Serviciul de Supraveghere în Sănătate Publică -Compartimentul de Epidemiologie ale Direcției de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin – a transmis joi către toate unitățile spitalicești din județ o serie de măsuri dispuse de Ministerul Sănătății în legătură cu preîntâmpinarea pericolului generat de noul coronavirus (2019 nCov) apărut în orașul
Wuhan din China. A fost creat, în acest scop un grup de lucru în care în afară de reprezentanții Ministerului Sănătății, fac parte specialiști din Institutul Național de Boli Infecțioase ”Dr. Matei Balș”, Institutul Național de Sănătate Publică, Ministerul Afacerilor Interne.
Astfel s-a dispus informarea medicilor de familie, a unităților de primiri urgențe (UPU), precum și a tuturor spitalelor despre măsurile și procedurile luate și care trebuie adoptate. Unitatea medicală desemnată să preia posibilele cazuri pentru vestul țării este Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara. Dar, primele cazuri suspecte vor fi dirijate către Institutul ”Matei Balș”.
Spitalele trebuie să ia măsuri concrete pentru ca pacienții să fie îndrumați către secțiile de infecțioase și vor fi izolați, dacă sunt suspecți, într-o primă fază, în zone cu condiții de împiedicare a transmiterii aerogene.
Personalul UPU și al tuturor camerelor de gardă va purta echipament de protecție, mască și mănuși
Unitățile sanitare au obligația să asigure personalului substanțe dezinfectante pentru mâini și suprafețe, în cantități suficiente.
În curând, Institutul ”Matei Balș” va redacta protocolul de diagnostic și tratament, care va fi pus la dispoziția unităților medicale.
În paralel au mai fost dispuse măsuri specifice și în aeroporturi.
Coronavirusul afectează nasul, gâtul iar simptomele sunt similare cu cele ale pneumoniei, printre care febră mare. Pentru că nu există un vaccin împotriva acestui tip de coronavirus specialiştii recomandă în primul rând oamenilor să evite călătoriile în China.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu