În cursul zilei de 24 mai 2016, o echipă tehnică din cadrul
Primăriei Municipiului Reșița, condusă de Viceprimarul cu atribuții de primar,
Ioan Crina, a efectuat verificări în teren în mai multe locații: străzile Văliugului
și Ștefan cel Mare, Parcul Siderurgistului, unde se execută lucrări de
reabilitare a suprafețelor carosabile și pietonale.
Până în prezent, a fost finalizată asfaltarea carosabilului
pe străzile Ștefan cel Mare și Văliugului iar în zona adiacentă Parcului
Siderurgistului se lucrează la partea pietonală, după ce a fost asfaltată
suprafața carosabilă și înlocuite bordurile.
O altă locație unde sunt în curs de execuție lucrări de
reabilitare este strada Sarmisegetuza.
Lucrările sunt efectuate de către Direcția pentru
Întreținerea și Repararea Patrimoniului Consiliului Local în funcție de bugetul
alocat și de programul de lucrări.
p. Primar
Viceprimar
Ioan Crina
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu