Ediție
după ediție, anvergura conferinței a crescut, ajungând anul acesta să reunească
60 de lucrări științifice ale unor specialiști din domeniul acusticii și
vibrațiilor din România, Serbia, SUA, Polonia, Ungaria, Cehia, Belgia,
Brazilia. În programul conferinței au fost incluse și 4 prelegeri plenare ale
unor prestigioși specialiști din Polonia, SUA, Serbia și China.
Principalele
teme abordate în cadrul conferinței sunt legate de:
• Controlul zgomotului și
vibrațiilor,
• Generarea și propagarea zgomotului
și a vibrațiilor,
• Efectele zgomotului și vibrațiilor,
• Monitorizarea condițiilor și
testarea vibrațiilor,
• Acustică și vibrații neliniare,
• Tehnici analitice, numerice și
experimentale pentru zgomot și vibrații,
• Modelarea, predicția și simularea zgomotului
și vibrațiilor,
• Zgomotul și vibrațiile în mediul
înconjurător și la locul de muncă,
• Atenuatoare de zgomot și vibrații,
• Cerințele de reglementare și
sistemele de asigurare a calității legate de acustică / vibrații,
• Biomecanică și bioacustică.
Lucrările
conferinței, desfășurată în zilele de 30 - 31 mai 2019, vor fi publicate, ca și
la ediția precedentă, de jurnalul „Springer Proceedings in Physics”, cu
indexare Web of Science (ISI), fiind cea de-a treia ediție a care beneficiază
de indexare ISI.
Departament
Comunicare si Imagine
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu