Cum ar putea fi modificată Constituția ca să-i convină și Curții Constituționale

Câteva considerații juridice și nu numai, pe marginea recentei hotărâri a CCR privind respingerea candidaturii Dianei Șoșoacă la președinția României


Pe site-ul Curții Constituționale a României (CCR) a fost publicată, cu mențiunea „Nepublicată", „Hotrarea nr. 2 din 5 octombrie 2024 privind contestarea înregistrării candidaturii doamnei Diana Iovanovici-Șoșoacă la alegerile pentru Președintele României din anul 2024"

După cum este cunoscut, candidatura a fost respinsă de CCR, cu o majoritate de 5 la 2, iar 2 judecători au lipsit din complet. Cu alte cuvinte, din totalul de 9 judecători care alcătuiesc completul CCR și participă la judecarea fiecărui caz, doar 5 au votat în favoarea acestei hotărâri. Este un indiciu că problema cu privire la care CCR s-a pronunțat este controversată chiar și printre membrii CCR.

Nu facem parte dintre susținătorii candidatei respinse sau ai exceselor acesteia. Dar motivarea acestei hotărâri ridică unele probleme de principiu, pe care le prezentăm, mai jos, pe scurt:



1. Restrângerea dreptului de a fi ales s-a făcut de către CCR în cadrul unei proceduri în care persoana vizată a fost lipsită de dreptul la apărare şi de dreptul la o cale de atac (dreptul la recurs), drepturi prevăzute distinct atât în Constituţie, cât şi în CEDO.

2. CCR, soluţionând contestaţiile a două persoane cu privire la o candidatură la preşedinţia ţării, s-a substituit instanţelor de judecată, stabilind răspunderea individuală a unui candidat pentru afirmaţii, comportament şi atitudine care nu au făcut anterior obiectul unor hotărâri judecătoreşti pronunţate de instanţele de judecată prin care să se stabilească vinovăţia/responsabilitatea acestei persoane şi interdicţia pentru aceasta de a candida. Menţionăm că, în cadrul procedurilor judiciare care se desfăşoară în faţa instanţelor judecătoreşti, sunt asigurate dreptul la apărare şi dreptul la exercitarea unei căi de atac. Iar interdicţia de a candida, ca sancţiune pentru faptele unei persoane fizice, poate fi dispusă doar de instanţele de judecată. Menţionăm că, potrivit Constituţiei, CCR nu face parte din sistemul instanţelor judecătoreşti. CCR verifică doar îndeplinirea unor condiţii legale, nu aplică sancţiuni unei persoane fizice pentru comportament şi atitudine.

3. CCR a adăugat, ad-hoc, o nouă condiţie la condiţiile preexistente pentru a candida la preşedinţie, şi anume condiţia „cuminţeniei" candidatului. Motivul central al restrângerii dreptului de a candida a constat în atitudinea/conduita și declaraţiile publice ale candidatului (par. 38 din hotărâre), care intră în categoria „antisistem". Cu alte cuvinte, CCR nu va accepta, începând cu această hotărâre, decât candidaturile la preşedinţie ale unor persoane care fac declaraţii cuminţi, conformiste, prosistem. Această condiţie nou introdusă de CCR, a „cuminţeniei" candidatului, reprezintă o restrângere substanţială a dreptului la liberă exprimare, drept care protejează nu doar opiniile favorabile, neutre, neconflictuale, ci şi exprimările care şochează, ofensează sau scandalizează. Dacă aceste exprimări depăşesc limitele stabilite prin lege (de exemplu, declaraţii rasiste sau care incită la ură, la violenţă şcl), există proceduri prevăzute în legea penală sau civilă care duc la sancţionarea persoanei care a depăşit limitele legale. Potrivit actualelor reglementări, sancţionarea persoanei fizice pentru astfel de „derapaje" se poate face doar de instanţa de judecată, nu şi de CCR, care nu este instanţă de judecată. În cazul de faţă, astfel de sancţiuni aplicate de instanţele de judecată, prin care a fost interzisă exercitarea dreptului de a candida, nu au fost identificate şi invocate de CCR. În schimb, CCR a procedat direct la sancţionarea candidatului pentru declaraţii şi conduită necorespunzătoare, luând locul instanţelor judecătoreşti competente.

4. CCR asimilează criticile și opoziția exprimate la adresa instituţiilor europene sau organizaţiilor militare internaţionale cu încălcări ale Constituţiei. Astfel, CCR afirmă că „Apartenența la UE și la NATO sunt opțiuni fundamentale constituționale...și, în aceste condiții, reprezintă garanții ale valorilor înscrise în Constituție, fiind consacrate, de altfel, în mod expres, prin aceasta. Erodarea acestor valori și garanții echivalează cu o respingere a opțiunilor democratice fundamentale..."(par. 39). Desigur că integrarea euroatlantică reprezintă un element pozitiv, dar asimilarea de către CCR a exprimării criticii sau nemulţumirii ori opoziţiei la adresa unor entităţi publice, perfectibile ca orice entitate publică, cu „respingerea opţiunilor democratice fundamentale" şi cu „erodarea valorilor fundamentale constituţionale" reprezintă o exagerare, un exces de zel protector, care are ca efect inhibarea unor dezbateri pe chestiuni de interes public. Specific societăţii democratice este că îndoielile, rezervele, criticile, nemulţumirile cetăţenilor faţă de entităţile publice, chiar şi cele în curs de deificare la CCR, pot fi exprimate și discutate public, fără inhibare, fără teama de a fi calificat ca „erodant al societăţii democratice". Dezbaterea liberă a chestiunilor de interes public este, totuşi, esenţa societăţii democratice. Spre exemplu, în Marea Britanie, ţară în care există un sistem democratic consolidat, dezbaterea privind Brexit nu a fost interzisă sau calificată de vreo autoritate naţională drept un atac la valorile democratice fundamentale. Democratic este să existe cât mai puţine subiecte tabu şi cât mai multă desacralizare.

5. În calitate de parlamentar, naţional şi apoi european, un candidat beneficiază de imunitate pentru orice declaraţii politice, fiind protejat de orice formă de răspundere juridică pentru aceste declaraţii. În consecinţă, parlamentarul este protejat sau ar trebui să fie protejat de orice repercusiuni legate de aceste declaraţii politice, inclusiv de repercusiunile constând în interdicţia de a candida dispusă de CCR în urma evaluării declarațiilor politice pentru care există imunitate. Această imunitate este prevăzută, de asemenea, în Constituţie, în art. 72.

6. Apetenţa CCR de a se substitui instanţelor de judecată aduce un argument suplimentar în favoarea unei propuneri de revizuire a Constituţiei formulată de APADOR-CH încă din 2013, în sensul că atribuţiile CCR ar trebui exercitate de judecători, în cadrul unei secţii distincte a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi nu de persoane numite politic, de Parlament, la propunerea partidelor şi a preşedintelui ţării. Deşi membrii CCR au studii de drept, pare că nu au independenţa şi imparţialitatea judecătorilor de carieră din sistemul instanţelor judecătoreşti. Istoria de până acum a CCR ar fi un argument suficient. Sperăm că această propunere de revizuire a Constituţiei nu va fi interpretată de actualii componenţi ai CCR, cu majoritate de voturi de 5 la 4, drept instigare la încălcarea ordinii constituţionale.