BUCUREŞTI, 27
ianuarie 2020 – Compania Naţională Poşta Română anunţă lansarea concursului
“Cărţile poştale îţi arată lumea”. Evenimentul de lansare va avea loc
astăzi,
27 ianuarie, ora 12:00, la sediul Oficiului Poştal Braşov 1 (str. Nicolae Iorga
nr. 1, Braşov).
Această competiţie presupune colecţionarea a cât mai
multor cărţi poştale de către elevi, pe toată perioada concursului (cu data
poştei cuprinsă în perioada 27 ianuarie – 13 septembrie 2020), premierea urmând
să aibă loc în data de 9 octombrie – Ziua Mondială a Poştei. Obiectivul acestei
competiţii este acela de a stimula tinerii în a utiliza, ca mijloc de
comunicare, corespondenţa clasică şi de a-i ajuta pe aceştia să cunoască lumea
prin intermediul imaginilor de pe cărţile poştale.
Marele premiu va consta într-un laptop pus la
dipoziţie de partenerul de concurs şi patru premii, câte unul pentru fiecare
secţiune, constând într-un sejur de 5
nopţi în spaţiile de cazare ale Poştei Române, pentru un copil însoţit de
părinţi.
Formularele
de înscriere în concurs pot fi expediate la următoarea adresă: Oficiul Poştal Brasov 1, Căsuţa poştală 100, până în data de 23 septembrie 2020 (data limită a poştei).
Acest
eveniment se află la cea de-a patra ediţie şi se adresează tinerilor cu vârsta
cuprinsă între 6 şi 18 ani.
Atât
fişa, cât şi regulamentul concursului se găsesc pe site-ul companiei, respectiv
www.posta-romana.ro
Compartiment Comunicare
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu