În noaptea de 8 spre 9 octombrie, la ora 02.30, polițiști de la Secția 5 Poliție Rurală Bocșa au oprit pentru control, pe strada Tudor Vladimirescu, un autoturism condus de un tânăr de 16 ani, în care se afla, ca pasageră, o tânără de 15 ani.
Tânărul care conducea autoturismul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar la testarea cu aparatul din dotare au rezultat suspiciuni privind consumul de substanțe psihoactive.
Tânărul de 16 ani ar fi luat cheile autoturismului de la un prieten, fără acordul acestuia.
Acesta a fost condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice, iar polițiștii continuă cercetările în acest caz pentru stabilirea cu exactitate a tuturor circumstanțelor.
*
Azi-noapte, la ora 02.43, polițiști de la Biroul Drumuri Naționale și Europene au oprit pentru control, pe DJ 608, în localitatea Teregova, un autoturism condus de un bărbat de 35 de ani, care avea o alcoolemie de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice, iar polițiștii continuă cercetările în acest caz.
*
Ieri, la ora 19.45, polițiști de la Secția 2 Poliție Rurală Caransebeș au oprit pentru control, pe DJ 608C, un autoturism cu numere provizorii de înmatriculare, autorizația de circulație provizorie fiind expirată.
Și în acest caz cercetările sunt continuate pentru conducerea unui autovehicul neînmatriculat în circulație.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu