PhD Schools’ Masterclass
Prima zi a evenimentului a debutat cu o sesiune de Masterclass la care au participat zeci de studenți doctoranzi din 5 țări, asistând la prezentări interesante, fizic și online și discuții și mentorat pe teme precum metode de cercetare pentru studenții la doctorat, utilizarea și influența inteligenței artificiale în cercetare, precum și relația dintre studenții doctoranzi și coordonatorii acestora.
Keynote Teemu Roos, despre Educația tehnologică pentru generația IA
Sesiunea plenară de deschidere a conferinței a avut loc joi, 17 octombrie și a reunit peste 150 de participanți, atât în sala Auditorium, cât și online, prin Zoom și Facebook. În deschiderea evenimentului au luat cuvântul rectorul UPT, conf. univ. dr. Florin Drăgan, dr. Joseph M. Duart, președinte al organizației EDEN în perioada 2021-2024 și dr. Diana Andone, directorul DeL UPT, într-o sesiune prezidată de Wim Van Petegem, KU Leuven și președintele European Distance and e-Learning Network EDEN.
Unul din cele mai așteptate momente ale evenimentului a fost prezentarea invitatului keynote, Profesor Teemu Roos, Universitatea din Helsinki, creatorul principal al cursului online Elements of AI, cu peste 1,4 milioane de utilizatori, clasificat drept cel mai bun curs online MOOC de informatică din lume, care a ținut o prezentare despre utilizarea și înțelegerea modalităților de funcționare a inteligenței artificiale, precum și a resurselor disponibile pentru alfabetizarea publicului general în utilizarea și capacitățile IA. După prezentare, Roos a răspuns la o serie de întrebări adresate de către public, atât din sală, cât și online, în cadrul unei sesiuni de Q&A.
Panel de discuții cu experți de top
O sesiune plenară care a adunat peste 100 de participanți, online și fizic, a fost Panelul de discuții „Cele mai bune practici emergente în metodele de cercetare”, sesiune în cadrul căreia, prof. Wim Van Petegem, dr.ing. Diana Andone, conf.dr.ing. Silviu Vert, conf. Antonella Poce, prof. Albert Sangra Morer au schimbat idei și exemple de practici în metodele de cercetare din propria experiență, într-o discuție moderată de prof.dr.ing. Radu Vasiu.
Prof. Carmen Holotescu, despre blockchain în educație
Invitatul Keynote de vineri, prof. Carmen Holotescu - rector la Universitatea „Ioan Slavici” Timișoara a împărtășit experiența sa vastă în domeniul educației deschise și al tehnologiilor blockchain. Prezentarea sa a evidențiat evoluția tehnologiilor digitale în România, ilustrând modul în care blockchain poate remodela cadrele educaționale, oferind exemple de proiecte și practici din implicarea UPT în implementarea acestor tehnologii.
10 lucrări științifice publicate de echipa DeL
Conferința a colectat 79 de lucrări, din care 47 lucrări finale, redactate în jurul temei „Tehnologii emergente, provocări și oportunități în educație și cercetare”, din care un număr de 10 lucrări științifice au fost publicate de către membri echipei Departamentului de ID/IFR și e-Learning.
Cea mai bună lucrare
Procesul de selecție a fost susținut de Catedra UNESCO în Educație și Tehnologie pentru Schimbări Sociale de la UOC, prin intermediul juriului, aprobat de Consiliul de Administrație al EDEN DLE. Membrii juriului din acest an au fost: Christian-Andreas Schumann, (Președintele juriului), conf. Vlad Mihăescu (UPT) și Elsebeth Korsgaard Sorensen. După o primă preselecție, au fost selectate 6 lucrări finaliste – 2 din aceastea aparținând echipei DeL.
După ce au analizat toate lucrările depuse la Conferință, membrii juriului au votat în unanimitate acordarea titlului de „Cea mai bună lucrare” lui Daniel Dominguez și Inés Gil-Jaurena (Universidad Nacional de Educación a Distancia, UNED, Spania): „Adaptarea elevilor la evaluarea digitală în învățarea online”.
Cea de-a 13-a ediție EDEN 2024 Research Workshop & PhD Schools’ Masterclass de la Timișoara și-a propus să ofere o explorare cuprinzătoare a celor mai recente progrese și provocări în domeniul tehnologiei educaționale, cu un accent special pe integrarea inteligenței artificiale în educație, alianțele universitare europene și rolul acestora în cercetare și educație digitală, conceptul în plină dezvoltare de micro educație și microcredite, precum și aplicarea tehnologiilor AR/VR în mediul educațional.
Următoarea conferință EDEN Annual Conference, va avea loc în perioada 15-17 iunie 2025, în Bologna, Italia.
Înregistrarea sesiunilor plenare poate fi urmărită:
Sesiunea plenară de deschidere și prezentarea invitatului keynote Teemu Roos: https://fb.me/e/7dNnSVuZq
Sesiunea Plenară: Panel de discuții „Cele mai bune practici emergente în metodele de cercetare”: https://fb.me/e/4cbtiELLa
Sesiune plenară. Keynote: Carmen Holotescu: https://fb.me/e/7ze1YQZHz
Detalii despre eveniment și biografia prezentatorilor: https://elearning.upt.ro
Pagina web officială a conferinței: https://eden-europe.eu/event/eden-2024-research-workshop-in-timisoara/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu