Vineri, 13.05.2016, începând cu ora 10:00, pe stadionul „Mircea Chivu” din Reşiţa se va desfăşura concursul „PRIETENII POMPIERILOR”, activitate organizată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „SEMENIC” al Judeţului Caraş-Severin în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Caraş-Severin. Alături, ne vor fi membrii Societăţii Naţionale de Cruce Roşie, filiala Caraş-Severin şi personal specializat în acordarea primului ajutor din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă.
Concursul are caracter educativ,
tehnico-aplicativ şi sportiv în domeniul apărării împotriva incendiilor şi are
ca obiective, printre altele, dezvoltarea capacităţilor de înţelegere şi de
apreciere a pericolelor generate de situaţiile de urgenţă pentru viaţă şi
mediu, promovarea atitudinilor şi a comportamentelor corespunzătoare în rândul
elevilor, formarea şi dezvoltarea unor trăsături moral-volitive – iniţiativa,
spiritul de echipă, curajul, disciplina şi spiritul fair-play.
Elevii, cu vârsta cuprinsă între 11 şi 15 ani,
vor susţine o probă teoretică şi
două probe practice – pista cu obstacole şi ştafeta de 400 m cu obstacole.
Regulamentul de concurs este disponibil pe
site-ul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „SEMENIC” al Judeţului
Caraş-Severin, accesând www.isusemenic.ro,
secţiunea Inspecţia de Prevenire - Pregătirea Populaţiei.
Compartimentul Informare si Relaţii Publice
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu