La data de 11 august a.c., în jurul orei 23.13, polițiștii orașului
Oravița au fost sesizați despre un accident rutier ce a avut loc la ieșirea din
localitatea Ticvaniu Mare.
La fața locului polițiștii au stabilit că un bărbat în
vârstă de 30 de ani, din Teleorman, a condus un autoturism pe DJ 571, din
direcția Giurgiova spre Ticvaniu Mare iar la km 33+100 m, nu a păstrat distanța
corespunzătoare față de autoturismul care circula regulamentar în fața sa și a
intrat în coliziune față-spate cu acesta.
În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a pasagerei
pe locul din stânga-spate în autoturismul care circula regulamentar. Aceasta a
fost transportată la spitalul din Oravița pentru îngrijiri medicale, nerămânând
internată.
Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de
vătămare corporală din culpă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu