendiilor la locul producerii evenimentului. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.
În continuare, pompierii militari cărăşeni rămân la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea de ajutor persoanelor aflate în dificultate.
Informaţii despre modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă pot fi obţinute prin accesarea platformei naţionale de pregătire în situaţii de urgenţă https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.

COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu