Cele mai multe sunt din Republica Moldova – 5.089, Maroc – 1.933, Israel – 1.575, Tunisia – 945, Algeria – 650, iar diferența sunt din alte state.
Reamintim că, în conformitate cu articolul 58 din Ordonanța de Urgență nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, străinii intraţi în România pentru studii pot solicita prelungirea dreptului de şedere, astfel:
În cazul studenţilor, pe o perioadă egală cu durata totală a studiilor, plus 3 luni, dacă: sunt înscrişi la studii la o instituţie de învăţământ de stat ori particulară, acreditată sau autorizată provizoriu potrivit legii, forma de învăţământ cursuri cu frecvenţă, și dacă fac dovada mijloacelor de întreţinere, în cuantum de cel puţin salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată pentru o perioadă de cel puţin 6 luni;
În cazul străinilor care participă la un program de schimb de elevi sau program educaţional, pe o perioadă care să nu depăşească un an, dacă: sunt înscrişi la o unitate de învăţământ de stat sau particulară, acreditată ori autorizată provizoriu potrivit legii, forma de învăţământ cu frecvenţă; participă într-un program de schimb de elevi sau într-un program educaţional, realizat de o organizaţie constituită în condiţiile legii şi recunoscută pentru acest scop, și dacă organizaţia care realizează schimbul de elevi sau programul educaţional îşi asumă responsabilitatea pentru asigurarea cazării, a mijloacelor de întreţinere şi a eventualelor costuri privind executarea măsurii de îndepărtare;
În cazul străinilor intraţi în România în calitate de stagiari care participă la un program de formare profesională neremunerată, dacă prezintă: acord de formare profesională; angajament scris al entităţii-gazdă, în sensul că, în cazul în care un stagiar rămâne în mod ilegal pe teritoriul României, entitatea respectivă răspunde de rambursarea cheltuielilor suportate din fonduri publice pentru şederea şi îndepărtarea stagiarului respectiv; dovada deţinerii unei diplome de absolvire a învăţământului superior în ultimii 2 ani care precedă data cererii sau dovada participării la un ciclu de studii care conduce la obţinerea unei astfel de diplome; dovada mijloacelor de întreţinere în cuantum de cel puţin nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, pentru o perioadă de cel puţin 6 luni;
În cazul străinilor prevăzuţi la art. 45 alin. (2) lit. b^1) din actul normativ menționat anterior, pe o perioadă egală cu durata totală a studiilor, dacă: sunt înscrişi la o unitate de învăţământ de stat sau particulară, autorizată să funcţioneze provizoriu/acreditată, nivel de învăţământ liceal sau postliceal, inclusiv învăţământul terţiar nonuniversitar, cu frecvenţă; prezintă încuviinţarea părinţilor, a părintelui care exercită singur autoritatea părintească, a părintelui supravieţuitor sau a unei alte persoane care are calitatea de reprezentant legal, în forma unui act autentificat notarial, apostilat sau supralegalizat, după caz, şi însoţit de traducerea în limba română a actului autentificat notarial care să fie legalizată, cu apostilă sau supralegalizare, după caz, cu privire la şederea pe teritoriul României în scop de studii, dacă străinul este minor; fac dovada achitării taxei de şcolarizare, în cazul celor pentru care există obligaţia plăţii taxei; prezintă certificat de cazier judiciar sau alt document cu acelaşi obiect şi aceeaşi valoare juridică, eliberat de autorităţile din statul de domiciliu sau reşedinţă, dacă solicitantul este major;
În cazul străinilor prevăzuţi la art. 45 alin. (5^1), pe o perioadă egală cu durata totală a studiilor, dacă fac dovada că: sunt bursieri la o instituţie de învăţământ universitar de stat, acreditată ori autorizată provizoriu potrivit legii, cu frecvenţă; au încuviinţarea părinţilor sau a tutorelui cu privire la şederea în scop de studii pe teritoriul României, în cazul minorilor.
De asemenea, străinilor care nu au absolvit studiile în perioada acordată iniţial li se poate aproba prelungirea ulterioară a dreptului de şedere, în scopul finalizării studiilor, pentru o perioadă de maximum un an.
Dreptul de şedere temporară pentru studii se poate prelungi cu cel mult 6 luni după absolvirea studiilor, în vederea definitivării situaţiei şcolare sau universitare, precum şi pentru autentificarea documentelor de studii în acest scop.
Dreptul de şedere temporară pentru studii se poate prelungi cu 9 luni după absolvirea studiilor, pentru căutarea unui loc de muncă şi efectuarea formalităţilor de angajare în muncă sau în vederea deschiderii unei afaceri, cu prezentarea documentelor care atestă finalizarea studiilor.
Informații suplimentare referitoare la acordarea acestui drept găsiți accesând următorul link: https://igi.mai.gov.ro/wp-content/uploads/2024/06/ORDONANTA-DE-URGENTA-nr.-194-din-12-decembrie-2002-1.pdf
BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu