Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



joi, 30 ianuarie 2020

Locuri de muncă prin reţeaua EURES

Toate ofertele valide (interogare la data de : 30.01.2020 )

Nr. oferta Tara Regiune Localitate Firma Ocupatie ISCO COD COR NACE CAEN Nr posturi Descriere loc munca Cerinte loc munca Limbi straine Salariu Alte beneficii Durata contract Termen valabilitate oferta Consilier eures e-mail Telefon Mod de aplicare


5388 Belgia Flandra OUDE IEPERSESTRAAT 107 8870 IZEGEM Fremach tehnician productie(M/F) 8142 2229 2 FREMACH este un furnizor european de piese din plastic- modele complexe și inovatoare pentru, printre altele, piața auto.• Se lucrează în două schimbur, 39 ore/săptămână; Sunteți responsabil de:•monitorizarea procesului tehnologic pe tura dvs. • schimbarea instrumentelor, a culorilor și remedierea problemelor tehnice; • Supravegheați producția și întreprindeți acțiuni pentru a garanta un proces de fabricație optim; • Lucrați îndeaproape cu echipa de producție și suneți în subordinea inginerului de proces • Experiență de câțiva ani într-o funcție similară; • Cunoașterea mașinilor și roboților de turnare prin injecție; • Cunoașterea metodei de organizare eficientă a locului de muncă (5S), rezolvarea problemelor, și optimizarea proceselor; Persoană cu gândire analitică, cu spirit de inițiativă, flexibilă și orientată spre calitate și producție; Franceza 15.723 euro brut/an +10% primă de lucru în echipă contract de munca pentru perioada determinata 14.02.2020 Alina Elena Popa bc_eures@bc.anofm.ro Se transmite CV in limba franceza mentionand in titlul email-ului "Technicien de production" la urmatoarea adresa de email: jemimah.verschoore@fremach.com . Doar persoanele selectate vor fi contactate.

5394 Belgia Valonia Linteweversstraat 10, 7780 Komen-Waasten DECOCK PLANTS Inginer horticol/biotehnolog/ agronom 2131 1 1 În calitate de responsabil cultivare, sunteți responsabil pentru livrarea materialelor vegetale de înaltă calitate clienților noștri internaționali, în conformitate cu planificarea și la standardele solicitate. Urmărirea zilnică, analiza rezultatelor măsurătorilor și ajustările, dacă este necesar, sunt principalele sarcini. Împreună cu întreaga echipă de cultivatori, se depun eforturi continue pentru optimizarea tehnicilor de cultivare.   Este o muncă diversă, ce presupune rotația culturilor pe parcursul anului, strânsă colaborare cu departamentul nostru de producție și cu filiera noastră din Etiopia.Se solicita flexibilitate, perioadele de varf (ianuarie-mai) se compenseaza cu perioada mai putin aglomerata din timpul verii. Absolvent studii superioare in domeniul horticulturii/biotehnologiei/ agronomiei; persoana rezistenta la stres, cu abilitati de identificare a unor solutii creative la probleme; persoana motivata si responsabila. limba franceza/engleza 12-15 Euro brut /ora în funcție de experiență Programe de formare profesionala la locul de munca, pachet salarial motivant, in functie de experienta. contract de munca pentru perioada nedeterminata 14.02.2020 Alina Elena Popa bc_eures@bc.anofm.ro Se transmite aplicația accesând: http://www.decockplants.be/en/jobs?in_vacature=22#jobSection; adresa de e-mail hr@decockplants.be

5354 Germania Landul Bavaria Freising, Erding si Munchen eVo Tip-Top-Cleaner GmbH Camerista/roomboy 9112 99 20 Activitatea presupune: - aspirarea si stergerea prafului in camere; - verificarea si sesizarea potentialelor defectiuni tehnice; - verificarea facilitatilor din camere (minibar, prosoape, consumabile). Constituie avantaj experienta in domeniu; Fire prietenoasa, capacitatea de a lucra in echipa, aspect placut, flexibilitate. Constituie avantaj cunostintele de limba germana sau engleza, insa nu este obligatoriu Salariul oferit este de 10,56 euro brut/ora. Se poate asigura cazarea contra cost; Se acorda 50 % supliment pentru lucru duminica si 75 % pentru lucru in zilele de sarbatori legale; Se poate asigura transportul Romania - Germania, daca angajatul va ramane min. 3 luni in cadrul firmei. In caz contrar, i se va retine costul transportului din salariu. Contractul de munca este pe perioada determinata de 12 luni, cu posibilitate de prelungire pe perioada nedeterminata. 14.02.2020 ENACHE Georgiana bm_eures@buc.anofm.ro Se transmite C.V-ul cu fotografie, completat la calculator in limba engleza, germana (daca este cazul) sau romana la adresa de e-mail buc_eures@buc.anofm.ro, cu specificarea "Camerista/Roomboy -eVo GmbH".

5364 Germania Landul Renania de Nord - Westfalia Bad Driburg Agentia Federala de Munca - Serviciile de Plasare Internationala Renania de Nord-Westfalia, ca reprezentant al angajatorului german, un restaurant Bucatar (f/b) 5120 5510 2 Activitatea presupune: - ajutor pentru bucatarul sef; - mise-en-place; - cunoasterea normelor de siguranta alimentara (HACCP - Hazard Analysis and Critical Control Points). Calificare profesionala incheiata si min. 3 ani experienta in domeniu; Experienta in bucataria a la carte; Permis de conducere categoria B si autoturism personal. Cunostinte de limba engleza - nivel B2/C1 si de limba germana - nivel A2 Salariul oferit este de 2300 - 2800 euro brut/luna. Se acorda sprijin in vederea gasirii unei locuinte in apropierea restaurantului. Contractul de munca este pe perioada nedeterminata. 31.01.2020 ENACHE Georgiana bm_eures@buc.anofm.ro Se transmite C.V-ul, completat la calculator in limba engleza sau germana, la adresele de e-mail ZAV-IPS-Nordrhein-Westfalen@arbeitsagentur.de, in atentia dnei. Stephanie Diegel, cu specificarea codului "NRW-403-HOGA" si buc_eures@buc.anofm.ro (pentru monitorizare).

5365 Germania Landul Renania de Nord - Westfalia Munster Agentia Federala de Munca - Serviciile de Plasare Internationala Renania de Nord-Westfalia, ca reprezentant al angajatorului german, un hotel Bucatar (f/b) 5120 5510 2 Activitatea presupune: - prepararea mancarurilor a la carte; - pregatirea preparatelor pentru mesele festive si banchete; - mise-en-place. Calificare profesionala incheiata; Experienta in bucataria a la carte. Cunostinte bune de limba germana si avantaj cunostinte de limba engleza Salariul oferit este de 1950 - 2300 euro brut/luna. Se acorda sprijin in vederea gasirii unei locuinte in apropierea hotelului. Dupa primul an se acorda bonus pentru vacanta si pentru Craciun. Contractul de munca este pe perioada nedeterminata. 31.03.2020 ENACHE Georgiana bm_eures@buc.anofm.ro Se transmite C.V-ul, completat la calculator in limba germana sau engleza, la adresele de e-mail ZAV-IPS-Nordrhein-Westfalen@arbeitsagentur.de, in atentia dnei. Stephanie Diegel, cu specificarea codului "NRW-404-HOGA" si buc_eures@buc.anofm.ro (pentru monitorizare).

5385 Germania Landul Baden - Wuerttemberg Esslingen am Neckar Agentia Federala de Munca - Serviciile de Plasare Internationala Baden - Wuerttemberg, ca reprezentant al angajatorului german, un restaurant Bucatar (f/b) 5120 99 2 Activitatea presupune: - prepararea mancarurilor din meniu; - stabilirea meniului zilnic; - respectarea normelor de igiena si siguranta in bucatarie. Calificare profesionala in domeniu; Capacitatea de a lucra in echipa,creativitate, bune abilitati de organizare si punctualitate. Cunostinte bune de limba engleza sau cunostinte de limba germana (nivel conversational) Salariul oferit este de min. 10 euro brut/ora. Se poate oferi cazare. Contractul de munca este permanent, iar programul de lucru este cu norma intreaga. 31.01.2020 ENACHE Georgiana bm_eures@buc.anofm.ro Se transmite C.V-ul Europass, completat la calculator in limba engleza sau germana (daca este cazul), la adresele de e-mail zav-ips-baden-wuerttemberg@arbeitsagentur.de si buc_eures@buc.anofm.ro, cu specificarea "Chef".

5392 Germania Landul Bavaria Munchen Agentia Federala de Munca - Serviciile de Plasare Internationala Baden - Wurttemberg, ca reprezentant al angajatorului german, cea mai mare companie din sectorul feroviar Mecanic de locomotiva (f/b) 8311 99 15 Activitatea presupune conducerea trenurilor de calatori. Permis de conducere european ca mecanic de locomotiva pentru trenuri de calatori; Minim 2 ani experienta profesionala in domeniu; Disponibilitate de a lucra in ture, in weekend si de sarbatori legale; Disponibilitate de a invata limba germana; Aptitudini fizice si psihice pentru a desfasura activitatea; Amabilitate si punctualitate. Constituie avantaj cunostintele de limba germana. Salariul oferit este de 1234,20 euro brut/luna, in primele 6 luni, cat se deruleaza cursul de limba germana, la 33 ore lucrate/saptamana, 2614 euro brut/luna, pe perioada derularii cursului de calificare, la 39 ore lucrate/saptamana si, incepand cu 3027 euro brut/luna, la 39 ore lucrate/saptamana, dupa incheierea cursului de calificare. Angajatorul ofera curs gratuit de limba germana pe o perioada de 6 luni, pana la nivelul B2, curs gratuit de calificare profesionala ca mecanic locomotiva pentru transport regional de pasageri, pe o perioada de 10 luni; Se asigura cazare gratuita in timpul cursului de limba germana, iar dupa aceea se acorda sprijin in vederea gasirii unei locuinte si subventie pentru plata chiriei; Se acorda sporuri. Contractul de munca poate fi pe perioada determinata de min. 2 ani, sau poate fi permanent. 10.04.2020 ENACHE Georgiana bm_eures@buc.anofm.ro Se transmite C.V-ul, completat la calculator in limba romana sau germana (daca este cazul), insotit de copie a diplomei de studii, a permisului de conducere european pentru mecanic locomotiva transport calatori si a certificatului medical care sa ateste starea de sanatate, la adresa de e-mail buc_eures@buc.anofm.ro, cu specificarea codului "BW-015-SPED".

5387 Norvegia In Suedia Oriunde in Suedia AG Johnsen AS for Customer Farmacist 2262 2224 1 Se va lucra in farmacie, unde se vor da informatii clientilor despre consumul de medicamente, vanzare de medicamente. Master in farmacie, experienta ca farmacist de min. 1 an, autorizatie de functionare in tara de origine, abilitati de lucru in echipa, persoana proactiva, responsabila, pozitiva, flexibila, abilitate de a coopera cu colegii, disponibila sa invete limba suedeza (nivel C1)si sa locuiasca intr-un oras de dimensiuni mici/mijlocii. Limba engleza-fluent Pentru persoanele cu 1 an experienta si autorizatie: 29000 SEK brut/luna (aprox. 2738 euro brut/luna). Salariul creste in functie de anii de experienta. Se platesc in plus orele lucrate seara tarziu, week-endurile si zilele declarate libere cu pana la 4000 SEK brut/luna (aprox. 377,64 euro brut/luna) Angajatorul ofera un loc de munca interesant, cu posibilitatea dezvoltarii profesionale si personale, curs platit de limba suedeza (nivel C1). Veti primi bani pentru acoperirea costurilor de cazare si pentru calatoria in Suedia, ajutor la relocare in Suedia. Se ofera spriijin in obtinerea autorizatiei de lucru in Suedia. Pentru persoanele cu familie se acorda sprijin economic din partea guvernului pentru fiecare copil si pentru gradinita. Permanenta, cu perioada de proba de 6 luni. Mai multe informatii se vor da in timpul procesului de recrutare. Se lucreaza norma intreaga, 42 ore/saptamana. Angajare cat mai curand posibil. 29.02.2020 TANE Elena ot_eures@ot.anofm.ro Se trimite CV in limba engleza si autorizatia de lucru din Romania la adresa de e-mail: guro.johnsen@agjohnsen.com si pentru monitorizare la: Elena.Tane@ot.anofm.ro. De asemenea, se solicita 2 referinte si scrierea unei motivatii de aplicare pentru aceasta pozitie.

5391 Norvegia Østlandet Fenstad FENSTAD AS Lucrator in productie 7512 7412 1 Se lucreaza la o companie mica, specializata in producerea de aluaturi inghetate pentru pizza. Compania se afla intr-un mediu minunat, la doar 25 minute de Oslo, iar clientii acesteia sunt restaurante si alti utilizatori profesionisti. Bune abilitati de colaborare, experienta in munca de productie. Limba engleza-satisfacator 26000 NOK brut/luna ceea ce inseamna 21000-22000 NOK net/luna (echivalentul a 2631 euro brut/luna, adica 2125-2226 euro net/luna) Compania poate oferi cazare in aceeasi cladire cu locul de munca, pretul fiind de 3500 NOK/luna (aprox. 354 euro/luna), incluzand si electricitate si internet Contract permanent, se lucreaza 7,5 ore/zi, 5 zile/saptamana, angajare cat mai curand posibil. 29.02.2020 TANE Elena ot_eures@ot.anofm.ro Se trimite CV Europass in limba engleza la angajator, adresa de e-mail: khalid@khan.as si pentru monitorizare la: Elena.Tane@ot.anofm.ro

5393 Norvegia AKERSHUS/HORDALAND/TRøNDELAG/ROGALAND OSLO/BERGEN/TRONDHEIM/STAVANGER OLIVIA RESTAURANTER Bucatar/preparator pizza 5120 5122 8 Toate restaurantele Olivia de pe teritoriul Norvegiei sunt unice si sunt inspirate din orasele favorite italiene: Napoli, Roma, Milano, Portofino, Florenta. Un asemenea restaurant este deschis si in Goteborg si vor sa se dezvolte in mai multe orase din mai multe tari. Se prepara pizza subtire, crocanta in cuptor pe piatra, mancaruri clasice din paste si alte produse italiene. Pizza acestui restaurant a fost votata una dintre cele mai bune de catre cel mai mare ziar din Norvegia. Calificare, experienta in munca, rapiditate in miscari, atitudine pozitiva Engleza-satisfacator Minimum 175 NOK brut/ora (aprox. 17,57 euro brut/ora) Pentru orele lucrate in plus, se adauga 25 NOK/ora (aprox. 2.5 euro/ora) Mediu de lucru prietenos, programe de instruire structurate, mancare gratuita pe timpul lucrului, reduceri la masa pentru familie si prieteni, posibilitate de a participa la competitia Dish of the Year Temporara, pe perioada verii, cu posibilitatea unui contract permanent. Se lucreaza 35,5 ore/saptamana, 7,5 ore/tura de zi sau seara. Contractul va incepe in martie/aprilie 21.02.2020 TANE Elena ot_eures@ot.anofm.ro Se trimite CV in limba engleza, insotit de o scrisoare motivationala si un istoric al carierei la angajator, adresa de e-mail: steffen@olivia.no si pentru monitorizare la: Elena.Tane@ot.anofm.ro

5395 Norvegia Locurile de munca sunt pentru Portugalia Lisabona LinkAnordic Operator servicii clienti 2511 2131 2 Se va lucra la Lisabona, in Portugalia, intr-o companie care este lider in domeniul tehnologiei informatiei si comunicatiilor (TIC), care ofera o gama completa de produse, solutii si servicii tehnologice in intreaga lume. Veti raspunde la intrebari despre produse si veti sustine abonatii companiei, la telefon si prin e-mail, veti monitoriza aplicatiile si veti urmari clientii pentru semnarea contractelor, veti inregistra toate interactiunile, veti supraveghea magazinele de asistenta care vand produsele companiei si veti raspunde la intrebarile tehnice ale clientilor. Educatie, experienta in munca, bune abilitati de comunicare scrisa si orala, buna cunoastere Windows si MS Office, experienta in servicii cu clientii, orientare catre client, capacitate de lucru intr-un mediu rapid, capacitate de lucru in echipa si de a contribui la obiectivele acesteia, pozitivitate, flexibilitate. Limba romana si limba engleza-fluent 14 560 euro/an Alocatie lunara pentru masa de pranz, asigurari de viata si de sanatate incepand cu prima zi de lucru, inclusiv pentru sot/sotie si copii Contract permanent, angajare cat mai curand posibila. Se lucreaza in ture. 29.02.2020 TANE Elena ot_eures@ot.anofm.ro Se trimite CV in limba engleza, impreuna cu referinte, la angajator, adresa de e-mail: candidatul@linkanordic.com si pentru monitorizare la: Elena.Tane@ot.anofm.ro

5374 Olanda Veluwe Veluwe LTO Arbeidskracht B.V. tractorist 7233 114 1 Sarcini: -efectuarea de lucrari agricole folosind utilajele din domeniu(pregatirea solului pentru o noua cultura,plantare,scoaterea bulbilor de flori) -transportul culturii la depozit -candidatii romani vor fi intervievati in limba romana -se lucreaza 40-48 ore/saptamina,impartite in 6 zile,duminica se poate lucra ocazional,in functie de vreme angajatii companiei sint persoane de diferite nationalitati:poloneza,romana,germana,de mare importanta pentru noi este asigurarea unor conditii bune de munca,in siguranta si o atmosfera de lucru placuta persoana motivata romana pentru persoanele cu virsta mai mare de 21 ani:10.05 euro brut/ora -transport gratuit la locul de munca -angajatorul plateste asigurare medicala,partea angajatului este de 23,73 euro/saptamina -angajatorul asigura cazare in cladire noua,complet mobilata,in camere de 2-3 persoane,contra sumei de 70 euro/saptamina(include toate costurile,energie,apa,gaz,wifi) 01.02.2020-01.12.2020 cu posibilitate de extindere a perioadei 01.02.2020 PALCU Aurora Simona dj_eures@dj.anofm.ro persoanele interesate vor trimite CV Europass in limba romana la adresa de e-mail: info@hospersflora.nl si pentru monitorizare:simona.palcu@dj.anofm.ro. Angajatorul va contacta doar persoanele pe care le considera potrivite

5344 Spania Catalonia Barcelona XCS2010 COMPLEMENTOS S.L. Faiantar/pavator 7549 4521 8 lucrari pavaje/ faianta/gresie in Barcelona si alte localitati din Spania montare pavele/faianta/gresie din piatra, ceramica, etc.; montare cu mortar; montare pavele/gresie/faianta pe perete (vertical) sau podele (orizontal); montare cu ajutorul ciocanului de cauciuc; montare pavele/gresie inauntru si in afara cladirilor; montare pavele orizontale (marmura pe podele, terase, gresie) sau pe vertical (gresie in bucatarii si bai), montare placi de faianta, etc; lucrari executate cu maxima responsabilitate limba spaniola-mediu (citit, vorbit); limba engleza-minim (citit, vorbit); limba catalana-minim (cit 1500 - 2000 euro/luna - minim 6 luni apoi contract permanent 01.02.2020 COCHIRLEA Liviu vl_eures@vl.anofm.ro se trimite CV in limba spaniola la adresa de email: administracion@xacasa2010.com si pentru monitorizare la adresa de email: liviu.cochirlea@vl.anofm.ro; telefon de contact (in Spania): 932507609

5359 Spania HUELVA El Rocio - Almonte BERRIES DE LOS MIMBRALES SL muncitor agricultura-recoltat fructe rosii 9211 122 200 recoltat fructe rosii (zmeura, mure, afine si capsuni); timp de lucru: 8,00 - 15,00 (39 ore/saptamana) nu se solicita experienta nu se solicita limbi straine 42,02 euro brut/zi; orele suplimentare se platesc cu 8,32 euro cazare-gratuita; transportul Romania-Spania si retur -va fi platit de angajator martie 2020 - iunie 2020 01.03.2020 COCHIRLEA Liviu vl_eures@vl.anofm.ro se transmite CV in limba romana pe adresa de email a angajatorului: recursoshumanosberriesmim@gmail.com si pentru monitorizare la adresa de email: liviu.cochirlea@vl.anofm.ro

5371 Spania Insulele Canare Tenerife - Santa Cruz Selectiva S.L. analist relatii clienti (cu lb. germana si engleza) 2421 7414 30 consultare/solutionare probleme aparute PC sau software; rezolvarea tuturor problemelor aparute in domeniul de activitate; asistenta in IT experienta in serviciu clienti; cunostinte PC avansate; studii: minim liceu lb. germana-bilingv sau nativ; lb engleza-nivel B2; lb. spaniola-nivel B1 (reprezinta avantaj) 17.000 euro brut/an program de pregatire platit-3 saptamani 6 luni cu posibilitate de prelungire; full time contract; 40 ore/saptamana in schimburi 31.01.2020 COCHIRLEA Liviu vl_eures@vl.anofm.ro se trimte CV in lb engleza la adresa de email: liselott.hjelm@selectiva.es sau: patricia.burgio@selectiva.es si pentru monitorizare: liviu.cochirlea@vl.anofm.ro

5386 Spania Huelva Almonte SUREXPORT COMPANIA AGRARIA S.L. Muncitor agricol 9211 133 300 Cules de capsuni, zmeura, mure si afine. Se lucreaza 6.30 ore/zi (cu pauza de masa 0.30 ora), in conformitate cu acordul colectiv din provincia Huelva. Femei (150 persoane) si 75 cupluri; varsta 18 - 50 ani; experienta in agricultura si capabile sa recolteze capsuni,afine,zmeura si mure,la temperaturi ridicate in primavara, din sere. nu se solicita Plata se face pe card. Salariu brut 42.90 euro/zi (net 39.33euro/zi). La sfarsitul campaniei, firma plateste un bonus de 0.70 euro centi/zi (persoane noi) si la persoanele care au mai lucrat la firma,un bonus de 0.80 euro centi/zi. Orele suplimentare se platesc cu 6,67 euro brut/ora Cazarea este oferita gratuit de companie; se platesc utilitatile (electricitate, apa,gunoi si butelie) 1.73 euro/zi. Calatoria in Spania este platita de companie,dar in caz de nerespectare a doua luni de contract se va retine din ultimul salariu al muncitorului.Intoarcerea in Romania este platita de muncitor. Angajare cu contract temporar de 3 luni, 6 luni sau 9 luni, cu perioada de proba 15 zile. Contractul incepe cu 1 martie 2020. 01.03.2020 COCHIRLEA Liviu vl_eures@vl.anofm.ro Se vor depune la consilierul EURES din judetul de domiciliu al solicitantului urmatoarele acte: copie CI, adeverinta medicala cu mentiunea "clinic sanatos", CV, NIE (numarul de securitate sociala din Spania - acolo unde este cazul).

5389 Suedia Skåne Kristianstad Moses Bil o Lack AB vopsitor auto 7132 4520 5 Lucrari de pregatire :Cautam pe cineva care poate pregati o masina inaintea vopsirii ,sa execute munci specifice de chituit, slefuit,grunduit etc.Lucrari de vopsire:Cautam vopsitor cu experienta ,constient de calitatea lucrarii,cu fler pentru detalii şi perfectiune . Lucrarea necesita un nivel ridicat de precizie.Lucram cu toate tipurile de masini,de la masini standard pâna la masini de ultima generatie care valoreaza milioane. Trebuie sa detii o bogata experienţa şi sa stapanesti domeniul tau. Am prefera sa vedem rezultatele și experiența decat educatia formala. Caracteristici personale :flexibilitatea,increderea,dedicatia şi constientizarea calitatii sunt cuvinte cheie atat pentru dumneavoastra cat şi pentru noi. Trebuie sa fiti atenti la detalii minime şi sa lucrati cu precizie,chiar si in situatii stresante. Limba nu va fi o problema deoarece in cadrul unitatii se vorbesc mai multe limbi,inclusiv cea româ 2500-3100 Euro brut/lunar Angajatorul ofera cazare .Cazarea este foarte aproape (se poate merge pe jos) si este deţinuta de angajator. Munca este cu norma intreaga.Salariul se va stabili prin acord. Sunt in vigoare acorduri colective.Locurile de munca pot fi ocupate imediat.Se aplica 6 luni de proba.Veti incepe cu o perioada de incercare intre 1-3 saptamani(platita integral),pentru ca angajatorul sa vada daca va potriviti pentru munca respectiva,iar dumneavoastra sa vedeti daca va place munca si locul de munca.Pe aceasta perioada de incercare angajatorul asigura cazarea. 15.03.2020 Bosca Ciprian Marin cj_eures@cj.anofm.ro Cei care indeplinesc conditiile pot trimite o solicitare pe adresa de email thomas.hermansson@arbetsformedlingen.se., insotita de o scurta descriere a candidatului si de o copie de pe actul de calificare. Domnul Thomas Hermansson este consilierul EURES din Suedia responsabil de acest anunt.Se recomanda utilizarea unui CV model Europass (in limba engleza). .Pentru monitorizare,emailurile se vor trimite si la adresa de email barna.fuleki@ms.anofm.ro.

5390 Suedia Skåne Kristianstad Moses Bil o Lack AB mecanic auto 7231 4520 3 Munca implica repararea/renovarea tuturor daunelor structurale si estetice ,lucrari de tinichigerie si caroserie.Ca mecanic la Moses bil o Lack veti avea de efectuat lucrari variate cu diferite tipuri de foi de metal .Veti lucra independent, pe propria raspundere.Munca va oferi oportunitatea de a lucra la remedierea daunelor ,la repararea caroseriei, sa efectuati verificari /analize si diferite munci de reparatii.Veti lucra cu foi metalice ,veti schimba piese ,veti face pregatiri pentru vopsire.Atributiile dvs. vor fi in functie de experienta si indemanarea pe care le aveti Suntem in cautarea de mecanici auto pentru a satisface nevoile clientilor nostrii si pentru a ne intari echipa.Cautam persoane cu experienta in domeniul atelierelor auto ,lucrari de caroserie,de preferat format/instruit in domeniu ,sau pe cineva interesat de profesie si care are ceva experienta in domeniu.Trebuie sa fiti atenti si cu multa rabdare .Trebuie sa puteti lucra independent dar si in echipa.Va oferim castiguri bune si oportunitati de dezvoltare intr-un mediu placut de lucru ,cu aparatura de ultima ora. Am prefera sa vedem rezultatele si experiența decat educatia formala.Caracteristici personale :flexibilitatea,increderea,dedicatia si constientizarea calitatii sunt cuvinte cheie atat pentru dumneavoastra cat şi pentru noi. Trebuie sa fiti atenti la detalii minime si sa lucraţi cu precizie, chiar si in situatii stresante Limba nu va fi o problema deoarece in cadrul unitatii se vorbesc mai multe limbi,inclusiv cea româ 2500-3000 Euro brut/lunar Angajatorul ofera cazare .Cazarea este foarte aproape (se poate merge pe jos) si este detinuta de angajator. Angajatorul ofera sprijin in problemele administrative legate de viata si munca din Suedia. Munca este cu norma intreaga.Salariul se va stabili prin acord. Sunt in vigoare acorduri colective.Locurile de munca pot fi ocupate imediat.Se aplica 6 luni de probă.Veti incepe cu o perioada de incercare intre 1-3 saptamani(platita integral),pentru ca angajatorul sa vada daca va potriviti pentru munca respectiva,iar dumneavoastra sa vedeti daca va place munca si locul de munca.Pe aceasta perioada de incercare angajatorul asigura cazarea. 15.03.2020 Bosca Ciprian Marin cj_eures@cj.anofm.ro Cei care indeplinesc conditiile pot trimite o solicitare pe adresa de email thomas.hermansson@arbetsformedlingen.se., insotita de o scurta descriere a candidatului si de o copie de pe actul de calificare. Domnul Thomas Hermansson este consilierul EURES din Suedia responsabil de acest anunt.Se recomanda utilizarea unui CV model Europass (in limba engleza). .Pentru monitorizare,emailurile se vor trimite si la adresa de email barna.fuleki@ms.anofm.ro.



EURES Department
Caras - Severin County Agency for Employment
Traian Lalescu Street No.17, 320050, Resita
Romania

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu