În urma aprobării de către ministrul Mircea Dumitru a procedurii de asigurare a manualelor gratuite pentru elevii claselor a XI-a și a XII-a, Ministerul Educației achiziționează necesarul total de circa 3.600.000 de manuale. Pentru 3.300.000 de titluri, oferta fermă a editurilor, negociată săptămâna trecută, acoperă solicitările unităților de învățământ. Pentru alte circa 300.000 de titluri, școlile vor alege dintre manualele pentru care există ofertă fermă iar ministerul le va achiziționa. Suma totală de achiziție negociată și agreată este de aproximativ 30 milioane RON.
În cursul acestei săptămâni, editurile vor primi comenzi ferme, iar contractele vor fi semnate săptămâna viitoare de fiecare inspectorat școlar județean.
Precizăm că negocierile si celelalte demersuri în vederea asigurării manualelor școlare gratuite pentru elevii din ciclul superior al liceului, în anul școlar 2016-2017, sunt coordonate de secretarii de stat Monica Cristina Anisie si Gabriel Liviu Ispas.
Ministrul Educației Mircea Dumitru a solicitat celor doi secretari de stat să dispună toate măsurile necesare pentru finalizarea acestui proces în termenele asumate, astfel încât la începutul anului școlar 2016-2017 toți elevii din clasele a XI-a și a XII-a să beneficieze de manuale gratuite.
Conform prevederilor Legii Educației, elevii și profesorii din învățământul de stat și din învățământul obligatoriu particular acreditat/autorizat beneficiază de manuale școlare gratuite, atât pentru învățământul în limba română, cât și pentru cel în limbile minorităților naționale, în condițiile legii.
BIROUL DE COMUNICARE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu