Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



sâmbătă, 28 mai 2016

Oportunitățile de dezvoltare a localităților Anina, Bocșa, Moldova Nouă, Oravița și Oțelu Roșu prin accesarea de programe finanțate din fonduri europene

 Integrarea României în Uniunea Europeană a adus efecte pozitive asupra modernizării societăţii româneşti în ansamblu.
Pentru România ca stat membru al Uniunii Europene, dezvoltarea durabilă nu reprezintă o opţiune ci singura perspectivă raţională de valorificare a potenţialului natural, economic şi uman. Pentru a putea beneficia din plin de avantajele aderării, România are nevoie de un portofoliu de proiecte capabile să atragă şi să utilizeze eficient fondurile europene, cel mai potrivit portofoliu reprezentându-l strategia de dezvoltare durabilă a localităţii, zonei sau regiunii.

Orașul Anina:
La nivelul orașului Anina prin accesare de programe finanțate din fonduri europene s-a urmărit:
·        Dezvoltarea infrastructurii locale;
·        Dezvoltarea turismului;
·        Sprijin şi facilităţi oferite investitorilor în vederea creării de locuri de muncă.
Una dintre cele mai importante oportunităţi de dezvoltare a oraşului Anina o reprezintă turismul, prin punerea în valoare a obiectivelor naturale şi industriale de pe raza localităţii. În acest context, cel mai important proiect avut în vedere de către administraţia publică a oraşului Anina îl reprezintă „Restaurarea, conservarea, reabilitarea  şi  punerea in valoare a monumentului clasa „A” „Ansamblul Puțului  I” Anina” prin care se va realiza Muzeul Mineritului din Banat. În strânsă legătură cu acesta este un al doilea proiect, respectiv Reabilitarea monumentului istoric „Direcţia Minelor, azi sediul Primăriei“ în vederea realizării muzeului oraşului Anina”, muzeu în care ar urma să fie prezentate exponate legate de oraş, altele decât cele care fac obiectul Muzeului Mineritului (acest proiect urmează să fie depus).
Prin implementarea celor două proiecte vor fi realizate două importante obiective turistice care vor avea ca rezultat creşterea numărului vizitatorilor în oraşul Anina, dezvoltarea sectorului privat în domeniul serviciilor de turism şi implicit crearea de noi locuri de muncă în acest domeniu.
Tot legat de dezvoltarea turismului este oportunitatea oferită de  prioritatea de investiţii  prin intermediul Programului Operațional Regional (POR) – Realizarea de  acţiuni destinate îmbunătăţirii  mediului urban,  revitalizării oraşelor, regenerării şi decontaminării terenurilor industriale dezafectate (inclusiv a zonelor de  reconversie), reducerii poluării aerului şi promovării măsurilor de reducere a zgomotului prin care se intenţionează amenajarea unui parc pe o parte a terenului ocupat de  BARUMC (fostele Uzine de Fier Anina).
Pentru reducerea cheltuielilor cu energia electrică, reducerea consumului de energie electrică şi astfel reducerea emisiilor de CO2 se doreşte accesarea unui proiect prin POR, Axa prioritară 3 – Sprijinirea  tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiţii 3.1 Sprijinirea eficienţei energetice, a gestionării inteligente a energiei şi a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, şi în sectorul locuinţelor. Prin acest proiect ar urma să fie reabilitat iluminatul public în oraş, prin înlocuirea sistemelor de iluminat public cu incandescenţă, cu iluminat prin utilizarea unor lămpi cu eficienţă energetică ridicată, durată mare de viaţă şi asigurarea confortului corespunzător (LED).
Totodată prin intermediul acestui proiect se vor instala sisteme de telegestiune a iluminatului public, şi se vor utiliza surse regenerabile de energie prin realizarea unui parc cu panouri fotovoltaice care să alimenteze cu energie electrică sistemul de iluminat public, dar şi alte clădiri publice din oraş.
De asemenea pentru soluţionarea problemelor sociale din oraş, se vor depune două proiecte: „Reabilitarea şi dotarea cantinei sociale Anina” şi „Reabilitarea şi dotarea centrului de zi pentru copii Anina”.
În ceea ce priveşte educaţia, respectiv asigurarea condiţiilor optime de desfăşurare a procesului didactic, administraţia publică din oraşul Anina urmează să acceseze o finanţare pentru reabilitarea şcolii gimnaziale din cartierul Celnic, singura rămasă nereabilitată din oraş. Cererea de finanţare urmează a fi depusă pe axa prioritară 10 din POR - Îmbunătăţirea infrastructurii educaţionale, Prioritatea de investiţii 5.1. – Investiţiile în educaţie şi formare, inclusiv în formare profesională pentru dobândirea de competenţe şi învăţare pe tot parcursul vieţii prin dezvoltarea infrastructurilor de educaţie şi formare.
Pentru dezvoltarea activităţilor de intervenţii pentru situaţii de urgenţă cât şi pentru creşterea capacităţii de organizare a unor evenimente cultural – artistice, s-au depus două cereri de finanţare pe proiectul IPA II Cooperare Transfrontalieră România – Serbia 2014 – 2020.
          În colaborare cu localitatea Plandiste din Serbia şi Banloc din judeţul Timiş s-a depus proiectul Creşterea capacităţii de intervenţie în situaţii de urgenţă în localităţile Anina, Banloc şi Plandiste” prin care se vor organiza acţiuni comune de intervenţii în caz de situaţii de urgenţă şi se va achiziţiona un utilaj multifuncţional pentru intervenţii în astfel de situaţii.
În colaborare cu Pozarevac din Serbia s-a depus proiectul „Conexiune culturală în scopul consolidării atractivităţii turistice a regiunii” prin care se vor derula activităţi cultural – sportive comune şi vor fi achiziţionate dotări necesare unor astfel de activităţi.
O altă oportunitate este  Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) 2014 – 2020, prin care operatorul de apă-canal S.C. Aquacaraş S.A. are posibilitatea să finalizeze lucrările începute pe POS Mediu 2007 – 2014, astfel încât toţi cetăţenii oraşului să beneficieze de apă potabilă la calitate corespunzătoare şi de canalizare, cu respectarea prescripţiilor de mediu.
Datorită faptului că în Anina gradul de ocupare al populaţiei este foarte scăzut, dar există locuri de muncă pentru activităţi în turism, alimentaţie publică şi hotelier vor fi organizate cursuri de calificare prin accesarea de proiecte prin Programul Operaţional Capital Uman (POCU) 2014 – 2020 în vederea pregătirii forţei de muncă.


Orașul Bocșa:
Oraşul Bocşa a derulat o serie de proiecte finanţate din fondurile de preaderare după cum urmează: - proiectul „Sistem de gospodărire a apelor (aducţiune, canalizare, epurare)”- (studiu de fezabilitate) - proiect finanţat prin programul PHARE 2005 Coeziune Economică şi Socială. Valoarea totală a proiectului: 50.160 EUR - (Proiectul s-a derulat în perioada decembrie 2007 – noiembrie 2008);
- proiectul Modernizarea Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgentă Bocşa - proiect finanţat prin programul PHARE 2006, perioada de derulare: 24.09.2008 - 24.11.2009. Valoare totală: 323.844,22 Euro;
- proiectul “Sistem de captare şi alimentare cu apă a localităţilor Bocşa şi Ocna de Fier din sursa Ursoane” finanţat prin Programul Phare 2005. În vederea solicitării grantului s-a realizat asocierea dintre Consiliul Local Bocşa și Consiliul Local Ocna de Fier. Valoarea totală: 1.222.254,68 EURO din care, a fost aprobată finanţarea cu 892.551,60 EURO, reprezentând 89,93% din costul eligibil (proiectul s-a derulat în perioada 2008-2010).
În ciclul de finanţare 2007-2013, din fonduri europene s-au derulat două proiecte:
- Proiectul „Plan Integrat de Dezvoltare Urbană” derulat în perioada 2012-2014-proiect finanţat prin Axa prioritară 1. În cadrul proiectului au fost realizate planuri integrate de dezvoltare urbană, plan ce  integrează trei proiecte independente:
1. Reabilitarea Peisageră a Parcului Pescăruş şi a Spaţiilor Verzi Aferente Străzii Republicii şi Străzii Funicular - valoare totală 4.338.390,89 Lei.
2. Modernizare Străzi - valoare totală 17.595.890,79 Lei.
3. Achiziţia de Sisteme de Supraveghere în Vederea Creşterii Siguranţei şi Prevenirii Criminalităţii în cartier Bocşa Română, valoare totală 410.267,64 Lei.
- Proiectul Modernizare infrastructură de apă şi apă uzată în judeţul Caraş-Severin, finanţat prin POS Mediu, cu următoarele trei componente pentru oraşul Bocşa:
·        Reabilitarea şi extinderea conductelor de aducţiune a reţelelor de distribuţie şi  a reţelelor de canalizare din oraş, valoare totală 37.824.072 lei;
·        Construirea staţiei de epurare apă uzată, valoare totală 8.545.728 lei;
·        Construire şi reabilitare surse de apă şi staţie de tratare, valoare totală 2.515.081 lei.
La începutul anului 2014 a fost elaborată şi aprobată Strategia de Dezvoltare a oraşului Bocşa 2014-2020. Scopul acesteia este de a armoniza coordonatele proprii de dezvoltare cu cele ale regiunii şi judeţului şi de a găsi calea dezvoltării durabile  având o  amprentă locală, de a realiza o analiză asupra  potenţialului socio-economic al zonei Bocşa,  stabilindu-se o prioritizare a obiectivelor în vederea fundamentării bugetelor pe perioada mai sus-menţionată,  posibilitatea realizării acestora și accesarea de fonduri europene. Ţinând cont de tipurile de investiţii finanţate prin cele 12 axe prioritare ale programului POR 2014-2020, Oraşul Bocşa şi-a propus următoarele proiecte de investiţii pentru perioada următoare:
·        Creşterea  eficienţei energetice a clădirilor rezidenţiale în oraşul Bocşa, (finanţat  prin  POR 3.1 Operaţiunea A);
·        Modernizarea şi extinderea sistemului de iluminat public şi înfiinţarea unui parc fotovoltaic pentru asigurarea consumului public de energie electric, (finanţat prin POR 3.1 Operaţiunea C);
·        Modernizarea  transportului public urban în oraşul Bocşa, (finanţat prin POR 3.2);
·        Restaurare, conservare şi reabilitare obiective de patrimoniu cultural şi natural din zona Bocşa Montană, (finanţat prin POR 5.1);
·        Restaurare, reabilitare  şi conservare biserici monumente istorice din oraşul Bocşa,  (finanţat prin POR 5.1);
·        Amenajare spaţii verzi şi crearea de facilităţi pentru recreere, (finanţat prin POR 5.2);


Orașul Moldova Nouă:
Autoritatea publică locală se preocupă permanent de identificarea unor soluţii pentru dezvoltarea localităţii pe plan social, urban, investiţional. A fost elaborată Strategia de dezvoltare durabilă a oraşului Moldova Nouă 2014 – 2020.
Pornind de la situaţia existentă la nivel local, Strategia de Dezvoltare Durabilă a oraşului Moldova Nouă cuprinde o radiografie socio-economică a comunităţii.
În anul 2016 se află în implementare proiectul „Amenajare drumuri agricole în Moldova Nouă, judeţul Caraş-Severin”. Cererea de finanţare a fost depusă în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2007 – 2013, iar la data de 19.11.2015 a fost semnat contractul de finanţare. În cadrul proiectului vor fi amenajate drumurile agricole de pământ din Moldova Nouă şi localităţile aparţinătoare, pe o lungime totală de 16 km. În luna decembrie 2015 a fost lansată cererea de ofertă pentru execuţia lucrărilor, iar procedura trebuia finalizată în luna februarie 2016. Procedura de achiziţie publică a fost anulată, urmând a fi reluată în cel mai scurt timp.
Autoritatea locală doreşte să rezolve şi problema alimentării cu apă şi a canalizării în satul Moldoviţa, dar şi a canalizării şi staţiei de epurare din Măceşti. De asemenea se caută soluţii în vederea identificării unor surse de finanţare pentru modernizarea străzilor secundare din Moldova Nouă şi Moldova Veche, străzi puternic avariate în urma lucrărilor de reabilitare a reţelei de canalizare din localitate. Totodată, se doreşte şi amenajarea unui ştrand în zona falezei Dunării şi se urmăreşte identificarea unor programe care finanţează astfel de investiţii.
În vederea dezvoltării turismului în oraşul Moldova Nouă, în cadrul Programului „Ţara lui Andrei” – finanţat de OMV Petrom, Primăria Moldova Nouă in parteneriat cu Asociaţia Dunărea Moldova Nouă şi RNP Romsilva-Administraţia Parcului Natural Porţile de Fier RA a obţinut finanţare pentru proiectul „Ecoturismul, o şansă”. În cadrul acestui proiect se urmăreşte punerea în valoare a potenţialului ecoturistic şi dezvoltarea durabilă a comunităţilor locale prin promovarea destinaţiilor ecoturistice, a valorilor culturale şi istorice din zona sudică a Banatului Montan şi protecţia mediului în Aria Protejată Ostrovul Moldova Veche.  Astfel, pe faleza Dunării din Moldova Nouă, lângă Centrul Naţional de Informare și Promovare Turistică Moldova Nouă se vor monta panouri şi plăcuţe informative, realizându-se un centru de vizitare în aer liber cu toate legendele şi istoriile obiectivelor turistice din Clisura Dunării.
Prin proiectul depus în cadrul Programului IPA de cooperare transfrontalieră România – Serbia 2007 – 2013 ,,Punct de trecere al Dunării cu bacul între Moldova Veche şi Golubac”, în care Primăria Moldova Nouă este partener alături de Consiliul Judeţean Caraş-Severin, se promovează localitatea din punct de vedere turistic. În luna februarie reprezentanţii oraşului Moldova Nouă împreună cu reprezentanţii Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, au stabilit condiţiile care trebuiesc respectate pentru ca punctul de frontieră ce urmează a fi înfiinţat să corespundă din punct de vedere funcţional şi să poată fi autorizat pentru un trafic de până la 3,5 t / vehicul.
În cadrul Programului IPA de Cooperare Transfrontalieră România – Serbia 2014 – 2020, oraşul Moldova Nouă a depus un număr de 5 proiecte ce se află în perioada de evaluare, urmând a fi solicitate completări la documentele depuse.


Oraşul Oraviţa:
Prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 au fost identificate liniile de finanţare adecvate pentru realizarea următoarelor proiecte:
·        Reabilitarea termică a clădirilor rezidenţiale – se vor reabilita 9 blocuri de locuinţe, documentaţia este finalizată şi va fi depusă în termen. Valoarea proiectului este în jur de 1.500.000 Euro.
·        Muzeul de istorie a culturii Văii Caraşului Oraviţa care are ca obiective valorificarea patrimoniului cultural-istoric al oraşului Oraviţa, reabilitarea clădirii, înfiinţarea unui muzeu de istorie, cultură, etnografie – obiectiv strategic pentru promovarea şi dezvoltarea turismului din zonă, are studiul de fezabilitate elaborat şi urmează a fi depus la ADR Vest în termen. Valoarea totală a proiectului este de aprox. 1.000.000 Euro.
·        Reabilitarea clădirii, fost sediu Sucursalei de Exploatare Transport, Tehnic și Preluare Primară a Lemnului având ca obiective: reabilitarea clădirii şi a zonei sale de protecţie. Acest monument istoric se află în vecinătatea Teatrului Vechi “Mihai Eminescu” Oraviţa.  Documentaţia proiectului este în lucru.
·        Restaurarea şi consolidarea aşezământului cultural Teatrul Vechi “Mihai Eminescu” Oraviţa . De asemenea, documentaţia se află în lucru.
·        Consolidarea casetei pârâului Oraviţa care subtraversează parţial oraşul şi refacerea porţiunilor prăbuşite – monument istoric.
·        Crearea spaţiilor verzi şi de agrement din oraşul Oraviţa prin regenerarea unei zone dezafectate are ca obiectiv creşterea atractivităţii oraşului Oraviţa atât pentru turişti cât şi pentru locuitori. Documentaţia este în lucru şi proiectul va fi depus în termen.
·        Centrul social şi de sănătate pentru vârstnici, proiect ce are ca obiective reabilitarea, modernizarea, extinderea, dotarea  infrastructurii de servicii sociale fără componentă rezidenţială. Documentaţia se elaborează.
·        Dotarea Şcolii de Arte şi Meserii din cadrul Liceului Tehnologic “Mihai Novac” Oraviţa cu mobilier şi echipamente specifice, cu obiectivul de a echipa infrastructura educaţională pentru învăţământul profesional şi tehnic, respectiv dotarea spaţiilor nou construite pe care le deţine această unitate de învăţământ. Documentaţia este în lucru.
·        Reabilitarea, modernizarea şi dotarea Şcolii Gimnaziale “General Dragalina” Oraviţa  - Documentaţia este în lucru.
·        Prin Programul Interreg - IPA CBC Romania-Serbia 2014 – 2020: Pe axa prioritară 3 - Mobilitate sustenabilă și accesibilitate, a fost depus la BRCT Timişoara şi a depăşit prima etapă de evaluare, proiectul „Extinderea reţelei agricole  transfrontaliere în regiunea Oraviţa - Bela Crkva” ce are ca obiectiv realizarea unei pieţe agro - alimentare în Oraviţa conform standardelor anului 2016. Valoarea totală a proiectului este de 1.535.079 Euro;
·        Pe axa prioritară 2 - Protecţia mediului şi managementul riscurilor , a fost depus la BRCT Timişoara şi este în curs de evaluare, proiectul „Comunitatea locală ecologică şi inteligentă”  ce are drept obiectiv elaborarea unui studiu de oportunitate privind modul optim de încălzire a locuinţelor în oraşul Oraviţa. 

Oraşul Oţelu Roşu:
Primăria oraşului doreşte în perioada următoare să implementeze următoarele proiecte finanţate din fonduri europene:
·        Grădiniţă cu Program Normal - capacitate de şcolarizare 2 grupe, se va crea un spaţiu interior şi un spaţiu exterior adecvat la specificul învăţământului preşcolar  precum şi spaţii auxiliare corelate cu tipul de program şi cu oferta educaţională a grădiniţei, în funcţie de numărul de preşcolari şcolarizaţi. Acest proiect se află la faza realizării unui studiu de fezabilitate, valoarea estimativă a proiectului fiind de 529.169 lei;
·        Reabilitare Străzi Urbane - obiectivul general al proiectului îl reprezintă creşterea calităţii vieţii prin reabilitarea infrastructurii urbane din oraş în vederea creşterii confortului populaţiei şi îmbunătăţirea imaginii oraşului. Acest proiect se află la faza realizării unui studiu de fezabilitate, valoarea estimativă a proiectului fiind de 4.829.821,21 lei.
De asemenea se intenţionează iniţierea următoarelor proiecte:
·        Modernizarea Sistemului de iluminat public – prin care se doreşte înlocuirea corpurilor de iluminat dotate cu becuri pe sodiu cu becuri pe leduri şi sectorizarea iluminatului public cu comandă digitală din sediul primăriei;
·        Reabilitarea termică a blocurilor de locuinţe;
·        Reabilitarea/modernizarea căilor de acces spre principalele obiective turistice ale localităţii -  prin care se doreşte dezvoltarea turismului prin valorificarea resurselor de patrimoniu natural, material şi cultural.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu