Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



sâmbătă, 11 ianuarie 2020

ACȚIUNI PENTRU DESTRUCTURAREA GRUPĂRILOR DE CRIMINALITATE INFORMATICĂ

În primele 11 luni ale anului 2019, peste 500 de persoane bănuite de săvârșirea a peste 1.400 de infracțiuni de criminalitate informatică au fost trimise în judecată, în urma acțiunilor organizate de polițiști și procurori.    
În primele 11 luni ale anului 2019, polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate au desfăşurat
265 de acţiuni operative pentru destructurarea grupurilor infracționale specializate în criminalitate informatică.
În urma activităților derulate de poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T., au fost emise 196 de rechizitorii și au fost încheiate 127 de acorduri de recunoaștere a vinovăției prin care au fost trimise în judecată 514 persoane fizice și 2 persoane juridice, bănuite de săvârşirea a 1.465 de infracţiuni.
Din totalul persoanelor inculpate, 105 au fost reţinute sau arestate.
În primele 11 luni ale anului, au fost destructurate 29 grupuri organizate specializate în criminalitate informatică formate din 162 de ce au fost trimise în judecată.
Exemple:
Poliția Română, prin metode investigative complexe, a pus bazele unui nou soft, realizat pentru a contracara cel mai răspândit virus informatic din lume.
Investigațiile în acest sens s-au derulat sub coordonarea D.I.I.C.O.T. și cu sprijinul Europol sau a altor instituții de aplicare a legii (exemplu FBI).
Pentru a veni în sprijinul victimelor, Poliția Română a lucrat îndeaproape cu Bitdefender România. În acest mod a apărut noul soft, sus-menționat, care poate fi descărcat gratuit de pe site-ul No More Ransom și de pe pagina Bitdefender Labs.
Întreaga activitate de cooperare investigativă internațională s-a făcut prin intermediul proiectului EMPACT, prioritatea Cybercrime Attacks Against Information Systems. Ciclul de politici europene EMPACT are ca prioritate, în perioada 2018-2021, lupta împotriva criminalității organizate. 
GrandCrab este virusul informatic care se distribuie prin diverse metode (email-uri de tip spam și campanii de malware) și care, odată accesat, criptează toate fișierele. Ulterior, pe ecranul calculatorului, apare o cerere de răscumpărare (ransomware note) formulată pentru ca victimele să poată reintra în posesia informațiilor/datelor/fișierelor pierdute.
Versiunea ransomware GandCrab a fost extrem de activă în ultimul an și a operat folosind un model de multiplicare ce a permis înregistrarea unui număr mare de victime. Astfel, dezvoltatorii îl ofereau ca serviciu plătit celor interesați să îl răspândească, cerând, în schimb, un anumit procent din încasări.
Plățile cerute drept răscumpărare începeau de la 600 de dolari pentru un calculator personal și ajungeau până la 700.000 de dolari pentru companii, în funcție de cât de importante erau datele criptate.
Sub același parteneriat, au fost făcute publice, în trecut, și alte softuri de decriptare, dar dezvoltatorii GandCrab își diversifică permanent metodele și dezvoltă, constant, noi versiuni  ale GandCrab.
Până în prezent, GandCrab a făcut peste 1 milion de victime în întreaga lume, iar instrumentele de decriptare pentru versiunile anterioare au fost descărcate de aproape 400.000 de utilizatori.
La data de 25 iulie 2019, polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din cadrul I.G.P.R. și din Craiova, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au efectuat 14 percheziții domiciliare, în Craiova, în localitatea Salcia (județul Dolj) și în București.
A fost vizată o grupare infracțională organizată, formată din cetăţeni români și mexicani, care ar fi acționat, din anul 2012, pe teritoriile României, Mexicului, S.U.A. și al altor state. În fapt, membrii grupării ar fi comis fraude prin sisteme informatice şi mijloace de plată electronice (clonare de carduri), trafic de migranți pe ruta România - Mexic – S.U.A. și infracţiuni de şantaj şi spălare a banilor.
Gruparea ar fi fost coordonată din Mexic, de către un bărbat care ar deține acolo, prin intermediul unor persoane interpuse, mai multe societăți comerciale, unele specializate în achiziționarea și montarea de bancomate pe teritoriul acestui stat și asigurarea mentenanței acestora.
Membrii grupării ar fi instalat sisteme de tip ,,skimming” pe aceste bancomate, în special în localități de pe litoralul mexican, frecventate de turiști străini. Scopul era copierea datelor informatice conținute de cardurile introduse în acestea și ulterior, utilizarea lor în mod fraudulos, pentru a retrage bani.
Alți membri ai grupării s-ar fi deplasat în state precum S.U.A., India, Paraguay, Indonezia etc., de unde ar fi extras bani conținuți în conturile bancare aferente instrumentelor electronice de plată copiate.
Banii astfel obținuți ar fi fost introduși în circuitul financiar legal, prin achiziționarea de terenuri, autoturisme de lux, construirea de clădiri sau ca și capital al unor societăți comerciale de tip ,,paravan”, atât în Mexic, cât și în România.
La gruparea organizată au aderat și alte persoane, de cetăţenie română, care aveau ca rol protejarea, prin violență și șantaj, a demersurilor infracţionale, de acțiunile altor grupări de criminalitate organizată. Astfel, în cazul nesupunerii membrilor grupării, aceștia erau pedepsiți cu acte de violență.
Pentru controlarea persoanelor recrutate (electronişti, persoane care retrăgeau bani folosind cardurile bancare clonate sau membri ce aveau rolul exercitării actelor de violență), membrii grupării ar fi interacţionat cu alte grupări de crimă organizată din România, în special din Craiova și Bucureşti.      
La data de 25 iulie 2019, 5 persoane implicate în cauză au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, pentru continuarea cercetărilor, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat (faptă prevăzută de art. 367 din Cod Penal), de tentativă la omor calificat și șantaj.
În cauză, s-a cooperat cu autoritățile americane din cadrul FBI, prin intermediul Biroului
Ofițerilor de Legătură al acestei instituții în România.
La acțiunea operativă desfășurată a asistat și un reprezentant al Biroului FBI la București.
La acțiune, alături de polițiști antidrog din cadrul D.C.C.O. și B.C.C.O. Craiova, au participat și colegi de la Institutul Național de Criminalistică și Inspectoratul de Poliție Județean Dolj.
Suportul tehnic a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale și Biroul Tehnic și Criminalistic din cadrul D.I.I.C.O.T..
 În activități au fost angrenați și luptători S.I.A.S. și jandarmi din cadrul B.S.I.J. ,,Vlad Țepeș”.
  •  
La data de 18 decembrie 2019, polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală au efectuat 76 de percheziții domiciliare pe raza județelor Giurgiu, Ialomița, Călărași, Vaslui, Botoșani, Brașov, Timiș, Cluj, Bistrița, Satu Mare, Vrancea, Mureș și în municipiul București.
Au fost vizate locuințele unor persoane bănuite de acces ilegal la un sistem informatic, complicitate la acces ilegal la un sistem informatic, dare de mită, luare de mită, trafic de influență, abuz în serviciu, divulgarea de informații secrete de serviciu sau nepublice și fals intelectual.
De asemenea, perchezițiile au vizat și sediile unor facultăți din cadrul unei instituții universitare private.
Una dintre persoanele în cauză este bănuită că, în schimbul unor sume de bani, s-ar fi conectat fără drept la sistemul informatic al instituției de învățământ, facilitând promovarea unei probe a examenului de licență de către complicii acesteia. Activitatea s-ar fi realizat în timp ce complicii susțineau examenul, fiind logați la sistemul informatic al universității de la stațiile de lucru (sisteme informatice) alocate în sălile de examinare.
Din extinderea cercetărilor, au rezultat indicii că, în cursul anului 2019, funcționari publici (cadre didactice și persoane din conducerea unei universități private) ar fi primit mită de la mai mulți studenți sau interpuși ai acestora în schimbul furnizării de informații nedestinate publicului sau intervenirii pe lângă alte cadre didactice.
Activitățile s-ar fi realizat în scopul facilitării promovării unor examene de licență/disertație, fapt ce a generat atestarea de aspecte necorespunzătoare adevărului în actele de studii (înscrisuri oficiale) aferente examinării.
La percheziții au fost descoperite și ridicate înscrisuri, documente și sisteme informatice cu valoare probantă în cauză. 
La acțiune au participat 226 de polițiști din cadrul B.C.C.O. București – S.C.C.O. Giurgiu, S.C.C.O. Ialomița, S.C.C.O. Călărași, B.C.C.O. Iași – S.C.C.O. Vaslui, B.C.C.O. Iași – Botoșani, B.C.C.O. Brașov, B.C.C.O. Timișoara, B.C.C.O. Cluj-Napoca, B.C.C.O. Cluj – S.C.C.O. Bistrița Năsăud, B.C.C.O. Oradea – S.C.C.O. Satu Mare, B.C.C.O. Galați – S.C.C.O. Vrancea, B.C.C.O. Mureș, B.C.C.O. Ploiești – S.C.C.O. Dâmbovița și S.C.C.O. Buzău, cu sprijinul a 60 de echipe de intervenție din cadrul  Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.
Întreaga acțiune a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu